De ce citim? Ce înseamnă lectura pentru noi? (I)

9 A (specializarea Matematică-Informatică)

Pentru mine lectura este precum construirea unei case. Cu cât casa este mai mare, mai înaltă, mai spațioasă, cu atât oferă mai multe posibilități, mai multe oportunități de a descoperi lucruri interesante. Ca orice construcție, și viața unei cărți poate dura ani, secole, o veșnicie… Cât despre citit, el este pentru mine singura și cea mai eficientă armă ce poate schimba starea de lucruri din această lume. Un om educat, care citește, se documentează, este un om puternic. Evident, depinde și ceea ce citește. Ar fi de preferat scrierile clasice, dar cred că niciun fel de lectură strică. De exemplu, o carte care ar avea ca temă adolescența, ar pregăti un adolescent sau chiar un copil mai bine pentru viață decât ar reuși să facă un roman clasic. Nimeni nu ar trebui să rămână înaintea zidului care-l desparte de lectură – de obicei, acest zid poate fi internetul sau orice alte distrageri tehnologice. Lectura îți oferă posibilitatea de a te diferenția de celelalte viețuitoare prin gândire și judecată. (Ciprian Bărbuță)

Pentru mine lectura înseamnă un mozaic de trăiri și sentimente. Valurile, grijile, problemele trecerii de la copilărie la adolescență mi-au provocat o serie de emoții, printre care tristețea și singurătatea. Întâmplarea a făcut să apuc o carte în mână și să o citesc. Lectura aceasta nu a fost neapărat o vizualizare a unor litere înșiruite pe foi, a fost mai mult o regăsire, o definire a mea așezată pe niște pagini albe. Acel moment a făcut să îmi dau seama că cititul este sau, mai bine spus, poate fi o activitate prin care ne putem regăsi pe noi înșine prin intermediul personajelor, a ființelor de hârtie ce populează literatura, făcându-ne astfel să uităm de propria singurătate. (Maria Nichitean)

Pentru mine lectura este importantă deoarece prin intermediul cărților mă dezvolt intelectual și spiritual. În primul rând pot spune că citind o carte reușesc să experimenteaz stări, emoții, trăiri, sentimente înalte altărui de personaje care devin pentru mine adevărați eroi. În al doilea rând, reușeșsc să mă transpun în locuri și perioade istorice în care nu am avut șansa de a tări. O carte mă face să trăiesc o adoua viață. (Georgiana Mihalciuc)

Pentru mine, lectura nu este o simplă activitate, este un mod prin care pot să mă detașez de o lume în care visurile sunt oprite de bariera realității. Lectura îmi permite să ridic ancora și să navighez spre atingerea unor țeluri înalte: cultura, iubirea, fericirea. Cărțile sunt mai mult decât niște simple foi puse între aceleași coperți, cărțile reprezintă persoanele care le-au scris. Așa că fiecare carte citită este ca și cum ai face cunoștință cu o persoană care se poate afla la o distanță considerabilă, atât în timp, cât și în spațiu. Intensitatea sentimentelor pe care le ai în momentul lecturii arată calitatea operei dar și modul în care tu percepi gândurile celorlalți. (Giorgiana Crăciun)

Pentru mine, lectura simbolizează cunoașterea și setea de absolut, factorul primordial și calea prin care pot da frâu liber imaginației. În primul rând, setea pentru lectură vine pe parcursul aprofundării acestei arte. Familia este un mediu în care se poate sau nu dezvolta pasiunea pentru lectură, cu ajutorul exemplelor pozitive sau negative din cadrul acesteia. În al doilea rând, prin lectură mă pot transpune în pielea personajului preferat sau să dau frâu liber imaginației, prin conturarea aspectelor care alcătuiesc lumea creată de autor. (Cătălina Buruian)

De când eram foarte mică am fost îndemnată să citesc cât mai mult pe motivul că lectura îmi dezvoltă psihicul, imaginația, gândirea. Și chiar așa este… Trebuie să recunosc că la început preferam să fac orice altceva decât să citesc, însă odată ce am intrat în lumea lecturii am descoperit alte persepctive asupra vieții. Câteodată eram privită ciudat pentru că afirmam că citesc din plăcere și când îmi exprimam concepțiile destul de diferite față de ale celorlalți. Inițial, am crezut că nu este bine ceea ce fac, că trebuie să fiu ca toată lumea, dar mai târziu am realizat că lectura este arma potrivită împotriva manipulării. Știu că numai citind și studiind voi ajunge cine vreau în viață, adică un om valoros, iar acest lucru mă determină să citesc cât mai multe cărți și să învăț, pe cât posibil, câte ceva din fiecare carte citită. (Simona Moțoc)

Pentru mine, lectura este importantă deoarece îmi dezvoltă imaginația și creativitatea. Îmi place să citesc deoarece știu că astfel îmi dezvolt limbajul iar detaliile din texte mă ajută să fiu mai atentă la gesturile și mimica celor din jur. Complexitatea cărților îmi antrenează creierul și mă ajută să văd lumea cu alți ochi. În afară de toate acestea, lectura mă ajută să mă relaxez. Când sunt supărată sau mă simt rău, cărțile mă ajută să mă teleportez în altă lume: propria mea imaginație cu indicațiile din partea autorilor. (Andreea Isabela Haiura)

Citind, descoperi în lecturile tale modele bune sau rele, modele de la care poți învăța și modele pe care nu ar trebui să le urmezi niciodată. Citind, te dezvolți personal, împrumuți câte puțin din felul de a fi al fiecărui personaj, construindu-ți, cu timpul, propriul stil de a trăi. (Cristina Ichim)

Prin lectură, îmi creez un punct de vedere despre viață, îmi îmbogățesc cunoștințele, devin o persoană optimistă, cu o imaginație bogată. (Andrei Onică)

Lectura – cea mai importantă etapă în formarea unui om. Încă din copilărie, lectura transformă creierul uman, îl îmbogățește. Citind, dai viață unor personaje, creezi o lume fantastică... (Vlad Leahu)

A citi înseamnă a învăța, a evada din lumea cotidiană și a călători într-o lume în care totul este posibil și nimic nu are limite. (Alina Nicolaescu)

Lectura înseamnă mai mult decât citirea unor rânduri scrise negru pe alb, ea este cunoașterea propriei persoane și dezvoltarea imaginației, influențându-ne modul în care gândim și interacționăm cu ceilalți. (Robert Haidău)

Citind, îmi dezvolt vocabularul și reușesc să mă exprim mai ușor și mai elegant. Gândesc mai inteligent, ofer gândirii mele un orizont mai larg, îmi înțeleg mai bine trăirile și sentimentele. (Melisa Isopescul)

Lectura – un mijloc foarte plăcut de detașare de la viața de zi cu zi și de la toate problemele ce o încearcă. Când citesc, simt că mă afund într-o lume în care totul este posibil. Mă aștept ca autorul să mă poarte într-o călătorie prin propriile sale gânduri, trăiri, opinii și emoții legate de diferitele aspecte ale vieții. (Andrei Cusiac)

Lectura este soluția perfectă, salvatoare atunci când bateria telefonului s-a descărcat, când survine o pană de curent, butonul de „silent” care ne salvează de tehnologia atotputernică. (Beniamin Gafencu)

Lectura reprezintă cel mai efieicnt mod de a-ți lărgi spectrul cunoașterii. Analizând ceea ce citești, poți să cunoști noi moduri de abordare a unor situații sau să deduci principiile la care se raportează oamenii în viața de zi cu zi. Cărțile sunt adevărate izvoare de înțelepciune… (Bogdan-Andrei Lungu)

Fiind un pasionat de istorie, pentru mine lectura înseamnă în primul rând un mijloc de informare și/sau relaxare. Deși internetul este, aparent, o sursă mai rapidă și mai abundentă de date, ceea ce este scris pe hârtie este sfânt. (Tudor-Ioan Prelipcean)

Citind, îmi dezvolt gândirea și spiritul de observație. O carte bună este aceea care te invită să pătrunzi într-un nou univers. (Diana Ștefania Aga)

Prin lectură, încerci să interacționezi cu lucrurile pe care nu le poți privi sau atinge, te delectezi sau te relaxezi. Lectura îți lărgește orizontul cunoașterii și al înțelegerii, cu ajutorul ei pătrunzi într-un univers imaginar. (Tiberiu Bădiliță)

Lectura este acel moment  în care mă regăsesc, ceea ce citesc îmi trece prin fața ochilor apoi prin minte. lectura poate fi o detașare de normal și de cotidian. (Lidia Păun)

Când citești, ești transportat într-o lume a imaginației, a acțiunii, a iubirii, a fantasticului. Când citesc, am senzația mirifică, simt că toate problemele din lumea reală dispar, eu însumi devin un personaj. (Iulia-Bianca Sascău)

Am experimentat abandonul în lectură suficient de mult încât să renunț la alte pseudo-plăceri. Am constatat cu surprindere că lectura mi-a ucis oarecum capacitatea de a visa. Parcă nu îmi mai doream să mă îndrăgostesc, nu mă mai imaginam în Evul Mediu, consideram că propriile gânduri sunt suficiente pentru a înțelege lumea și viața. M-am înșelat amarnic… (Alexandu Negru)

9 H (specializarea Filologie)

Lectura înseamnă a-ți întinde aripile și a zbura cu ajutorul unor fluturi de hârtie și cerneală. A zbura deasupra tărâmurilor neumblate ale minților altora. Deasupra tărâmurilor literare create de alții sau chiar de noi înșine se zboară cu diferite tipuri de aripi. În primul rând, sunt aripile cuvintelor. În al doilea rând, sunt aripile înțelesului, sensului și semnificațiilor pe care autorul le-a ascuns în cuvinte. Apoi, avem aripile simbolurilor, ale moralei profunde cuprinse în textele pe care le citim. Ultimele aripi sunt însăși indefinibilul suflet care absoarbe în el ca un fel de sugativă tot ce se poate absorbi și varsă uneori acestea în creație. Cititul este o călătorie miraculoasă. (Clara Jolobai)

Lectura este precum un izvor nesecat ce așteaptă să potolească setea celui curios, a celui frământat de multitudinea de întrebări fără răspuns. Cititul este o punte între lumea reală, invadată de tehnologie și indiferență, și tărâmul necunoscut unde poți aspira către cunoștință, dorința de a vedea dincolo de bariere, dincolo de ceea ce ni se oferă pe tavă în fiecare zi. (Tabita-Grațiela Juravle)

Lectura înseamnă să-ți lărgești orizonturile imaginației, ea este un portal pentru eliberarea minții. (Valentin Mateiciuc)

Lectura reprezintă o portiță de scăpare din lumea cotidiană. În cărți, totul este posibil, totul are un început și orice pagină ascunde în ea speranțe și visuri. Lectura este un joc, o dependență, un factor important al evoluției în viață sau chiar viața însăși. În fiecare rând, în fiecare pagină găsim un medicament, un leac, un balsam pentru suflet. Chiar dacă citim printre rânduri, putem aduna povești de viață, experiențe, tot ceea ce noi nu am avut posibilitatea de a îndeplini sau trăi. A citi înseamnă să devii mai puternic sufletește și mental. (Emanuela Maresciuc)

Lectura este un mod de a mă regăsi pe mine însumi, de a mă liniști. Viața cotidiană este adesea plină de descurajări și deziluzii, de aceea cititul este un refugiu pentru mine. Cărțile sunt de multe ori mai bune decât prietenii, pentru că îți oferă răspunsuri de care ai nevoie, pentru că sunt înțelegătoare. Iar de câte ori nu ai înțeles ceva, o carte te așteaptă cu răbdare să o întrebi din nou, să revii. De multe ori, când sunt tulburată, iau o carte și îmi caut liniștea. (Naomi Tărnăuceanu)

Lectura – modul cel mai elegant, fascinant și nebunesc de a trăi o lume ideală, o lume în care întotodeauna există un final fericit. În momentele din viață când totul pare un joc greu de câștigat, te poți încuraja prin a citi realizările altora, te consolezi prin realizările întâlnite în paginile citite, te regăsești în personaje, te inspiri, îți creezi propriile viziuni asupra cunoașterii, începi să ai aspirații, visezi la finaluri fericite. Lectura te face să te simți unic, perfect, îți induce o stare de transă, de extaz, îți dăruiește curajul de a continua, de a lupta pentru a ieși din păienjenișul și confuziile lumii reale. (Bianca Răileanu)

Lectura este șansa de a mă desprinde măcar pentru o vreme de realitate și de a intra într-o lume a mea, este felul în care am găsit de fiecare dată răspunsuri la întrebările pe care mi le-am adresat. (Emilia Bodnar)

Lectura nu este un mod de a-mi umple timpul, ci un mod de viață, totodată un mod de a retrăi ceea ce autorii au așternut cu atât tact și atât de multă dragoste pe o foaie, o foaie care a devenit un balsam pentru sufletul cititorilor. În întunericul societății actuale, într-o lume în care tehnologia poate să ne manipuleze, eu prefer să aleg cunoașterea prin lectură și studiu. (Claudia Mandiuc)

Când viața familială nu este una foarte liniștită, când tehnologia nu te atrage atât de mult, poți găsi scăparea, poarta de ieșire sau momentul de liniște în citirea cuvintelor frumos scrise cu cerneală neagră pe foile albe. Cititul este o scăpare din lumea reală, acea lume meres stresată și aglomerată care încetează să existe atunci când ții o carte în mână. (Cătălina Boghean)

Lectura înseamnă magie deoarece o persoană (autorul) își transpune sentimentele, trăirile și învățăturile pe o foaie de hârtie, devenind astfel un exemplu sau chiar un erou pentru alte persoane (cititorii). Cel care a reușit să scrie o carte valoroasă nu moare, rămâne mereu viu în interiorul cărții scrise, cu condiția ca noi, cititorii, să-l căutăm cu atenție și respect. (Florin Șerban)

Lectura înseamnă o călătorie aparte, o evadare din banala realitate a societății, din mult prea practicata rutină și pătrunderea într-un Univers în care proiectarea dorințelor și a nevoilor tale este posibilă și, mai mult decât posibilă, este încurajată și susținută. Prin lectură dobândești puterea de a aduce un personaj în realitatea plictisitoare a zilelor noastre. (Ionela Ilaș)

Pentru mine cititul unei cărți este precum vizionarea unui film în care tu, cititorul, ești regizorul: poți înțelege mai ușor acțiunea dar și gândurile unui personaj. Când citesc o carte încerc să-mi imaginez precum un regizor filmul cărții, aleg actorii și modul în care arată decorul. (Ana Andrișan)

Când citesc, simt că mă detașez de lumea reală și pătrund într-o lume imaginară, experimentez fiecare sentiment, fiecare emoție a personajelor, traversez fiecare eveniment sau întâmplare la care participă personajul, trăiesc o nouă viață. (Liana Colban)

Lectura este un mod de scăpare, de eschivă a spiritului, un mod prin care mintea proiectează ceea ce ochii văd. Mă regăsesc de multe ori cu mândrie în creațiile unor autori, ca și cum aș avea onoarea de a fi reflexia gândurilor unor veterani ai intelectualității. (Florentina Grigoraș)

Lectura reprezintă un important factor în viața fiecărui om. Ea are puterea de a te face să zâmbești, să râzi, să plângi, fiind total absorbit de ceea ce se întâmplă. În plus, ea îți dezvoltă vocabularul, fiind o purtătoare a înțelepciunii și a cunoașterii, ceea ce repreintă diversitatea și diferențierea. Cartea îți luminează gândirea, transformându-te într-o persoană greu de manipulat și care are mereu o opinie și o idee proprie. (Elena Buliga)

Prin lectură intri într-o lume/Plină doar de fapte bune./Îți creezi propria poveste,/Intelectual tu vei crește.//Importanța lecturii pentru mine/este de parcă aș lua vitamine/îmi oferă un cămin/unde simt că aparțin. (Andreea Leizeriuc)

Lectura este un buchet de cunoștințe, de lucruri necunoscute care se arată, de idei nemaintâlnite, o peșteră întunecată din care răzbate lumina, o poveste nemuritoare, o hrană a gândirii… (Emilia Ilioi)

Lectura este un lucru extraordinar. Este minunat să citești o carte, însă nu orice fel de carte, ci una care ți se potrivește, care este compatibilă cu tine, cu personalitatea ta. Citind, îți activezi creierul, îl pui în funcțiune, îți imaginezi ceea ce citești, te transpui în scenariul cărții, simți că faci parte din acțiune. Cartea este o întreagă lume, diferită pentru fiecare cititor, o lume ce ne permite să regizăm scenariul în funcție de propriile aspirații și de propria viziune. Lectura te schimbă ca persoană, îți afectează comportamentul. (Dariana Evuleț)

Pentru mine, lectura este un loc special, o lume în care mă ascund, mă refugiez, încercând să scap de întâmplările neplăcute, de sentimentele negative, de tristețe sau inutilitate, un loc în care mă hrănesc cu pace, liniște sufletească, mă pierd în gânduri, cuvinte, imagini, un loc în care tot ce pare imposibil în realitate, devine posibil. (Denisa Motrescu)

Lectura ne pune mintea în mișcare. Literatura este o experineță pentru că a citi nu reprezintă doar un act care degajă semnificații, ci constituie o mișcare de descoperire. Lectura ar trebui să fie percepută drept una dintre cele mai plăcute îndeletniciri umane. Lectura îl formează pe adolescent așa cum nimic alceva nu îl poate forma. Omul care citește cunoaște și totodată are curajul de a-și exprima opinia. (Livia Breabăn)

Personal, consider că lectura nu reprezintă doar expresiile-eclișeu „dezvoltă vocabularul” sau „îmbogățește imaginația”. Lectura este un prilej de a ne dezvolta caracterul, de a ne consolida propriile opinii, propriile concepții privind diverse teme. Prin lectură, în mintea noastră se poartă dezbateri, ne întrebăm ce este adecvat și ce nu este, ne adresăm întrebarea „de ce așa și nu altfel?” Lectura, prin frumusețea ei, ne face să fim morali, să luăm decizii mai înțelepte, să ne dezvoltăm simțul creativ. Lectura ne dezvoltă și simțul civic, făcându-ne să ne gândim și la binele celorlalți, la binele societății, nu doar la binele nostru personal. Lectura poate fi, de asemenea, un refugiu al celor care, să spunem că nu sunt pe deplin mulțumiți de lume, de viață, de societate. Lectura este o metaforă… (Andreea Grigorean)

Pentru mine, lectura este un mijloc de eliberare a persoanei din fața problemelor. Lectura te învață să fii mai uman, să fii diferit, să îți formezi păreri, gânduri, vise. Citind, înveți să meditezi asupra scopurilor, înveți să visezi și să îți dorești ca aceste vise să se împlinească. Descoperi lumea dar și pe tine însuți. (Maria Carmen Bodnari)

Lectura… un mod de a-ți petrece timpul liber, învățând să te exprimi mai bine și având posibilitatea de a-ți crea un nou mod de viață. (Răzvan Pamfiloiu)

Când citesc, îmi imaginez fiecare pas al personajelor, fiecare gest. Lectura este o artă vizuală. Te face să te simți diferit, extraordinar. (Ionela Chira)

Scrisoarea unui pionier anacronic către „copilul tehnologic” (II)

Îți scriu din nou, de dincolo de veac, din epoca de aur a derutei, eu, prizonierul anonim trezit din somnul conștiinței, orbul ce începe să întrezărească în mod miraculos și inexplicabil miezul arid al timpului absurd. Nu știu dacă vei răspunde vreodată neliniștilor mele sau dacă, în balansul tău frenetic, te vei opri vreodată să guști din gândurile pe care le aștern naiv în calea ta. Nici măcar nu știu dacă e rău sau bine să-ți scriu, dacă e potrivit, legitim, adecvat sau poate, mai curând, sunt suferindul neconsolat al unei cronice inadecvări. Și totuși mă trezesc că-ți scriu ție, copil al unui viitor pe care prezentul în care trăiesc nu l-a născut încă. Ziua se prăbușește, răpusă de întuneric, iar eu mă închid între pereții unei odăi de târg cu pretenții urbane, apuc dintr-un sertar stiloul și-ți scriu. Mă întrebi de ce fac asta? Poate pentru că, egoist fiind, văd în aceste mărturisiri propria-mi izbăvire, eschiva iluzorie din fața prezentului potrivnic, paradoxala fugă spre-un viitor fabulos. De altfel, recunosc, mi-e tot mai greu să întrevăd unde mă poartă pașii și, ce-i mai rău, nu știu încotro se îndreaptă întreaga lume ce mă înconjoară. Întâlnesc resturile omenești ale unei galaxii descompuse, un arhipelag social și moral răvășit de-un tsunami ideologic, un univers concentraționar subjugat de goana măruntă după cele necesare traiului zilnic, fără perspective, fără compas, fără azimutul atât de râvnit al speranței. Caut în jurul meu și nu văd deloc eroi de sacrificiu, văd mai degrabă bieți supraviețuitori înrobiți de formula fatală „se poate și mai rău”! Scrutez lumea din jur și nu descopăr disidenți dispuși să îmbrace haina martirajului, dimpotrivă, constat victimele resemnate ale unui univers în agonie! Sunt doar un copil naiv, infirm în fața realității, un pui de om ce stă împotriva contaminării cu „adultită”, un idealist ce-și rostește povestea, preferând prezentului, evadarea în viitor. Așa că te invit, dacă nu-ți cer prea mult iar tihna nu ți-e complet străină, să șezi pentru o clipă și să asculți ce vreau să-ți povestesc în cele ce urmează.

Deși ne separă câțiva ani buni și tot atâția ani nebuni, ne asemănăm în multe privințe. De pildă, amândoi suntem copiii confuziei, adesea frământați de îndoieli, preocupați de perspectiva incertă a propriului viitor, chinuiți până la obsesie de ceea ce urmează să facem, de ceea ce urmează să devenim. Eu – încorsetat fără voie într-o muțenie cognitivă, deposedat de stimuli esențiali, atât de necesari pentru a-mi dezvolta personalitatea, pentru a-mi fructifica potențialul. Tu – iradiat cu informații, copleșit de date, biți și megabiți, supraexpus perpetuu la stimuli de o diversitate deconcertantă. Părem concretizare a două extreme ce-și dau întâlnire în însăși efectele lor la fel de periculoase: privarea de orice stimul menit a activa gândirea față în față cu abundența copleșitoare a informațiilor mediate tehnologic.

Deși știu încă prea puține despre timpul tău, sunt totuși dispus să ascult, să învăț, să înțeleg. Pot să îți spun că eu mă descopăr, ca orice copil, însetat până la dependență de imaginile mișcătoare ale micului ecran. Sunt pur și simplu subjugat de breviarul fascinant al reprezentărilor, sunetelor, sedus de caleidoscopul divers al cadrelor de acțiune și reacțiune, de dramă și comedie, teatru și film. Imaginea mă fascinează, mă încântă, mă atrage irezistibil, în aceeași măsură în care cuvântul mă provoacă, mă dislocă din mine însumi, mă somează să gândesc, să problematizez, să-mi adresez întrebări și să caut cu înfrigurare răspunsuri. Din păcate sau, poate, din fericire mesajul televizat este viciat, sărăcit, intoxicat ideologic. Mai mult, textul vizual vine către mine prin intermediul unui televizor alb-negru, marca „Opera”, un dinozaur tehnologic, bătrân și neînțeles precum însăși preistoria. Și totuși între mine și această cutie lăcuită ce imită lemnul de nuc, plină cu piese și cabluri colorate, cu lămpi capricioase ce hotărăsc să-și dea duhul când ți-e lumea mai dragă, s-a înfiripat o prietenie cel puțin bizară. Cum? În momentele în care televizorul hotărăște să intre subit în moarte clinică, refuzând orice comenzi, oricât de ferme, devin salvatorul de serviciu. Somat de doi bunici vizibil iritați de muțenia cutiei cu vorbe, împachetez precipitat unealta într-o pătură înflorată, o depun într-un cărucior și plec în pelerinaj. Tovărășia aceasta dintre om și mecanism baleiază[1] între hazard și dramă: când se pierde semnalul, decid, imprudent, să folosesc câte o furculiță în locul rezervat cablului de antenă. Surprinzător, izvorăsc chiar și imagini prin intermediul acestui receptor improvizat. Îmi verific virtuțile de salvator atunci când, în debutul unei furtuni intempestive, smulg din priză cablul de alimentare al dispozitivului, ferindu-l de un potențial șoc electric datorat fulgerelor ce brăzdează sfidător cerul, cu intenția nedeclarată dar criminală de a-i prăji viscerele. Am ajuns chiar, precum un chirurg experimentat, să cunosc laturile ascunse ale bietei unelte tehnologice, știu unde se află transformatorul de linie – inima ei electrică, lămpile din sticlă fragilă ce se animă în culoarea portocalei atunci când este pusă în funcțiune, „regina lămpilor”, lampa de imagine PL 500, condensatoarele cu forme de țigări, atent ordonate sub marginea capacului din carton ignifug. Vizitele cu televizorul la atelierul de reparat au devenit la fel de sigure ca răsăritul Soarelui, ca venirea Paștelui sau a Crăciunului. Bucuriile diferă doar… Iar atunci când, la capătul unui travaliu urban, ajung la atelier, mă străduiesc să fiu atent la orice gest al „medicului” ce-l operează. Deși de multe ori nu văd altceva decât încercările disperate ale unui doctor legist ce constată cu dezarmare, pe de-o parte, decesul unui bătrân, pe de altă parte, refuză să-l lase să moară, resuscitându-l în mod repetat. Îmbrăcat într-un halat de culoare obosită, cu creionul de verificare a tensiunii ivit din buzunarul de la piept, domnul C. devine pentru mine Reparatorul Suprem, un fel de Ironman pensionat, locuitor al cimitirului de televizoare, încadrat perfect în atmosfera ce iradiază fludor[2], praf și circuite arse. Mă așez cuminte într-un colț, precum un copoi răbdător și, cu ochi iscoditori, studiez fiecare gest, fiecare manevră de resuscitare. Observ discret sau ostenativ fiecare schimbare ce se produce după intervențiile repetate ale meșterului, asist la înjurături scăpate printre dinți îngălbeniți de tutun, la tatonări, încercări și ratări, excluderi de cauze, descrieri de simptome… Din când în când, privesc pe furiș în oglinda plasată strategic în fața ecranului defunct: un negru cosmic, absolut. Deodată, un gest, o manevră și… miracolul se produce, renașterea lumii vizuale se concretizează, subit, dintr-un punct alb, infim, abia sesizat, erupe spre curiozitatea mea mută. Din întunericul adânc renaște o lume… În acel moment revelator nu îmi vin în minte buletinele de știri ce intoxică, propaganda murdară a unui regim cinic, nu văd cântece de glorie, ode și osanale versificate adresate Conducătorului iubit, ci mai degrabă îmi trec prin minte: Teleenciclopedia, Telecinemateca, Cascadorii Râsului, Tezaurul Folcloric. Din beznă, prin câteva gesturi bine articulate, neînțelese pentru curiozitatea mea de copil, meșterul declanșează lumi, provoacă reflexe, reverberații de anvergură cosmică. Se uită la mine pe deasupra ochelarilor: „Merge, vezi?…” și îmi arată imaginile din oglindă. Privesc cu speranță și încântare însă descopăr doar o stemă: nu este program. Înmărmurit, nu reușesc decât să articulez un „Îhâm…” neghiob, deși în mine izbucnesc rafale de aplauze, gândindu-mă la versantul amețitor din Machu Pichu, la cadrele largi din jurul piramidelor de la Gizeh, la statuetele de teracotă ascunse sub valuri de uitare, la zborurile cosmice, la miracolul zidului chinezesc…toate parte din emisiunea mea preferată: Teleenciclopedia. Nu văd altceva decât mari actori precum Humphrey Bogart, Ingrid Bergman, Gary Grant, Bette Davis, Kirk Douglas, Elisabeth Taylor, Robert Mitchum, Charlie Chaplin, Shirley Temple și mulți alții pe care-i întâlnesc la Telecinemateca. „Te scriu la caiet – mă smulge din reverie meșterul reparator – și ne vedem în ziua de pensie, ca de obicei…” Știu că nu despre pensia mea e vorba, un moment mult prea îndepărtat, ci despre apropiata zi de pensie a bunicilor mei, la care locuiesc datorită unui joc al destinului greu de înțeles. Așa că împachetez cutia cu iluzii în pătura cu trandafiri vestejiți și o așez apoi, cu ceva ajutor din partea meșterului, într-un cărucior special rezervat unei astfel de întreprinderi. Priviți dinafară, arătăm ca doi brancardieri ce-și exercită cu maximă concentrare și scrupulozitate rolurile, atenți la viața redobândită  a pacientului. În scârțâit ritmic de roți neunse, părăsesc clinica de vechituri, însoțit de semnalele de rămas bun ale meșterului, ce mă conduce cu privirea. Pășesc încet, cu gravitate de însoțitor al unei ceremonii funerare, însă nu pentru că tocmai a murit vechiul televizor, ci pentru că încerc să evit gropile din asfalt încât să ajung cu prețiosul cargo întreg la destinație. Ultimul meu gând este să-l deranjez oricât de puțin pe proaspătul pacient vindecat, mai ales că-i destul de bătrân și nu știu câte zile mai are… Așa că pășesc cu finețe de balerin în mișcări și cu speranță și hotărâre în suflet, cu intenția fermă de a descoperiri noi lumi într-o seară de sâmbătă: arhipelagul Galapagos, junglele pierdute din America Centrală, spectaculosul exod din Serengeti, Edenul african, calmul înghețat al Antarcticii…

96673990_3_644x461_televizor-vechi-opera-televizoare

Este târziu pentru alte cuvinte, pentru alte imagini, metafore sau evocări mai mult sau mai puțin vivace. La capătul acestor rânduri deschid totuși în fața ta fereastra unei provocări motivate de constatarea că trăiești într-un univers hiperactiv și ultra-abundent. Zilnic te găsești în miezul unei țesături babilonice de texte, pretexte, contexte și subtexte… Zilnic vin către tine culori, nuanțe și tonuri, lumini și umbre, sunete dulci și zgomote infernale, stimuli cosmetizați, stridenți și contraste agasante. Ești, chiar și fără să știi, protagonistul unui spectacol orchestrat în așa fel încât să-ți atragă atenția, să te fascineze, să te încânte, să te subjuge, generându-ți nevoi false și totodată promisiunea costisitoare a îndeplinirii acestor nevoi. În jurul tău își dau întâlnire prea multe informații și prea puține înțelesuri, prea multe date și prea puține sensuri și semnificații. O dată cu multitudinea de stimuli aruncați asupra ta este posibil să se instituie o anestezie a simțurilor, o atrofie ireparabilă. Iar dintre toate acestea, atrofia simțului critic – instrument privilegiat al rațiunii – reprezintă cea mai periculoasă formă de „îngheț” cognitiv. Amintește-ți că supraexpunerea la abundența de stimuli, vizuali, auditivi sau de orice altă factură, bombardamentul pe care-l experimentezi tu astăzi, este mai primejdios decât privarea senzorială, penuria informațională ce caracterizează realitatea în care am trăit eu. De aceea îndrăznesc să-ți ofer, dincolo de timp și loc, o provocare onestă: cântărește lucrurile la justa lor valoare! Savurează cu măsură spectacolul lumii, fie el direct, nemijlocit, fie livrat în mod indirect, mediat de ecranul computerului, al tabletei sau al telefonului! Caută, măcar din când în când, tăcerea și bucură-te de ea, hrănindu-ți astfel spiritul cu virtutea atât de revigorantă a serenității! Din timpul meu, privesc lumea în alb și negru, printr-o sticlă neutră, impersonală, de cele mai multe ori viciată ideologic, tu însă ai șansa ancorării responsabile și inteligente într-o lume colorată, vie, expresivă, fascinantă. Trăiește, respiră, visează!

[1] a baleia – a parcurge cu un fascicul electronic suprafața ecranului luminescent al unui tub catodic; aici, cu înțelesul de a pendula, a oscila (https://dexonline.ro/definitie/baleia).

[2] fludor – material de lipit în formă de tub subțire de aliaj de staniu. (https://dexonline.ro/definitie/fludor).

Oare după râs…

Se spune că suferința este un dascăl, că momentele neplăcute, de multe ori tragice, produse pe neașteptate – precum aversele estivale în munții adolescenței – au un rol dincolo de înțelegerea noastră, un scop: de a te învăța ceva, de a te instrui sau forma. Cât de înțelept și de bun-simț, la o primă vedere, cât de ușor să admiți, de la distanță, o astfel de lecție și, totodată, cât de dificil este să o accepți atunci când tu însuți devii protagonist fără voie. Cât de greu este să admiți ceea ce te-au învățat cândva înțelepții stoici – că totul se întâmplă cu un scop – mai ales atunci când durerea sau neplăcerea survin în debutul unei zile obișnuite, o zi ce nu anunță nimic extraordinar, o zi a cărei rutină matinală pare să se înscrie într-un scenariu bine știut. Numai în astfel de momente, ajungi să îți adresezi întrebări tulburătoare, traversezi neliniști și spaime, cauți să înțelegi dacă Cel Bun sau, poate, cel rău vor să-ți comunice un mesaj, dacă Înaltul sau Adâncul au pentru tine un plan pe care nu-l știi și nici nu-l bănuiești, dacă aruncă peste tine nenorocirea sau doar o îngăduie, pentru că vor ca la sfârșitul ei să fii cu totul alt om…

Orbităm calculat sau orbecăim frenetic pe traiectoriile infinite ale propriei noastre vieți, ignoranți sau indiferenți la bucuriile și dramele altora, cu credința naivă că suntem la adăpost de orice ar putea să ne facă să suferim. Alegem să evoluăm zilnic pe nesfârșita întindere a itinerariilor străbătute ca părinți, copii, frați sau surori, bieți anonimi, neștiuți de mulți dintre semenii noștri, agreați de unii, urâți de alții, simpatizați sau detestați fățiș sau doar în ascuns. Se întâmplă însă ca uneori, nechemate de noi, firele vieții noastre și ale celorlalți să se apropie, mai mult, să se intersecteze, să se încrucișeze zgomotos, cu consecințe care pot răvăși, pot tulbura, pot răni pe toți cei implicați în această coliziune. „Cadou” al destinului, precum altădată calul troian, suferința pătrunde în confortul propriei tale cetăți domestice, zdrobind resorturi interioare, sfâșiind ireparabil liniștea ta și, mai ales, a celor dragi ție. Interzis, paralizat de intempestivul momentului, precum un actor nimerit într-un alt film, ajungi să te întrebi, dureros de amar, dacă nu cumva, anterior clipei fatidice, ai comis păcatul de a te bucura prea mult de viață, dacă nu cumva, la doar o zi distanță, ai savurat prea intens bucuria unei duminici, alături de cei dragi, iar viața, ca răsplată, se întoarce împotriva ta, lovindu-te nemilos, precum o aversă, îngenunchindu-te. La o astfel de neliniște, nu am niciun răspuns…

Oameni simpli, nu foarte instruiți dar harnici, bunicii mei mi-au temperat nu de puține ori izbucnirile nedisimulate, erupțiile sufletești ale copilăriei, cu râsul ei senin și curat, aruncând peste mine torentul unei replici cu valoare de sentință irevocabilă: „ai grijă, după râsul tău, vine sigur plânsul…” În naivitatea mea de copli nu am înțeles de ce trebuie să mă bucur cu reținere, de ce trebuie să râd mai puțin sau deloc, trăind fiecare zi într-o așteptare sobră, crispată, a unei potențiale nenorociri, precum Damocles, sub tăișul atârnat de un fir de păr. N-am înțeles atunci de ce trebuie să te bucuri mai puțin pentru că oricând poți să suferi după… N-am înțeles atunci, dar pricep astăzi că după o zi încântătoare de duminică, poate urma o zi de luni ce te răvășește pe neașteptate, trece cu buldozerul peste bucuriile tale trecute, te mutilează, te schimbă, o zi de luni la capătul căreia nu vei mai fi niciodată același…

La mulți ani, Doamna Mea!

Astăzi este 8 martie, încă prea devreme pentru a simți amiaza dogorâtoare și îndelung dorită a verii, totodată prea târziu pentru a ne mai speria de asfințitul friguros al iernii…
Este 8 martie, o zi pe care tradiția acestor vremuri și locuri, nu dintre cele mai răbdătoare, o vede ca fiind deosebită, pretext al unei calde și binemeritate recunoștințe… Deși mi-e tot mai greu să cred în tradiții, în obiceiuri și dogme amorțite, nu abandonez totuși bucuria cu care se cuvine să întâmpini primăvara, încântarea ce mă însoțește de fiecare dată într-o astfel de perioadă a anului…
La mulți ani, Doamna Mea Dragă! Sunt alături de tine în momente în care cuvintele cu greu pot să cuprindă deopotrivă simțire și gând, când vorbele tind să se prăbușească, cu sunet greu de arme, peste a noastră tihnă…tu știi mai mult despre ce vorbesc…
Nu îndrăznesc să mă consider un poet, nu îmi asum veleități de slujitor al muzelor, nu vreau să-i dau neapărat tribut lui Euterpe și totuși, dintr-un preaplin ascuns, îți scriu…
Splendoarea ta nu stă în chip, veșmânt sau haină,
în gingășii naive, mișcări ușoare sau atingeri moi,
ci mai curând în ochii ce cuprind a lumii taină,
în gânduri clasice, uitate sau surprinzător de noi,
pe care mi le dăruiești doar tu, a Lumii mele Doamnă.
Iubirea mea cunoaște valuri ce se lovesc de stânci,
tăceri fierbinți și vorbe ce inima-ți dezmiardă,
străbate munți semeți, furtuni și văi cu ape adânci,
și sufletul–mi nebun ce urma nu vrea ca să ți-o piardă,
când vii, renasc, când pleci, tot Cerul tu mi-l frângi.
Sublimul tău mă cheamă să-l râvnesc orbește,
tânjesc și azi și mâine și-n vremea ce urmează,
căci văd cum grija și pasiunea-mi dăruiește,
când sufletul se-aruncă abrupt către-amiază,
o frumusețe ascunsă, caldă, ce-n fiecare zi sporește.

Internetul – cvasi-decalog al folosirii înțelepte

Pâinea noastră cea de toate zilele, nu ne-o da nouă astăzi fără de măsură…

  1. Nu lua drept cunoștințe sigure, incontestabile, orice conglomerate de cuvinte pe care le întâlnești prin călătoriile tale în spațiul virtual. Cărările pe care alergi sunt atât de bogate în aproximări deghizate în adevăruri inviolabile, în erori și amăgiri ce poartă măști de competență, în jumătăți de adevăr ce-și revendică statutul plenitudinii. Fii convins că prin această „neo-pădure narativă” poți întâlni, pe lângă fructe ce-ți astâmpără foamea, ciuperci care îmbată, amorțesc simțul critic, plante otrăvitoare ce-ți ucid sufletul, capcane greu de sesizat. Așa că, înainte de a exclama, extaziat, „Așa este!”, închide ochii, gândește, și apoi deschide-i din nou, verifică îndeajuns tot ce descoperi și te interesează, filtrează pretențiile de adevăr măcar prin trei surse cât mai credibile (….edu, ….org etc.)
  2. Oricât de tentant ar fi să te lauzi cu bunurile sau înzestrările altuia, amintește-ți că undeva, Cineva a lăsat o poruncă: „Să nu furi!”. Așa că trebuie să precizezi, cu onestitatea și respectul cuvenit, sursele ideilor pe care le descoperi (paginile accesate, adresele web la ușa cărora bați pentru a deveni mai inteligent, autorii care te ajută, dăruindu-ți din gândirea lor). Deși internetul pare o grădină a abundenței, un spațiu public în care descoperi, la tot pasul, borsete sau portofele cu bani și valori ce par pierdute, ele aprațin totuși cuiva, unui deținător al dreptului de proprietate asupra ideilor. „Împrumutând” ideile altuia fără a-i aduce omagiul cuvenit (menționarea identității autorului), asumând ca fiindu-ți propriu ceea ce este de fapt străin, este ca și cum îți cântărești propria-ți valoare cu greutăți măsluite, false și te și mai lauzi cu aceasta. Poți fi sigur, deși speri contrariul, că frauda ta intelectuală va fi cândva descoperită!
  3. Păzește-ți mintea de primejdia împrăștierii sau a rătăcirii – „paza minții” despre care ne-au învățat cândva Sfinții Părinți ai pustiului este o virtute rară, mai ales astăzi, în vremuri ce predispun la rătăcire și pustiu interior! Este atât de ușor să pleci la drum fără o pregătire prealabilă, să navighezi fără o destinație precisă, mai ales când drumurile sunt nenumărate, toate par să te intereseze în aceeași măsură în care pot hăitui, deturna, dezorienta cu ușurință. Înfundăturile, „dead roads” te pândesc la fiecare pas, cărările lăturalnice se găsesc la fiecare click distanță. Așa că setează-ți traseul, conturează-l, conferă-i direcție, chiar dacă va fi cazul să-l reconfigurezi câteodată, nu uita de unde ai plecat și ce cauți. Când nu știi ce să-i ceri, nici internetul nu știe ce să-ți ofere!
  4. Nu-ți abandona mintea în ispita confortabilă dar ucigătoare a frivolității, a limbajului vulgar și a gândurilor noroioase, murdare. Păstrează-ți mai curând grădina minții neîntinată, ferită de murdării și exalații ce pot întuneca claritatea conștiinței. Nu uita că prin simțul văzului, această poartă binecuvântată a intelectului, pot pătrunde în mintea ta atât fructele binefăcătoare ale culturii și cunoașterii, cât și moartea moravurilor sănătoase, pierderea inocenței, derapajul moral, haosul, dezmățul, înghețul conștiinței.
  5. Alege să te deconectezi, măcar din când în când, de la rețea! Debranșează-te voluntar, smulge cordonul ombilical ce te închide în sclavia mediului virtual, pentru a redescoperi frumusețea uitată a vieții, pentru a gusta direct, nemijlocit, complexitatea și bogăția lumii din jurul tău. Provoacă tu însuți bucuria sau zâmbetul unui copil, descoperă-l așa cum este el în realitate și nu doar cum îți apare într-o fotografie. Simte mirosul florilor așa cum este el în realitate și nu doar îl bănuiești într-un wallpaper oricât de ingenios prelucrat. Lasă-ți simțurile să guste plenar adierea primăverii într-o plimbare prin parc, observă zumzetul albinelor trezite din amorțeala iernii așa cum este el și nu doar dintr-o înregistrare postată pe youtube. Nu-ți fie teamă de zgomot sau de tăcere, de întuneric sau de lumină, este doar viața care vine spre tine!
  6. Nu-ți risipi energiile și crativitatea în comentarii răutăcioase, în otrăvuri de suflet născute din frustrări, obsesii, planuri și speranțe dejucate. Nu pierde din vedere faptul că, deși îți poți ascunde sub un pseudonim sau o identitate măsluită răutățile, insultele, cuvintele sau imaginile care ofensează, rănesc, totuși nu poți rămâne ascuns în fața propriei conștiințe. Poți fugi de vigilența celui îndreptățit să pedepsească injuria, poți chiar să te sustragi din fața responsabilității, însă fii sigur că nu poți fugi de propria conștiință!
  7. Caută lucrurile care te ajută să crești, să te dezvolți, expresiile frumoase, cuvintele de înțelepciune, pentru că și acestea se găsesc din plin în acest spațiu infinit, în acest cloud imens de informații. O dată găsite, nu te bucura și atât, ci mai degrabă notează-le într-un „laborator de idei”, un caiet, o agendă sau un carnețel, pentru a reveni la ele, pentru a le transforma în sursa altor și altor idei. Ai astfel șansa de a-ți dezvolta gândirea, de a-ți lărgi orizontul cogniției. Oricât ai fi de îndrăgostit de pixeli, biți și megabiți, nu uita că hârtia nu dispare din fața ta atunci când se întrerupe curentul, informația de pe foaia scrisă nu moare pentru totodeauna atunci când ai uitat să dai un „save” iar pixul, creionul sau stiloul nu „îngheață” atunci când conexiunea la rețea înregistrează rateuri nefericite.
  8. Nu arunca în spațiul virtual deșeuri, reziduuri, gânduri negândite, idei golite de substanță, cuvinte insipide, rețete miraculoase neîncercate încă, pentru că riști să devii tu însuți sursa unei intoxicări periculoase; postează sau distribuie în spațiul virtual lucruri valoroase pentru minte și trup, lucruri ce informează, aduc bună dispoziție, destind, generează un tonus mental și fizic pozitiv, favorabil celui interesat să le citească sau să le privească.
  9. Păzește-te de păcatul mândriei, de trufia care se insinuează perfid în sufletul tău, cu fiecare „selfie” reușit. O fotografie pe care o postezi, cu tine așezat confortabil în miezul sau lângă proprietățile, bunurile ori bucuriile tale, este cel puțin riscantă. Oricâtă încântare ți-ar produce un „selfie”, transformându-te într-o icoană a frumuseții la care speri ca toți să vină pentru închinare, așezând un „like”, flatându-ți orgoliul și stima de sine, o astfel de auto-venerare poate oferi celorlalți mesajul sau impresia greșită a unei persoane lăudăroase sau infatuate. Oricât de frumos, bine îmbrăcat, musculos pe dinafară și mobilat pe interior ai fi, caută să arăți toate aceste înzestrări ale tale decent și cu măsură. Meden agan, cum spuneau înțelepții greci, nimic prea mult!
  10. Oricât de ispititor, nu fi lacom! Gustă cu măsură ceea ce te interesează, ceea ce îți activează resorturile interioare, hrănește pasiunea și incită curiozitatea. Nu uita că foamea cognitivă pe care o resimți, atunci când este astâmpărată în pripă, cu lăcomie nedisimulată, prin intermediul bucatelor nemestecate sau livrate în grabă procesului digestiv (intelectual), poate genera, oricât de bizar ar suna, indigestie cognitivă, blocaj, suferință. Un literat inteligent, unul dintre autorii preferați ai literaturii de liceu, a spus-o atât de frumos cândva: „câtă luciditate, atâta dramă”. Aș îndrăzni să completez: „câtă informație, tot atâta grabă”…

E oare moartă cu adevărat limba latină?…

in memoriam prof. Vasile Hasna

12993329514_cab000dbed_b

„Latina-i o limbă moartă…”, se spune, nu de puține ori, în forumul neliniștilor și căutărilor noastre cotidiene. De sub masca unei astfel de constatări rânjește sec chipul neputinței sau al refuzului de a oferi credit unui univers lingvistic ce pare să reprezinte nimic mai mult decât alteritatea sau inutilitatea radicală. „Latina-i o limbă moartă…”, clamează în deșert[1], către magiștrii lor, învățăceii acestor vremuri încurcate, truditori pe cărările umanismului școlar[2]. Și atunci este firesc să te întrebi: este oare limba latină moartă cu adevărat?… În ce mă privește, refuz să cred că limba latină este doar signum-ul[3] unei lumi defuncte, studierea ei, doar branșarea redundantă la un univers dispărut…

Oare mai este viu îndemnul horațian carpe diem[4] sau mai puțin cunoscutul carpe noctem[5], expresii frecvent invocate și totuși instituite rar ca reguli de conduită, ca simboluri ale trăirii demne, frumoase, oneste?

Mai credem oare în imboldul generator de înțelepciune și responsabilitate în fața vieții memento mori[6], atât de abundent în semnificații?

Trăiește oare astăzi, în miezul tuturor ispitelor cultivate sistematic, dictonul abyssus abyssum invocat[7], avertisment atât de înfricoșător cu privire la micile noastre căderi, cedări și neajunsuri, ce atrag inevitabil alte și alte concesii?

E oare vie invitația la autocunoaștere și evaluare personală sintetizată în formula nosce te ipsum[8], formulă lansată în vremuri străvechi de lumea greacă, printre rugăciuni împodobite de smirnă, în temple închinate zeului luminii Apollo?

Mai viețuiește oare echivalența dintre gând și ființă, sintetizată în celebrul adagiu cartezian cogito, ergo sum[9], expresie prin care un teolog dintr-un colegiu iezuit, sedus de idealul exactității și rigorii matematice, ne-a provocat să ne folosim rațiunea?

E oare încă valabil theatrum mundi[10], spectacolul frenetic al acestei lumi, o scenă imensă pe care ne interpretăm rolul mărunt, captivi în glorii efemere, nădăjduind ca Regizorul suprem să facă piesa noastră să dureze cât mai mult?

Dar oare cât de vie este expresia castigat ridendi mores[11] dacă este să ne gândim, măcar pentru o vreme, la atât de practicata ironie, la pamfletul amar, satira inteligentă, ca instrumente menite a demasca realitățile triste, neconforme cu normalitatea?

Să fi murit constatarea amară că, seduși de derizoriu, tânjim zilnic după panem et circensis[12], deviză devenită un credo debil al celor care, îmbătați de magia profitului cu orice preț, aruncă peste ochii naivi și neexersați ai gloatei păienjenișul dens al manipulării și minciunii?

Sunt oare moarte, reci sau inutile expresii precum: bona fide („de bună credință”), alter ego („celălalt eu”), persona non grata („persoană indezirabilă”), quid pro quo („ceva oferit în schimbul a altceva”), cui prodest? sau cui bono? („cui îi ajută?” sau „cui îi servește?”), ex nihilo nihil fit („din nimic nu se naște nimic”), mea culpa („din vina mea”) și multe altele pe care spațiul și timpul nu pot acum să le încapă?…

Nu, limba latină nu a murit, vă spun, distinși rapsozi ce-i fredonați prohodul! Dimpotrivă, latina trăiește, există, respiră prin noi, mai vie ca oricând… E drept și totodată trist că veacurile au aruncat deasupra ei blestemul crud al uitării sau stigmatul inutilității. Însă, crede-mă, drag cititor, dacă-ți faci timp și îți încordezi auzul și forța gândului, dacă renunți la falsele orgolii și chiar la pragmatismul unei epoci îndepărtate de propriul centru, chiar „moartea” însăși începe să-ți vorbească, precum umbra lui Hamlet, bătrânul rege-al Danemarcei. Poate nu crezi, dar totuși meditează la ceea ce îndrăznesc să-ți spun: cultura unui om înglobează în ea, ca un postulat valoros, respectul față de ceea ce, la un moment dat, riscăm să nu înțelegem. Iar dacă limba pe care cândva Horațiu, Cicero, Seneca, Augustin și alți oameni de excepție au rostit-o cu atâta eleganță îți rămâne încă de neînțeles, nu te grăbi să spui că-i moartă, inutilă sau de-a pururea pierdută. Perseverează, muncește, păstrează viu respectul pentru cei ce asumă moartea, oricât de naiv ar suna, ca pe un semn al renașterii valorilor clasice. Păstrează vie venerația față de cei ce văd în moartea unei limbi nu doar un exit[13], un sfârșit copleșitor și dezarmant, ci mai curând o șansă de a reîntâlni o altă lume ce renaște cu fiecare dintre noi, cei care o căutăm.

[1] vox clamantis in deserto, „un glas care strigă în deșert”, referire la profeții care nu sunt ascultați; expresia are înțelesul de „a vorbi fără a fi ascultat de cineva” (sursa: Aeterna latinitas. Mică enciclopedie a gândirii europene în expresie latină, ediția a II-a, Litera Internațional, București-Chișinău, 2003, p.528).

[2] limba latină se studiază la liceele teoretice, profilul umanist, specializările științe sociale și filologie.

[3] signum – un semn sau un simbol,

[4] carpe diemfructifică, trăiește (cu intensitate) ziua sau clipa prezentă (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.53).

[5] carpe noctemtrăiește-ți nopțile, preferabil prin abandonul în lecturi fundamentale sau reflecție.

[6] mememnto mori – ține minte că vei muri; deviza mai multor ordine monahale (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.232)

[7] abyssus abyssum invocatabisul recheamă alt abis; o nenorocire atrage altă nenorocire (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.14).

[8] nosce te ipsumcunoaște-te pe tine însuți, versiunea latinească cea mai răspândită a inscripției de la Delphi gnothi se auton (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.292).

[9] cogito, ergo sumcuget (gândesc), deci exist, celebru adagiu aparținându-i lui Rene Descartes, exprimat de acesta în Principia Philosophiae (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.60).

[10] theatrum mundispectacolul lumii; lumea văzută ca un spectacol (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.478).

[11] castigat ridendo moresprin râs se îndreaptă moravurile (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.53).

[12] panem et circensispâine și circuri; despre valorile derizorii prețuite de plebe – Iuvenalis ((Aeterna latinitas…, ed.cit., p.326).

[13] exitieșire; inscripție folosită pe scară largă pentru a semnala ieșirea dintr-un spațiu închis, o sală de spectacol, o instituție etc. (https://dexonline.ro/definitie/exit).

Scrisoarea unui pionier anacronic către „copilul tehnologic” (I)

Îți scriu aceste rânduri de dincolo de loc și vreme, dintr-un alt ev ce riscă să-ți pară nimic mai mult decât un ierbar[1] cu pagini lipsite de vigoare și frunze din care viața a fugit demult. Eu, odrasla nedorită a unei cronici uitate, mă-ncumet să întind în fața ta gândurile mele, mărturisindu-ți povestea veacului în care își dau întâlnire inocența copilăriei cu morbul epocii, comedia cu drama, visarea clandestină cu fapta crudă. Îți scriu despre-un „cândva” îndărătnic, ce-l port cu mine, reminiscențe ce refuză să moară, să se stingă. Nu cer să crezi ce-ți spun, nu vreau favoruri oarbe sau false complezențe, compătimiri simulate, revendic doar, în mod deschis și sincer, o fărâmă din atenția ta, un strop din fluviul devenirii tale. Dacă găsești că este potrivit, citește ce urmează…

Ce înseamnă pentru tine timpul? Nu te grăbi să-mi spui, chiar dacă știi, mai degrabă păstrează tăcerea, iar dacă taci voi crede că înțelegi…[2] În ce mă privește, caut valoarea timpului atunci când mă trezesc în miezul unui șir de oameni abătuți, încolonați precum vertebrele unei reptile interminabile. Smuls din așternut când zorii zilei sunt mai mult o promisiune, cu nisip în ochi și cu nedumerire în suflet, traversez răcoarea nopții, pășind alert spre întâlnirea cu satisfacții elementare și totuși atât de prețioase: pâinea neagră cea de toate zilele, laptele îndoit cu apă, uleiul cețos precum tenebrele Infernului dantesc, zahărul înfrățit cu fibrele de cânepă, buteliile obosite, pe jumătate umplute cu gaz izbăvitor… Din când în când, cuprins de somnolență, mă las târât hipnotic de mâna unui bunic ursuz – prea bătrân pentru revoltă și totodată prea tânăr pentru moarte. Stau cuminte în rânduri, de repetate ori, încercând să rezist dezolării, îmi educ răbdarea sau, cel puțin, îmi narcotizez luciditatea ce tinde să se nască. În toate aceste ore disperate, aș vrea să dorm, să mă bucur de copilărie, să mă abandonez jocului, aș vrea să citesc și să scriu, pentru că îmi place să scriu, iubesc să dau viață cuvintelor și apoi să le observ cum mă trădează, urmându-și singure destinul. Chiar am scris, să știi, am înnegrit câteva zeci de pagini, străduindu-mă să evadez, trudind să ies din rânduri, să traversez fraudulos granițele alienării. Îmi amintesc cum, într-o zi, m-am înfățișat într-un birou din Casa Pionierilor, cu manuscrisul unei povestiri în mâini, nerăbdător să aflu părerea cuiva avizat despre călătoria mea imaginară în jurul lumii. Am fost întâmpinat de o doamnă care, cu o amabilitate bine regizată, mi-a survolat rândurile cu un interes mimat și apoi mi-a spus: „Vom vedea ce se poate face…nu-ți promit nimic”. În naivitatea mea speram ca textul să apară în revista „Cutezătorii” însă nimic nu s-a întâmplat nici atunci, nici a doua zi și nici în următoarele săptămâni…de fapt, în acest regim, nimic nu se întâmplă niciodată, dimpotrivă, totul îngheață într-un somn adânc. Înțeleg că, uneori, trebuie să accepți faptul dureros că visurile tale, atât de importante pentru tine, sunt pentru alții doar umile pagini exilate în sertarele uitării. Poate că nu reușesc să aflu ce valoare are timpul, nici atunci când îmi „ard” ochii, așteptând izbăvitoarea mașină de aprovizionare, nici atunci când nădăjduiesc să debutez în lumea scrisului. Însă descopăr că frigul, întunericul și foamea, oricât de violent ar răscoli prin măruntaiele trupului sfărâmicios, nu pot pătrunde în sufletul copilăriei, pentru a-l schilodi irevocabil. Îmi pare că asist la funeraliile timpului, răpus de strădania absurdă de a dobândi cele necesare traiului, însă constat că timpul pe care cei din jurul tău se străduiesc să îl ucidă naște, paradoxal, în tine nevoia de eternitate. Cât despre hrană, savurez delicii ce ție s-ar putea să-ți fie străine, chiar exotice: desertul suprem, constând în felii de mămăligă tăvălite prin zahăr, răcoritorul chișleac[3] sau arzătoarea chisăliță[4], mălaiul cucernic[5] corupt de ispita magiunului lipsit de mlădiere[6] – „rafinamente” culinare pregătite cu patos ancestral de bunica, desfătări mai gustoase decât orice rețetă pe care o încerci, constrâns de grabă, la KFC sau la McDonalds. Mai gust și din beția vinovată a mirosului de mere coapte, răpuse de dogoarea plitei încinse, împrăștiind parfum de vară în miezul sec al celei mai cumplite ierni. Alerg pentru propria viață prin livezi și grădini străine, fugărit de câini, hăitași nemiloși, bătrâni posaci sau babe eterne, niciunul dispus să capituleze în fața încrâncenării cu care tânjesc după fructele lor.

Te admir pentru dibăcia cu care manevrezi zilnic uneltele tehnologiei deși, cu riscul de a te supăra, înclin să cred că, uneori, te transformi, chiar fără voie, în prelungirea sau anexa propriilor tale gadgeturi. Am aflat de la un înțelept că suntem homo faber, meșteșugari, creatori de unelte, dar tind să admit că în era tehnologiei atotputernice nu omul este cel care născocește unelte, ci uneltele îl inventează și îl reinventează pe om. Eu nu cunosc computerul, Iphone-ul, laptopul, Icloud-ul, nici Google, Chrome, Mozilla Firefox, nici Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram sau alte „realități virtuale” atât de dragi și familiare ție. Însă am reușit deja să mă specializez în „pătrățica umblătoare”[7], în „țară, țară, vrem ostași”[8], în „hoții și gardiștii”[9], în castel[10], șotron sau atunci, când cerul cade peste noi, devin expert în aventuri și povestiri eroice, pe care le născocesc făr prea mult efort și le împărtășesc episodic sub vreo streașină grijulie, până târziu în noapte. Tu ai bloguri interesante, pagini de Facebook, canale Youtube, webinare, cursuri online, nesfârșite spații virtuale în care îți institui dominația sau, cel puțin, îți revendici prezența. Eu am doar întinderea nesfârșită, plină de provocări, a hârtiei albe, totodată carnețelul în care îmi notez cu acribie de funcționar cuvintele inedite pe care le-ntâlnesc, expresiile frumoase ce-mi ies în cale, jocurile lingvistice al căror izvor nu mi-l pot explica adesea. În carnetul cu coperți patinate, născut din bucăți de foi cusute atent, cu colțurile îndoite de îndelunga frunzărire, îmi adun visurile, speranțele, planurile, le traduc febril în cuvinte, expresii, notițe, fâșii de gând și suflet… Iar când minciuna devine adevăr girat ideologic, prefer să fug în iluzie, în fantasmă, în realitatea curată și salvatoare a cărților. Nu găsesc de fiecare dată ceea ce vreau să citesc, dar mă arunc cu o voluptate greu de înțeles asupra a tot ce îmi cade în mână. Îl însoțesc pe căpitanul Nemo în aventurile sale maritime, rătăcesc alături de el prin abis, învăț fiecare articulație, fiecare cotlon al capodoperei tehnice numite Nautilus[11]. Plec fără să ezit, pe iahtul Duncan, alături de Mary și Robert, în căutarea Căpitanului Harry Grant, traversând peripeții nebănuite[12]. Inventez comunități utopice pe insule ce nu au primit încă binecuvântarea și blestemul civilizației, transformându-mă, atunci când pericolul o cere, din copil în bărbat[13]. Ascult povești marinărești și plec apoi în căutarea comorilor din insule ascunse, alături de mateloți viguroși și pirați ce împrăștie spaimă[14]. Călătoresc în Japonia, pentru a-i întâlni pe neînfricații samurai, de la care învăț credința, respectul pentru bushido, codul onoarei, totodată fidelitatea față de adevăr[15]. Nu de puține ori mă văd constrâns să învăț suprema artă a fugii, artificiul ascunderii într-un viitor pe care-l presimt diferit, mi-l doresc cu toată ființa altfel, pentru că simt cum realitatea în care trăiesc mă condamnă fără drept de apel la non-existență[16]. Mă ascund pentru o vreme de teama copoilor în coliba unchiului Tom, stoicul fidel egalității dintre oameni, sperând să scap de persecuție și nedreptate[17], sau hoinăresc pe Mississippi, împreună cu Huckleberry Finn, în căutarea izbăvirii prin educație și clutură[18].  Îmi asum cu temeritate rolul de detectiv în laboratorul de cercetări cosmice intitulat profetic Racheta Albă[19]. Învăț cu o oarecare dificultate să aleg grâul de neghină, să disting informația de calitate de tot ce poartă stigmatul ideologiei oficiale, devorând articole din Magazinul Istoric. Aduc la lumină piramide pierdute prin desișurile junglei, devin protagonistul salvator al întâlnirilor de gradul III sau explorez continente scufundate, prin paginile revistei Magazin. Chiar și în almanahul Scânteia descopăr lucruri ce îmi confiscă interesul: misterul epavelor celebre, acupunctura, „arta focului”, misterele universului… Uneori, în după-amiezi tihnite, proiectez atent și meșteresc navomodele sau aparate de zbor a căror schițe le descopăr în paginile almanahului „Cutezătorii”. Colecționez cu o febrilitate de-a dreptul suspectă timbre, numeroase mărci poștale viu colorate pe care le cumpăr, le vând, le schimb cu alți pasionați ai filateliei. Mă descopăr cu înfrigurare cum sacrific multe dintre bucuriile firești ale copilăriei pentru a strânge câțiva bănuți. Când reușesc să adun 4 lei dau fuga la oficiul poștal pentru a cumpăra încă un plic de timbre, încă o cutie a misterelor necercetate. Întârzii să deschid plicurile, sperând să descopăr o colecție fabuloasă, o coliță sau mai multe de o valoare rară, pe care apoi să le prezint, cu aer de licitator expert, prietenilor cuprinși de aceeași febră[20]. Seara ascult teatru radiofonic la radioul „RIC”, întâlnind autori precum Victor Ion Popa, Ion Băieșu, Tudor Mușatescu, Barbu Șefănescu Delavrancea sau Cehov, Gogol, Ibsen, Shakespeare, Goethe și mulți alții. Mă amuz cu Stan și Bran, cu Charlie Chaplin și Norman Wisdom, pe care-i primesc în suflet în serile de Cinematecă, printre puținele emisiuni ce-mi captează atenția la postul național, singurul de altfel…

În universul meu finit, închis de griji și frică, deprind totuși respectul față de cei din jur printr-un bizar exercițiu al reducerii la absurd: când întâlnesc mitocănia, când înfruntarea cinică pentru supraviețuire devine politică oficială, mă străduiesc să rezist prin respect, politețe și, mai ales, prin cultură. Când nu primesc nimic de la nimeni, nici măcar atât de râvnita încurajare, caut să dobândesc de unul singur ceea ce îmi doresc. De altfel degeaba primești totul de la cei din jur dacă nu cucerești nimic prin propriile puteri.

Nu vreau să te critic, dragul meu „copil tehnologic”, nu intenționez să te schimb, îmi doresc, cel mult, să meditezi atent la ceea ce ai și, mai ales, la ceea ce ești sau poți deveni. Căci „a avea” nu poate cu niciun chip să ia locul lui „a fi”… În goana tehnologică pe care-o practici cu nesaț, te pândește un pericol real: uitarea a ceea ce este esențial, a ceea ce se cuvine să prețuiești cu adevărat. Te privesc de aici, din timpul și locul meu, căci lucrurile se văd mai clar de la distanță. Nu îți ofer lecții, nu îți spun cum să trăiești, nu te invit să crezi că aici, în vremea pe care o locuiesc fără să fi decis eu asta, e mult mai bine sau mai rău. Departe de mine o astfel de ispită. Nu vreau decât să-ți spun că împărtășim aceleași bucurii, tristeți, speranțe, visuri, aparent diferite însă identice în esența lor. De altfel așa ar trebui să fie: copilăria să nu cunoască limite ce țin de timp și loc, rigori politice, programe sau platforme, planuri cincinale, proiecte sistematice de înfometare. Te conjur să nu ignori cu bună știință șansele enorme ce stau în fața ta, bucuriile la care eu nu îndrăznesc să visez acum, să nu te lași sedus de oceanul informațiilor în care poți plonja oricând, printr-o simplă apăsare de buton. Oceanul ăsta te poate duce spre teritorii însorite sau poate să te înghită, atunci când sorbi din el fără discernământ. Nu risipi bucatele ce-ți prisosesc, avuții deopotrivă pentru trup și suflet, ci, mai degrabă, hrănește-l pe cel nefericit sau osândit de soartă. Nu irosi liniștea nopților pe bucurii frivole, pe lucruri fără importanță, sedus de arta frivolității sau a eschivei. Nu aștepta ca ziua să-ți aducă în dar bucuria de-a trăi, mai degrabă pornește tu în căutarea vieții: o carte ce invită la frumos te schimbă, un gând profund împrătășit cu un prieten rar te-aruncă în înălțimi, un cântec cald, de voie bună, te smulge din concret. Aici, în universul meu obscur, oamenii trăiesc sub tirania fricii, bieți sclavi ai lipsei de securitate și confort, orbiți de planuri ce rareori strivesc carcasa dură a clipei. Îi poți vedea cum evoluează narcoleptic, oameni-atomi îmbolnăviți de derizoriu, captivi într-un univers ce se strânge în jurul lor, se-mpuținează, precum oxigenul ce descrește într-o grotă închisă treptat. Trăiesc de la o zi la alta, dar mor încet fără să simtă, până într-o zi, fatală, când somnul etern își intră-n drepturi, făcându-i să dispară fără urmă. Copii fiind, și tu și eu, noi nu trăim pentru prezent, ci mai curând ne proiectăm, seduși de-un viitor oricât de incert. Tu însă ai norocul de a trăi un „azi” nerăsturnat, firesc, și totodată de-a visa lipsit de teamă la un „mâine” mai bun, mai cald, mai luminos. Îndeplinește-ți rolul, trăiește clipa așa cum se cuvine, nu-ți irosi prezentul, nu-ți bate joc de viața ta decât dacă ești sigur că undeva, departe de aici, îți vei răscumpăra trecutul. Eu n-am avut această șansă…

[1] ierbar, ierbare, s. n. Colecție de plante uscate, presate între foi de hârtie (sugativă), păstrate în cutii sau în mape etichetate și orânduite pe grupe sistematice, constituind un material pentru studiile de botanică; mapă specială în care se păstrează o astfel de colecție. [var.: (rar) herbár s. n.] – iarbă + suf. -ar (după fr. herbier) – sursa: https://dexonline.ro/definitie/ierbar.

[2] „Ce este deci timpul? Dacă nu-mi pune nimeni această întrebare, atunci știu ce este timpul. Dar dacă aș vrea să-l lămuresc pe cel care întreabă, nu mai știu…” (Augustin, Confesiuni, Cartea a XI-a, Ediție bilingvă, traducere din limba latină de Eugen Munteanu, Editura Nemira, București, 2000, p.464).

[3] lapte de vacă bătut, lapte rămas după luarea smântânii și bătut (din el, pus la scopt în căldare, iese brânza); în partea de nord-est a țării, chișleac – sursa: https://dexonline.ro/definitie/chi%C8%99leac).

[4] zeamă de poame (prune, corcodușe, cireșe) fierte [ceh. kyselițe, zeamă acră (din slav. kyselŭ, acru) – sursa: https://dexonline.ro/definitie/chis%C4%83li%C8%9B%C4%83

[5] aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr), dospit și copt apoi în cuptor – sursa: https://dexonline.ro/definitie/m%C4%83lai .

[6] pastă alimentară consistentă obținută prin fierberea și terciuirea prunelor sau a altor fructe (fară adaos de zahăr) – din termenul turc macun – sursa:

[7] joc prin care terenul – de obicei spațiul prea puțin circulat al străzii – era împărțit în patru careuri, fiecărui jucător fiindu-i atribuit un astfel de careu, sarcina fiind ca prin intermediul jocului cu piciorul să ții mingea în afara propriului pătrat și totodată să încerci să îți elimini adversarii.

[8] joc care constă în două echipe „ostile” care își trimit alternativ mesageri ce au misiunea de a străpunge „zidurile” sau linia defensivă formată din înlănțuirea mâinilor.

[9] joc prin care o echipă de gardieni avea ca misiune să-i caute și să-i rețină pe cei care formau echipa „hoților”; urmărirea avea loc după o prealabilă stabilire a perimetrului (care putea să conțină câteva cartiere sau străzi); erau desemnate și spații de detenție (carcere), se foloseau semnale, coduri, simboluri de orientare etc.

[10] joc care constă în faptul că o echipă are misiunea de a demola cu ajutorul unei mingi de tenis un „castel” construit din pietre de formă plată ce aparține celeilalte echipe care, evident, trebuie să-și protejeze construcția.

[11] Jules Verne, 20.000 de leghe sub mări.

[12] Jules Verne, Copiii căpitanului Grant.

[13] Jules Verne, Doi ani de vacanță.

[14] Robert Louis Stevenson, Comoara din insulă.

[15] James Clavell, Shogun.

[16] Heidegger instituie diferența dintre a fi și a exista, cea de-a doua fiind o modalitate privilegiată de a fi specifică exclusiv omului: ființarea care își adresează întrebări cu privire la propriul mod de a fi.

[17] Harriet Beecher Stowe, Coliba unchiului Tom.

[18] Mark Twain, Aventurile lui Huckleberry Finn.

[19] Ludovic Roman, Racheta Albă, roman după care a fost realizat și un film serial de aventuri

[20] coliță, colițe – coală de hârtie pe care sunt tipărite una sau mai multe mărci poștale și pe care se găsește o inscripție indicând ocazia cu care s-a lansat emisiunea respectivă – sursa: https://dexonline.ro/definitie/coli%C8%9B%C4%83.