Să admitem ab initio că fiecare om este produsul experiențelor de viață pe care le traversează, voluntar sau prin complicitatea conjuncturilor. Să mai admitem totodată că învățarea sau educația reprezintă rezultatul situării în contexte și împrejurări ce presupun concentrare, atenție, apetență, deschidere față de tot ce ne înconjoară. Și nu în ultimul rând, să acceptăm faptul că atunci când cauți să surprinzi frumusețea, bucuria, înțelepciunea – repere esențiale în lucruri și în oameni – acestea încep să vină spre tine, contribuind semnificativ la propria-ți edificare. Nu neg faptul că este posibil ca aceste considerații introductive să li se pară unora abstracții de factură cvasi-filosofică, totuși prefer să le asum ca demers prealabil al unei experiențe de viață pe care am dobândit-o recent.
Orașul Miercurea Ciuc mi-a oferit, în primă instanță, impresia unui spațiu al alterității lingvistice radicale, cu oameni ai locului ce practică exercițiul cotidian al limbii maghiare, pentru mine neinteligibil până la dezolare. Însă după numai trei zile, amabilitatea oamenilor pe care i-am întâlnit a reușit să transforme spațiul urbei și, mai ales, al liceului gazdă, într-un teritoriu de o caldă familiaritate. De la domnul director al instituției care a găzduit concursul, până la voluntarii ce nu au economisit deloc resurse pentru a oferi participanților o ședere cât mai plăcută, totul a fost orchestrat de așa manieră încât să ofere oaspeților o vizită de neuitat. Cât despre atmosfera citadină pe care am „gustat-o” printre rânduri, m-a impresionat plăcut prin curățenie, ordine, prin clădirile cu un aspect impresionant, prin promenada centrală generoasă și prin locurile de petrecere a timpului liber cu un aer boem, cosmopolit și extrem de îngrijit. Nu au lipsit din peisajul harghitean variațiunile culinare specifice, rețete locale ce mi-au produs o impresie senzorială de o certă încântare.
Ce au însemnat pentru mine câteva zile petrecute la Liceul Tehnologic „Johannes Kojani” din Miercurea Ciuc? Un răspuns simplu dar incomplet ar fi acesta: două zile de muncă, de runde arbitrate alături de experți ARDOR și de ceilalți domni și doamne profesoare, instructori de cluburi din diverse regiuni ale țării. Iar dacă ar fi să detaliez răspunsul meu, îndrăznesc să afirm că aceste zile au însemnat experiențe cu o valoare inestimabilă în planul dezvoltării personale, atât pentru debateri, cât și pentru arbitri. Vizita la Miercurea Ciuc mi-a oferit privilegiul remarcabil al reîntâlnirii unor oameni minunați, oameni pe care i-aș înscrie fără ezitare în galeria celor ce contribuie la formarea mea profesională. Am dialogat cu persoane pe care le admir pentru contribuția pe care și-o aduc la dezvoltarea comunității de dezbateri din România: Nae Șovăială, cu discursul său captivant despre elementele unei dezbateri reușite – pathos, logos și ethos. Am reîntâlnit-o pe Raluca Petrescu, cu seninătatea și dezinvoltura ei contagioasă, pliată pe un simț practic incontestabil. L-am revăzut pe Emi Beteringhe, președintele ARDOR, cu tonul lui carismatic, permanent preocupat ca lucrurile să se desfășoare în deplină ordine. Am conversat cu doamna Marinica Stoian, inspector general din Minister, despre oportunitatea aducerii laolaltă a profesorilor și elevilor entuziasmați de magia dezbaterilor. Am trăit, alături de participanți, emoția rundelor, așteptarea înfrigurată a deciziilor, necesitatea acută a remarcilor de feedback constructiv. Am surprins indiscret lacrimile izvorâte din deziluzia amară a înfrângerii sau exaltarea nedisimulată a victoriei. Am reîntâlnit profesori care s-au consacrat, prin efort consecvent și dedicare, ca mentori, traineri, resurse valoroase în scenariul educativ al tinerilor. M-am bucurat să-i revăd și să mă întrețin în conversații lapidare sau neobosite cu Daniel de la Gura Humorului, Genoveva de la Sinaia, Petruța de la Piatra Neamț, Tică de la Târgul Ocna, Paula de la Botoșani și mulți alți dascăli de excepție. Am descoperit entuziasmul robust, dezinhibiția firească dar și neliniștea sau timorarea imposibil de ascuns. Am așteptat cu înfrigurare fiecare rundă, am coalizat empatic cu bucuria anunțării unui rezultat favorabil sau cu dezamăgirea eșecului temporar. Pe scurt, atmosfera competițională de la Miercurea Ciuc s-a îmbogățit semnificativ prin prezența unor oameni de calitate, prin contribuția valoroasă a voluntarilor, prin amabilitatea sinceră a gazdelor.
Cu ce lecții importante m-am întors de la „Tinerii Dezbat”? În calitate de arbitru m-am întors cu dorința de a evolua, de a-mi perfecționa maniera de evaluator al dezbaterilor, de a descoperi mai multe aspecte și tehnici de progres. Dacă ar fi să întreprind un exercițiu de empatie cu echipele pe care le-am întâlnit în competiție, le-aș oferi cu cordialitate câteva recomandări. În primul rând, caută să fii cât mai competent și persuasiv în livrarea propriului discurs! Iar dacă se întâmplă să te confrunți cu o echipă mai bună, străduiește-te să înveți de la ea! Am mai învățat că atunci când arbitrezi un meci de dezbateri trebuie să fii foarte atent la desfășurarea rundei astfel încât decizia pe care o adopți să fie justă iar replicile oferite ca feedback să fie constructive, pozitive, să contribuie la progresul receptorului. În cele trei zile petrecute la etapa națională a concursului „Tinerii Dezbat” am mai deprins o lecție importantă (valabilă pentru noi, dascălii implicați în instruirea debaterilor): deși ne separă distanțe mai mult sau mai puțin consistente, diferențe de vârstă sau de specializare, formăm totuși o minunată familie – familia celor care cred în educația prin intermediul dezbaterilor.
Voi încheia aceste rânduri în aceeași manieră cvasi-filosofică, cu riscul asumat al reverberațiilor inadecvate provocate în mintea cititorului. Dacă viața însăși reprezintă o succesiune nesfârșită de runde și provocări cu miză înaltă sau modestă, atunci trebuie să-ți asumi responsabilitatea, să te străduiești să angajezi întregul tău potențial pentru a reuși! Cât despre cei mai buni decât tine, nu îi privi cu invidie, mai curând caută să le dăruiești admirația și respectul tău, pentru că ei poartă cu sine, în mod aproape paradoxal, oportunitatea progresului tău. Iar atunci când va fi să pierzi – oameni dragi, șanse unice, bunuri sau posesii neprețuite – amintește-ți că nu se cuvine să rămâi pentru multă vreme în umbra regretelor. Dimpotrivă, după fiecare înfrângere sau cădere trebuie să te reinventezi, să te reașezi în ambalajul potrivit! Sometimes you win, sometimes you… learn – nu este un loc comun, dimpotrivă, o certitudine vie! Din păcate, viața nu dăruiește tuturor trofee, medalii sau distincții, nici privilegii în clasamente sau ierarhizări infailibile, însă oferă fiecărui om ocazii și împrejurări excepționale pentru evoluție, pentru schimbare în bine cu fiecare experiență trăită și asumată deplin. Am dobândit cândva un gând înălțat către Cer, gând curat pe care îl dăruiesc ca răsplată cititorului înzestrat cu virtutea răbdării: Doamne, transformă fiecare zi pe care o așezi în fața noastră într-o zi care contează pentru noi dar, mai ales, pentru cei din jurul nostru!
