Bucurii esențiale… TINERII DEZBAT, etapa națională, 12-14 iunie a.c., Miercurea Ciuc

Să admitem ab initio că fiecare om este produsul experiențelor de viață pe care le traversează, voluntar sau prin complicitatea conjuncturilor. Să mai admitem totodată că învățarea sau educația reprezintă rezultatul situării în contexte și împrejurări ce presupun concentrare, atenție, apetență, deschidere față de tot ce ne înconjoară. Și nu în ultimul rând, să acceptăm faptul că atunci când cauți să surprinzi frumusețea, bucuria, înțelepciunea – repere esențiale în lucruri și în oameni – acestea încep să vină spre tine, contribuind semnificativ la propria-ți edificare. Nu neg faptul că este posibil ca aceste considerații introductive să li se pară unora abstracții de factură cvasi-filosofică, totuși prefer să le asum ca demers prealabil al unei experiențe de viață pe care am dobândit-o recent.

Orașul Miercurea Ciuc mi-a oferit, în primă instanță, impresia unui spațiu al alterității lingvistice radicale, cu oameni ai locului ce practică exercițiul cotidian al limbii maghiare, pentru mine neinteligibil până la dezolare. Însă după numai trei zile, amabilitatea oamenilor pe care i-am întâlnit a reușit să transforme spațiul urbei și, mai ales, al liceului gazdă, într-un teritoriu de o caldă familiaritate. De la domnul director al instituției care a găzduit concursul, până la voluntarii ce nu au economisit deloc resurse pentru a oferi participanților o ședere cât mai plăcută, totul a fost orchestrat de așa manieră încât să ofere oaspeților o vizită de neuitat. Cât despre atmosfera citadină pe care am „gustat-o” printre rânduri, m-a impresionat plăcut prin curățenie, ordine, prin clădirile cu un aspect impresionant, prin promenada centrală generoasă și prin locurile de petrecere a timpului liber cu un aer boem, cosmopolit și extrem de îngrijit. Nu au lipsit din peisajul harghitean variațiunile culinare specifice, rețete locale ce mi-au produs o impresie senzorială de o certă încântare.

Ce au însemnat pentru mine câteva zile petrecute la Liceul Tehnologic „Johannes Kojani” din Miercurea Ciuc? Un răspuns simplu dar incomplet ar fi acesta: două zile de muncă, de runde arbitrate alături de experți ARDOR și de ceilalți domni și doamne profesoare, instructori de cluburi din diverse regiuni ale țării. Iar dacă ar fi să detaliez răspunsul meu, îndrăznesc să afirm că aceste zile au însemnat experiențe cu o valoare inestimabilă în planul dezvoltării personale, atât pentru debateri, cât și pentru arbitri. Vizita la Miercurea Ciuc mi-a oferit privilegiul remarcabil al reîntâlnirii unor oameni minunați, oameni pe care i-aș înscrie fără ezitare în galeria celor ce contribuie la formarea mea profesională. Am dialogat cu persoane pe care le admir pentru contribuția pe care și-o aduc la dezvoltarea comunității de dezbateri din România: Nae Șovăială, cu discursul său captivant despre elementele unei dezbateri reușite – pathos, logos și ethos. Am reîntâlnit-o pe Raluca Petrescu, cu seninătatea și dezinvoltura ei contagioasă, pliată pe un simț practic incontestabil. L-am revăzut pe Emi Beteringhe, președintele ARDOR, cu tonul lui carismatic, permanent preocupat ca lucrurile să se desfășoare în deplină ordine. Am conversat cu doamna Marinica Stoian, inspector general din Minister, despre oportunitatea aducerii laolaltă a profesorilor și elevilor entuziasmați de magia dezbaterilor. Am trăit, alături de participanți, emoția rundelor, așteptarea înfrigurată a deciziilor, necesitatea acută a remarcilor de feedback constructiv. Am surprins indiscret lacrimile izvorâte din deziluzia amară a înfrângerii sau exaltarea nedisimulată a victoriei. Am reîntâlnit profesori care s-au consacrat, prin efort consecvent și dedicare, ca mentori, traineri, resurse valoroase în scenariul educativ al tinerilor. M-am bucurat să-i revăd și să mă întrețin în conversații lapidare sau neobosite cu Daniel de la Gura Humorului, Genoveva de la Sinaia, Petruța de la Piatra Neamț, Tică de la Târgul Ocna, Paula de la Botoșani și mulți alți dascăli de excepție. Am descoperit entuziasmul robust, dezinhibiția firească dar și neliniștea sau timorarea imposibil de ascuns. Am așteptat cu înfrigurare fiecare rundă, am coalizat empatic cu bucuria anunțării unui rezultat favorabil sau cu dezamăgirea eșecului temporar. Pe scurt, atmosfera competițională de la Miercurea Ciuc s-a îmbogățit semnificativ prin prezența unor oameni de calitate, prin contribuția valoroasă a voluntarilor, prin amabilitatea sinceră a gazdelor.

Cu ce lecții importante m-am întors de la „Tinerii Dezbat”? În calitate de arbitru m-am întors cu dorința de a evolua, de a-mi perfecționa maniera de evaluator al dezbaterilor, de a descoperi mai multe aspecte și tehnici de progres. Dacă ar fi să întreprind un exercițiu de empatie cu echipele pe care le-am întâlnit în competiție, le-aș oferi cu cordialitate câteva recomandări. În primul rând, caută să fii cât mai competent și persuasiv în livrarea propriului discurs! Iar dacă se întâmplă să te confrunți cu o echipă mai bună, străduiește-te să înveți de la ea! Am mai învățat că atunci când arbitrezi un meci de dezbateri trebuie să fii foarte atent la desfășurarea rundei astfel încât decizia pe care o adopți să fie justă iar replicile oferite ca feedback să fie constructive, pozitive, să contribuie la progresul receptorului. În cele trei zile petrecute la etapa națională a concursului „Tinerii Dezbat” am mai deprins o lecție importantă (valabilă pentru noi, dascălii implicați în instruirea debaterilor): deși ne separă distanțe mai mult sau mai puțin consistente, diferențe de vârstă sau de specializare, formăm totuși o minunată familie – familia celor care cred în educația prin intermediul dezbaterilor.

Voi încheia aceste rânduri în aceeași manieră cvasi-filosofică, cu riscul asumat al reverberațiilor inadecvate provocate în mintea cititorului. Dacă viața însăși reprezintă o succesiune nesfârșită de runde și provocări cu miză înaltă sau modestă, atunci trebuie să-ți asumi responsabilitatea, să te străduiești să angajezi întregul tău potențial pentru a reuși! Cât despre cei mai buni decât tine, nu îi privi cu invidie, mai curând caută să le dăruiești admirația și respectul tău, pentru că ei poartă cu sine, în mod aproape paradoxal, oportunitatea progresului tău. Iar atunci când va fi să pierzi – oameni dragi, șanse unice, bunuri sau posesii neprețuite – amintește-ți că nu se cuvine să rămâi pentru multă vreme în umbra regretelor. Dimpotrivă, după fiecare înfrângere sau cădere trebuie să te reinventezi, să te reașezi în ambalajul potrivit! Sometimes you win, sometimes you… learn – nu este un loc comun, dimpotrivă, o certitudine vie! Din păcate, viața nu dăruiește tuturor trofee, medalii sau distincții, nici privilegii în clasamente sau ierarhizări infailibile, însă oferă fiecărui om ocazii și împrejurări excepționale pentru evoluție, pentru schimbare în bine cu fiecare experiență trăită și asumată deplin. Am dobândit cândva un gând înălțat către Cer, gând curat pe care îl dăruiesc ca răsplată cititorului înzestrat cu virtutea răbdării: Doamne, transformă fiecare zi pe care o așezi în fața noastră într-o zi care contează pentru noi dar, mai ales, pentru cei din jurul nostru!

Anunțuri

TINERII DEZBAT – gânduri „regionale” (ediția a VI-a, etapa regională, Suceava, 30-31 mai 2015)

11329943_371328159730610_2288585814993859546_n

Sfârșitul de săptămână m-a găsit la Suceava, la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, unde am participat împreună cu o echipă de elevi, formată din Paul Chiraș, Teodor Ursachi și Andreea Sturzu, la etapa regională a concursului Tinerii Dezbat sau, cu o denumire mai recentă, Olimpiada Dezbaterilor. Încerc, în rândurile care urmează, să dau viață unor gânduri și impresii provocate de experiența la care am luat parte. Mi-a fost oferită din nou șansa racordării la un context educațional în care tinerii se înfruntă cu argumente într-un cadru organizat pe teme prestabilite. Ceea ce mi se pare a fi notabil este faptul că acești tineri angajați în competiție reușesc să realizeze mai mult decât atât: întreprind eforturi de documentare, cercetează, descoperă surse și resurse, selectează informații, traduc și interpretează termeni, testează asumpții, pe scurt, stabilesc design-ul propriului caz. Îndrăznesc să spun că tot ceea ce se întâmplă la un astfel de concurs reprezintă doar partea vizibilă, aparentă, a unei străduințe nevăzute dar prezente, precum vârful aisbergului ascunde de privirea navigatorului adevăratele proporții ale unei realități de multe ori fatale. Numai că în acest caz nu este vorba despre niciun fel de fatalitate, ci mai curând, despre eforturile convergente ale tuturor celor implicați: organizatorii se străduiesc să orchestreze cât mai abil și inspirat evenimentul, participanții caută să-și procure competența argumentativă mult dorită.

O competiție de dezbateri precum aceea despre care fac vorbire în rândurile de față exercită un impact deosebit asupra participanților, impact pe care îl voi structura,  pentru o mai bună înțelegere, pe două niveluri de analiză: (a). o analiză a avantajelor directe, ce îi are ca protagoniști pe elevi și pe profesorii implicați; (b). o analiză a avantajelor indirecte – am în vedere aici beneficiile comunității și, printr-o extrapolare legitimă, ale întregii societăți. Voi încerca să inventariez în continuare aceste câștiguri.

(a). În privința elevilor, dezbaterile le oferă acestora privilegiul interacțiunii cu alți tineri, generând contextul ascultării active, șansa de a lua notițe și a înregistra în timp real structuri și pledoarii argumentative produse mai mult sau mai puțin convingător. Elevii deprind abilitatea de a asculta cu atenție și de a răspunde spontan unor poziții și perspective diferite asupra aceleiași probleme de actualitate. Descoperi că trebuie să-ți asculți cu atenție fermă oponentul pentru a-i localiza și deconspira ulterior slăbiciunile, viciile argumentative, în așa fel încât să le transformi în catapultă către propriul succes. Elevii implicați în dezbateri învață să își ajusteze din mers propriul caz, să-și reconfigureze propriul traseu discursiv. Astfel acced la progres și dezvoltare personală, ajung să fixeze treptat piese importante, articulații esențiale în construcția personalității. Prin comunicarea cu ceilalți capătă trăsături sociale indispensabile, precum respectul față de semeni, dialogul autentic, respectul pentru ideile și convingerile adverse, fairplay-ul, Se învață lecția cooperării cu membrii propriei echipe, a armonizării strategice, conștiința faptului că succesul nu este deloc o întreprindere solitară, nu ține doar de propriile calități, ci și de forța celuilalt, dar mai ales de abilitatea de a vibra la unison, de a acționa ca un întreg sau un ansamblu unitar. Înveți astfel că ești responsabil nu doar de propria conduită, dar și de cel pe care-l ai lângă tine, iar slăbiciunile și punctele lui forte îți aparțin în aceeași măsură în care vulnerabilitățile și atuurile tale se răsfrâng asupra lui.

În ce constă impactul competițiilor de dezbateri asupra dascălilor ce aleg să-și dăruiască din timpul și energia lor unui astfel de sport? Recompensele sunt multiple și nu neapărat cuantificabile. De pildă, un beneficiu ar fi ieșirea din obișnuințele pedagogice strict solicitate de spațiul și timpul școlar, descoperirea unei perspective inedite și deopotrivă fascinante asupra educației și învățării. În calitate de arbitri ai dezbaterilor, profesorii (re)descoperă atenția acordată esențialului, își perfecționează stilul pedagogic, își consolidează abilitatea aprecierii juste. Evaluând prestațiile vorbitorilor după elemente predeterminate – conținut, stil, strategie – își îmbunătățesc calitativ  maniera de evaluare. Descoperă că evaluarea nu este deloc o sancțiune, o etichetă sau vreun stigmat, ci dimpotrivă, șansa de a arăta ce trebuie îmbunătățit. Profesorul dobândește ocazia transformării într-un evaluator degajat dar eficace, ce adoptă o decizie în urma unui efort deliberativ laborios (urmărirea flow-ului, a desfășurării rundei), decizie pe care se cuvine să o justifice, să o transforme în oportunitate de progres. Numai cei care au arbitrat vreodată asemenea confruntări argumentative conștientizează reponsabilitățile și presiunea ce planează asupra unui astfel de rol, obligația morală a adoptării deciziei juste, dar mai ales a livrării unei întemeieri legitime atât de necesare în drumul către progres.

(b). Numesc beneficiar indirect al dezbaterilor comunitatea în ansamblul ei. Justificarea? Tinerii care se exersează în construcția și livrarea discursurilor ajung să fie mai încrezători și mai stăpâni pe propriile abilități. Acest lucru conferă mai mult avânt saltului lor către o carieră de succes, către un parcurs social și profesional reușit. Mi-ar fi greu să invoc profesiile ce exclud dintre condițiile de angajare abilitățile de gândire structurată, comunicare eficientă, ascultare activă. Indiferent dacă te numeri printre dascălii sau elevii implicați într-o competiție argumentativă de genul concursului Tinerii Dezbat, ajungi să descoperi locuri deosebite, să întâlnești oameni minunați cu care să legi prietenii durabile, realizezi schimburi profitabile de idei și experiențe, te îmbogățești cognitiv și spiritual, dobândești abilități, aptitudini și atitudini.

Dacă am învățat ceva din această experiență? Categoric! Am învățat că indiferent de locul în care ajungi să te oprești pe drumul către podium, dacă treci sau nu de etapa eliminatorie (te califici în sferturi), nu trebuie să te simți copleșit, nu trebuie să te consideri înfrânt iremediabil. Dimpotrivă, trebuie să fii conștient că parcursul până la performanța în dezbateri (ca debater, trainer sau arbitru) este anevoios. Dacă înțelegi asta constați că, în timp, dezbaterile ajung să-ți remodeleze gândirea, să-ți genereze o atitudine pozitivă, să-ți fortifice caracterul, pe scurt, să te transfigureze. Menținute cu consecvență, dezbaterile academice îi obișnuiesc pe practicanți cu ideea că viața este rar o succesiune neîntreruptă de victorii, și mai curând este o ascensiune presărată cu ezitări, căderi, locuri umbrite ce conferă valoare clipelor însorite. Dezbaterile ajung să formeze Oameni pe care-i dăruiește societății, iar când aceștia vor fi în număr suficient, schimbarea nu va întârzia să apară. Nu poți decât să te consideri privilegiat pentru că ești parte dintr-o experiență situată în vecinătatea miracolului, că îți aduci contribuția la un scenariu mult mai amplu decât propriile preocupări. La capătul unei astfel de competiții, chiar dacă nu ai reușit să ajungi atât de departe pe cât ți-ai fi dorit, experimentezi un amalgam reconfortant de sentimente și trăiri: satisfacția rundelor câștigate, gustul amar al înfrângerii, oboseala efortului de arbitraj dar și speranța unor întâlniri viitoare.

Voi împrumuta în încheierea gândurilor mele „regionale” o sintagmă din lumea lor, a elevilor ce preferă dezbaterile ca modalitate de expresie privilegiată: „să vedem ce ne dorim la finalul acestei zile (runde)…” Îndrăznesc să spun că este posibil ca la finalul zilei (al acestei competiții) lumea (școlii) să nu fie mai puțin violentă sau mai tolerantă cu copilăria afectată de dificultăți… Poate că la finalul zilei societatea nu se va schimba în mod miraculos prin cine știe ce măsuri sau strategii pragmatice sau idealiste… Însă am certitudinea, izvorâtă dintr-o convingere la fel de fermă, că la finalul zilei, fiecare participant la o competiție de dezbateri – profesor, elev, voluntar sau cu orice alte roluri și atribuții – nu va mai fi la fel. La finalul acestei zile ajungi să te redescoperi. Constați că mai presus de frica de a pierde un meci se găsește responsabilitatea victoriilor înlănțuite. Descoperi că în confruntările argumentative nu există nici victorii și nici înfrângeri definitive, că există învingători, dar, în mod paradoxal, lipsesc învinșii. Remarci faptul revelator că, indiferent de rezultatele pe care o echipă sau alta o înregistrează, toți acești tineri minunați ajung la o destinație cu mult mai importantă decât orice premiu sau distincție: dezvoltarea și progresul lor personal. În definitiv, fiecare locuitor ce intră, fie și pentru o vreme, în citadela dezbaterilor este un câștigător!