Povestea dezbaterilor bucovinene merge mai departe…

Şi în acest an, Colegiul „Alexandru Cel Bun” din Gura Humorului a devenit spaţiul privilegiat, ospitalier, în care au evoluat protagoniştii unei splendide poveşti de iarnă. Istorisirile pasionaților logos-ului rostit cu convingere, stil și eleganță, s-au îmbinat armonios, cu naturaleţe şi spontaneitate, într-o țesătură numită simplu „Bucovina Open”. Atmosfera școlii humorene s-a însuflețit de această autentică saga a dezbaterilor academice, reunind eforturile celor 14 echipe într-o experienţă educativă valoroasă. La rostirea convingătoare a poveştii și-a adus contribuția, în mod inspirat, fiecare elev sau student participant, fiecare voluntar, fiecare dascăl ce a ales să-şi implice resursele sufleteşti, competenţele şi experienţa. Şi, precum se admite, acela care dăruieşte parte importantă din rezervele lui sufleteşti, din timpul, energia şi străduinţele lui, acela primeşte ca răsplată binemeritată satisfacția sau încântarea unor zile de neuitat. Îndrăznesc să cred că, dincolo de învingători, pe care nu ezit să-i felicit din inimă, nu există perdanţi, nu există învinși, ci mai curând există oameni care au dobândit învăţătură, înţelepciune, experiență.

O dată în plus mi s-a confirmat faptul că dezbaterile constituie mai mult decât o pasiune, mai mult decât o activitate de timp liber sau un hobby, mai mult decât o întreprindere extracurriculară. Dezbaterile reprezintă, pur şi simplu, un mod frumos și instructiv de viaţă! Iar dacă această formulare pare exagerată, ei bine, aduc în sprijinul ei câteva temeiuri, sper eu, concludente, traduse în replici ale copiilor pe care i-am însoţit. Deşi cele două echipe cu care am participat la ediția din acest an nu au reuşit să egaleze performanţele precedente, totuşi, din discuţiile pe care le-am avut imediat după încheierea turneului, am descoperit că „Bucovina Open” și-a câștigat un binemeritat loc în galeria de amintiri deosebite a fiecărui elev. Iată câteva dintre replicile copiilor pe care i-am însoțit, replici pe care failibilitatea memoriei mă obligă să le evoc selectiv: „Am reuşit să îmi depăşesc teama de a prelua şi de a răspunde la intervenţiile venite din partea echipei adverse”; „Am învăţat să fiu mai atent la ceea ce mi se spune şi să îmi gestionez mai bine timpul pe care îl am la dispoziţie”; „Am întâlnit elevi din alte şcoli, studenți, voluntari, cu care m-am împrietenit, am dialogat, am glumit, am râs, am petrecut timp de calitate”; „Am dobândit ceva mai multă încredere în propria persoană, mai multă siguranţă în ceea ce priveşte capacitatea de a-mi traduce gândurile în cuvinte potrivite”; „Deși nu sunt o persoană spontană, am descoperit că sunt capabil să ofer răspunsuri neașteptate, relativ convingătoare, atunci când mi se adresează întrebări și intervenții”…

Pe durata celor şase runde orchestrate pe teme dintre cele mai provocatoare și controversate („problema refugiaţilor”, „interzicerea grădinilor zoologice”, „pedeapsa capitală aplicată dictatorilor”, „legiferarea poligamiei”, „descurajarea selecţiei genetice a embrionilor umani”), am întâlnit, ca arbitru, tineri inteligenţi, frumoși, pătrunși de  emoţii firești sau, dimpotrivă, stăpâni ai unei siguranțe dezarmante, tineri extraordinari ce au ales să-și verifice iscusința în arta oratoriei, dezbaterii și retoricii. Am întâlnit arbitri care și-au realizat cu mult tact și responsabilitate debutul în arta evaluării discursurilor (numai cei care au arbitrat vreodată vreun meci de dezbateri știu cât de provocatoare este această experiență). Am întâlnit oameni amabili, săritori, care ne-au încântat cu disponibilitatea și prezența lor luminoasă, cu străduințele lor pentru a ne oferi nouă, invitaților, condiții cât mai optime de cazare și masă.

Dincolo de victorii sau de înfrângeri, dincolo de febrilitatea rundelor, de emoţii, patos sau avânt tineresc, se impune ca o certitudine faptul că nimeni nu pleacă de la Gura Humorului la fel, dimpotrivă, se întoarce acasă schimbat, îmbogățit sufletește. Dacă ar fi, ca un bilanț, să numesc măcar câteva dintre beneficiile participanților la o astfel de întreprindere, aș spune următoarele: dezvoltarea unor caracteristici psihologice remarcabile, precum acuitatea şi selectivitatea percepţiei (să asculţi atent, să alegi ceea ce consideri a fi relevant, să dai deoparte ceea ce constituie simple accesorii lingvistice), distributivitatea atenţiei (să urmărești pledoaria adversarului, în paralel cu notarea a ceea ce poate constitui materia unei combateri, substanța propriului caz), gestionarea sau controlul arsenalului afectiv (astfel încât să devină aliatul şi nu sabotorul propriului potențial cognitiv). Nu pot ignora din achizițiile educative pe care un astfel de concurs le dăruiește participanților competenţa socială și civică lucrul în echipă, efortul comun în construirea și susținerea unei cauze, convergența ideatică în articularea pertinentă a cazului, stabilirea contextului potrivit, conturarea impactului vizat de implementarea sau respingerea moţiunii, selectarea calitativă și cantitativă a dovezilor relevante etc. Tot în sfera competenţelor sociale pe care o astfel de competiție le implică aş îndrăzni să trec momentele de interacţiune, dialog firesc, pătruns deopotrivă de dezinvoltură și bun-simț, și, de ce nu, buna-dispoziţie (mă refer aici la „momentul social” de la pizzeria „La Bomba”). Toate acestea, şi multe altele pe care timpul scurt mă obligă să le trec cu regret sub tăcere, mă îndreptăţesc să afirm că „Bucovina Open” este mai mult decât un concurs sau o competiție de dezbatere, este o oportunitate miraculoasă, un pretext al dezvoltării ca om.

Peste ringul rostirilor convingătoare s-a așternut liniștea vacanței de iarnă… Este momentul odihnei și, mai ales, al bilanțului… Povestea dezbaterilor bucovinene se înscrie şi în acest an – cu litere elegante, în ritmuri susținute, febrile sau, dimpotrivă, așezate, cuminți, pătrunse de culoare şi stil – în memoria mea și, cred, fără să greșesc, că și în memoria fiecăruia dintre cei care au fost prezenți. Motiv pentru care îmi exprim recunoștința față de toți cei ce au trudit la rostirea frumoasă a acestei poveşti, cei care au investit timp, efort, pasiune, energie şi mult suflet pentru ca lucrurile să se desfășoare într-un mod ireproșabil. Gratitudinea mea se îndreaptă către Daniel și Alina Rusu, către doamna director Mihaela Ursaciuc, către doamna Laurența Hacman dar și către ceilalți colegi și prieteni, pentru implicarea, directă sau indirectă, în povestea dezbaterilor bucovinene. Mulțumesc domnului inspector general Gheorghe Lazăr, pentru prezența la eveniment, distinsului coleg Cezar Anuței, inspector de specialitate (discipline socio-umane)! Felicitări, dragi organizatori, voluntari, susţinători și sponsori generoși! Vă doresc să aveți forța sufletească de a face posibile cât mai multe astfel de poveşti!

Anunțuri

Mea culpa…

Simt nevoia să-mi ofer, umil, scuzele, să revendic spăşit iertarea celor aflaţi, după propriile spuse, în teren, truditorilor neobosiţi, înstăpâniți peste însăşi epicentrul inexpugnabil al actualităţii. Simt nevoia să-mi ofer scuzele salvatorilor unui neam îndelung frământat de metehnele intratabile ale vechiului regim. De ce simt această nevoie? Pentru că mă număr, după cum admit domniile lor, printre cei aflaţi pe margine, în afara spaţiului de joc, printre cei ce contemplă cu indiferență și cinism meciul politic izbucnit întru mântuirea semenilor. În timp ce ei, oameni cumsecade, „onorabili” până la neprihănire, eroi ai tuturor baricadelor posibile şi imposibile, sunt scuturaţi până la convulsie de vântul schimbării, eu mă limitez să picotesc dezinteresat, debranşat filosofic de la statu-quo, dăruind citate și vorbe de spirit celor ce vor să le primească.

Evident, într-un exerciţiu de reducere la absurd, în tot acest timp, ei, salvatorii citadelelor obidite, spiritele înnoitoare prin excelenţă, transpiră, muncesc din greu, nu menajează niciun efort şi nicio ocazie pentru a-şi flutura pelerina de super-eroi peste cerul înnegurat al acestui capăt de lume. În timp ce eu, cu nesimţire, încerc să-i ajut, prin vorbe, pe cei aflaţi în căutarea unui drum frumos și demn, ei monopolizează orice ocazie, orice context pentru a-și exprima dedicarea mesianică, implicarea dezinteresată în reamenajarea viitorului semenilor lor. În timp ce se ostenesc să construiască viitorul comunității, își anvelopează atent neajunsurile propriului trecut. Rapsozi locvace, mândri de propria valoare până la delir, ei regizează abil spectacole de caritate, serbări la umbră de tei, parade şi apariţii publice în care adună naivii seduşi de promisiunea unui viitor mai roz, pe care-i pot păcăli fără prea mare trudă.

În tot acest timp, eu, inadecvatul, rămân printre aceia care, după cum îi aud şoptind internautic, sunt rupţi irecuperabil de realitate, pierduţi în mrejele unei literaturi de care nu avem nevoie, pentru că, vezi Doamne, foamea nu se astâmpără cu citate iar optimismul, gândirea pozitivă este, pentru ei, însemnul cras al abdicării de la faptă. Ei, care transpiră agonic, la izbăvirea celorlalţi, sunt singurii care contează, fără de ei nu ne rămâne altceva de făcut decât să aşteptăm în amorțire colapsul inevitabil. Asta pentru că mesajul pe care ei îl propovăduiesc este învelit atent în fapte, este plin de substanţa concretului, de sevă pragmatică, pătruns de profunzimi ce se revarsă tumultuos în planuri realiste de schimbare al căror secret este ştiut numai de ei. În tot acest timp, eu îi învăț pe tineri, cu ajutorul literaturii motivaţionale, de-a dreptul inutile, dăunătoare, periculoase, să descopere singuri o busolă pentru propriul parcurs. Îndrăznesc să vă întreb, onorabili domni și distinși cetățeni exemplari, de ce vă deranjează o astfel de literatură? Să fie oare pentru că, înainte de toate, îi învaţă pe tineri să judece corect, să gândească, să reziste manipulării și controlului? Să fie oare gândirea lor un pericol pentru planurile măreţe de schimbare pe care domniile voastre le pregătesc cu râvnă dezinteresată? Sau poate, precum într-un scenariu orwellian, cine nu este pliat pe modelul de judecată specific domniilor voastre, se face vinovat invariabil de suprema crimă, „crimagânditul”? Simt nevoia, spăşit, să-mi ofer scuzele salvatorilor neamului, pentru că încerc să-i învăţ pe cei din jurul meu să gândească, să judece cu propriile minţi, filtrând, respingând produsul unor minţi înstrăinate, să distingă aurul, valoarea, de simpla poleială.

Iertaţi-mă, Domnilor Salvatori, mesianici profeţi expediaţi de cerurile înalte pe-un pământ chinuit, însă îmi asum dreptul democratic de a refuza gogoşile și prăjiturelele frumos ambalate, livrate cu eleganță de Don Juan apus, ornate abundent cu promisiuni lipsite de acoperire. Îmi asum dreptul democratic de a refuza să accept cuvinte tăvălite prin mierea unei schimbări ce camuflează abil foamea voastră de notorietate. Dacă voi credeţi că accept meniul pe care îl serviţi, bine ornat dar toxic, pentru că, vorba aia, ştiţi voi cum stă treaba (doar aveţi experienţă…), voi ce pretindeţi că vă hrăniţi din însăşi inima adevărului, ei bine, vă înşelaţi. De ce? Pentru că urăsc spiritul de gaşcă, partidele de vodevil, reţetele de putere zămislite în ceasuri tainice, înnoirea naţiunii ce camuflează propria foame de notorietate. De ce? Pentru că am mai auzit deja repertoriul acesta, şlagărul îmi sună, din păcate, mult prea cunoscut în ultima vreme. Și am o veste tristă pentru voi: da, se mai găsesc încă oameni de bine, deloc puțini la număr, dispuși să nu vă creadă, dispuși să iasă din anonimat. Păziți-vă de clipa aceea…

Îndrăznesc să vă ofer, o dată cu scuzele mele, un sfat, izvorât din inima unui om ce nu a primit nimic de la viaţă, nici bunuri, nici posesii dobândite prin artificii sau alianţe interesate: nu profitaţi de deziluzia celorlalţi pentru a vă atinge planurile, pentru a gusta din delirul puterii numai pentru că dă bine în CV-ul vostru împănat cu simulacre. Nu dați naștere, prin fantasmele pe care le vindeţi, contextului amar al unor deziluzii şi dezamăgiri și mai intense. Aveţi mai bine decenţa de a vă retrage şi de a permite celor mai puţin vizibili, dar dezinteresați și cinstiți, să caute soluţii şi să le aplice pentru binele celorlalţi. Pentru că, dacă veţi continua, va fi prea mult chiar și pentru noi, „pasivii” ce cred în bunul simţ, decență şi onestitate, cei ce nu ies la rampă de fiecare dată când ocazia le zâmbește pentru a aduna aplauze și ovații. Logica dualistă în care credeți este total inadecvată și contraproductivă pentru această nație: pe de-o parte, ei (întruchiparea răului, a vechiului), ce trebuie să plece neîntârziat, iar pe de altă parte, noi (adică cei buni, neprihăniți), ce stau să plimbe în triumf trofeul zilei. Lăsaţi-i mai curând pe cei ce cred în Bine, ce stau acum în umbră dar sunt pregătiți, pe cei ce nu sunt flămânzi după cele mai bune locuri din primul rând, pe cei ce nu tânjesc după cele mai bune reflectoare.

Cât despre mine, iertați-mă, nu vreau decât să fiu lăsat să-mi practic meseria în care cred, aceea de dascăl, în spaţiul în care m-aţi exilat cândva. Poate că sunt arogant, poate că sunt iresponsabil sau, deocamdată, neangajat în treburile cetății, însă nu pot fi indiferent şi, cu atât mai puţin, orb la malversaţiuni, la modurile în care se încearcă, pervers și fără scrupule, confiscarea deziluziei colective faţă de vechi, pentru a promite ce?… o nouă amânare a colapsului?… un nou simulacru de normalitate?… Aveţi decenţa de a vă retrage din acest spectacol înainte ca el să vă trădeze incapacitatea, înainte să constatați că puterea mult râvnită, cocoțatul în vârful grămezii, poate aduce după sine pericolul demascării propriei incompetențe (citiți, dacă mai aveți timp pentru așa ceva, despre Principiul lui Peter și despre promovarea până dincolo de limitele propriei competențe…). Nu cred că vă vom simţi lipsa, nu cred că va plânge nimeni după strategiile şi scenariile voastre pseudo-soteriologice, nu va regreta nimeni dacă la un moment dat, peste orgoliile şi egourile voastre supradimensionate, se va așterne mult râvnita liniște.

Iertaţi-mă, vă rog, mesianice personaje, nu sunt altceva decât un umil muritor dintre cei care refuză să fie salvaţi de voi, pentru că, dincolo de costumele și bijuteriile voastre scumpe, dincolo de masca de Batman-i de duminică, întrevăd o diversiune, dar mai ales, zăresc slăbiciuni și vicii pe care nu sunteţi în stare încă să le înfrângeţi, defecte ce sunt apanajul spiritelor îmbogățite de concursul împrejurărilor. Sub pelerina voastră ce flutură deasupra nehotărârii și derutei colective, întrevăd pretenţii salvatoare dezosate, private de vertebrele decenței și moderației, ambiții de surferi aruncaţi pe valul prezentului de suflul conjuncturii şi al oportunismului. Iertată fie-mi îndrăzneala, Domnilor Salvatori, dar îmi revendic dreptul democratic de a nu înghiți poțiuni miraculoase, de a refuza grămezile de opium servite nonșalant, cu orice ocazie și în orice context, mulţimilor dezamăgite de trecut!