in memoriam prof. Vasile Hasna
„Latina-i o limbă moartă…”, se spune, nu de puține ori, în forumul neliniștilor și căutărilor noastre cotidiene. De sub masca unei astfel de constatări rânjește sec chipul neputinței sau al refuzului de a oferi credit unui univers lingvistic ce pare să reprezinte nimic mai mult decât alteritatea sau inutilitatea radicală. „Latina-i o limbă moartă…”, clamează în deșert[1], către magiștrii lor, învățăceii acestor vremuri încurcate, truditori pe cărările umanismului școlar[2]. Și atunci este firesc să te întrebi: este oare limba latină moartă cu adevărat?… În ce mă privește, refuz să cred că limba latină este doar signum-ul[3] unei lumi defuncte, studierea ei, doar branșarea redundantă la un univers dispărut…
Oare mai este viu îndemnul horațian carpe diem[4] sau mai puțin cunoscutul carpe noctem[5], expresii frecvent invocate și totuși instituite rar ca reguli de conduită, ca simboluri ale trăirii demne, frumoase, oneste?
Mai credem oare în imboldul generator de înțelepciune și responsabilitate în fața vieții memento mori[6], atât de abundent în semnificații?
Trăiește oare astăzi, în miezul tuturor ispitelor cultivate sistematic, dictonul abyssus abyssum invocat[7], avertisment atât de înfricoșător cu privire la micile noastre căderi, cedări și neajunsuri, ce atrag inevitabil alte și alte concesii?
E oare vie invitația la autocunoaștere și evaluare personală sintetizată în formula nosce te ipsum[8], formulă lansată în vremuri străvechi de lumea greacă, printre rugăciuni împodobite de smirnă, în temple închinate zeului luminii Apollo?
Mai viețuiește oare echivalența dintre gând și ființă, sintetizată în celebrul adagiu cartezian cogito, ergo sum[9], expresie prin care un teolog dintr-un colegiu iezuit, sedus de idealul exactității și rigorii matematice, ne-a provocat să ne folosim rațiunea?
E oare încă valabil theatrum mundi[10], spectacolul frenetic al acestei lumi, o scenă imensă pe care ne interpretăm rolul mărunt, captivi în glorii efemere, nădăjduind ca Regizorul suprem să facă piesa noastră să dureze cât mai mult?
Dar oare cât de vie este expresia castigat ridendi mores[11] dacă este să ne gândim, măcar pentru o vreme, la atât de practicata ironie, la pamfletul amar, satira inteligentă, ca instrumente menite a demasca realitățile triste, neconforme cu normalitatea?
Să fi murit constatarea amară că, seduși de derizoriu, tânjim zilnic după panem et circensis[12], deviză devenită un credo debil al celor care, îmbătați de magia profitului cu orice preț, aruncă peste ochii naivi și neexersați ai gloatei păienjenișul dens al manipulării și minciunii?
Sunt oare moarte, reci sau inutile expresii precum: bona fide („de bună credință”), alter ego („celălalt eu”), persona non grata („persoană indezirabilă”), quid pro quo („ceva oferit în schimbul a altceva”), cui prodest? sau cui bono? („cui îi ajută?” sau „cui îi servește?”), ex nihilo nihil fit („din nimic nu se naște nimic”), mea culpa („din vina mea”) și multe altele pe care spațiul și timpul nu pot acum să le încapă?…
Nu, limba latină nu a murit, vă spun, distinși rapsozi ce-i fredonați prohodul! Dimpotrivă, latina trăiește, există, respiră prin noi, mai vie ca oricând… E drept și totodată trist că veacurile au aruncat deasupra ei blestemul crud al uitării sau stigmatul inutilității. Însă, crede-mă, drag cititor, dacă-ți faci timp și îți încordezi auzul și forța gândului, dacă renunți la falsele orgolii și chiar la pragmatismul unei epoci îndepărtate de propriul centru, chiar „moartea” însăși începe să-ți vorbească, precum umbra lui Hamlet, bătrânul rege-al Danemarcei. Poate nu crezi, dar totuși meditează la ceea ce îndrăznesc să-ți spun: cultura unui om înglobează în ea, ca un postulat valoros, respectul față de ceea ce, la un moment dat, riscăm să nu înțelegem. Iar dacă limba pe care cândva Horațiu, Cicero, Seneca, Augustin și alți oameni de excepție au rostit-o cu atâta eleganță îți rămâne încă de neînțeles, nu te grăbi să spui că-i moartă, inutilă sau de-a pururea pierdută. Perseverează, muncește, păstrează viu respectul pentru cei ce asumă moartea, oricât de naiv ar suna, ca pe un semn al renașterii valorilor clasice. Păstrează vie venerația față de cei ce văd în moartea unei limbi nu doar un exit[13], un sfârșit copleșitor și dezarmant, ci mai curând o șansă de a reîntâlni o altă lume ce renaște cu fiecare dintre noi, cei care o căutăm.
[1] vox clamantis in deserto, „un glas care strigă în deșert”, referire la profeții care nu sunt ascultați; expresia are înțelesul de „a vorbi fără a fi ascultat de cineva” (sursa: Aeterna latinitas. Mică enciclopedie a gândirii europene în expresie latină, ediția a II-a, Litera Internațional, București-Chișinău, 2003, p.528).
[2] limba latină se studiază la liceele teoretice, profilul umanist, specializările științe sociale și filologie.
[3] signum – un semn sau un simbol,
[4] carpe diem – fructifică, trăiește (cu intensitate) ziua sau clipa prezentă (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.53).
[5] carpe noctem – trăiește-ți nopțile, preferabil prin abandonul în lecturi fundamentale sau reflecție.
[6] mememnto mori – ține minte că vei muri; deviza mai multor ordine monahale (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.232)
[7] abyssus abyssum invocat – abisul recheamă alt abis; o nenorocire atrage altă nenorocire (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.14).
[8] nosce te ipsum – cunoaște-te pe tine însuți, versiunea latinească cea mai răspândită a inscripției de la Delphi gnothi se auton (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.292).
[9] cogito, ergo sum – cuget (gândesc), deci exist, celebru adagiu aparținându-i lui Rene Descartes, exprimat de acesta în Principia Philosophiae (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.60).
[10] theatrum mundi – spectacolul lumii; lumea văzută ca un spectacol (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.478).
[11] castigat ridendo mores – prin râs se îndreaptă moravurile (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.53).
[12] panem et circensis – pâine și circuri; despre valorile derizorii prețuite de plebe – Iuvenalis ((Aeterna latinitas…, ed.cit., p.326).
[13] exit – ieșire; inscripție folosită pe scară largă pentru a semnala ieșirea dintr-un spațiu închis, o sală de spectacol, o instituție etc. (https://dexonline.ro/definitie/exit).