E oare moartă cu adevărat limba latină?…

in memoriam prof. Vasile Hasna

12993329514_cab000dbed_b

„Latina-i o limbă moartă…”, se spune, nu de puține ori, în forumul neliniștilor și căutărilor noastre cotidiene. De sub masca unei astfel de constatări rânjește sec chipul neputinței sau al refuzului de a oferi credit unui univers lingvistic ce pare să reprezinte nimic mai mult decât alteritatea sau inutilitatea radicală. „Latina-i o limbă moartă…”, clamează în deșert[1], către magiștrii lor, învățăceii acestor vremuri încurcate, truditori pe cărările umanismului școlar[2]. Și atunci este firesc să te întrebi: este oare limba latină moartă cu adevărat?… În ce mă privește, refuz să cred că limba latină este doar signum-ul[3] unei lumi defuncte, studierea ei, doar branșarea redundantă la un univers dispărut…

Oare mai este viu îndemnul horațian carpe diem[4] sau mai puțin cunoscutul carpe noctem[5], expresii frecvent invocate și totuși instituite rar ca reguli de conduită, ca simboluri ale trăirii demne, frumoase, oneste?

Mai credem oare în imboldul generator de înțelepciune și responsabilitate în fața vieții memento mori[6], atât de abundent în semnificații?

Trăiește oare astăzi, în miezul tuturor ispitelor cultivate sistematic, dictonul abyssus abyssum invocat[7], avertisment atât de înfricoșător cu privire la micile noastre căderi, cedări și neajunsuri, ce atrag inevitabil alte și alte concesii?

E oare vie invitația la autocunoaștere și evaluare personală sintetizată în formula nosce te ipsum[8], formulă lansată în vremuri străvechi de lumea greacă, printre rugăciuni împodobite de smirnă, în temple închinate zeului luminii Apollo?

Mai viețuiește oare echivalența dintre gând și ființă, sintetizată în celebrul adagiu cartezian cogito, ergo sum[9], expresie prin care un teolog dintr-un colegiu iezuit, sedus de idealul exactității și rigorii matematice, ne-a provocat să ne folosim rațiunea?

E oare încă valabil theatrum mundi[10], spectacolul frenetic al acestei lumi, o scenă imensă pe care ne interpretăm rolul mărunt, captivi în glorii efemere, nădăjduind ca Regizorul suprem să facă piesa noastră să dureze cât mai mult?

Dar oare cât de vie este expresia castigat ridendi mores[11] dacă este să ne gândim, măcar pentru o vreme, la atât de practicata ironie, la pamfletul amar, satira inteligentă, ca instrumente menite a demasca realitățile triste, neconforme cu normalitatea?

Să fi murit constatarea amară că, seduși de derizoriu, tânjim zilnic după panem et circensis[12], deviză devenită un credo debil al celor care, îmbătați de magia profitului cu orice preț, aruncă peste ochii naivi și neexersați ai gloatei păienjenișul dens al manipulării și minciunii?

Sunt oare moarte, reci sau inutile expresii precum: bona fide („de bună credință”), alter ego („celălalt eu”), persona non grata („persoană indezirabilă”), quid pro quo („ceva oferit în schimbul a altceva”), cui prodest? sau cui bono? („cui îi ajută?” sau „cui îi servește?”), ex nihilo nihil fit („din nimic nu se naște nimic”), mea culpa („din vina mea”) și multe altele pe care spațiul și timpul nu pot acum să le încapă?…

Nu, limba latină nu a murit, vă spun, distinși rapsozi ce-i fredonați prohodul! Dimpotrivă, latina trăiește, există, respiră prin noi, mai vie ca oricând… E drept și totodată trist că veacurile au aruncat deasupra ei blestemul crud al uitării sau stigmatul inutilității. Însă, crede-mă, drag cititor, dacă-ți faci timp și îți încordezi auzul și forța gândului, dacă renunți la falsele orgolii și chiar la pragmatismul unei epoci îndepărtate de propriul centru, chiar „moartea” însăși începe să-ți vorbească, precum umbra lui Hamlet, bătrânul rege-al Danemarcei. Poate nu crezi, dar totuși meditează la ceea ce îndrăznesc să-ți spun: cultura unui om înglobează în ea, ca un postulat valoros, respectul față de ceea ce, la un moment dat, riscăm să nu înțelegem. Iar dacă limba pe care cândva Horațiu, Cicero, Seneca, Augustin și alți oameni de excepție au rostit-o cu atâta eleganță îți rămâne încă de neînțeles, nu te grăbi să spui că-i moartă, inutilă sau de-a pururea pierdută. Perseverează, muncește, păstrează viu respectul pentru cei ce asumă moartea, oricât de naiv ar suna, ca pe un semn al renașterii valorilor clasice. Păstrează vie venerația față de cei ce văd în moartea unei limbi nu doar un exit[13], un sfârșit copleșitor și dezarmant, ci mai curând o șansă de a reîntâlni o altă lume ce renaște cu fiecare dintre noi, cei care o căutăm.

[1] vox clamantis in deserto, „un glas care strigă în deșert”, referire la profeții care nu sunt ascultați; expresia are înțelesul de „a vorbi fără a fi ascultat de cineva” (sursa: Aeterna latinitas. Mică enciclopedie a gândirii europene în expresie latină, ediția a II-a, Litera Internațional, București-Chișinău, 2003, p.528).

[2] limba latină se studiază la liceele teoretice, profilul umanist, specializările științe sociale și filologie.

[3] signum – un semn sau un simbol,

[4] carpe diemfructifică, trăiește (cu intensitate) ziua sau clipa prezentă (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.53).

[5] carpe noctemtrăiește-ți nopțile, preferabil prin abandonul în lecturi fundamentale sau reflecție.

[6] mememnto mori – ține minte că vei muri; deviza mai multor ordine monahale (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.232)

[7] abyssus abyssum invocatabisul recheamă alt abis; o nenorocire atrage altă nenorocire (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.14).

[8] nosce te ipsumcunoaște-te pe tine însuți, versiunea latinească cea mai răspândită a inscripției de la Delphi gnothi se auton (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.292).

[9] cogito, ergo sumcuget (gândesc), deci exist, celebru adagiu aparținându-i lui Rene Descartes, exprimat de acesta în Principia Philosophiae (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.60).

[10] theatrum mundispectacolul lumii; lumea văzută ca un spectacol (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.478).

[11] castigat ridendo moresprin râs se îndreaptă moravurile (Aeterna latinitas…, ed.cit., p.53).

[12] panem et circensispâine și circuri; despre valorile derizorii prețuite de plebe – Iuvenalis ((Aeterna latinitas…, ed.cit., p.326).

[13] exitieșire; inscripție folosită pe scară largă pentru a semnala ieșirea dintr-un spațiu închis, o sală de spectacol, o instituție etc. (https://dexonline.ro/definitie/exit).

Anunțuri

Întâlnire memorabilă cu un tânăr de excepție – Luca Ciubotaru

Astăzi, la CDI, la ora 14,00, nu ne-am întâlnit, ca de obicei, doar noi, membrii clubului de dezbateri „Ars Dicendi”, ci am avut parte de un eveniment cu virtuți educative certe: întâlnirea cu unul dintre foștii absolvenți (alumni) ai instituției noastre, Luca Ciubotaru. Poate că sintagma „tânăr de excepție” riscă să pară pretențioasă pentru cei care nu-l cunosc pe Luca, însă vă asigur că, dacă aveți șansa de a-l cunoaște, veți constata, cu plăcută surprindere, că expresia mea nu reprezintă niciun fel de abuz lingvistic sau, cu atât mai puțin, un atentat la modestie. Voi încerca, în cele ce urmează, să trasez câteva jaloane mnezice binemeritate cu privire la întâlnirea de astăzi.

După reperele formatoare punctate elegant, cu tact și cu o retorică bine articulată – despre anii olimpici de liceu (olimpic la informatică și economie), despre cele două facultăți frecventate (una absolvită, alta în curs de absolvire), despre studiile în străinătate, ca bursier Erasmus (Paris), despre activitatea în ELSA („The European Law Students’ Association”) și vizita la New York, ca delegat sau reprezentant al tinerilor din România la ONU – Luca, sau Luci, cum a mărturisit că îi spun apropiații, a lansat celor prezenți, elevilor, invitația de a participa, pe lângă orele de curs, la cât mai multe activități extrașcolare și proiecte de voluntariat. A mărturisit asistenței că de-abia în facultate a compensat acest neajuns din anii din liceu printr-o angajare susținută în cât mai multe acțiuni de voluntariat, cu impact civic și comunitar. A vorbit apoi despre oportunitățile de studiu în străinătate, oportunități despre care unii studenți nu profită, din neștiință sau din lipsa competențelor lingvistice probate prin diplome sau atestate. Din evocările lui Luci nu putea lipsi descrierea experienței de reprezentant al tineretului din România la ONU, oportunitate ce i-a deschis, după cum a declarat, apetența pentru o carieră (sunt sigur, prestigioasă) în diplomație. Rețeta întâlnirii s-a completat cu dezvăluirea planurilor deopotrivă ambițioase și realiste de schimbare a societății, proiecte deloc emfatice, concretizate în replici precum: „Cred cu tărie în schimbarea acestei societăți prin tineri ca voi!” sau „Am convingerea că valorile sunt de o importanță vitală, totul pleacă de la valorile pe care le asumăm!” Invitați la dialog, elevii și-au exprimat, cu dezinvoltura vârstei, valorile pe care le împărtășesc. Replicile lor rostite cu încredere și curaj, dar mai ales congruența de valori a acestora cu vorbitorul (respect, integritate, sinceritate…) mi-au fortificat convingerea că avem în școală, o resursă neprețuită de tineri minunați care, călăuziți cum se cuvine, au șansa de a schimba această societate.

Mi-a plăcut în mod deosebit istorisirea lui Luca despre o întâlnire, la New York, cu un reprezentant la ONU venit din Africa. Amintindu-și de acel tânăr african, Luca ne-a spus: „Mi-a arătat o imagine cu un profesor în Africa, ținând în mâini o carte, iar lângă el, în cerc, în jurul unui foc, se aflau elevii care îl ascultau cu atenție, învățau de la el”. În acel moment am simțit cum cuvintele lui Luca s-au transformat, în mintea mea, în șansa unei revelații întreite: (1). învățătura, mai mult, educația s-a făcut pe vremuri prin intermediul oralității iar această practică, deloc defunctă, rezistă și astăzi, în spații geografice și culturale mai puțin avantajate de destin; (2). educația seamănă cu acel foc despre care a vorbit, care răspândește lumină pe chipurile și în sufletele copiilor, le conferă speranță, le dăruiește, precum un pașaport, accesul la un viitor mai frumos, la o lume mai bună; (3). suntem cu toții, elevi și profesori, binecuvântați pentru că dispunem, în societatea (fie și bolnavă) în care trăim, de resurse extraordinare, de mijloace, de instrumente ce servesc creșterii noastre. Totul este să fim dispuși să profităm de acestea, să le folosim cum se cuvine. De pildă, rețeaua de socializare Facebook constituie, așa cum a confirmat astăzi și Luca, o forță deloc neglijabilă, un mijloc de comunicare extrem de important, dar mai ales, un spațiu al dialogului liber, al expresiei și asocierii necondiționate. Evenimentele recente – protestele stradale ale tinerilor, ieșirea lor în Piața Universității, proteste la care a fost prezent și Luca – probează din plin faptul că internetul poate provoca sau, cel puțin, facilita nevoia reală de schimbare a unei societăți.

A urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri pe care o voi reda în manieră rezumativă, cu regretele de rigoare pentru eventualele neajunsuri sau aproximări datorate failibilității memoriei mele. Mai întâi, Luca i-a provocat pe elevi: Cu ce probleme semnificative vă confruntați astăzi? A urmat un torent de intervenții, replici, un dialog pătruns de naturalețe.

Ce părere ai despre „Colectiv”? – l-au provocat, la rândul lor, elevii. Cu eleganță, Luca  a oferit un răspuns pe care încerc să-l reconstruiesc: „Totul pleacă de la nerespectarea unor reguli de siguranță, a unor legi, de la mentalitatea greșită a celor care decid, a celor care acordă aprobări de funcționare, a celor corupți, care iau mită… Iată de ce cred că este momentul ca lucrurile acestea să înceteze, să schimbăm ceva în acest sens.” O altă întrebare care mi-a reținut atenția a fost:

Care au fost prioritățile tale din liceu și, dacă te-ai întoarce în acei ani, ce ai schimba? Luca a punctat, cu modestia unui spirit ales, performanțele de olimpic, notele foarte bune la învățătură, dar și-a mărturisit totodată regretul de a nu fi fost mai activ în sfera voluntariatului, a activităților și proiectelor extrașcolare. „În facultate, cele mai frumoase prietenii și experiențe ale mele nu sunt cele născute în sălile de curs, ci acelea descoperite în proiectele în care am ales să mă implic. Am preferat să obțin o notă de 9 în locul unei note de 10, dar am încercat să mă implic în cât mai multe proiecte prin care să schimb viața școlii și a comunității. Iată de ce cred că școala trebuie să te formeze ca om, mai mult decât să facă din tine o „tobă de carte”, să îți ofere cât mai multe ocazii de a te dezvolta, de a-ți cultiva abilități necesare în viață. Un angajator nu te va întreba ce diplome ai la tine, ci te va întreba ce abilități practice poți dovedi, ce știi să faci concret pentru el…”

Dacă ai avea puterea, ce schimbări legislative majore ai face? – a fost rândul elevilor să trimită mănușa provocării. După câteva momente de gândire, Luca le-a răspuns: „Am aflat zilele acestea, în stradă, cât de greu este să faci schimbări, pentru că oamenii sunt suspicioși față de tine, cred că vrei astfel să-i manipulezi. Îmi amintesc că, de-abia în a cincea zi de protest, am reușit să ne organizăm cât de cât, atunci când, împreună cu prieteni activiști de la organizații non-guvernamentale consacrate, am adus o portavoce, am propus să ne exprimăm civilizat, fiecare, într-un interval de timp prestabilit… În astfel de momente am convenit că lumea nu a ieșit în stradă pentru o demisie sau pentru mai multe, ci am ales să milităm pentru schimbarea fundamentală a unui sistem ce are o mentalitate și un comportament inacceptabil.”

Este posibilă meritocrația în politica românească? „Da, este posibilă. Reformarea pe baza meritocrației – pentru care au ieșit tinerii în stradă – trebuie să vină însă din două direcții: din exterior, prin mecanisme de reformare electorală, prin sancțiuni neîntârziate, prin aplicarea riguroasă a procedurilor codului penal, prin activitatea intensă a DNA-ului, prin condamnări ale celor ce se fac vinovați de fapte situate în afara legii. Din interior, reforma trebuie să vizeze eliminarea din partide a celor corupți, a celor incompetenți, înlocuirea lor cu tineri valoroși, competenți, dispuși să contribuie la binele societății. Aceasta pentru că societatea actuală este puțin răsturnată (…) Trebuie să renunțăm la expresii de genul să se…, să înlocuim astfel de expresii cu eu fac asta, azi, acum! Nu mâine sau poimâine, ci acum, astăzi!”

Pledând pentru liberalizarea accesului în viața politică, pentru o Românie înzestrată cu cultură și, mai ales, cu responsabilitate civică, Luca a prezentat celor prezenți un instrument valoros care probează puterea uimitoare a internetului: http://www.funkycitizens.org/.

La capătul celor aproape două ore, a căror trecere nu am resimțit-o deloc, am avut plăcuta revelație că tineri precum Luca Ciubotaru aduc societății românești o șansă de o valoare inestimabilă, reînscriind-o pe coordonatele bunului simț. Tineri precum Luca și mulți dintre cei pe care îi văd zilnic crescând sub ochii mei exprimă faptul îmbucurător că societatea românească nu a pierdut definitiv și irevocabil pariul cu normalitatea. Bravo, Luci!

Bucurii esențiale… TINERII DEZBAT, etapa națională, 12-14 iunie a.c., Miercurea Ciuc

Să admitem ab initio că fiecare om este produsul experiențelor de viață pe care le traversează, voluntar sau prin complicitatea conjuncturilor. Să mai admitem totodată că învățarea sau educația reprezintă rezultatul situării în contexte și împrejurări ce presupun concentrare, atenție, apetență, deschidere față de tot ce ne înconjoară. Și nu în ultimul rând, să acceptăm faptul că atunci când cauți să surprinzi frumusețea, bucuria, înțelepciunea – repere esențiale în lucruri și în oameni – acestea încep să vină spre tine, contribuind semnificativ la propria-ți edificare. Nu neg faptul că este posibil ca aceste considerații introductive să li se pară unora abstracții de factură cvasi-filosofică, totuși prefer să le asum ca demers prealabil al unei experiențe de viață pe care am dobândit-o recent.

Orașul Miercurea Ciuc mi-a oferit, în primă instanță, impresia unui spațiu al alterității lingvistice radicale, cu oameni ai locului ce practică exercițiul cotidian al limbii maghiare, pentru mine neinteligibil până la dezolare. Însă după numai trei zile, amabilitatea oamenilor pe care i-am întâlnit a reușit să transforme spațiul urbei și, mai ales, al liceului gazdă, într-un teritoriu de o caldă familiaritate. De la domnul director al instituției care a găzduit concursul, până la voluntarii ce nu au economisit deloc resurse pentru a oferi participanților o ședere cât mai plăcută, totul a fost orchestrat de așa manieră încât să ofere oaspeților o vizită de neuitat. Cât despre atmosfera citadină pe care am „gustat-o” printre rânduri, m-a impresionat plăcut prin curățenie, ordine, prin clădirile cu un aspect impresionant, prin promenada centrală generoasă și prin locurile de petrecere a timpului liber cu un aer boem, cosmopolit și extrem de îngrijit. Nu au lipsit din peisajul harghitean variațiunile culinare specifice, rețete locale ce mi-au produs o impresie senzorială de o certă încântare.

Ce au însemnat pentru mine câteva zile petrecute la Liceul Tehnologic „Johannes Kojani” din Miercurea Ciuc? Un răspuns simplu dar incomplet ar fi acesta: două zile de muncă, de runde arbitrate alături de experți ARDOR și de ceilalți domni și doamne profesoare, instructori de cluburi din diverse regiuni ale țării. Iar dacă ar fi să detaliez răspunsul meu, îndrăznesc să afirm că aceste zile au însemnat experiențe cu o valoare inestimabilă în planul dezvoltării personale, atât pentru debateri, cât și pentru arbitri. Vizita la Miercurea Ciuc mi-a oferit privilegiul remarcabil al reîntâlnirii unor oameni minunați, oameni pe care i-aș înscrie fără ezitare în galeria celor ce contribuie la formarea mea profesională. Am dialogat cu persoane pe care le admir pentru contribuția pe care și-o aduc la dezvoltarea comunității de dezbateri din România: Nae Șovăială, cu discursul său captivant despre elementele unei dezbateri reușite – pathos, logos și ethos. Am reîntâlnit-o pe Raluca Petrescu, cu seninătatea și dezinvoltura ei contagioasă, pliată pe un simț practic incontestabil. L-am revăzut pe Emi Beteringhe, președintele ARDOR, cu tonul lui carismatic, permanent preocupat ca lucrurile să se desfășoare în deplină ordine. Am conversat cu doamna Marinica Stoian, inspector general din Minister, despre oportunitatea aducerii laolaltă a profesorilor și elevilor entuziasmați de magia dezbaterilor. Am trăit, alături de participanți, emoția rundelor, așteptarea înfrigurată a deciziilor, necesitatea acută a remarcilor de feedback constructiv. Am surprins indiscret lacrimile izvorâte din deziluzia amară a înfrângerii sau exaltarea nedisimulată a victoriei. Am reîntâlnit profesori care s-au consacrat, prin efort consecvent și dedicare, ca mentori, traineri, resurse valoroase în scenariul educativ al tinerilor. M-am bucurat să-i revăd și să mă întrețin în conversații lapidare sau neobosite cu Daniel de la Gura Humorului, Genoveva de la Sinaia, Petruța de la Piatra Neamț, Tică de la Târgul Ocna, Paula de la Botoșani și mulți alți dascăli de excepție. Am descoperit entuziasmul robust, dezinhibiția firească dar și neliniștea sau timorarea imposibil de ascuns. Am așteptat cu înfrigurare fiecare rundă, am coalizat empatic cu bucuria anunțării unui rezultat favorabil sau cu dezamăgirea eșecului temporar. Pe scurt, atmosfera competițională de la Miercurea Ciuc s-a îmbogățit semnificativ prin prezența unor oameni de calitate, prin contribuția valoroasă a voluntarilor, prin amabilitatea sinceră a gazdelor.

Cu ce lecții importante m-am întors de la „Tinerii Dezbat”? În calitate de arbitru m-am întors cu dorința de a evolua, de a-mi perfecționa maniera de evaluator al dezbaterilor, de a descoperi mai multe aspecte și tehnici de progres. Dacă ar fi să întreprind un exercițiu de empatie cu echipele pe care le-am întâlnit în competiție, le-aș oferi cu cordialitate câteva recomandări. În primul rând, caută să fii cât mai competent și persuasiv în livrarea propriului discurs! Iar dacă se întâmplă să te confrunți cu o echipă mai bună, străduiește-te să înveți de la ea! Am mai învățat că atunci când arbitrezi un meci de dezbateri trebuie să fii foarte atent la desfășurarea rundei astfel încât decizia pe care o adopți să fie justă iar replicile oferite ca feedback să fie constructive, pozitive, să contribuie la progresul receptorului. În cele trei zile petrecute la etapa națională a concursului „Tinerii Dezbat” am mai deprins o lecție importantă (valabilă pentru noi, dascălii implicați în instruirea debaterilor): deși ne separă distanțe mai mult sau mai puțin consistente, diferențe de vârstă sau de specializare, formăm totuși o minunată familie – familia celor care cred în educația prin intermediul dezbaterilor.

Voi încheia aceste rânduri în aceeași manieră cvasi-filosofică, cu riscul asumat al reverberațiilor inadecvate provocate în mintea cititorului. Dacă viața însăși reprezintă o succesiune nesfârșită de runde și provocări cu miză înaltă sau modestă, atunci trebuie să-ți asumi responsabilitatea, să te străduiești să angajezi întregul tău potențial pentru a reuși! Cât despre cei mai buni decât tine, nu îi privi cu invidie, mai curând caută să le dăruiești admirația și respectul tău, pentru că ei poartă cu sine, în mod aproape paradoxal, oportunitatea progresului tău. Iar atunci când va fi să pierzi – oameni dragi, șanse unice, bunuri sau posesii neprețuite – amintește-ți că nu se cuvine să rămâi pentru multă vreme în umbra regretelor. Dimpotrivă, după fiecare înfrângere sau cădere trebuie să te reinventezi, să te reașezi în ambalajul potrivit! Sometimes you win, sometimes you… learn – nu este un loc comun, dimpotrivă, o certitudine vie! Din păcate, viața nu dăruiește tuturor trofee, medalii sau distincții, nici privilegii în clasamente sau ierarhizări infailibile, însă oferă fiecărui om ocazii și împrejurări excepționale pentru evoluție, pentru schimbare în bine cu fiecare experiență trăită și asumată deplin. Am dobândit cândva un gând înălțat către Cer, gând curat pe care îl dăruiesc ca răsplată cititorului înzestrat cu virtutea răbdării: Doamne, transformă fiecare zi pe care o așezi în fața noastră într-o zi care contează pentru noi dar, mai ales, pentru cei din jurul nostru!

Atelierul părinților și al adolescenților la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”

Sâmbătă, 21 februarie a.c., începând cu ora 10.00, a avut loc la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” manifestarea intitulată „Atelierul părinților și al adolescenților”, prima dintr-o serie de activități care se doresc a fi transformate în tradiție la colegiul rădăuțean. Activitatea și-a propus să creeze o situație de învățare în care să fie implicați activ reprezentanții celor trei categorii de actori ai procesului educativ: profesori, părinți și elevi. Spațiul recent amenajat al cabinetului ariei curriculare Om și Societate s-a transformat, prin efortul profesorilor organizatori, într-un cadru destins, specific educației non-formale, în care întrebările, replicile, observațiile s-au combinat într-un dialog prolific pentru toți cei prezenți. În cadrul celor patru sesiuni ale manifestării, au fost identificate, descrise, dezbătute problemele specifice vârstei adolescenței, s-au formulat recomandări și soluții privind relația părinte – copil.

Orchestrată de profesoara Luminița Lăzărescu, directorul adjunct al liceului, prima sesiune a manifestării a abordat conceptul stimei de sine și al încrederii în propriul potențial, dar mai ales modalitățile concrete prin care adolescenții pot fi încurajați să-și dezvolte aceste calități importante în drumul către propria reușită. Referitor la cele discutate pe parcursul primei sesiuni, doamna profesoară Lăzărescu ne-a declarat: „Adolescența este vârsta de aur, așa cum au apreciat majoritatea participanților, însă este și vârsta-cheie la care se formează personalitatea și imaginea de sine. Unii părinți și copii au apreciat că este și o  vârstă ingrată în care adolescentul își caută identitatea, încercând să înțeleagă cine este, cine devine atunci când nu mai este copil, este pus în fața unor întrebări, drame, conflicte, iubiri neîmplinite, simte revoltă față de tot ce este convențional. Părinții sunt, de regulă, în această perioadă a vieții adolescenților, centrați mai ales pe activitatea și pe rezultatele obținute la școală, minimizând uneori, sau chiar neglijând problemele cu care se confruntă copii lor. Pornind de la aceste idei, la întâlnirea  Atelierul părinților și al adolescenților din luna februarie, am discutat despre identitate, încrederea de sine și imaginea pe care și-o creează și o propun lumii adolescenții și am încercat să oferim participanților instrumente de cunoaștere, intercunoaștere utile, care să stea la baza formării unui parteneriat real între părinți și copii, care să-i ajute în  construirea încrederii în sine și în  găsirea unor repere care să constituie fundamente stabile pentru formarea unei stime de sine ridicate.”

Intitulată „Nevoile mele, nevoile celuilalt”, cea de-a doua sesiune a fost moderată de profesorul Florin George Popovici și a avut ca scop identificarea trebuințelor și dorințelor pe care le au, pe de-o parte, părinții, și pe de altă parte, adolescenții. Împărțiți în patru grupe, participanții au primit sarcina de a construi ierarhii de motive și nevoi care au fost apoi comparate în vederea stabilirii eventualelor asemănări, puncte de convergență sau deosebiri. Au fost apoi invocate opiniile experților în domeniul psihologiei și s-au formulat concluzii menite referitoare la armonizarea nevoilor proprii, ca părinte, cu acelea exprimate de copil. „Am constatat, în urma acestui exercițiu, că adolescenții și părinții lor au priorități de multe ori diferite în ceea ce privește necesitățile și interesele asumate. De unde rezultă ca o sarcină provocatoare, deloc facilă, încercarea de a pune în acord aceste necesități, de a le armoniza, astfel încât să genereze premisele unei relații bazate pe dialog și cooperare optimă. De asemenea, am constatat cu plăcută surprindere că în privința nevoilor de ordin superior, aproape toți cei prezenți au ajuns parcă printr-un acord tacit să situeze pe cel mai înalt nivel nevoia de transcendență, de divin, în strânsă legătură cu dezvoltarea personală, împlinire, auto-realizare, totodată contribuția la binele propriu dar, mai ales, la binele celor din jur. Ceea ce-mi spune că ne aflăm totuși, în pofida numeroaselor rătăciri și defecte ale timpului nostru, pe drumul către firesc, către normalitate.”

Cea de-a treia sesiune a manifestării și-a propus să aducă în atenție problema comunicării eficiente, asertive dintre părinți și copii, a capacității empatice ca o condiție necesară pentru înțelegerea celuilalt și pentru oferirea unui eventual sprijin. Sesiunea a fost moderată de Adriana Kurtoglu, președintele Asociației de Părinți de la CNEH, care a reușit să evidențieze importanța comunicării sincere, deschise, nonviolente. S-au formulat recomandări privind optimizarea dialogului, gestionarea eventualelor situații conflictuale, descoperirea strategiilor rezolutive de tipul eu câștig – tu câștigi. „Adolescenții sunt influențați de modelele de frumusețe, de stereotipurile sau etaloanele timpului nostru” – ne-a declarat doamna Adriana Kurtoglu – „iar dacă nu reușesc să se apropie de aceste modele pot să apară complexele, dezinteresul pentru alte activități, chiar eșecul școlar. Problemele pe care le întâmpină adolescenții sunt considerate de către părinții acestora de multe ori prea puțin importante în raport cu propriile probleme, alteori sunt ignorate, declarate „tabu”. Adolescenții nu găsesc răspunsurile căutate, ajung să se simtă neînțeleși, apar blocajele de comunicare între ei și părinți, de unde retragerea și a unora și a celorlalți în lumi diferite, guvernate de probleme diferite. Prin activitățile propuse, am încercat să-i îndemn pe părinți să comunice eficient și asertiv cu copii lor, să găsească modalități eficiente prin care să-i ghideze, să-i ajute să se cunoască, să se accepte așa cum sunt. Toate acestea sunt baze ale unui dialog constructiv și util în formarea la adolescenți a unei imagini de sine cât mai adecvate și a unei personalități deschise și flexibile.”

În cea de-a patra sesiune a întâlnirii, cei prezenți au fost invitați de Narcise Boțic, consilier psihopedagog la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, să formuleze întrebări și nedumeriri referitoare la problemele cu care se confruntă, cărora le-au fost oferite răspunsuri pertinente. S-a adus în discuție tipologia complexă și extrem de eterogenă a părinților, de la părintele de tip „laissez-faire”, mult prea permisiv, chiar dezinteresat de evoluția propriului copil, până la părintele autoritar, despotic sau omniscient, care nu tolerează niciun neajuns sau nicio greșeală a propriului copil. Iată ce a declarat, ca un sinteză a discuțiilor purtate cu cei prezenți, doamna psiholog Narcise Boțic: „Trebuie să admitem că nu există rețete sau soluții universale garantate pentru îmbunătățirea relației dintre părinte și adolescent, cât despre literatura de specialitate, ea oferă de multe ori sugestii și soluții „magice”, neverificate, motivate comercial sau nefundamentate științific. Ceea ce este foarte important însă este să conștientizăm necesitatea dialogului deschis, sincer, a ascultării active. Părintele trebuie să acorde atenția cuvenită nevoilor, problemelor, schimbărilor pe care adolescenții le traversează în această etapă ingrată și deloc facilă de dezvoltare. Educarea inteligenței emoționale trebuie să constituie o prioritate pentru părinți și dascăli pentru că ea reprezintă unul dintre dintre pilonii de rezistență ai personalității armonioase.”

La capătul celor două ore și jumătate de dialog, desfășurat într-o manieră deopotrivă atractivă, antrenantă și instructivă, bogată în conținut, toți cei prezenți – părinți, profesori și adolescenți – au dobândit certitudinea că astfel de întâlniri poartă cu sine șansa unor beneficii substanțiale: înțelegerea reciprocă, sinceră și onestă, a perspectivelor diferite de cele proprii, progresul și dezvoltarea personală prin conversația cordială, lipsită de inhibiții sau formalități inutile, cu celălalt.

Se întorc poeții în cetate…

Cu câteva zile în urmă, către sfârșitul vacanței, m-a sunat o absolventă a colegiului, Roxana Maria N., și fără prea multe remarci pregătitoare mi-a adresat rugămintea de a-i prezenta volumul poetic de debut intitulat Spre un continent mai luminos. Mărturisesc că această conversație telefonică sumară și întrevederea scurtă din holul școlii ce i-a urmat m-au livrat neîntârziat perplexității: de ce tocmai eu, profesor de filosofie, să recenzez un volum de versuri? Mi-am amintit că, deși se afla la specializarea științele naturii, Roxana se număra printre elevii înzestrați cu o neobișnuită doză de reflexivitate, contribuind semnificativ prin intervenții și întrebări la succesul dialogurilor înfiripate în ora de filosofie. Dar mi-a revenit în minte și o evidență deloc liniștitoare: nu m-am atins de vreun volum de versuri de ceva vreme, de când lectura textelor filosofice și psihologice mi-au acaparat timpul și atenția. M-am consolat imediat cu gândul că un eventual salt dincolo de marginile confortului nu poate să strice, dimpotrivă, poate genera beneficii surprinzătoare. Și iată-mă plonjând în micul volum de versuri, explorator neexersat al unei întinderi dezarmante de metafore…

Cu multă vreme în urmă, Platon considera, în scenariul cetății ideale, că poeții ar trebui izgoniți, expediați fără regrete în exil, dincolo de spectacolul ordinii și al armoniei polis-ului. Motivul? Slujitorii muzelor se fac vinovați de înșelăciune și distrag sau deturnează atenția locuitorilor urbei de la ocupațiile respectabile: războiul și politica. Contează mai puțin dacă o astfel de critică radicală, ce expediază tranșant poezia în spațiul prohibiției, izvorăște sau nu din neputința gânditorului grec de a fi el însuși un poet sau poate din seducția fatală și acaparatoare a cugetării filosofice. Ceea ce contează este faptul că poeții, devin prin critica operată de mentorul Academiei, personajele prin excelență atipice și totodată a-topice (lipsiți de topos/loc), locuitorii accidentali, întâmplători ai unui univers care-i repudiază, aparținători de drept ai unui cu totul altfel de topos, calitativ diferit. Poetul este, chiar și fără stigmatul aruncat de slujitorii praxis-ului social, un exilat, un surghiunit de bunăvoie.

Cât despre versurile Roxanei, îmi par a fi expresia unei interiorități ce se revarsă în trăiri de o febrilitate deconcertantă, efluvii lirice care invită indiscret cititorul la o complicitate cu creatorul lor: „Și câte un pas te strecori/ în sufletul drag cerând ajutor”(Spre un continent mai luminos). Transpuse în verb, experiențele personale sunt resimțite și analizate într-un registru acut, amplificate prin spectrul unei afectivități ambivalente – „stai… închizi ochii și-apoi vezi”(Spre un continent mai luminos), pătrunse de un aer grav, elegiac sau dimpotrivă ludic. Tonalitățile pendulează între revoltă – „Am șters urma obrazului meu,/ Mi-am luat disperarea în dinți”(Lacrimile tăcerii) și resemnare – „Am terminat să sper și să iubesc/Am terminat să cresc în dragoste”(Am încercat…), între încremenire rece și devenire ireparabilă, între seducția imanentului și chemarea transcendenței – „Îți spun Ție, Doamne,…/ Ia-mă în brațe și ascultă-mă.”(Peronul vieții). Asiști la scenariul maniheic al generării unei lumi de polarități și opoziții ireconciliabile: întuneric-lumină, închidere-deschidere, ascuns-dezvăluit, sacru-profan, speranță-deznădejde ș.a. Pe scurt, participi la desfășurarea fără inhibiții a unei combustii interioare ce-și revendică, terapeutic, eliberarea: „…închisă-n neant rămân, nimic dus, m-ai închis în veșnica iubire.”. Din loc în loc, versul îmbracă forma unei dezarmante confesiuni, în care tentația este reprimată și înlocuită cu îndemnul către rezistență: „Voi spune stop împrejurărilor/ Și monstrului din mine/ Ce s-a năpustit asupra mea/ Bizar! Fără a-mi da seama!”(Bizar). Din acest laborator poetic în care fierb, se distilează febril sentimente și trăiri, nu lipsește speranța, credința într-un mai bine, chiar dacă îi resimți timiditatea, rezerva cu care este cultivat: „Voi renunța la mine, concluzia/ Pentru o nouă ipoteză.”(Problemă)

Cred că poezia poartă în ea oportunitatea unei reîntâlniri miraculoase cu tine însuți, șansă pe care o dăruiește fără ezitări cititorului: poetul devine astfel, oricât de bizar ar suna, un intermediar între tine și tine însuți, provocându-te să ieși din tine, să te abandonezi pentru o clipă, în favoarea universului fascinant al alterității. Acest spațiu nu-l resimți ca fiindu-ți străin, ostil, dimpotrivă, descoperi în el o caldă și reconfortantă familiaritate. La capătul periplului mediat de expresia poetică te întorci la tine însuți, dar nu oricum, ci transfigurat, îmbogățit, primenit sufletește. Iată de ce poeții merită să se întoarcă în cetate, revenirea lor e cu atât mai necesară astăzi, când vremurile ne pătrund cu pragmatismul lor meschin și ieftin. Se cade să-i primim cum se cuvine pentru că ei ne dăruiesc credința într-un ideal statornic, ne îndulcesc asperitățile destinului, ne revigorează încrederea într-o lume mai bună, mai senină. Poeții sunt temerarii ce-și dezvăluie sufletul cu franchețe naivă, traduc trăiri, sentimente, speranțe și visuri în vers mai mult sau mai puțin inspirat și le aștern la picioarele noastre. Cum spune undeva un slujitor al muzelor, W.B. Yeats, „…dar eu, săracul de mine, n-am decât vise/ Mi-am întins visele sub picioarele tale./ Calcă ușor, căci pășești peste visurile mele.” Se întorc poeții în cetate, ne iau de mână și ne amintesc despre un continent mai luminos, despre un fel de Atlantidă a spiritului. Din visurile lor ne hrănim noi, ceilalți și dobândim astfel privilegiul sacru de a fi mai buni, mai frumoși, mai curați.

La Hurmuzachi dezbatem din nou…

Mâine, la ora 13.00, în holul central al Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, are loc cea de-a treia confruntare argumentativă din semestrul acesta între echipele claselor a XI-a F și a XI-a H. Pretextul și contextul acestor înfruntări periodice este generat de disciplina opțională Dezbatere, oratorie și retorică pe care o predau elevilor din ambele clase. Protagoniști pentru prima dată în arenă, debutanți în formatul de dezbateri World Schools sunt de data aceasta următorii elevi: Adina Șcheul, Crina Hurjui și Andreea Sefciuchievici, din clasa a XI-a H, pentru echipa Guvernului, iar de partea Opoziției, Anamaria Cepil, Ionela Coroamă și Eliza Pătrăucean, din clasa a XI-a F. Moțiunea are următorul enunț: AP ar desființa tabloidele. Cei care vor juriza „ostilitățile” sunt membri ai Clubului de Dezbateri Academice „Ars Dicendi”: Mădălina Ciotău, Gabriel Chiraș, Andreea Bouariu, Ștefana Chelba, Paul Chiraș. De gestiunea timpului se va ocupa Gabriel Ailenei. Chiar dacă vorbitorii sunt, după cum spuneam, la prima lor confruntare publică, îndrăznesc să sper la un meci interesant, consistent în privința conținuturilor vehiculate, expresiv în privința stilului și bine articulat strategic. Fie ca victoria să revină celor mai convingători!

Iată, ca un memento, două instantanee din înfruntările precedente:

19 noiembrie 2014 – moțiunea: AP consideră că recompensa financiară constituie cel mai puternic factor de stimulare a eficienței în muncă

dezbatere 19 noiembrie 2014

10 decembrie 2014 – moțiunea: AP consideră că multiculturalismul este o utopie

dezbatere 10 decembrie 2014

Sesiune de formare EDUCATIVA – Oportunități de studiu în străinătate pentru elevi

Vineri, 23 ianuarie a.c. am participat, în aula Colegiului Național „Ștefan Cel Mare” din Suceava, la o sesiune de formare cu privire la oportunitățile academice ale absolvenților de liceu. În calitate de coordonator Educativa Teacher Network, doamna Anca Gîlcă a prezentat asistenței compuse din cadrele didactice interesate cerințele ce trebuie îndeplinite și modalitățile prin care elevii pot deveni studenți în străinătate. Pe lista destinațiilor de studiu despre care s-a făcut vorbire în cadrul întâlnirii am regăsit Marea Britanie, Danemarca, Olanda dar și alte state din Europa (Franța, Germania, Elveția) sau din lume (Statele Unite, Argentina, Noua Zeelandă ș.a.). Prezentarea a reușit să mă impresioneze prin desfășurarea fluentă, dinamică, degajată, simplă dar abundentă în conținut, flexibilă prin întrebările și clarificările pertinente ale audienței și răspunsurile punctuale și convingătoare ale formatorului. Ce am reușit să rețin pe durata acestor ore? În primul rând, am înțeles că elevii ar trebui să decidă din timp dacă doresc să studieze în străinătate[1] – recomandabil încă din clasa a XI-a – astfel încât procesul laborios de consultare a ofertelor universitare pe care îl întreprind consilierii Edmundo să fie derulat în condiții normale. Am mai aflat că există numeroase adrese în spațiul virtual unde elevii se pot documenta sau pot accesa informații utile pentru o eventuală opțiune de studiu internațional.[2]  Mi-a plăcut în mod deosebit sloganul pe care coordonatorul Edmundo l-a adus la cunoștința celor prezenți – Pleacă! Studiază! Întoarce-te! Schimbă! – o deviză care, asumată cu responsabilitate, poate să atenueze criticismul celor preocupați de spectrul sumbru al fenomenului de brain-drain[3].

Ce oferă universitățile din străinătate celui dispus să învețe? Caracteristic mediului academic din afară este numărul mic de prelegeri și cursuri teoretice, în schimb, numărul mare de activități practice de învățare individuală și în echipe. De asemenea am descoperit conceptul de Placement Year[4], o modalitate, cred că mai puțin prezentă (sau chiar absentă) în mediul academic românesc, prin care se oferă studentului șansa de a lua contact efectiv cu realitățile de pe „frontul” muncii. De altfel, unul dintre criteriile performanței unei universități din străinătate este, după cum ni s-a spus, tocmai gradul de angajabilitate al studenților după absolvire, performanță redată în mod transparent și onest pe site-urile respectivelor instituții. Am reținut ca fiind deosebit de importante date referitoare la componentele dosarului de candidatură: un eseu personal – care trebuie elaborat atent și cât mai convingător (este un mod de promovare a brand-ului personal, dacă expresia nu deranjează) –, 1-2 scrisori de recomandare (responsabilitate ce ne revine nouă, dascălilor), testul de limbă engleză: CAE, IELTS ș.a., după caz, foaia matricolă, diploma de bacalaureat și, în anumite cazuri, portofoliu personal.

Deși spațiul nu îmi permite să detaliez informații referitoare la condițiile efective de studiu – cerințele sau criteriile de eligibilitate, prezența sau absența burselor și a împrumuturilor guvernamentale, condițiile de viață sau mijloacele de trai – voi concluziona prin a spune că studiul în străinătate[5] constituie o oportunitate remarcabilă din cel puțin două motive pe care le găsesc suficiente: oferă absolvenților de liceu șansa de a descoperi un mediu cultural inedit și provocator[6], totodată generează contextul dezvoltării unor abilități de viață importante într-un orizont lingvistic diferit de cel de origine. Profit de ocazia creată pentru a reafirma o convingere: orice călătorie constituie parte integrantă, decisivă chiar, a unei educații de calitate. Condiția sine qua non a studiului în străinătate? Cunoașterea limbii engleze, în primul rând, sau, după caz, a limbii germane și franceze. Așa încât invit elevii din orice nivel de școlaritate să trateze cât mai responsabil studiul limbilor moderne. Și, nu în ultimul rând, invoc o altă condiție de eligibilitate: desfășurarea a cât mai multe activități de voluntariat în perioada anilor de liceu. Succes!

[1] decizia ar trebui adoptată în urma unor discuții și consultări cu părinții referitor la posibilitatea acestora de a oferi, pe durata studiilor, suportul financiar mai mult sau mai puțin consistent (în concordanță cu stilul de viață al viitorului student cât și cu facilitățile, cerințele, contextul oferit de universitatea și localitatea-gazdă).

[2] iată câteva dintre aceste adrese ce oferă resurse utile:

http://space.edmundo.ro/, http://www.educativa.ro/http://www.universalio.ro/, http://blog.edmundo.ro/,

[3] brain-drain (lb.engl.), termen sociologic care desemnează un fel de exod al inteligenței, altfel spus, plecarea în străinătate a persoanelor bine pregătite, a specialiștilor, în măsură să aducă prin prezența lor plus-valoare.

[4] Placement Year (lb.engl.), perioadă de timp în care un student aflat în penultimul an de studiu poate să devină angajatul unei companii (plătit în condiții specifice), dobândind astfel o experiență profesională valoroasă pentru cariera ulterioară. După acest an de muncă se întoarce la universitate pentru a-și finaliza studiile. Pentru mai multe informații pe această temă:

http://www.birmingham.ac.uk/generic/internships/documents/placement-guide.pdf

[5] iar când spun acest lucru, îndrăznesc să aduc drept temei și experiența mea ca beneficiar de mobilitate Erasmus pentru un an de studiu la Humbold Universität din Berlin.

[6] să te găsești deodată într-un context social, cultural și lingvistic diferit – un fel de alteritate radicală – reprezintă o provocare enormă pentru propria capacitate de adaptare și – dacă admitem că inteligența se traduce prin adaptare optimă, eficientă la condiții și situații noi, problematice – atunci putem concluziona că experiența studiului în străinătate dezvoltă simțitor nu doar capacitățile intelectiv-cognitive, dar și cele ce trimit la motivație și voință.