reflectii (in)actuale…

…realitatea românească iţi oferă zilnic raţia dezarmantă de nesimţire: în doze mici, abia observabile, strecurate subcutanat fără consimţământul nostru, până la adevărate capturi de nesimţire, menite a zdrobi orice urmă de optimism sau încredere într-o reabilitare, capturi pentru care te-ar invidia şi un lider de cartel columbian. Drogul despre care vorbim riscă să-ţi pătrundă lent în viscerele necontaminate, să-şi facă efectul pervers, iar la un moment dat, te trezeşti că a devenit parte însemnată din fiinţa ta.  Ajungi să te obişnuieşti cu el aşa cum te obişnuieşti să trăieşti cu un semn din naştere (defect de fabricaţie!). Ce poţi să-i faci? Să-i rezişti şi să lupţi? Să dezarmezi şi să i te predai? Să pleci spre alte orizonturi?… Dar dacă totuşi optezi să rămâi?…

…Cu un oarecare efort se poate realiza o tipologie a nesmiţirii… chiar daca încercarea a reuşit deja şi se numeşte „Atlas de mitocănie urbană”… Totuşi,  cine sunt cei care contaminează moral mediul?

Iată câteva specimene: părintele sub a cărui privire mult prea indulgentă copilul lasă să alunece ambalajul de biscuiţi pe jos… vânzătoarea cu orgoliu parfumat telenovelistic, plictisită şi lezată vital în miezul vieţii ei de nevoile tale cotidiene… conducătorul de maşină tunată (full option), care îţi afişează impertinent ceafa îngroşată exponenţial prin mall-uri sau la grătare ce transformă natura într-o groapă de gunoi. Iar sub ceafa aceea supradimensionată intuieşti un creier înzestrat cu opţiuni de bază, ne-tunat de tip low-cost… până la acel mic-mare nesimţit care ţi se vâră în faţă la rândul din farmacie…deşi inspiraţia îmi dă rateuri, sunt convins că nu am epuizat deloc lista…

Totul pare să respire la noi un aer sufocant de impertinenţă… Nu demult s-au stins ecourile transformate în isterie colectivă incontrolabilăde către mass-media cu privire la epidemia porcină. Între timp mediile căutătoare de divertisment ieftin şi senzaţii de narcotizat plebea s-au reorientat către alte subiecte (accident aviatic, norul ucigaş etc.). Revin la subiectul numit gripa porcină. Vă propun să vorbim însă despre un alt fel de gripă porcină, una care ne loveşte în structura noastră profundă şi care dormitează cuminte în noi, născând monştri… Şi toate astea în virtutea unui determinism cultural care ar oferi multe subiecte de reflecţie lui Spengler, Frobenius, Vianu, Blaga sau alţi exegeţi ai fenomenului cultural.

Cum stai cu imunitatea faţă de nesimţire??? Ţi-ai făcut vaccinul?…

Să tot trăim bine în scumpa şi fascinanta noastră Românie, bine mersi, până la c(r)apătul lumii sau al nostru propriu!!!

Anunțuri

Câteva gânduri despre arta liceenilor…

Pereţii unei săli de clasă au devenit de ceva vreme spaţiul privilegiat în care o tânără nonconformistă şi prea puţin diluată în rigorile depresonalizante ale sistemului şi-a exersat cu succes înzestrările artistice…

De fiecare dată când păşesc în încăpere, privirea îmi este atrasă de cele două reprezentări: una îmi evocă un tablou celebru al lui Salvador Dali (Copil geopolitic privind naşterea omului) iar alta, deşi nu se agaţă în memoria mea de vreun tablou consacrat, mă provoacă la reflecţie…  un chip albastru cu un dispozitiv tehnologic ataşat la ureche… probabil că sugestia cea mai la îndemână ar fi aceea a „gadget-omului”, în care tehnologia devine o prelungire a propriului corp…

Opera de artă autentică este aceea care nu oferă lectorului totul, ci îl obligă să devină complice (co-autor) pentru a termina ceea ce în mod principial nu poate fi terminat niciodată…

Oare nu despre asta vorbeşte într-un loc Umberto Eco şi anume despre „opera aperta” (opera deschisă)? Opera de artă valoroasă este aceea care, oricât de brutal ar suna, incită la delir interpretativ…

Just thinking…

Luciditatea poate fi extrem de supărătoare – au spus-o cu multă vreme în urmă grecii, iar apoi au preluat-o cu reverenţa cuvenită fidelii lor epigoni, latinii… Gândirea are riscurile ei…de altfel aşa este frumos… nu-ţi place, refuz-o!!!

„Câtă luciditate, atâta dramă”, admite undeva, într-un loc, la mare distanţă de „psyche”-ul grec generator de civilizaţie europeană, un literat ce mi-a cucerit de mult admiraţia. Refuz să mă conformez şi mă-ntreb: oare aşa o fi? Iar pentru un răspuns care să-mi calmeze neliniştile caut, cum mi se întâmplă nu de puţine ori, în jurul meu. Şi oare ce văd? Văd puţină, dezarmant de puţină luciditate… în schimb mă întâmpină brutal narcotizarea, o stare hipnotică în care mulţi dintre semenii mei par să se complacă fără rezerve…

Psihologii vorbesc despre o stare de comfort sau, altfel spus, despre o zonă de comoditate în care individul se simte extrem de bine… locul acela în care probabil te simţi apărat, ferit de orice intervenţie ostilă, un fel de marsupiu mental in care iţi cauţi ultimul refugiu sau, daca vreţi, un regressus ad uterum care te seduce cu miezul lui cald…

Probabil că pe sufletul unora dintre noi, din păcate deloc puţini, scrie:  „Vin imediat!” sau „Inchis pentru renovare” sau „Magazinul (sufletul) s-a mutat în strada…” sau, mai rau, „Nu deranjaţi!” sau „Spaţiu de închiriat!”… sau mai ştiu eu ce formulă menită deopotrivă a trăda o absenţă şi a sabota o intenţie…

Îndrăzneşte să mă deranjezi, caută-mă, cititorule!!! Încă mai locuiesc aici, în propria-mi viaţă!!! iar curiozitatea ta s-ar putea să ne scuture comodităţile…