Citesc, deci exist!

Cum momentul în care sărbătorim Ziua Mondială a Cărţii[1] este foarte aproape, la un pas (o zi) distanță, îmi propun să ofer cititorului câteva interogaţii (provocări) pe care sper să le smulg, prin eventualele răspunsuri primite, de sub stigmatul locului comun: „ce citim?”, „de ce citim?”, „cum citim?”, „cât citim?”

Lăsând cititorului șansa de a-mi oferi răspunsuri mai mult sau mai puțin consolatoare, adresez întrebarea: ar trebui oare să citim mult, exasperant de mult, să ne propunem să ştim câte ceva despre tot și despre toate? Sau poate ar trebui, dimpotrivă, să citim selectiv, rezervat, atent, aplicând lecturii un principiu pe care logicienii medievali ni l-au oferit drept moştenire sub un nume provocator, „briciul lui Ockham”[2]? Altfel spus, ar trebui să preferăm orizonturile „lecturistice”[3] vaste, ample, spaţiile deschise, nesfârșite, din care detaliile tind de la o vreme să se amestece indecis, să se estompeze? Sau ar fi mai curând dezirabilă o descindere, atent controlată, în structurile de profunzime ale unui singur aspect din realitate? Lectura deschiderii versus lectura închisului… cultura întinderii versus cultura adâncimii…

Dezvolt provocarea adresată cititorului prin câteva enunțuri cărora îndrăznesc să le revendic statutul de adevăruri factuale. Am observat, de pildă (şi cred că nu sunt singurul), că este dificil, dacă nu chiar contraproductiv sau, cel puțin, principial imposibil, să îți revendici statutul aristocratic al erudiției. A fi astăzi un „homo universalis” – model renascentist al celui ce revendică știința totului – te poate livra, fără prea mare efort, insatisfacției sau inadecvării. De unde rezultă dificultatea sau chiar imposibilitatea acestui deziderat? Banalitatea dezolantă a răspunsului vine din cantitatea la fel de dezolantă a paginilor scrise: s-a spus, s-a scris (și încă se scrie) enorm, exagerat de mult, dezarmant… Din ce motive se scrie? Un singur răspuns m-ar face victima sigură a unui reducționism nejustificat… S-a scris și se scrie terapeutic, eruptiv, din iubire sau ură, cuminte, curat sau, dimpotrivă, fără perdea, din plăcere sau din interes, din nevoia de a înşela sau sfida devenirea, trecerea măruntă prin lume, din seducția complicității. S-a scris și se scrie util sau inutil, inedit sau obișnuit, savant sau banal de dezolant… Cu greu reușesc să îmi reprim gândul că itinerariul nostru sub soare este mult prea sumar, mult prea zgârcit, pentru oceanul nesfârșit de pagini care își dispută atenția noastră. Cu greu reușesc să deliberez între siguranța și solitudinea unui refugiu în cultura specializată – lectura de profunzime – și chemarea nesigură, plină de pericole, a orizonturilor nesfârşite… Să prefer oare descinderea în văile adânci ale literaturii de specialitate, chemarea abrupturilor chtoniene, un fel de descensus ad inferos, sau să alerg sine ira et studio[4] prin Câmpiile Elisee ale lecturii necondiționate, rebele, tributare doar demonului nesupunerii? Mi-e teamă de cantonarea în perimetrul îngust al culturii de specialitate, pentru că riscă să-mi reducă fiinţa, în mod simplist, la o unică dimensiune. Mi-e teamă de ceea ce cândva, un autor, numea „ghetoizare în specializare”, un fel de retragere într-o suburbie a culturii, dublată de ignorarea deliberată a întregului, a imaginii globale. Mi-e teamă însă la fel de mult de rătăcirile fără adăpost în spațiile dezmărginite ale culturii, de vagabondajul fără țintă, oricât de inofensiv la o primă vedere. Și atunci mă întreb și te întreb, dragă cititorule, acum, în preziua unei sărbători ce-și propune să omagieze altfel de bogăție: tu ce, de ce, cum și cât citești?  Poate că, la finalul acestor rânduri, ar trebui să admitem, și în privința lecturii, justa proporţie, însorita cale de mijloc pe care anticii au transformat-o în reper de conduită: să mâncăm (citim) atât cât trebuie, dar mai ales să digerăm (înțelegem) cum se cuvine!

[1] conform saitului UNESCO, 23 aprilie reprezintă momentul simbolic în care omagiem Logos-ul, cuvântul, litera scrisă. Solemnitatea acestei zile își are rădăcinile, potrivit aceleiași surse, la mare distanță în timp, acum 400 de ani, fiind legată de numele unor oameni remarcabili: Miguel de Cervantes, William Shakespeare, Inca Garcilaso de la Vega. La Conferința Generală din Paris, din anul 1995, reprezentanții UNESCO au decis ca, prin declararea zilei de 23 aprilie ca zi internațională a cărții, să ofere un tribut autorilor de pretutindeni, să transmită un mesaj de încurajare tuturor cititorilor, dar mai ales celor tineri. Ziua de 23 aprilie este pretextul redescoperirii unei plăceri deosebite, plăcerea lecturii. Totodată este pretextul și contextul reafirmării respectului față de toți cei care, prin opera lor, au contribuit la progresul social și cultural al umanității.

[sursa: http://www.un.org/en/events/bookday/]

[2] aleg să traduc (adaptez) celebrul principiu logic al gânditorului englez William Ockham (1285-1349) prin următoarea formulare: când lucrurile pot fi simplificate, plasate sub semnul conciziei, orice complicații sunt de prisos. [sursa: http://math.ucr.edu/home/baez/physics/General/occam.html]

[3] înțeleg prin această licență de limbaj călătoriile sau itinerariile prilejuite de lectură.

[4] fără ură și părtinire (lb.lat.)

Anunțuri

SĂ NU-ȚI FIE FRICĂ SĂ ÎNFLOREȘTI…

Dragă Miruna, universul copilăriei tale este pentru mine o sursă inepuizabilă de povești, istorisiri și întâmplări care ajung să-mi îmbogățească viața. Scenariile fabuloase pe care le inventezi, jocurile de cuvinte izbucnite involuntar din folosirea imprudentă și neexersată a expresiei lingvistice, toate sunt pentru mine echivalentul unui miracol la care asist, binecuvântat, zilnic. M-am gândit să dau viață unei astfel de povești pe care să o așezăm cuminte undeva, într-un colțișor sigur din lumea fascinantă a copilăriei. Îmi amintesc că am întâlnit undeva un gând frumos ce s-a cuibărit în mintea mea iar acum înaintează cu temeritate pe cărările conștiinței: lumea în care trăim va continua să existe atâta timp cât noi, oamenii, vom mai găsi răgazul și puterea de a ne spune unul altuia povești. Credincios acestui gând, îți dedic povestea care urmează…

Bud-to-Blossom-Flower-and-Flour

Într-o dimineață minunată de primăvară târzie, într-o grădină inundată de razele soarelui, două flori stăteau de vorbă, mai degrabă, o floare și bobocul ei își șopteau câte cuvinte. M-am apropiat și am auzit aproape fără să vreau acest dialog:

  • „E atât de frumos să înflorești, este o încântare inimaginabilă!”, spunea Mama Floare, „chiar nu înțeleg de unde toată această teamă pe care o văd la tine, dragul meu Bobocel…”
  • „Mi-e teamă…mai mult chiar, am o mulțime de temeri…nu ți-ar ajunge petalele dacă ar fi să le numeri…”, spunea Bobocul de floare.
  • „Provoacă-mă!”, exclama Mama Floare și apoi, cu o răbdare de care numai un părinte e capabil, continua: „hai, pune-mă la încercare, nu ezita, vreau cu orice preț să-ți întâlnesc temerile…”
  • „Înainte de toate, mi-e teamă de păsările ce brăzdează zilnic cerul ăsta mult prea adânc și neînțeles de mare…”, spunea bobocul de floare cu glas tăinuit, ca și cum ar fi vrut să nu fie auzit de păsările cerului, „…ar fi în stare, cu ciocul lor negru și neastâmpărat, să-mi ciugulească petalele slabe.” „Doamne, cât de caraghios aș arăta atunci… întreaga grădină ar izbucni în hohote de râs insuportabile”.
  • „Dragul meu, este o teamă fără motiv, gândește-te mai degrabă la artiștii însetați de frumusețe, poeți și pictori, fotografi, cum s-ar grăbi să prindă culorile tale și să le ofere drept cadou de preț tuturor celor care nu au prilejul de a te cunoaște…”
  • „Albinele cu zumzetul lor neobosit vor vrea să îmi fure polenul, mamă, și să-l împrăștie în toate colțurile grădinii…”
  • „O altă temere fără obiect, dragul meu… polenul tău va fi purtat cu grijă și, transformat în miere, va îndulci ceaiurile clipelor de singurătate sau de lectură, va aduce leac și încântare celor suferinzi…”
  • „Dar, mamă, parfumul meu se va irosi în vânturile de la miazăzi și de la miazănoapte… va fi pierdut pentru totdeauna… pe când așa, îl pot ține închis, în taină, pentru propriul răsfăț…”
  • „Dimpotrivă, Bobocelul meu drag, parfumul tău va ajunge să bucure sensibilitatea celor din jur, va provoca admirație și respect. Nimic nu va fi pierdut atâta timp cât cineva va spune într-o bună zi: ˂˂Cât de frumos miroase floarea asta! cât de frumos…˃˃”
  • „Dar, mamă, chiar și așa, frumusețea petalelor mele, bucuria parfumului meu, culorile mele deosebite, toate astea nu sunt făcute să dureze…ce rost mai au dacă le pierd atât de repede?”
  • „Mă întrebi ce rost au toate astea: culoarea, parfumul, polenul tău…? Ei bine, îți voi spune: te-ai născut pentru toate acestea, dragul meu, pentru a răspândi parfum și culoare, pentru a aduce încântare celor din jurul tău. Îți înțeleg perfect frica de a înflori, este justificată, însă până nu vei înflori, nu îți vei găsi rostul în această lume, sub acest soare minunat. Bucuria ta, culoarea, parfumul tău, toate acestea sunt daruri prețioase menite a aduce bucurie celor din jurul tău. Îndrăznește să înflorești, te așteaptă o lume fascinantă!…”

Am mai zăbovit o vreme printre florile minunate ale acelei grădini, cuprins de o mirare copilărească, nelinștit și curios până la indiscreție, decis să aștept cu emoție și înfrigurare până la capătul zilei… Însă inevitabilul s-a produs mai curând decât m-aș fi așteptat…

Unde ne sunt modelele?

„Totul este să alegem modele modelatoare, nu modele demolatoare.” (Andrei Pleșu)

Se vorbește astăzi frecvent despre modele: de la oftatul resemnat și nostalgic după modelele de altădată, până la tonalitățile depreciative ce stigmatizează fără menajamente modelele promovate de mass-media, de la dorința naiv recunoscută a căutării unor modele mesianice, până la criza tot mai accentuată a modelelor din societatea românească actuală. Abundența deconcertantă de discursuri țesute în jurul conceptului de model îmi oferă pretextul și totodată oportunitatea de a mă întreba: ce reprezintă un model? Dicționarul explicativ al limbii române ne oferă, printre alte semnificații ale termenului, și pe cel de „persoană, realizare, operă care, prin valoare sau calități, poate servi ca exemplu.”[1] O astfel de definiție este în măsură să îmi trezească interesul întrucât deschide oportunitatea unei dezbateri terminologice referitoare la ceea ce înseamnă în contextul actual noțiunea de „calitate” sau de „valoare”.

Ce înseamnă pentru mine un model? În primul rând, un model este o persoană ce a reușit să dobândească succesul într-una sau mai multe sfere ale vieții, devenind astfel pentru ceilalți o pildă sau o sursă autentică de inspirație. Modelul este persoana a cărei conduită se plasează firesc sub semnul admirației, se impune de la sine, fără niciun fel de condiționări exterioare sau artificii de manipulare. Prin felul său propriu de a fi, prin faptul că traduce în practică principii și valori ce-l conduc spre performanță, modelul ajunge să fie asumat de ceilalți ca un reper pe itinerariul împlinirii. În al doilea rând, modelul mai poate fi conceput ca o persoană ce-și stabilește un scop precis în viață, după care pleacă în căutarea menirii sale, înfruntă și depășește obstacole, face tot ceea ce este necesar și onest pentru a-și duce misiunea la îndeplinire. Un astfel de om este cel care a înțeles să investească într-un mod inspirat și productiv, înzestrările, aptitudinile și abilități pe care le deține, punându-le în slujba celorlalți. În al treilea rând, refuz să asociez în mod necesar modelul cu ideea de prosperitate sau abundență materială, din simplul motiv că modelele pot să provină și dintr-o altă sferă a existenței umane. De pildă, creștinismul ne oferă numeroase exemple de oameni ce au îmbrăcat haina sfințeniei, a moderației și a pauperității iar astfel de oameni pot fi asumați fără rezerve ca modele de conduită. A reduce un model doar la dimensiunea materială înseamnă a permite ca galeria modelelor să fie inundată cu personaje ce înțeleg să facă bani oricum: fără scrupule sau menajamente, fără restricții ce aparțin bunului-simț, fără respectul față de legile scrise sau nescrise, omenești sau divine. Din păcate, astfel de personaje abundă în societatea românească actuală și, chiar dacă într-o bună zi vor ajunge la coșul istoriei, reușesc „performanța” cinică de a ne agresa în mod sistematic tihna cotidiană. Preocupați excesiv de bunăstarea propriului stomac, astfel de specimene umane nu vor ajunge să facă parte din galeria modelelor pe care posteritatea să le evoce cu admirația cuvenită. Îmi doresc să cred că istoria va așterne mai devreme sau mai târziu praful uitării peste astfel de homunculi perfizi și vicleni. Atunci când vrei cu orice preț să obții mai mult pentru tine, încălcând deliberat drepturile celorlalți, te transformi într-un antimodel prin excelență. Nu contest faptul că bunăstarea personală constituie un factor motivațional semnificativ, că fiecare om tinde să obțină ceea ce este mai bun de la viață. Aceasta este o tendință impregnată în natura noastră. Însă dacă binele propriu echivalează cu sacrificarea irevocabilă a binelui celorlalți, cu ignorarea deliberată a drepturilor și sensibilității lor, atunci efortul meu se transformă în egoism cinic.

Printre trăsăturile persoanei ce poate să fie asumată ca model, aș îndrăzni să menționez: disponibilitatea pentru învățare permanentă, energia creatoare pusă în slujba celorlalți, toleranța și spiritul de empatie, pasiunea, inițiativa, perseverența, curajul dar mai ales integritatea, caracterul. De ce încep cu disponibilitatea de a învăța permanent? Pentru a-i exclude astfel pe cei ce cred că un om neinstruit, needucat, poate funcționa ca model, indiferent de poziția socială în care a fost propulsat de conjuncturi. Un astfel de om poate cel mult funcționa ca model pentru cei de aceeași anvergură sufletească, pentru cei needucați, meschini și vulgari. Educația înseamnă, într-o accepțiune simplă, creștere, dezvoltare interioară, lăuntrică, iar modelul este prin definiție un om dezvoltat lăuntric. Principiul după care funcționează un model pentru psihologia celui care îl asumă ca atare este relativ simplu: acest om a reușit ceva remarcabil sau chiar extraordinar, deci am ceva de învățat de la el. Singura problemă este posibilitatea de a avea ochii larg deschiși în așa fel încât să fii capabil să identifici și să asumi un model. Cred cu fermă convingere că fiecare om ce ne pătrunde în viață, fie și pentru o scurtă perioadă de timp, poate să ne învețe ceva, poate funcționa pentru noi ca un model: totul este să fim deschiși la lecțiile pe care acesta le poartă cu sine. Modelul schimbă prin conduita sa conduita celorlalți. Modelul devine dintr-o persoană în carne și oase, prin complicitatea unor procese ale gândirii, un reper idealizant, o abstracție, un tip care dobândește pentru cel ce-l urmează valențe și virtuți emblematice, o valoare hiperbolizată. Ajungi să proiectezi asupra modelului acele exigențe pe care nu le deții dar ți-ai dori să le posezi, pe care le dorești ca parte integrantă din arhitectura ta interioară. Modelul poate fi un complex de însușiri de personalitate, un summum care de calități, trăsături dezirabile, ce se articulează armonios precum piesele unui joc de puzzle, și astfel ajung să construiască o imagine unitară. La limită, nu există model ca noțiune individuală sau singulară, ci mai curând există modele. De unde se recrutează modelele? În primul rând din mediul familial, apoi din mediul școlar, academic, în cele din urmă din mediul profesional. Există și un antipod al modelului: anti-modelul ce poate să te influențeze prin antagonism, prin refuzul de a-i reproduce conduita, atitudinea. Deși în aparență un astfel de om nu te poate influența, totuși el își exercită puterea covârșitoare asupra ta: prin faptul că refuzi să-i adopți opiniile, convingerile, conduita, ajungi să te raportezi permanent la el prin expresii de genul „nu vreau să fiu ca el…”.

Te întreb, dragă cititorule: ce fel de oameni au reușit să-ți câștige admirația, ce fel de oameni prețuiești cel mai mult? Care sunt calitățile pe care le sesizezi la altcineva și pe care îți dorești cu înflăcărare să le regăsești pe lista ta de însușiri? Te invit ca de fiecare dată când urmează să acționezi sau să adopți o decizie, să-ți adresezi o întrebare: „Ce ar face X dacă s-ar afla în situația mea?” Experiența mea de dascăl, atât cât am reușit să o acumulez până în prezent, mi-a oferit un adevăr cu valoare de revelație: tinerii au mai multă nevoie de modele de conduită decât de pedagogi sau experți într-un domeniu al cunoașterii, oricât de capabili sau de exersați ar fi aceștia.

[1] conform http://dexonline.ro/definitie/model

Cercul pedagogic al coordonatorilor Consiliilor Școlare ale Elevilor din județul Suceava

Vineri, 3 aprilie a.c., la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” s-a desfășurat întâlnirea profesorilor coordonatori ai Consiliilor Școlare a Elevilor din județul Suceava. Sub titlul generic „Decizii la vârsta indeciziei”, manifestarea a reunit aproximativ 20 de cadre didactice care gestionează activitățile consiliilor școlare din județ. Un invitat de seamă al evenimentului a fost doamna Tatiana Vîntur, inspector școlar de educație permanentă, căreia i s-a alăturat doamna Mara Sofrona Perța, responsabil de cerc pedagogic, membru al grupului de formatori CE la nivel național. De asemenea, la activitate a fost prezent și elevul Tudor Găitan, președinte al Consiliului Județean Suceava, care s-a implicat activ în desfășurarea sesiunii de formare. Elevii din CȘE de la Colegiul rădăuțean au devenit pentru aproape două ore protagoniștii unei sesiuni de formare pe tema adoptării deciziilor orchestrată de prof. Florin George Popovici. Exercițiul propus de facilitator a însuflețit atmosfera, a activat spiritele, a provocat dezbateri și controverse joviale.

Manifestarea a debutat cu discursul directorului instituției școlare, doamna profesoară Carmen Andronachi, care a evidențiat importanța asumării tradiției ca punct de plecare în cultivarea performanței, importanța completării armonioase a influențelor educative formale cu activitățile de factură non-formală. Manifestarea a continuat cu discursul doamnei Miriam Leon-Postolache, consilierul educativ al Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, care a conturat traiectoria Consiliului Școlar al Elevilor, punctând reperele istorice atât de valoroase, amintind contribuțiile semnificative ale celor care au coordonat aceste activități, adevărate ateliere de responsabilitate socială. În intervențai sa, doamna inspector Tatiana Vîntur a remarcat faptul că elevii implicați în activitățile Consiliului Elevilor dobândesc particularități de personalitate neprețuite pentru viața socială și cariera profesională.

A urmat activitatea de formare propriu-zisă, în care elevii din Consiliul Școlar al Elevilor au fost puși în situația unui experiment de gândire, facilitatorul descriind un scenariu cataclismic, în care participanții trebuiau să decidă cine va supraviețui și cine nu. Mai exact, elevii au primit câte un bilet pe care se afla scris numele unei profesii, sarcina de lucru fiind aceea ca ei să își convingă colegii, la capătul unei scurte etape de pregătire prealabilă a discursului, că merită să fie acceptați în buncăr în eventualitatea unor explozii nucleare succesive. Au urmat dezbateri aprinse, discuții, întrebări și răspunsuri încrucișate, cu argumente formulate abil sau timid, cu replici ce au plutit deasupra asistenței sau au plonjat abrupt de la un membru al CȘE la altul. După etapa de pregătire a argumentelor a urmat etapa susținerii propriei profesii printr-un discurs public limitat ca întindere, expus în maniere riguroase, directe sau degajate, chiar amuzante. Unii dintre vorbitori au sugerat colegilor cât mai discret profesia deținută, alții au oferit indicii prețioase privind utilitatea lor. În experimentul de gândire a existat și un personaj misterios „X”, a căror abilități au fost prezentate de facilitator ca fiind utile supraviețuirii. Din păcate personajul misterios nu a reușit să obțină voturile menite a-i asigura supravițuirea. Evaluarea a fost concepută tot în manieră non-formală, sub forma unui desen ce reprezenta cadranul unui kilometraj și două spații pe foaia de flipchart: unul rezervat sugestiilor și recomandărilor, iar celălalt destinat lucrurilor pe care elevii le-au învățat în urma sesiunii de formare.

Etapei de formare i-a urmat discursul directorului adjunct al Colegiului rădăuțean, doamna profesoară Luminița Lăzărescu, care a prezentat Caietul de lucru editat cu această ocazie, a descris conținutul acestui instrument de lucru valoros pentru coordonatorii consiliilor școlare. Intervențiile elevilor au completat armonios tabloul unei experiențe de învățare reușite. Victor Cobuz, director al Departamentului de Comunicare și Relații Publice, a subliniat importanța promovării consiliului școlar la nivelul instituției și a colegiului la nivelul comunității. Eleva Mădălina Ciotău, o pasionată de dialog și polemicile cordiale, a remarcat aptitudinile de comunicare și argumentare atât de valoroase pe care le-a dobândit în cadrul Cercului de Dezbateri Academice „Ars Dicendi”. Miruna Pîslar, director al Departamentului Avocatul Elevului, a remarcat importanța pe care o are acest departament în conștientizarea drepturilor dar mai ales a responsabilităților, a îndatoririlor ce decurg din „profesia” de elev. Andreia Robu a vorbit asistenței despre acțiunile de voluntariat în care s-a implicat un număr semnificativ de elevi ai liceului. Ilaria Nica a susținut un discurs despre activitățile extrașcolare și extracurriculare derulate în școală, evocând o activitate care și-a câștigat în memoria ei statutul de eveniment privilegiat: Rottacenum – trei zile de artă. Președinta CȘE de la Colegiul rădăuțean, Rodica Lăzărean, a evocat o activitate de formare desfășurată la Gura Humorului, pe care o consideră un exemplu reușit de colaborare și muncă în echipă. La finalul manifestării, profesorii invitați au apreciat activitatea prin cuvinte frumoase, prin încurajări și propuneri de colaborare. La capătul celor aproape patru ore, manifestarea de la instituția de învățământ rădăuțeană a oefrit profesorilor și elevilor prezenți revelația implicării active într-un context de învățare reușit, transformat îprin eforturile organizatorilor într-un autentic eveniment. Iată, în cele ce urmează, câteva dintre ecourile manifestării în memoria celor direct implicați, fie în calitate de organizatori, fie în postura de invitați:

„Pentru instituția noastră este o deosebită onoare să găzduim o activitate de o asemenea anvergură, sprijinită consistent de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, prin prezența doamnei inspector Tatiana Vîntur. Succesul unui astfel de eveniment se datorează, pe de-o parte, echipei de tineri entuziaști din Consiliul Școlar, elevi ce au dovedit că stăpânesc arta discursului argumentat, pe de altă parte, profesorilor coordonatori, așa cum este domnul profesor Florin George Popovici care a reușit să provoace o atmosferă antrenantă, vivace, un dialog incitatnt și deopotrivă civilizat. Tipul de activități la care am luat parte asumă și depășesc contextul formal, reușind să-i dinamizeze pe tineri, să-i încurajeze să fie sinceri, să-și depășească inhibițiile, să-și exprime ferm și onest punctul de vedere. Exercițiul de comunicare și dialog democratic la care am asistat astăzi reprezintă rezultatul efortului de echipă, al colaborării, ceea ce probează o dată în plus faptul că în instituția noastră ne propunem să constituim o familie centrată pe valoarea perenă a performanței. Instituția noastră școlară îmbină tradiția cu inovația, pregătirea de specialitate cu implicarea și responsabilitatea socială. Vreau să subliniez faptul că tradiția nu înseamnă vechime, desuetudine, ci mai curând tradiția înseamnă rădăcinile prin care se alimentează vitalitatea prezentului și se construiesc perspectivele de viitor. La Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, elevii au parte atât de o pregătire de specialitate riguroasă, bine articulată, cât și de activități extrașcolare și extracurriculare care le oferă calități și competențe suplimentare indispensabile unei cariere de succes.” (Carmen Andronachi, director al Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”)

„În acest an școlar Consiliul Elevilor și-a făcut simțită prezența în cadrul colegiului printr-un plus de atitudine și implicare în viața școlii noastre mult mai pregnant decât în anii anteriori, fapt materializat în proiectele și activitățile desfășurate. Trecerea de la un nivel de organizare formal la unul activ-participativ, cristalizarea unui nucleu de inițiativă, responsabilizarea elevilor, în vederea asumării schimbării, rămân de foarte multe ori deziderate în absența unei atente coordonări și a unei influențe educative consistente și permanente. Suntem în măsură să apreciem că activitatea desfășurată pe 3 aprilie a.c., cu prilejul Cercului pedagogic al coordonatorilor Consiliilor Școlare ale Elevilor din județul Suceava, a oferit celor prezenți argumente convingătoare asupra faptului că acest for funcționează în școala noastră în cele mai bune condiții. Organizarea evenimentului – pentru care mulțumim tuturor celor implicați –, publicarea Caietului de lucru al Cercului pedagogic, desfășurarea activității de formare a CȘE abil manageriată de domnul profesor Florin Popovici, toate acestea sunt semnele evidente ale unui ansamblu coerent de eforturi asumat integral în misiunea școlii noastre. Mulțumesc domnului profesor Popovici, consilierului educativ Miriam Leon-Postolache, dar și întregii echipe de profesori ce a făcut posibilă desfășurarea acestui eveniment la un nivel de performanță ce corespunde unor înalte exigențe.” (Luminița Lăzărescu, director adjunct al Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”)

„Am asistat la o activitate de înaltă ținută, de calitate. Excelsior! Țin să subliniez munca unei echipe profesioniste, creativitatea și inovația didactică ilustrate prin activitățile desfășurate în cadrul cercului, prin editarea Caietului metodic Decizii la vârsta indeciziei, un instrument complex, care, prin modalitatea de concepere, se constituie într-un adevărat ghid metodic pentru activitatea Consiliului Școlar al Elevilor. Nu pot decât să-l felicit pe domnul profesor Florin George Popovici pentru tot ceea ce face pentru elevii săi și am convingerea că toți aceștia știu cât sunt de norocoși.”(Tatiana Vîntur, inspector educație permanentă, ISJ Suceava)

„Activitatea Consiliului Școlar al Elevilor transpune, în parte, realitatea socială actuală, în care tinerii se află de prea multe ori în situația de a nu-și descoperi propria vocație, în principal din cauza absenței curajului de a-și asuma decizii majore referitoare la propria existență. Am asistat la un scenariu practic, aplicativ, cu certe conotații psihologice, în care, plasați într-o situație limită, elevilor participanți li s-a solicitat să decidă asupra creării unei echipe cu care, viețuind într-un sistem închis, să își asigure supraviețuirea. Dincolo de exersarea argumentată a deciziilor individuale, activitatea în sine a generat un dialog constructiv intre elevi, dar și între elevi și cadrele didactice participante, devenind foarte antrenantă. Moderatorul activității, profesorul Florin Popovici a condus cu măiestrie și delicatețe experiența de învățare, neafectând în niciun fel decizia finală a grupului. Și cum aceasta a fost doar prima etapă a unui proiect ce este prevăzut a se desfășura în trei sesiuni, personal, nu pot decât să afirm că aștept cu nerăbdare și îmi doresc să asist la ineditul ce ni-l va oferi fără îndoială, din nou, restul proiectului.”(Miriam Leon-Postolache, consilier educativ la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”)

„Consiliul Elevilor este un loc unde tinerii sunt lăsați să viseze fără a li se pune bariere. Activitatea de vineri n-a făcut altceva decât să ne arate că adolescenții de azi pot visa frumos. Elevii de la CNEH ne-au demonstrate că, atunci când sunt lăsați să-și deschidă aripile, orizontul nu are limite pentru ei. Provocare, satisfacţie, inovare, pasiune, curaj, echipă, implicare, schimbare, experientă, dinamism – asta este ceea ce-am văzut, am trăit și am simțit timp de câteva ore alături de oamenii minunați care ne-au fost gazde!”(Mara Sofrona Perța, formator CNE)

„Punctul forte al întâlnirii de vineri îl reprezintă faptul că s-a reușit a pune la o masă rotundă doi dintre cei mai importanți factori ai sistemului: elevii și profesorii. Mai mult decât atât, m-am bucurat să văd cum liderii elevilor de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” au reușit să dea dovadă de maturitate și să reprezinte un motiv care să încurajezeze consilierii educativi din județ să sprijine activitatea forurilor la nivel școlar.”(Tudor Găitan, președinte al Consiliului Județean al Elevilor – Suceava)

„În mod normal o activitate de acest gen ar fi trebuit să îmi creeze o stare de nervozitate din cauza emoțiilor. Nu a fost însă cazul. Cred că aici se văd roadele participării în acest Consiliu. Am ajuns să renunț la emoții când vine vorba de activități cu persoane din afara CȘE. Întâlnirile precedente combinate cu încrederea pe care o am în colegii mei și în domnul profesor coordonator Popovici Florin cred că au fost lucrurile care m-au făcut să fiu sigur că activitatea de ieri avea să fie un succes și un mare câștig pentru toți cei prezenți. Așa a și fost. Împreună cu „profu” și colegii din consiliu am reușit să organizăm o activitate pe care cu siguranță că mi-o voi aminti și mai târziu.”(Valentin Bîzgan, vicepreședinte al CȘE)

„Susţinere, discuţii, voie bună şi noi lucruri învăţate – aceasta este descrierea cea mai scurtă a activităţii Decizii la vârsta indeciziei. M-am bucurat să văd că inventivitatea colegilor mei pătrunde şi în sfera discursurilor în faţa publicului şi că se pot ţine dezbateri între noi fără să depăşim limitele. A fost o plăcere să văd cum începe procesul creării unui sistem de valori pentru luarea deciziilor. Implicarea şi dedicarea atât a lor, cât şi a profesorilor coordonatori, a conferit un tonus energic şi pozitiv întâlnirii. Discuţiile cu invitaţii noşti au oferit la final o motivaţie în plus pentru a continua ceea ce facem şi ne-au oferit o dată în plus confirmarea aprecierii.”(Mădălina Ciotău, membru senior CȘE)

„Consider că am reușit să atingem obiectivul pe care ni l-am propus și am lăsat o impresie frumoasă participanților. Prin eforturile nostre, am încercat să creăm o imagine a Consiliului Școlar al Elevilor din liceul nostru, să conturăm cât mai bine respectul mutual dintre elevi și cadrele didactice, precum și colaborarea cât mai eficientă în scopul dezvoltării personale, competențe dar mai ales atitudini ce stau la baza activității noastre ca membri ai Consiliului.”(Ilaria Nica, director al Departamentului de Educație formală și nonformală din cadrul CȘE)4.Elevii din CSE prezenti la activitate