Bucuria performanței…

Rândurile care urmează constituie o succesiune lapidară de reflecții și gânduri scrise într-o minunată dimineață de primăvară, dedicate Patriciei A., eleva care, ieri, la concursul Student pentru 1 zi de la Universitatea „Ștefan Cel Mare” din Suceava, mi-a reamintit ce înseamnă bucuria performanței.

Performanța nu ține neapărat de talent, de geniu sau de vreo înzestrare nativă excepțională. Este simplist și contraproductiv să admiți, conform cu o matematică a eredității, că propria performanță reprezintă suma performanțelor predecesorilor tăi. E drept că o anumită înzestrare nativă poate constitui una dintre premisele sau condițiile necesare dar nu și suficiente ale eficienței. Performanța nu este nici un privilegiu, un bun exclusiv și exclusivist al unei elite, teritoriul prohibit al unor aleși pierduți în propria infatuare. Performanța poate fi datul fiecărui om, cu condiția angajării voinței acestuia în cursa către obținerea ei. Dacă este să abordez aici raportul profesor-elev în cursa către performanță, profesorul poate să-l ajute pe elev să-și fixeze coordonatele de zbor, să-i sugereze locurile fascinante sau, dimpotrivă, periculoase, pe care urmează să le întâlnească în itinerariul său, însă zborul trebuie să-l facă elevul singur. Cât despre altitudinea acestui zbor, ea depinde strict de anvergura aripilor, altfel spus, de planurile pe care un om este capabil să și le fixeze și de ceea ce este dispus să facă pentru a le duce la îndeplinire, totodată de forța motoarelor, altfel spus, de cunoștințele și competențele pe care reușește să le probeze.

Performanța nu ține doar de diplome, distincții și recompense. Sau, dacă admitem că acestea reprezintă partea ei vizibilă, atunci trebuie să recunoaștem și partea ascunsă, nevăzută a ei: pasiunea de a te dărui fără rezerve, de a te consacra, de a te opri la capătul unei zile pentru a spune: „astăzi am dăruit tot ce a fost mai bun, astăzi am făcut tot posibilul pentru a dovedi că viața mea nu este o simplă întâmplare.” Recompensa eficienței poate fi concepută și ca starea pe care o resimți la capătul unei zile, pe terenul unde ai purtat luptele fiecărui moment, când te prăbușești la pământ, privești cerul cu respirația sufocată de efort și îți spui: „sunt convins că astăzi am dat totul!”

Performanța mai înseamnă și consecința tuturor căderilor, neputințelor, cedărilor și neajunsurilor pe care, la un moment dat, ți le descoperi și ești dispus să le asumi și să le depășești. Performanța înseamnă să te ridici perseverent după fiecare cădere, să-ți legi rănile sufletului și să-ți arunci mai departe sufletul către depărtări. Performanța înseamnă nu atât să cucerești o înălțime, cât să explorezi profunzimile, să scrutezi adâncurile pentru a te reîntâlni cu tine însuți. Îmi amintesc că, undeva, într-un loc, Edmund Hillary, spunea: „nu am cucerit un munte, ci m-am cucerit pe mine însumi”.

Într-o logică a negativității, performanța este refuzul de a fi obișnuit, de a te situa, cuminte și docil, în perimetrul obișnuitului, al mediocrității. Condiția necesară dar nu și suficientă a performanței este munca. Dar nu orice fel de muncă, nu munca în salturi sau în desfășurări sincopate, convulsive, ci munca în manieră consecventă, susținută, stăruitoare.

Performanța înseamnă să crești zilnic în cunoaștere, să așezi stăruitor cărămidă după cărămidă la zidirea templului devenirii tale ca om. Cunoștințe, inteligență, imaginație, efort – toate acestea sunt cărămizi esențiale în construcția acestui templu, însă pasiunea, entuziasmul, energia sunt resursele vitale care încheagă, cimentează aceste cărămizi.

O întrebare pe care o ridică manifestarea concretă a performanței este aceasta: poți fi performant în viața profesională, în viața de familie, în viața socială în aceeași măsură? Sau poate că, prin însăși natura ei, nu-ți permite decât să înaintezi strict pe o singură direcție, să te desfășori pe un singur palier existențial? Nu îmi propun să dezvolt în acest loc această problematică, ci mă mulțumesc să consider că trebuie să găsești măsura justă în care înaintarea pe o direcție să nu afecteze dramatic dezvoltarea celorlalte aspecte vitale din ecuația propriei vieți. Performanța devine, în acest loc, opusul hybris-ului grec, al pierderii măsurii. Performanța univocă (într-o singură sferă a vieții) poate detona edificiul personalității, poate prăbuși echilibrul interior al persoanei.

O altă întrebare referitoare la performanță: care sunt rivalii acesteia? Un rival bine știut al performanței este zona de confort, perimetrul călduț în care te refugiezi, adăpostul acela înșelător care te împiedică să încerci orice ar fi în măsură să îți producă un cât de mic disconfort. Conservarea energiei, o lege atât de prezentă în lumea viului, poate fi de-a dreptul toxică pentru cel care are șansa de a se angaja în cursa către performanță. Un alt rival al performanței constă în situațiile, împrejurările, chiar oamenii care te abat din drum, te atrag spre cărări sau hățișuri lăturalnice. În privința aceasta, trebuie să ai curajul de a opune un refuz ferm hoților de timp și energie, celor care riscă să îți pirateze propria devenire.

Îmi amintesc că ieri, înainte de a intra în sala de examen, ți-am spus: „Nu îți fă griji în privința celorlalți, nu poți controla ceea ce vor scrie ei. Dar poți controla sigur ceea ce vei scrie tu, și asta este marea ta șansă de a face diferența. Gândește până la un punct precum toți ceilalți, însă depășește acel punct pentru a vedea cum trebuie să gândești singură. Asta va face diferența dintre tine și toți ceilalți, oricât de mulți sau puțini ar fi. Numai aşa va fi remarcată contribuția ta!”

Anunțuri

Povestiri pentru Miruna: Pitagora

Vreau să-ţi vorbesc în cele ce urmează despre fiul unui gravor de pietre preţioase (Mnesarchos) care a trăit în insula Samos. Încă din copilărie i-a plăcut învăţătura, fiind înzestrat pentru toate științele, dar mai ales pentru matematică și astronomie, despre care se spune că le-a învățat de la egipteni, chaldeeni și fenicieni. De la arabi și evrei a dobândit meșteșugul interpretării viselor și al prezicerii viitorului. A călătorit în multe locuri pentru a-şi spori cunoştinţele şi pentru a se iniţia în tainele înţelepciunii (unii îi atribuie chiar, în mod fabulos, o vizită în Hades). Cert este faptul că în jurul lui s-au ţesut tot felul de legende, renumele său depășindu-l pe al multor învățați. Unii spun că ar fi trăit mai multe vieţi (i se atribuie credința reîncarnării/metempsihoză – peregrinare a sufletului prin mai multe corpuri) şi că zeii i-au dăruit darul de a ţine minte cele întâmplate în toate aceste vieţi. Se spune că, odată, întrebat de un conducător cine este şi cu ce se ocupă, ar fi răspuns: „Sunt un prieten al înţelepciunii şi al adevărului”. Îi plăcea să compare viaţa cu o competiţie sportivă sau cu o adunare sărbătorească unde unii caută gloria, alţii câştigul, unii vând, alţii cumpără, dar printre aceștia mai există și unii care contemplă spectacolul din jur și învață (astfel de oameni se numes philosophoi sau iubitori de înțelepciune). Obişnuia să ducă o viaţă simplă, moderată, practicând un regim alimentar strict. De pildă, refuza să mănânce carne din convingerea că animalele, precum oamenii, au suflet. Deși se mulțumea, pentru traiul zilnic, cu puțină pâine, miere, legume fierte sau crude, istoricii spun că avea un corp puternic, robust, înalt dar bine legat, totodată un chip nobil, plin de farmec. Era înzestrat cu un caracter ales, nobil, și cu darul de a rosti cuvinte îngrijite în așa fel încât reușea să-i încânte pe cei ce-l ascultau. Se spune că, datorită unui discurs meșteșugit, a câștigat de partea sa mai bine de două mii de oameni ce nu se îndurau să plece la casele lor. Prezenţa lui a ajuns să fie căutată și prețuită precum aceea a unui zeu, însă puţini au dobândit privilegiul de a se afla în preajma lui. Multe aș avea să-ți spun despre acest mare OM, însă mă mulțumesc să te provoc să gândești (când vei mai crește) la patru învățături (mai ales că patru era considerat un număr sacru de către Pitagora – tetraktys). Iată aceste învățături: I. caută să îndepărtezi boala din trup, neștiința din suflet, abuzul din pântece, dezbinarea din cetate, fățărnicia din familie și, mai ales, să izgonești din toate lipsa de măsură; II. nu te lăsa pradă somnului până când nu te-ai întrebat cu privire la faptele tale de peste zi: ce am făcut bine? ce am făcut rău? ce n-am făcut din ceea ce se cuvenea să fac? cum aș putea să schimb în bine lucrurile? III. înainte de a te ridica din pat, dimineața, cercetează cu mintea ceea ce urmează să săvârșești pe durata zilei; IV. nu făptui niciodată ceea ce te-ar face să te simți rușinat în fața ta sau a celorlalți. Dar mai ales RESPECTĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI!