Povestiri pentru Miruna: Socrate

Cunoscut pentru curiozitatea lui de copil etern, pentru îndrăzneala şi încrâncenarea cu care îşi interoga semenii, atenianul despre care vreau să-ţi vorbesc în câteva cuvinte a trăit acum două milenii şi jumătate în urmă. Fiul moaşei Phainarete şi al sculptorului pietrar Sophroniscos, Socrate a reuşit să „topească” într-o singură profesie meseriile părinţilor săi. Prin întrebări meşteşugit formulate şi vorbe pline de miez, dascălul lui Platon a cioplit sufletele celor pe care i-a întâlnit, ajutând astfel, precum nimeni altul, la naşterea Adevărului, Binelui şi a Frumosului. „În mine sălăşluiesc Zeul şi Cugetarea (theon te kai phronesis)”… „Doar viaţa cercetată (gândită) merită trăită”… Deşi politica, ocupaţia predilectă a fiecărui grec, nu l-a interesat prea mult sau aproape deloc, totuşi nu a ezitat să meargă la luptă şi să se remarce prin acte strălucite de curaj. Ceea ce l-a atras cu adevărat a fost iubirea de înţelepciune, chiar dacă abia pe la patruzeci de ani a ales să i se consacre fără rezerve. Pentru că nu avea un trup frumos (după unii era chiar diform) s-a îngrijit mai mult de frumuseţea interioară, aceea pe care practicarea virtuţilor o poate dărui şi nimeni nu o poate lua. Pentru că nu avea prea mulţi bani, a înţeles că trebuie să-şi reducă din nevoi şi să dobândească o viaţă cumpătată. Unii l-au iubit, l-au admirat, alţii, dimpotrivă, l-au detestat şi blamat. Însă cei care nu au reuşit să se ridice la înălţimea spiritului său au hotărât că-i mult mai uşor să-l condamne la moarte. Iar el, om bun, s-a supus… Mă-ntrebi pentru ce trebuie să-l cunoşti şi, mai ales, să înveţi să-l admiri? Pentru că te învaţă să-ţi recunoşti lipsurile, căderile, neştiinţa, astfel încât să poţi porni pe drumul neîntrerupt al cunoaşterii; pentru că te învaţă, dacă ai răbdarea să-i pătrunzi cuvintele şi gândul, că nu e nimic mai nobil decât cunoaşterea lumii şi a propriului sine.

Anunțuri