Pagini dintr-un jurnal de pandemie

Au trecut două luni[1] de când traiectoria realității românești a dobândit, datorită situației pandemice, coordonate inedite, depășind orice experiență sau anticipare. S-au succedat zile în care noi, protagoniștii acestui scenariu, am traversat, fiecare după măsura temperamentului și a caracterului propriu, o suită abundentă de gânduri, emoții și trăiri. Am experimentat pentru prima dată o țesătură complicată de stări psihologice în care s-au amestecat negarea fermă, credulitatea, suspiciunea ezitantă, sfidarea, revolta înăbușită, resemnarea, speranța. Obligați de autorități să practicăm recluziunea, distanțarea socială, am reacționat fiecare dintre noi diferit, în funcție de gradul nostru de reziliență interioară, totodată de cultura și civilizația proprie, de exercițiul prealabil al respectului față de lege, normă sau interdicție. Ne-am străduit să examinăm spectacolul unei realități dramatice prin obiectivele și filtrele montate sub presiunea evenimentelor de către actorii instituționali și mediatici, atenți la cei de bună credință, totodată vulnerabili la contaminarea celor dispuși să obțină profit sau audiență în miezul acestor împrejurări neobișnuite. Am tresărit la fiecare alarmă stridentă de ambulanță, imaginându-ne istorii credibile despre salvatori și cei salvați, despre viață și moarte, am încercat să-i înțelegem, dar fără speranță, pe trecătorii ieșiți fără motive din case. Am privit în jurul nostru cu neliniște și speranță, dar mai ales ne-am străduit în răstimpuri să pătrundem dincolo de suprafața lucrurilor, într-un itinerariu reflexiv cu și despre noi înșine.

Ca părinte, pandemia mi-a dăruit o oportunitate nesperată, aceea de a mă reconecta cu propriul copil, încântarea greu de descris a reinventării unei legături psihologice care, cu sinceritate trebuie să admit, fusese oarecum slăbită de abundența și agitația obligațiilor profesionale. Am redescoperit în aceste zile de izolare farmecul și seninătatea bucuriilor împărtășite în familie, frumusețea gesturilor simple dar esențiale, momentele de conversație degajată în fața unei cești cu ceai sau cacao, colaborarea în diferite întreprinderi domestice, competiția amicală într-o serie de jocuri și activități distractive pe care aproape că le uitasem. Am improvizat sesiuni spontane de creativitate muzicală sau am orchestrat cu meticulozitate ateliere de ingeniozitate artistică. Am decis, de la o vreme, să evităm torentul de știri alarmiste, însă ne-am abandonat confortabil bucuriei de a urmări cu interes filme, documentare și seriale… În toată această perioadă am descoperit și redescoperit la propriul copil o suită de idei, atitudini, trăsături, manifestări afective și conduite de o interesantă și totodată dezarmantă diversitate, ingredientele unui spectacol al maturizării firești[2]. Am asistat, ca părinte, la desfășurarea unor stări distincte, de la bucuria trezirii ceva mai târziu, la exuberanța întâlnirilor cu colegii pe Whatsapp, de la frustrarea de a nu putea ieși în parcul de joacă, la seriozitatea cu care a abordat fiecare temă și provocare online.

Ca profesor, pandemia a așezat în fața mea dificultățile specifice educației online, chiar dacă domeniul în cauză nu a fost pentru mine, până acum, deloc străin, dimpotrivă, dobândisem deja o oarecare familiaritate și chiar competență[3]. Personal, consider că nu poți înlocui influențele educative directe, survenite la nivelul realității fizice, cu unele de aceeași complexitate și eficacitate prin intermediul tehnologiei. Fără să asum niciun fel de partizanat față de maniera clasică, consider totuși că sala de clasă, în raport cu mediul virtual, oferă avantaje și beneficii educative certe. De pildă, în privința predării filosofiei, este dificil să transpui online, oricât de abil te-ai strădui, interacțiunea și spontaneitatea directă, dialogul prolific de idei, întrebările, curiozitățile și mirările, răsturnările conversaționale binevenite. Chiar și așa, cu toate rezervele și limitările, precum toți colegii mei profesori, dar și elevi, am făcut efortul de a mă adapta, de a ține pasul, pentru a face față rezonabil situației. Atunci când porțile școlii s-au închis, mi-am dat seama că este nevoie de o soluție, că este necesară deschiderea altor porți, cele ale educației la distanță facilitate tehnologic. Evident, lucrurile s-au pus în mișcare cu ezitări și dificultăți firești, oferind tuturor celor implicați, protagoniști ai acestei situații inedite – profesori, părinți și elevi – pretextul unor manifestări și reacții diferite. Într-una din conversațiile pe care le-am purtat cu un elev în mediul online, acesta mi-a mărturisit: „Perioada cu zile neîntrerupte de somn – mâncat – somn a trecut foarte repede, m-am săturat după mai puțin de o săptămână…  Am început să fac ceea ce-mi place, să mă dedic pasiunilor: am învățat mai multe lucruri despre electricitate, am realizat un film, m-am înscris la niște cursuri online ș.a.m.d. Totuși planurile mele s-au schimbat atunci când am primit un email prin care eram anunțat că trebuie să rezolv n variante de bacalaureat.” Abordând problema beneficiilor și dezavantajelor dintre educația directă (offline) și cea mediată tehnologic (online), un alt elev mi-a scris: „Orice materie, inclusiv cele legate de bacalaureat, nu sunt tratate de elevi cu aceeași rigoare și conștiinciozitate. Mai mult, este foarte dificil să te concentrezi asupra a ceea ce înveți, atunci când stai în fața unui ecran de computer. Parcă lipsește ceva din implicarea și motivația specifice unui grup de persoane aflat într-o încăpere, prezența efectivă, sentimentul de apartenență la un scop comun, camaraderia, faptul că fiecare primește ceva de făcut, se schimbă idei, se împărtășesc rezultate… Școala desfășurată în mediul online pare mai curând o abstracție ce nu poate înlocui în niciun caz mediul educativ fizic, concret”. Evident, opiniile și reacțiile elevilor cu privire la învățarea online diferă: într-un capăt al spectrului se găsesc cei interesați de ceea ce se întâmplă în spațiul virtual din perspectiva învățării, urmează cei dispuși să schimbe mai greu computerul ca modalitate de evadare, joc și divertisment, cu computerul ca unealtă educativă. În fine, la celălalt capăt al spectrului sunt cei care păstrează distanța, rezerva față de educația prin intermediul tehnologiei, din motive știute numai de ei. Dincolo de ceea ce ne străduim cu toții să facem, de eforturile învățării digitalizate desfășurate de profesori și elevi, descopăr câteodată, spre neplăcuta mea surprindere, atitudini neînțelese, reacții și raportări viscerale centrate pe discreditare, intoleranță și chiar dispreț. Este îmbucurător totuși că există și replici de încurajare, chiar admirative, la adresa profesorilor care se străduiesc să se actualizeze în ritm alert cu rigorile educației tehnologice. Interesant este faptul că percepția asupra tehnologiei și discursul implicit a înregistrat, în această perioadă, o schimbare semnificativă: de la exagerarea și stigmatizarea efectelor negative, balanța înclină acum către extrema rolului salvator, mesianic. Cert este faptul că, indiferent dacă suntem nativi sau simpli imigranți digitali, mediul online ne oferă șansa de a ne întâlni, de a schimba idei și impresii, de a ne confirma, în circumstanțele neobișnuite pe care le impune izolarea și distanțarea socială, calitatea de ființe eminamente sociale.

Pandemia ne-a oferit tuturor oportunitatea de a înțelege și de a admite că, indiferent de statutul nostru, de privilegiile, posesiile și anvergura noastră socială, suntem la fel de vulnerabili în fața suferinței, a îmbolnăvirii și a morții. Nimeni nu deține privilegiul zeilor, nu este de neatins! În astfel de circumstanțe se cuvine să reconsiderăm cine suntem și cine vrem să fim cu adevărat, ca persoane, ca grup sau comunitate, ca părți și ca întreg. Poate că este momentul să angajăm responsabil tehnologia în confruntarea cu o entitate biologică infimă, însă periculoasă, care ne amenință viața, sănătatea, confortul, modul de viață. Poate că nimic nu este întâmplător, iar dincolo sau în însăși miezul acestei realități frământate există o rațiune pe care rațiunea însăși nu este în stare să o înțeleagă. Indiferent de ceea ce credem sau simțim, pandemia ne-a oferit contextul și pretextul unor lecții importante de viață. Așa cum este firesc în orice scenariu educativ, la finalul acestei lecții, unii vor fi învățat ceva, alții, din păcate… Unii poate că vor fi ceva mai responsabili, mai atenți cu ei înșiși și cu semenii lor. Alții, dimpotrivă, vor fi rămas precum Pălărierul cel Nebun și tovarășii lui din povestea celebră a lui Lewis Carroll, continuând să-și irosească timpul, iar după ce vor fi pustiit locuri și suflete, se vor muta în alte locuri și suflete, până când, din festinul lor se va alege praful și dezolarea.

Pandemia de coronavirus va trece cu siguranță, iar noi vom fi bine! Ieșirea din starea de urgență, relaxarea măsurilor privind distanțarea socială și chiar sfârșitul încă incert al pandemiei ne va permite să ne reconfigurăm traiectoria propriilor existențe, să ne reluăm atât de râvnitele obișnuințe cotidiene. Unii vor uita, poate, cu repeziciune ceea ce au experimentat, abandonându-se voluntar unui binevenit exercițiu de igienă mentală. Alții poate că vor uita mai greu sau niciodată. Este posibil ca unii să nu mai fie niciodată la fel sau chiar să nu mai fie… Îmi doresc ca dincolo de aceste vremuri frământate să ne oprim pentru câteva momente și să încercăm un exercițiu de sinceritate, reevaluând ceea ce trebuie valorizat, analizând și interogând ceea ce contează cu adevărat pentru noi, respectând mai mult ceea ce trebuie respectat, apreciind, prețuind și iubind ceea ce se cuvine a fi apreciat, prețuit și iubit. Suntem, indiferent dacă vrem sau nu să recunoaștem, protagoniștii unui eveniment istoric ce ne testează deopotrivă robustețea fizică, integritatea, amplitudinea caracterială, compasiunea, reziliența. Important este ca, la finalul acestui episod fără precedent în existența noastră, atunci când și dacă vom îndrăzni un anamnesis[4] curajos, totodată un sumar examen de conștiință, să putem spune, senini și împăcați cu noi înșine: „am trecut demn și responsabil printr-o astfel de situație, am reușit să-i rezist fără a-mi pierde umanitatea”.

[1] Am în vedere prima zi de suspendare a cursurilor.

[2] De pildă, ideea de a-și redecora propria cameră.

[3] Din 2010, mă număr printre cei care dețin un blog – https://floringeorgepopovici.wordpress.com/ – despre care îmi place să cred că are valențe educative. M-am inițiat în schimb, într-un ritm alert, cu câteva dintre beneficiile pe care le oferă platforma Google Classroom.

[4] Termen ce aparține epsitemologiei platoniciane redate în dialogurile Menon și Phaidon, unde are înțelesul de reamintire a unei existențe trecute, în care sufletul nemuritor a avut acces la Idei sau Forme (Bine, Adevăr și Frumos). În contextul de față, asum conceptul ca o modalitate de a retrăi cu ajutorul gândirii, memoriei și imaginației, o experiență din care ai posibilitatea să înveți.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s