Infomatrix – o experienţă multiculturală de excepţie (Universitatea Europei de Sud-Est Lumina, Bucureşti, 17-19 mai 2013)

Printr-un concurs de împrejuări favorabile, am dobândit în acest an şansa de a participa ca profesor însoţitor la etapa internaţională a concursului de proiecte informatice INFOMATRIX, alături de o echipă de elevi entuziaşti şi creativi ai instituţiei în care îmi desfăşor activitatea. Îmi propun în rândurile de faţă să reeditez, fie şi sumar, o experienţă de viaţă ce şi-a câştigat un bine-meritat loc în patrimoniul personal de amintiri.

Înainte de toate se cuvine să-i menţionez pe cei care au fost protagoniştii experienţei numite Infomatrix: Andrei Chifan, Ionuţ Balan, Eusebiu Loliceru, Ilaria Nica. Toţi aceşti tineri inspiraţi şi-au unit eforturile valoroase şi talentele de scenarist, regizor, operator sau actor, pentru a concepe şi a realiza filmul de scurt-metraj cu nume surprinzător, My Will, angajat în cursa pentru premiu la categoria short movie. Nu pot să omit contribuţiile unora dintre elevii claselor a X-a G (specializarea Ştiinţe Sociale) şi a X-a I (specializarea Filologie) la realizarea unor scene din Centrul de Documentare şi Informare.

infomatrix

Ce a însemnat pentru mine, dascăl ce se exersează în disciplinele umaniste (logică, psihologie, sociologie, filosofie et al.), un eveniment dintr-un registru diferit dar nu străin, şi anume acela al informaticii? Succint formulat: şansa de a cunoaşte şi a interacţiona cu tineri dintr-o însemnată parte a lumii. Am cunoscut, pe durata celor două zile, elevi şi profesori din ţări a căror existenţă o bănuiam doar sau pe care reuşeam să o imaginez cu destulă dificultate. Uniţi de un singur scop, acela de a arăta că intelectul uman poate fi sursa unor creaţii extraordinare, tineri din ţări cu nume consacrate în discursul uzual (S.U.A., Australia, Germania, Ungaria, Polonia, Turcia ş.a.) sau impregnate cu un exotism aparte (Indonesia, Vietnam, Tajikistan, Azerbaidjan, Mexic etc.) şi-au dat întâlnire la Universitatea Europei de Sud-Est „Lumina”. Dăruiţi cu talent şi ingeniozitate, tinerii aceştia au reuşit să mă convingă că limitele imaginaţiei şi creativităţii sunt simple convenţii uşor de eludat.

Despre organizatorii şi gazdele acestei competiţii – staff-ul, corpul profesoral şi studenţii Universităţii Lumina – nu pot decât să admir onest maniera impecabilă cu care au orchestrat activităţile competiţiei şi ospitalitatea de care au dat dovadă. Echipa UESEL a reuşit să transforme spaţiul instituţiei de învăţământ într-un univers cosmopolit, într-un topos privilegiat al inteligenţei şi inovaţiei. Ca participant, am dobândit sentimentul apartenenţei la acest univers, devenind parte integrantă din familia aleasă a performanţei.

Iată în continuare câteva repere mnemotehnice ale evenimentului numit Infomatrix 2013, întâmplări ce acţionează ca o ancoră în depozitul nostru mental. După ceremonia de deschidere la care au fost prezente distinse oficialităţi, ambasadori, miniştri, oameni de afaceri şi jurnalişti a urmat etapa de construcţie a standurilor din galeria expoziţională. M-au impresionat ideile îndrăzneţe, creativitatea cu care participanţii au construit fizionomia culturală a propriilor ţări. Imagini semnificative, pliante, afişe, broşuri, steaguri, dar şi dulciuri, cafea, ceai, suveniruri de orice fel – toate au devenit piese importante într-un puzzle-profil al ţărilor participante. Într-o sală cu o forfotă abundentă de oameni de pe toate meridianele, într-un vacarm întrerupt din când în când de anunţurile organizatorilor, am traversat cu plăcere stări de uimire, încântare şi perplexitate.

Sub privirile curioase ale vecinilor din Tajikistan, Mexico şi Tanzania, desfăşurăm afişul în tonuri estompate de sepia sub care aşezăm streagul tricolor. Pe parcursul operaţiunii laborioase, surprindem activităţile din vecinătate: un mexican îmbrăcat în costum tradiţional îşi prezintă colecţia de fotografii, un altul agită în cercuri ample Marcas, instrumentele muzicale specifice. Doi vietnamezi în costume ce îmi evocă parcă filmele clasice cu mandarini imperiali îşi prezintă cu mândrie creaţia: un dispozitiv robotic complex, asemănător unui elicopter, cu patru braţe la capătul cărora se găseşte câte o elice. Le admir minunea tehnologică şi îi întreb: „Funcţionează?… Zboară?…” Spre surprinderea mea, cei doi vietnamezi îmi răspund aproape în cor: „E posibil… N-am încercat încă…”

Prima zi trece repede… Ingredientele ei: curiozităţi, speranţe, încredere nedisimulată într-un eventual premiu. Ratăm deliberat cina oferită de organizatori pentru a ne întoarce la pensiune, acolo unde o doamnă în vârstă, „Bunica Supremă” ne reaminteşte aproape respectuos că trebuie să păstrăm liniştea întrucât „fetele învaţă pentru examen”. Schimbăm între noi priviri complice şi constatăm cu stupoare că tocmai ne îmbogăţim arsenalul de mistere existenţiale impenetrabile: „despre ce fete e vorba şi pentru ce examen?!…”

A doua zi de Infomatrix: trezire matinală, pregătiri alerte, abandon precipitat al „navei-mamă” (pensiune), cuvinte de rămas bun… „Bunica Supremă” activează resorturile creative ale lui Eusebiu: pare atât de în vârstă încât Eusebiu inventează un spirit ce frizează deopotrivă ireverenţa şi blasfemia. „Doamna e atât de bătrână încât e posibil să deţină un exemplar al textelor sacre cu autograf…”, sau „e atât de bătrână încât pe certificatul ei de naştere scrie la locul naşterii Pangaea…” Ne amuzăm copios.

Revenim la expoziţie şi aşteptăm cu emoţie jurizarea. Momentul mult aşteptat se produce mai devreme de aşteptările noastre. Membrii juriului urmăresc în tăcere filmul, urmat de comentariile producătorilor şi de un feedback ce nu poate decât să fortifice încrederea şi speranţa într-un premiu. „This movie could stand as candidate for an european movie award….” sau „The story and the special effects are made in a Hollywood style… Well done!” Urmează sesiunile de vizite la standuri, conversaţii, spirite, multă, multă bună-dispoziţie. Adunăm amintiri de neuitat, adrese de e-mail şi conturi de Facebook, primim cu generozitate suveniruri inedite.

În concluzie: Infomatrix 2013 rămâne în memoria noastră ca un eveniment de înaltă ţinută, ornat abundent de exploziile cromatice ale costumelor tradiţionale din statele participante, de invenţiile ingenios concepute (de ex. roboţi dansatori sau războinici sumo). Dincolo de această experienţă rămâne încântarea de a fi făcut parte dintr-un scenariu intercultural unic, de a fi participat la un spectacol babilonic de oportunităţi şi spirite luminate. Ideea-propulsoare a evenimentului: tinereţe, optimism, încredere într-un viitor salvat prin inovaţie şi creativitate.

Anunțuri

Cartografiază-ţi mintea!

cartografie (s.f.) – disciplină care studiază tehnica de întocmire a hărţilor şi a planurilor topografice (din lb.fr. cartographie)

a cartografia ~éz tranz. (hărţi sau planuri topografice) – a întocmi, reprezentând pe plan suprafeţe ale scoarţei terestre; a executa hărţi şi planuri topografice.

(sursa: DEX´98)

Harta mentala.Madalina C.

Nu este nevoie de prea multă imaginaţie pentru a concepe creierul uman sub forma unui teritoriu vast, un ansamblu de regiuni străbătut de o reţea extraordinară de itinerarii, şosele, drumuri şi chiar poteci întortocheate. Odată acceptată imaginea, constaţi cu surprindere că traseele mentale reprezintă un compositum de impulsuri electrice, fluide, substanţe chimice, informaţii, coduri şi mesaje. Cu o viteză uimitoare, semnalele electrice parcurg topos-uri şi structuri moleculare cărora biologia le-a consacrat deja denumiri specifice: axoni, sinapse, dendrite. Parcurgând structuri de conexiuni cerebrale, semnalele electrice declanşează adevărate erupţii de compuşi chimici: neurotransmiţătorii. Ca explorator neexperimentat al universului mental, experimentezi senzaţia că asişti la un spectacol fascinant, comparabil ca amplitudine cu contemplarea unei metropole la oră de vârf, surprinsă de la înălţimea zborului unei aeronave. Este uimitor faptul că o structură de ţesuturi ce cântăreşte mai puţin de două kilograme şi ocupă o pondere de două procente din masa corporală a unui adult, dispune de funcţii, procese şi capacităţi remarcabile ce o transformă în cea mai complexă structură vie cunoscută din univers[1]. Dacă locuitorul unei alte planete sau reprezentantul unei civilizaţii extraterestre i-ar studia pe pământeni ar fi uimit de faptul că omul dispune „de un cortex surprinzător de complex, cu o gamă largă de aptitudini mentale avansate şi de o capacitate asociativă infinită, o capacitate de stocare virtual nelimitată şi o capacitate generatoare de idei noi şi asociaţii la fel de nelimitată”[2]. Productivitatea şi eficienţa creierului depinde de modul în care reuşim să fructificăm procese precum gândirea, judecata, memoria, imaginaţia, adoptarea deciziei, dar mai ales de modul inspirat în care profităm de natura asociativă şi creativitatea infinită de care suntem capabili.

Însă nu despre creier şi facultăţile lui remarcabile mi-am propus să vorbesc în puţinele rânduri care urmează. Precauţia mea provine din faptul că există specialişti în ştiinţele cogniţiei, neurobiologie sau neuropsihologie capabili să realizeze mult mai convingător o astfel de întreprindere. Vreau mai curând să supun atenţiei lectorului un instrument de lucru, o unealtă care, folosită în mod adecvat, se transformă într-un veritabil exerciţiu de cartografiere cognitivă. Despre un astfel de instrument de lucru (mental tool) se poate admite că revoluţionează tehnicile de memorare şi învăţare creativă. Continuând metafora geografiei mentale, îndrăznesc să susţin că explorarea teritoriului cerebral trebuie realizată într-o manieră adecvată, în acelaşi mod în care înţelegerea unei hărţi presupune un instructaj preliminar. Una dintre metodele de cartografiere a creierului constă în realizarea de „hărţi mentale” (mind maps), construirea de scheme euristice, reţele conceptuale de o complexitate variabilă. Cel care a fundamentat o astfel de tehnică este Tony Buzan, căruia cunoscuta publicaţie Forbes i-a atribuit cu ceva vreme în urmă statutul de conferenţiar de excepţie.

În ce constă realizarea unei hărţi mentale? În centrul unei coli de hârtie se plasează o imagine sau un cuvânt-cheie şi se construieşte un număr variabil de ramificaţii, respectându-se ceea ce autorul numeşte Reguli Fundamentale de Organizare (RFO). De pildă, pe ramurile principale putem formula succint, sintetic – chiar şi într-un singur cuvânt sau o imagine – răspunsuri la întrebări simple de genul: „Cine/Ce?”, „De ce?”, „Unde?”, „Cum?”, „Când?” ş.a.  Harta mentală poate fi concepută şi sub forma unei cărţi al cărui titlu îl plasăm în centru iar capitolele ei sunt în fond ramurile din care sunt derivate apoi aspectele de conţinut. Beneficiile procedeului constă în depăşirea blocajelor şi limitărilor mentale, ieşirea din zona de confort, eliminarea rigidităţii şi a inhibiţiilor ce sabotează creativitatea, descătuşarea fluxului cognitiv, generarea unei abundenţe ideatice, dar şi organizarea sau structurarea eficientă a informaţiilor, ideilor, gândurilor în structuri semantice coerente. Construind o hartă mentală determinăm creierul să producă o abundenţă de idei şi perspective, un flux conceptual sau ideatic pe care apoi îl înregistrăm în formă scrisă. „Reţeaua asociativă” se întinde în toate direcţiile, fără a fi condiţionată sau constrânsă la o desfăşurare liniară, cronologică, aşa cum se întâmplă în cazul exerciţiilor clasice de stimulare a creativităţii. „Orice hartă mentală este potenţial infinită. Din perspectiva naturii sale arborescente, fiecare cuvânt sau imagine adăugată la harta mentală creează posibilitatea unei game noi, mai extinse, de asocieri, care, la rândul lor, adaugă posibilitatea de noi mulţimi şi mai mari, ad infinitum. Astfel, se demonstrează din nou inifinita natură asociativă şi creativă a fiecărui creier uamn normal”[3]. Zilnic creierul nostru generează idei, gânduri, informaţii, producţii imaginative care apar, strălucesc pentru o vreme pe firmamentul conştiinţei, după care se întorc în neantul din care au fost scoase. Unele dintre aceste idei sunt prelucrate, primesc o configuraţie mentală coerentă, sunt modificate şi organizate în funcţie de un pattern categorial prestabilit, în timp ce altele se pierd, coboară din nou dincolo de lumina conştiinţei. Spre deosebire de notarea liniară a ideilor ce privează gândirea de ceea ce are ea mai valoros, harta mentală fructifică din plin înzestrările gândirii, specificul ei efervescent. Contextul, corelaţiile adesea surprinzătoare, asocierile, legăturile dintre ideile precedente şi cele ce urmează sunt chei care deschid, eliberează fluxul creativităţii.

Hărţile mentale devin astfel un instrument intelectual indispensabil, un suport cognitiv valoros pentru îndeplinirea sarcinilor de învăţare, pentru construcţia unui eseu, a unei prelegeri sau, pur şi simplu, pentru adoptarea eficientă a unei decizii într-o împrejurare oarecare de viaţă. Conform autorului sus-menţionat, există hărţi binare – cu doar două ramuri ce pleacă din centru, utile pentru a ne facilita adoptarea unor decizii, clarificarea alegerilor personale, echilibrarea factorilor opuşi (de genul: da/nu, bine/rău, scump/ieftin etc.), evidenţierea compromisurilor – dar şi hărţi policategoriale sau multiramificate, ideale pentru tratarea unor subiecte mai complexe.

Subiectul hărţilor mentale ar merita o tratare mai generoasă pe care nu mi-o pot îngădui în acest moment. Însă, în finalul acestor sumare reflecţii, îmi permit să lansez câteva provocări: poate că ar fi oportun un curs de educaţie mentală sau chiar o suită de cursuri despre cum să înveţi, cum să foloseşti creierul într-un mod mai eficient. Într-o eră a bombardamentului informaţional (formulare devenită demult un loc comun), acest deziderat – a învăţa să înveţi – este mai mult decât o condiţie necesară a supravieţuirii. Câţi dintre cei plecaţi în aventura cunoaşterii nu se simt adesea copleşiţi, sufocaţi de volumul dezarmant de informaţie? Câţi dintre noi pot să admită fără rezerve că reuşeşsc să absoarbă cu succes informaţiile şi, mai ales, reuşesc să le transforme, să le folosească atunci când trebuie? Iată de ce se impune mai mult ca oricând cunoaşterea şi folosirea unor instrumente, tehnici şi strategii optime, menite a produce randamentul intelectual atât de râvnit. Orice maşinărie pe care o cumpărăm spre folosinţă vine împreună cu un manual de instrucţiuni sau un set de reguli de utilizare. Oare de ce creierul nostru, o maşinărie vie atât de complexă, nu ar avea el însuşi un manual de utilizare? Există o colecţie impresionantă de cărţi care pot fi asumate ca instrumente valoroase în sprijinul unei folosiri adecvate a creierului. Deschid o listă la care invit cu respect cititorul să adere: Cum gândeşte creierul (William H. Calvin), Tipuri Mentale (Daniel C. Dennett), Şase Pălării Gânditoare (Edward De Bono)…


[1] “The extent of the brain’s capabilities is unknown, but it is the most complex living structure known in the universe.” (Brain Facts – A Primer on the Brain and Nervous System, The Society for Neuroscience, Introduction, www.sfn.org.)

[2] Tony Buzan, Barry Buzan, Hărţi mentale (The Mind Map Book), trad. din limba engleză realizată de Alexandra-Andreea Cork la Editura Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2012, p.120.

[3] idem, p.110.Procese reglatorii Harta Mentala

O analogie concludentă (?) – „a citi” şi „a (te) hrăni”…

Avem tot ce ne trebuie ca să fim fericiţi, dar nu suntem fericiţi. Ceva ne lipseşte. M-am uitat în jurul meu şi mi-am dat seama că lipsesc tocmai cărţile… Şi m-am gândit: poate că în cărţi se află izbăvirea.” (Ray Bradbury, Fahrenheit 451, Editura Paladin, Bucureşti, 2013, p.89)

Pentru că în ultima decadă a lunii aprilie s-a sărbătorit CARTEA (23 aprilie – ziua mondială a cărţii), voi încerca, în câteva rânduri, o analogie (construită prin complicitatea elevilor la orele de Logică şi Argumentare şi lăsată de atunci în „sertar”/draft). Reamintesc celor ce se îndeletnicesc, fie şi sporadic, cu studiul logicii că analogia este un raţionament prin care se stabilesc (identifică) asemănări între două obiecte, fenomene sau situaţii şi, pe baza acestor însuşiri comune, se derivă o concluzie ce priveşte transferul unei noi proprietăţi de la un obiect la celălalt.

  • Atât lectura cât şi hrănirea ajută la creştere, dezvoltare; şi una şi cealaltă îţi conferă un plus de energie şi dinamism: în timp ce hrana dăruieşte ţesuturilor ingredientele necesare supravieţuirii, lectura constantă, menţinută cu consecvenţă, generează un tonus cerebral sau intelectual;
  • Aşa cum există tipuri diferite de alimente (mai mult sau mai puţin bogate în substanţe nutritive, minerale, vitamine, proteine etc.) în aceeaşi manieră, se poate admite că există tipuri diferite de cărţi şi/sau lecturi (cu mai multă sau mai puţină substanţă sau conţinut);
  • Există alimente pe care le devorezi în grabă, sub imperiul crizei de timp sau al senzaţiei acute de foame (fac trimitere în acest loc la celebrul clişeu „mic dejun frugal/pe fugă”), tot astfel cum descoperi cărţi pe care le citeşti precum în transă, absorbit până la disolvarea sinelui şi, la polul opus, afli cărţile la care zăboveşti, adăstezi pe îndelete, savurându-le cu „înghiţituri” mici, întârzieri asumate;
  • Aşa cum judecăm frecvent alimentele după modul în care arată (după aspectul, estetica sau prezentarea lor), unele fiind atrăgătoare ca prezentare dar nocive ca şi conţinut iar altele mai puţin aspectuoase dar extrem de bogate în substanţe nutritive, tot astfel judecăm adesea o carte după copertă sau calitatea hărtiei (s-ar putea să greşim în ambele situaţii);
  • Aşa cum există o hrană ce ameninţă organismul prin adaosurile sale (compuşi chimici meniţi a-i prelungi valabilitatea sau a-i ajusta aspectul), tot astfel există lecturi care îţi ameninţă gândirea prin ideile strecurate perfid printre rânduri;
  • Dacă patologia legată de alimentaţie este extrem de generoasă, de ce nu ar exista şi o patologie a lecturii? De pildă, am putea vorbi despre bulimie şi în ceea ce priveşte lectura: citeşti de dragul de a citi, dar nu te saturi, resimţi o foame excesivă de a citi; Alta este însă problema: în ce măsură reuşeşte metabolismul tău să proceseze aşa cum trebuie hrana pe care i-o oferi? Privit prin această perspectivă, bibliofilul devine, într-o oarecare măsură, un autentic „bulimic intelectual”;
  • Dacă în ceea ce priveşte hrana nu contează atât de mult ce mănânci, ci felul în care digeri, tot aşa stau lucrurile şi în privinţa lecturilor: nu contează atât de mult cât citeşti, ci mai curând felul în care absorbi, transformi, metabolizezi intelectual, sau, pe scurt, cum prelucrezi şi foloseşti ceea ce citeşti;
  • Lipsa de hrană declanşează o necesitate: foamea. Iar foamea împinge la disperare, disperarea dovedindu-se adesea sursa unor gesturi extreme; poate că foamea de lectură nu produce gesturi extreme, dar declanşează o formă de inaniţie spirituală la fel de periculoasă; lipsa lecturilor slăbeşte, sărăceşte spiritul, îl atrofiază;
  • Într-o accepţie vulneabilă la simplificare, gastronomia este arta de a găti; ea îşi găseşte un corespondent în lumea cărţilor: arta de a citi;
  • În perioada de început – copilărie, adolescenţă – este foarte important să te hrăneşti bine; la fel de important este să acumulezi prin lectură, în zorii devenirii tale, fondul de cunoştinţe, rezerva vitală, atât de necesară adaptării într-o societate pliată pe cunoaştere şi mai ales pe cunoaşterea instrumentalizată, operaţională;
  • Unele perioade istorice – ex. perioada atât de nefastă a comunismului românesc – s-au caracterizat printr-o limitare dramatică, în numele unei raţionalizări absurde, atât a accesului la hrană, cât şi la lectură. Motivul? Un popor hrănit şi citit (instruit) poate deveni oricând o armă redutabilă împotriva ideologiei dominante;

Vă invit să completaţi premisele şi să deduceţi singuri concluzia acestei analogii, dar mai ales să-i evaluaţi gradul ei de plauzibilitate.