Libertatea pozitivă şi libertatea negativă – ISAIAH BERLIN (1909-1997)

În „Stanford Encyclopedia of Philosophy” (https://plato.stanford.edu/entries/liberty-positive-negative/), descoperim un scenariu privitor la libertate: „Imaginaţi-vă că sunteţi în maşină şi conduceţi prin oraş iar la un moment dat întâlniţi o intersecţie. Viraţi la stânga, şi faceţi acest lucru pentru că nimeni nu v-a obligat să-l faceţi. Mai mergeţi ceva timp şi ajungeţi la o altă interesecţie: acum viraţi la dreapta, însă nimeni nu v-a determinat să o luaţi într-o direcţie sau alta: nu este un trafic intens, nu este nici un fel de deviere impusă de poliţie, nimic de acest gen. Putem conchide, până în acest loc, că, în calitate de şoferi, sunteţi în totalitate liberi să acţionaţi după bunul plac. (…) Însă acest tablou al libertăţii absolute se poate schimba radical dacă admitem că motivul pentru care aţi cotit prima dată spre stânga şi apoi spre dreapta este faptul că sunteţi dependent de ţigări şi vă aflaţi în căutarea disperată a unui magazin înainte ca acesta să închidă. În acest caz, trebuie să admitem că, mai curând decât conduceţi, sunteţi de fapt conduşi: nevoia de a fuma v-a determinat să viraţi mai întâi la stânga şi apoi la dreapta. Poate că vă doriţi foarte mult să vă eliberaţi de această dorinţă iraţională care nu numai că vă ameninţă longevitatea, dar de asemenea vă împiedică să faceţi ceea ce ar trebui să faceţi. (…) Scenariul de mai sus ne oferă perspectiva celor două tipuri de libertate despre care vorbeşte Isaiah Berlin: (a). Pe de o parte putem concepe libertatea ca pe o lipsă/absenţă a obstacolelor externe care pot să survină în calea unei persoane. Din această perspectivă spunem că persoana este liberă dacă nu există nimic care să o împiedice să facă ceea ce îşi doreşte. Este şi sensul despre care vorbeşte scenariul nostru „rutier”. (b). Pe de altă parte, libertatea poate fi gândită ca o formă de control exercitată din exteriorul persoanei asupra unei părţi a conduitei acesteia. Pentru a fi liber, trebuie să ai capacitatea de auto-determinare, ceea ce înseamnă a fi capabil să îţi controlezi propriul destin, să îţi urmăreşti propriile interese. Din această perspectivă, scenariul de mai sus ne vorbeşte şi despre lipsa libertăţii: nu eşti stăpânul propriului destin atâta timp cât nu poţi controla o pasiune de care ai vrea să scapi şi care totuşi te împiedică să realizezi ceea ce ai recunoscut ca fiind adevăratele tale interese. Cineva ar putea spune că într-o primă viziune, libertatea este despre câte uşi se pot deschide în faţa unei persoane, iar în cealaltă perspectivă, libertatea se referă la a merge prin uşile potrivite din motive potrivite. Isaiah Berlin analizează conceptul de libertate între anii ‘50 – 60. Berlin a numit unul dintre tipurile de libertate, libertate negativă pentru că se referă la absenţa/lipsa a ceva: bariere, obstacole, constrângeri, intervenţii ale celorlalţi etc. Celălalt tip de libertate, libertatea pozitivă se referă la prezenţa a ceva: control, auto-determinare sau auto-realizare.În termenii lui Berlin, noi folosim conceptul de libertate negativă (semnificaţia negativă a libertăţii) în încercarea de a răspunde la întrebarea: „Care este perimetrul în interiorul căruia o persoană sau un grup de persoane ar trebui lăsat/lăsaţi să facă sau să fie ceea ce vrea/vor, fără intervenţia altor persoane?”. Conceptul de libertate pozitivă (semnificaţia pozitivă a libertăţii) este încercarea de a răspunde la întrebarea „Cine/care este sursa controlului sau a intervenţiei/imixtiunii care poate determina pe cineva să facă sau să fie într-un fel mai curând decât în alt fel?”.

Referință: https://plato.stanford.edu/entries/liberty-positive-negative/

 

 

Despre libertatea anticilor şi a modernilor

Benjamin Constant – unul dintre teoreticienii liberalismului clasic – vorbeşte despre două genuri/specii de libertate a căror confuzie a stat, după cum mărturiseşte autorul francez la originea multor rele din timpul Revoluţiei Franceze:

(1).LIBERTATEA ANTICILOR

Modul de guvernare = GUVERNARE DIRECTĂ; INDIVIDUL – liber în spaţiul public dar constrâns în spaţiul privat; MAI IMPORTANTĂ = LIBERTATEA COLECTIVĂ:

→ exercitarea colectivă, dar directă, a întregii suveranităţi;

→ dreptul de a delibera în piaţa publică asupra războiului şi a păcii;

→ dreptul de a încheia alianţe cu străinii;

→ dreptul de a vota legi;

→ dreptul de a pronunţa judecăţi, de a examina conturile, actele şi gestiunea magistraţilor, de a-i aduce în faţa poporului;

→ dreptul de a acuza, de a condamna sau de a ierta;

INDIVIDUL ERA SUPUS ÎN ÎNTREGIME ÎNTREGULUI/ COLECTIVITĂŢII (CETĂŢII) = toate acţiunile lor private erau supuse unei severe supravegheri; Individul nu avea libertatea de a avea o opinie, de a-şi alege o meserie şi mai ales de a deţine propria credinţă religioasă (ceea ce echivala cu o crimă sau un sacrilegiu); AUTORITATEA CORPULUI SOCIAL LIMITA VOINŢA INDIVIZILOR.

AUTORITATEA INTERVENEA PÂNĂ ŞI ÎN DREPTURILE DOMESTICE (ex: la Roma, cenzorii cercetau intimitatea familiilor; legile reglementau moravurile);

INDIVIDUL ERA SUVERAN ÎN AFACERILE PUBLICE DAR SCLAV ÎN TOATE RAPORTURILE SALE PRIVATE;

Anticii nu aveau noţiunea drepturilor individuale; (toate cele mai spus au ca excepţie democraţia ateniană)

(2). LIBERTATEA MODERNILOR

Modul de guvernare = GUVERNARE REPREZENTATIVĂ; INDIVIDUL – liber în spaţiul privat dar constrâns în spaţiul public; MAI IMPORTANTĂ = LIBERTATEA INDIVIDUALĂ:

→ dreptul de a nu fi supus decât legilor;

→ dreptul de a nu putea fi arestat, deţinut, condamnat la moarte, maltratat din voinţa arbitrară a unui individ sau a unui grup;

→ dreptul de a exprima opinia, de a alege o meserie şi de a o exercita;

→ dreptul de a dispune de proprietate, chiar de a abuza de ea;

→ dreptul de a circula fără a cere permisiunea cuiva şi fără a da seama de motivele sau treburile care stau la baza circulaţiei;

→ dreptul de a se reuni cu alţi indivizi pentru a discuta ceea ce interesează sau pentru a practica un cult;

→ dreptul de a influenţa administrarea guvernării prin numirea tuturor sau a anumitor guvernanţi, fie prin înfăţişări, petiţii, cereri pe care autoritatea e mai mult sau mai puţin obligată să le ia în seamă

INDIVIDUL NU SE MAI SUPUNE NECONDIŢIONAT AUTORITĂŢII ÎNTREGULUI (CETĂŢII) = Libertatea s-a mutat din spaţiul public în spaţiul privat.

A crescut spaţiul cetăţii = s-a restrâns gradul de implicare a individului (cetăţeanului): „creşterea întinderii unei ţări diminuează importanţa politică a fiecărui cetăţean în parte”. Anticii aveau timp liber pe care să-l consacre politicii; în schimb, individul modern „e ocupat cu propriile sale speculaţii, cu afacerile sale, cu satisfacţiile pe care le capătă ori pe care le speră, şi nu vrea să fie deturnat de la acestea decât din când în când şi cât de puţin posibil”.

Problema libertăţii…

Libertatea înseamnă posibilitatea de a te îndoi, de a face greşeli… de a căuta şi de a experimenta permanent…, de a spune NU oricărei forme de autoritate – literară, artistică, filosofică, religioasă, socială şi mai ales politică. (Ignazio Silone, The God That Failed, 1950)

Libertatea înseamnă responsabilitate. De aceea multora le este frică de ea. (George Bernard Shaw, Man and Superman, „Maxims: Liberty and Equality,” 1905)

 “While we are free to choose our actions, we are not free to choose the consequences of our actions.” (Stephen R. Covey)

Libertatea este unul dintre conceptele corelative (bine-rău, adevăr-minciună, afirmaţie-negaţie etc.) care se definesc adesea (chiar dacă din punct de vedere strict logic definirea negativă constituie o eroare) prin raportarea la un al doilea concept, negativ, opus, contradictoriu. Semnificaţia unor astfel de concepte nu poate fi gândită decât prin raportare la semnificaţia la un alt concept.

Ca şi concept corelativ, LIBERTATEA nu poate fi gândită decât în relaţie cu conceptul de LIMITĂ şi/sau CONSTRÂNGERE.

Într-o accepţie dezarmant de simplă, clasică LIBERTATEA = ABSENŢA LIMITELOR/CONSTRÂNGERILOR.

Libertatea este limitată atunci când se afirmă că natura sau omul sunt supuşi unei relaţii de tipul CAUZĂ-EFECT. Cauzalitatea (sau determinismul = concepţie filosofică potrivit căreia geneza şi desfăşurarea fenomenelor din natură şi societate, inclusiv viaţa omului sunt ordonate cauzal, sunt supuse NECESITĂŢII, fiind guvernate de legi obiective) este, pe scurt, un atentat la libertate. Dacă admitem că activităţile omului sau acţiunile naturale sunt determinate de o cauză, spunem că nici OMUL nici NATURA nu sunt libere.

Putem să vorbim despre:

(a). un DETERMINISM NATURAL = NATURA ESTE GUVERNATĂ DE NECESITATE MECANICĂ; ÎNSĂŞI OMUL – CA PARTE A NATURII – ESTE SUPUS RELAŢIEI IREVERSIBILE CAUZĂ –EFECT;

(b). un DETERMINISM SUPRANATURAL / DIVIN = LUMEA ŞI OMUL SUNT CREAŢII ALE DIVINITĂŢII, CARE PREDETERMINĂ ACŢIUNILE FIINŢELOR UMANE; OMUL NU ESTE LIBER SĂ FACĂ ORICE, CI ACŢIUNILE SALE TREBUIE SĂ SE SUPUNĂ PROVIDENŢEI;

Exemplificare: voinţa arbitrară a zeilor, necesitatea = ananke; tyche = necesitatea fatală; destinul la greci (Oedip rege: lui Laios – regele Tebei – i se prezisese că va fi ucis de propriul fiu. Pentru a dejuca destinul, Laios se grăbeşte să-şi îndepărteze fiul, pe Oedip, îndată după ce s-a născut, poruncind unui slujitor să-l abandoneze cât mai departe de casă. Oedip va fi găsit totuşi întâmplător de nişte păstori şi va creşte la curtea altui rege, pentru ca la maturitate, aflându-se în drum spre templul din Delphi, să fie atras într-o încăierare accidentală în care va ucide un necunoscut. Cine era acesta? Însăşi regele Laios,  tatăl său, care obişnuia să străbată regatul deghizat; Antigona etc.); maktub = fatalitatea la arabi;

Exemplificare: Marcus Aurelius (stoicismul roman) „Abandonează-te sorţii fără a opune rezistenţă şi lasă-te implicat de ea în împrejurările pe care le doreşte… Într-o zi va pieri totul, atât cel care laudă cât şi cel lăudat”.

(c). un DETERMINISIM PSIHIC = ACŢIUNILE, GESTURILE OMULUI SUNT DETERMINATE DE INCONŞTIENT – SEDIUL AMINTIRILOR NEDORITE, DORINŢELOR INTERZISE, REFULATE;

(d). un DETERMININISM CULTURAL = OMUL – CA PARTE A FENOMENELOR SOCIO-CULTURALE – SE SUPUNE CONSTRÂNGERILOR CULTURALE; SISTEMUL – CA INFRASTRUCTURĂ INCONŞTIENTĂ – DETERMINĂ ACŢIUNILE, GÂNDURILE, IDEILE OMULUI.

Negarea oricăruia dintre tipurile de determinism invocate mai sus duce la afirmarea LIBERTĂŢII ABSOLUTE – CONSTANTĂ A FILOSOFIEI EXISTENŢIALISTE A SECOLULUI XX. OMUL ESTE LIBER LA MODUL ABSOLUT ÎN ACŢIUNILE SALE, EL ESTE TOTODATĂ SINGURUL RESPONSABIL DE FAPTELE SALE.

O perspectivă asupra vieţii…

Un autor necunoscut a lăsat o perspectivă interesantă asupra vieţii:

Ce este viaţa?

Viaţa este un dar… primeşte-l

Viaţa este o aventură… îndrăzneşte să rişti

Viaţa este un mister… descoperă-l

Viaţa este un joc… prinde-te în joc

Viaţa este o luptă… fă-i faţă

Viaţa este frumuseţe… laud-o

Viaţa este un puzzle… rezolvă-l

Viaţa este şansă… profită de ea

Viaţa este nelinişte… nelinişteşte-te

Viaţa este un cântec… cântă-l

Viaţa este un ţel… atinge-l

Viaţa este o misiune… îndeplineşte-l!

(apud David McNally, Chiar şi vulturii au nevoie de un imbold, Editura Business Tech International, Bucureşti, 2009, p.53)