Epoca… MARII REDUCERI a omului fără însușiri

Într-una din peregrinările cotidiene întreprinse zilele trecute, întâmplarea a făcut să descopăr un mesaj scris pe o bucată de hârtie și așezat în fereastra unui magazin: „MARII REDUCERI”. Într-un mod firesc, nefirescul anunț mi-a provocat, prin derapajul gramatical pe care-l conține, un acces de trăiri afective ambivalente, livrându-mă, dincolo de perplexitatea inițială, unei dispoziții de factură tragi-comică. Mai mult de atât, am decis să asum inscripția ca pe un pretext al câtorva reflecții cu privire la Zeitgeist-ul (lb.germ. spiritul timpului) în care trăim. Nu mă înțelege greșit, dragul meu cititor! Nu îndrăznesc să-mi asum complicatul rol de avocat al gramaticii, din cel puțin două motive: nu sunt chiar atât de naiv să iau locul celor avizați în materie, totodată nu mă consider imun la capcanele și subtilitățile nebănuite ale limbii române. Chiar mi se întâmplă să păcătuiesc, forțând de multe ori frontiera constrângătoare a exprimării corecte, printr-o serie de licențe lingvistice cu aspirații ludice. Totuși înclin să cred că, dintr-o perspectivă distinctă de cea evidentă, afișul nu reprezintă deloc o greșeală, ci poate fi asumat, mai curând, ca expresia unui trist adevăr: riscăm să fim astăzi protagoniștii unei paradigme culturale pe care aleg să o denumesc, parafrazându-l pe Robert Musil[1], epoca MARII REDUCERI a omului lipsit de însușiri. Permite-mi, dacă răbdarea și timpul ți-o îngăduie, să explic ciudățenia aparentă a acestei formulări…

Marea reducere cognitivă – riscăm să fim reduși din punct de vedere cognitiv de fluxul nesfârșit de informații ce se revarsă zilnic asupra noastră, obosindu-ne creierul, suprasolicitându-ne pragurile percepției și ale înțelegerii. Tot mai puțin autonomi în gândire, sărăciți în privința memoriei și a imaginației, incapabili să alegem din potopul de stimuli pe cei cu adevărat relevanți și folositori, ne expunem pericolului anesteziei intelectuale, pierdem din vedere legăturile dintre date, succesiunea sau evoluția lor, procesăm tot mai puțin din punct de vedere inferențial, logic, critic. Accesăm cu lejeritate informații, însă dobândim mai greu sau deloc cunoștințe. Creierul nostru, el însuși un dispozitiv performant de calcul, se lenevește sau pur și simplu se împrăștie, riscă să „înghețe” din punct de vedere intelectual, se blochează frecvent în fața potopului de biți și megabiți.

Marea reducere lingvistică – ignoranța cultivată benevol față de rigorile formulării corecte gramatical, dezinteresul pentru expresia îngrijită, trădează atât lacunele și limitările rezultate în urma unui efort educativ superficial și inconstant, cât și nonșalanța cu care se adoptă, pe scară largă, limbajul prescurtat, „îmbogățit” cu simboluri și emoticoni, limitat la valențele elementare, totul în numele așa-zisei eficiențe și rapidități în comunicare. Texting-ul înlocuiește discursul, logos-ul viu, exprimarea coerentă, practica în interiorul unui cyber-vocabular populat cu semne și simboluri limitate îi atrage nu numai pe nativii digitali, nu-i iartă nici pe imigranții mediului online. Deși limbajul articulat ne-a permis saltul deasupra animalității, tehno-limbajul, scrisul mediat tehnologic, ne amenință cu pericolul prăbușirii în cea mai crudă barbarie lingvistică.

Marea reducere afectivă – suntem expuși sistematic unei campanii de reducere emoțională. Ținta predilectă a acestei campanii este constituită din însăși virtutea empatiei și a compasiunii. Abundența de avertismente ce ar trebui să ne pună la adăpost de o potențială rănire, are ca efect de facto paralizia afectivă, diminuarea sensibilității față de neplăcerile și suferințele semenilor: „vă avertizăm că urmează informații, detalii și imagini care vă pot… desensibiliza emoțional”. Consultăm publicații ce abundă în articole despre progresul în domeniul inteligenței artificiale, evoluție probată de numeroasele cercetări și inovații spectaculoase, însă pierdem din vedere involuția pe care o înregistrăm, inconștient, în domenii esențiale precum Inteligența Emoțională și Interpersonală.

Marea reducere etică și spirituală – respectul față de valorile și principiile morale se deteriorează pe măsura izolării noastre afective unii față de ceilalți. Discursurile despre modul în care trebuie aplicate regulile de conduită – despre traducerea imperativelor categorice și a maximelor cu valabilitate universală în comportamente curente dezirabile și prosociale – se izolează în arealul teoretizărilor pedagogice sau al polemicilor academice. Deconectați de la repere caracteriale vitale, precum virtutea echilibrului, a respectului reciproc, a moderației și integrității, riscăm să devenim protagoniștii unui contract social aservit cinismului mercantil, un fel de joc sadic de-a prada și prădătorul social, un bellum omnium contra omnes[2]. Cât despre categoria și funcțiile consacrate ale sacrului, un element valoros de echilibru și ordine interioară, acesta se transformă tot mai mult într-o poveste pentru naivi sau spirite nostalgice, un mit defunct, desconsiderat de spiritul profan, cu pretenții de științificitate, al epocii.

Marea reducere estetică – datorită invaziei de produse de larg consum, a mărfurilor de calitate îndoielnică fabricate de industria și comerțul șabloanelor, al himerelor și simulacrelor, experimentăm pseudo-abundența, acea stare în care nevoilor și plăcerilor satisfăcute le urmează noi satisfacții și necesități artificiale, multiplicate cu frenezie. Ne sunt servite, în diferite moduri și proporții, rețete vestimentare, comportamentale și atitudinale în care se amestecă urâtul și stridența, insignifianța și spectacolul vulgar, „nimicul” senzațional și vidul interior, cu efect garantat de alterare a bucuriilor simple ale vieții. Până la gestul salvator nesperat și nesigur, simțul estetic, contemplarea frumosului artistic și a celui natural, totodată miracolul reîntâlnirii cu sinele, toate acestea rămân în stare de asediu.

Este foarte probabil ca rândurile de mai sus să nu fie altceva decât o încercare firavă de a schița cadrele unui scenariu distopic, portretul sumar al unei lumi pe care o putem intitula, cu reverența cuvenită față de scrierea lui Aldous Huxley, „minunata lume nouă”. Sau poate că formulările nu reprezintă altceva decât o invitație sinceră – pe cât de succintă, pe atât de riscantă – la un moment de răgaz, de contemplație, de analiză lucidă a spiritului unei epoci: epoca MARII REDUCERI… Se poate, totodată, să fim departe de orice reducere identică sau similară celor invocate mai sus. Se poate chiar să fim imuni la orice amenințare ce ne survolează sau pleacă din însăși miezul propriei noastre ființări. Chiar și așa, găsesc oportun să te deranjez cu o întrebare: dar dacă totuși trăim în epoca MARII REDUCERI?… Te avertizez: urmează căutări, neliniști, întrebări și răspunsuri ce te pot afecta…

[1] Robert Musil, Omul fără însușiri (traducere din limba germană realizată de Mircea Ivănescu), Editura Humanitas, București, 2018.

[2] (lb.lat.) războiul tuturor împotriva tuturor.

Un comentariu la “Epoca… MARII REDUCERI a omului fără însușiri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s