1 decembrie 2018 – Declarație de dragoste

Am atât de multe să-ți spun, Românie dragă, chiar dacă știu, naiv, că mă adresez unei abstracții, unei generalizări, unui concept deopotrivă iluzoriu și contraproductiv. Parafrazându-l pe-un filosof de altădată, pot spune că sunt în stare să văd cu ușurință români de tot felul, dar mi-e tot mai greu, dacă nu chiar imposibil, să te văd pe tine, România. Și totuși am atât de multe să-ți spun, chiar dacă logica îmi spune că transferul de la parte la întreg și de la întreg la parte este periculos pentru gândirea corectă. Am atâtea să-ți spun, chiar dacă potopul de gânduri îmi sufocă vorbele, le îngheață într-o muțenie rece, asemănătoare frigului de afară. Poate că tocmai într-o astfel de zi se cuvine să vorbesc, acum, când nu sunt puțini cei care se întorc spre tine pentru a aduce flori la mormintele copiilor tăi pierduți, acum, când ți se aduc laude mai mult sau mai puțin sincere, pentru a-ți câștiga afecțiunea. Poate că tocmai într-o astfel de zi se cuvine să tac, însă mi-e teamă că nu pot.

Te iubesc, Românie dragă, chiar dacă nu mai știu cine ești, pot bănui doar cine ai fost și nu am nici cea mai vagă concepție despre cine poți fi vreodata…

Te iubesc, Românie dragă, pentru toate lucrurile cuminți, bune și frumoase de care mai ești în stare, atâtea câte mai sunt cu putință…

Te iubesc, Românie dragă, dezinteresat, orbit și credul precum un copil, când de fapt ar trebui să te iubesc cu o iubire lucidă, calculată, matură…

Te iubesc, Românie dragă, chiar dacă simt că iubirea mea riscă, fără speranțe, să se îndrepte către un destinatar incert, vag, de multe ori străin…

Te iubesc, Românie dragă, chiar dacă de multe ori mă întristează cumplit necuviința ce-ți schimonosește chipul îmbătrânit. Deja ai o sută de ani, dar ești încă tânără printre națiunile și culturile consacrate ale lumii. De ce oare te simt cu mult mai bătrână decat esti?… Cred că te obosesc peste măsură grijile, durerile, pierderile… Te-au îmbătrânit momentele în care a trebuit să-ți trimiți copii să lupte și să moară pentru tine, clipele dureroase în care ți-ai plecat capul în așa fel încât să nu ți se vadă lacrimile neputiintei înghițite de țărână. Te ofileste și te întristează spectacolul odraslelor tale defecte, adversarii de rigueur ai decenței si bunului-simț. Te iubesc, Românie dragă, chiar și atunci când nu ar trebui să fac asta…

Te iubesc pentru fiecare speranță și promisiune pe care o descopăr în privirile încrezătoare ale unor copii și pentru seninătatea si intelepciunea pe care o mai decopar, din cand in cand, la cate un bătrân împăcat cu sine și cu lumea. Cu bune și cu rele, cu înălțimi de voioșie și cu întunecate văi de neajunsuri și neputiințe, te iubesc, Românie dragă…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s