Logica formală – scurt exercițiu de admirație

Accesul la universul de discurs al logicii formale – un univers locuit de constelații argumentative, principii, termeni abstracți, definiții și clasificări – mi-a îngăduit să reflectez la o analogie celebră, aceea că mintea omenească poate fi comparată cu un dispozitiv de calcul[1]. În creierul nostru – o masă organică de un aproximativ un kilogram și patru sute de grame (ocupând mai puțin de două procente din masa noastră corporală) – se desfășoară procese complexe, operații și raționamente ce depășesc cu mult limitele realismului naiv. Obiectele sunt înlocuite cu noțiuni grupate în clase sau categorii, transferul de informații se face după un set de regularități și principii stabile, schematismul mental se deschide către orice conținuturi mai mult sau mai puțin apropiate de realitatea vieții cotidiene. Toate acestea indică faptul că motorul nostru biologic este o înzestrare cu adevărat remarcabilă, indiferent de perspectiva în care am alege să o concepem (creaționistă sau evoluționistă). Nu trebuie să îndrăgești neapărat formele gândirii, pe care le poți umple cu orice fel de materie, ca să îți dai seama că pattern-urile, modelele, structurile categoriale ale gândirii sunt mijloace de ordonare a haosului deconcertant de impresii furnizate de aparatul nostru senzorial. Operațiile minții, legăturile extraordinare pe care conceptele le stabilesc cu elementele lingvistice (cuvintele, numele, sintagmele) și, în aceeași măsură, cu universul referențial (obiectele sau clasele de obiecte) probează calitatea unei mașinării remarcabile. Dispunem de un dispozitiv de calcul excepțional întreținut de un motor biologic, un aparat cognitiv ce reușește să stabilească, într-un mod admirabil, corelații între trei lumi: lumea obiectelor, lumea ideilor și lumea cuvintelor. Suntem o entitate tripartită, un compositum de impresii senzoriale traduse în concepte și vehiculate apoi prin intermediul cuvintelor. Științele cogniției se străduiesc să trimită sonde în spațiul uimitor al mecanismului nostru cognitiv, să-l investigheze, să-l înțeleagă și, eventual, să-l traducă în limbajul coerent și riguros al științei. Neurobiologia ne oferă spectacolul funcționării live a acestui hardware ascuns însă păcătuiește prin faptul că reduce spectacolul sublim al gândirii și sensibilității la un banal schimb de mesaje electrochimice realizat între celulele nervoase. Psihologia behavioristă transferă discuțiile în registrul mult prea pragmatic și sărac al observației. Discursul filosofic ne seduce cu speculațiile îndrăznețe, aruncându-ne aripile pentru a fi arse în deșertul contradicțiilor și al paradoxului. Dincolo de toate aceste tentative ce ne smulg din confort și ne livrează unei incertitudini prospere, rămâne logica formală, un fel de stretching intelectual ce activează și ne însuflețește apetitul pentru cunoaștere…

[1] una dintre numeroasele paradigme explicative prezente în filosofia minții, deloc lipsită de critici, este aceea computațională care asociază mintea umană cu un computer performant ce efectuează operații complexe.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s