Berlin – metropola diversității

Ceea ce mă fascinează la Berlin – mai mult decât oricare alte experiențe urbane pe care  am reușit să le trăiesc – este sentimentul pregnant al diversității, trăirea unei eterogenități radicale, concretizată în infinite moduri. Totul respiră aerul obișnuit al unei diferențe neobișnuite: clădirile care nu seamănă între ele, unele cu pereții înnobilați de istorie, altele concepute ca adevărate incursiuni în viitor, magazinele rânduite în șiruri de seducții luminoase, esplanadele ample, parcurile abil organizate, șirurile de biciclete ce se odihnesc în spațiile special amenajate… Însă cel mai mult resimți experiența diversității atunci când privești oamenii din jurul tău. Pe trotuarele înțesate, în stațiile de S-Bahn sau U-Bahn, pe terasele ce radiază de bună dispoziție, în magazinele cu vitrine strălucitoare și o abundență derutantă de produse – pretutindeni întâlnești oameni de toate rasele sau naționalitățile, ajunși aici din toate meridianele și vorbind toate limbile pământului. Nu întâmplător Berlinului i s-a atribuit supranumele de „Die (schönste) Stadt der Welt”, Orașul (cel mai frumos al) Lumii. Blonzi, bruneți, înalți sau scunzi, slabi sau mai cu greutate – înfățișarea oamenilor pe care îi descoperi în Berlin acoperă un inventar uriaș. Nu de puține ori, ți se întâmplă să te întâlnești cu extravaganța, cu insolitul: de la ținuta vestimentară, la accesoriile și artificiile de efect – tatuaje, piercing-uri, culori și accesorii stridente, coafuri în tonuri de verde aprins, portocaliu agresiv, negru rock sau bej de poveste, ochelari de soare mari sau minusculi, dread-uri slinoase sau coafuri futuriste, unghii lungi, ascuțite. Credincios rațiunii, în timp ce îmi savurez cafeaua, încerc să induc ordine în acest Babel de sunete care se surpă, fără avertisment asupra urechilor mele. Încerc să aduc o amprentă de familiar în însăși miezul lipsei de familiaritate. Limba germană este, firesc idiomul cel mai întâlnit, dar auzi întâmplător arabă, turcă, hindu, engleză, rusă, spaniolă, italiană sau mai îndepărtatele limbi ale Orientului: chineză, japoneză, coreeană… Este reconfortant să te pierzi în această mare de oameni, să te abandonezi oceanului neobosit al diversității, să devii victima voluntară a seducției pe care o exercită anonimatul, pierderea în mulțime. Deși, lucid, riști să îți faci o idee despre cât de ușor este ca, la capătul exercițiului de abandon conștient, să resimți înstrăinarea, alienarea, angoasa kierkegaardiană, inautenticitatea lui Heidegger, absurdul camusian sau orice alte astfel de stări generatoare de reflecții metafizice. Orașul fierbe, bolborosește efectiv, freamătă de oameni, este un fel de „cocktail” efervescent din care sorbi cu nesaț, o înlănțuire de hățișuri urbane în care reperele se estompează până la dispariție, în care e tot mai ușor să confunzi nordul cu sudul, estul cu vestul, acolo cu aici și aici cu acolo.

O altă dimensiune a realității berlineze este timpul. Pentru un provincial ca mine, temporalitatea, înțeleasă ca timp experimentat, trăit, resimțit, este cu totul și cu totul altfel: distanțele uriașe pe care îți propui să le acoperi, cu ajutorul mijloacelor de transport, compromit oarecum durata. Spațiile mari, întinderile ample dintre obiectivele sau atracțiile turistice pe care intenționezi să le bifezi, comprimă în mod paradoxal duratele, fură secvențele ce se scurg cu o viteză amețitoare, secvențe pe care conștiința nu mai are privilegiul de a le înregistra. Berlinul se pricepe de minune să-ți fure timpul, este hoțul perfect și face asta cu o nonșalanță și o viclenie fantastică. Datorită lui ajungi să decizi pentru scurtarea orelor de somn, îți împingi zilele și veghea până când cochetezi fatal cu epuizarea. Înfometat de locuri și lucruri pe care îți dorești cu încrâncenare să le vezi dar copleșit de numărul mare al acestora, trăiești suprema neliniște generatoare de gând filosofic. Timpul este într-adevăr o dimensiune variabilă a existenței noastre, o relativă intuiție a subiectivității, însă în Berlin, resimți asta cu o acuitate dureroasă. Timpul care părea suficient în proiectele tale își pierde acum consistența sub presiunea nenumăratelor obiective și ambiții pe care ai vrea să le treci sub eticheta de ținte îndeplinite. Duratele călătoriilor cu mijloacele de transport, superb articulate, așteptările pe peron sau la semafor, toate clipele acestea trec cu o uimitoare rapiditate, îți imprimă, fără voia ta, un ritm alert, intens, dinamic până la depresie. Împrumuți de la Berlin neodihna, te contaminezi cu agitația lui nefiresc de firească, începi să experimentezi pe nesimțite dependența de acest drog urban numit mișcare, te hrănești cu cadența frenetică de funk citadin căruia nu îi poți opune rezistență. Totul se petrece în metropola de pe Spree într-un tempo ce nu lasă loc niciunui fel de imobilism oriental – cu care erai obișnuit să mai cochetezi din vreme în vreme – niciunui fel de exercițiu contemplativ cvasi- sau pseudo-budist, niciunui răgaz sau moment de încremenire binefăcătoare și revigorantă. E pur si muove…

Anunțuri

Un comentariu la “Berlin – metropola diversității

  1. Stacescu Constantin spune:

    Fain!! Mi-a placut!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s