Biblioteca – terra firma…

Mă număr printre cei care consideră spațiul bibliotecii ca sursă a unei fascinații evidente, un fel de context în care gândirea se pune în mișcare, un primum movens[1] al reflecției. Indiferent dacă este vorba despre interiorul modest al bibliotecilor sătești sau despre rafinamentul copleșitor al unei instituții universitare, spațiul împânzit cu volume oferă celui curios oportunitatea unei adevărate revelații. Prin sacralitatea liniștii, lumina filtrată, prin aerul pătruns de un miros aparte și obiectele patinate de mobilier, perimetrul locuit cu nesfârșite rânduri de cărți dobândește pentru mine o amprentă incontestabilă de romantism și fantezie. Deși un clasic englez pe nume Samuel Johnson admitea cândva că inutilitatea speranțelor omenești se face resimțită cel mai acut într-o bibliotecă, îmi place totuși să concep depozitul de cărți și periodice sub forma unui topos al credinței într-o lume mai bună, o lume purificată prin cunoaștere și cultură. Mai mult, sedus de metaforă, îmi imaginez biblioteca sub forma unei „păduri cognitive”, plină de cărări și labirinturi întortocheate, cu luminișuri surprinzătoare și hățișuri ce te pot confisca iremediabil. Și totuși cât de frumos este ca, măcar din când în când, să te abandonezi rătăcirii prin desișul de pagini și litere, însoțit de spectrele autorilor precum altădată Dante în peregrinările lui submundane era însoțit de poetul Vergiliu.

Bibliotecile sunt refugii în fața inadecvării la care ne condamnă uneori lumea din jur, adevărate sanctuare ale celor suferinzi de un cronic deficit de realitate, ale celor inadecvați sau atipici, cei care pierd cu sau fără voia lor încleștarea cu cinismul statu-quo[2]-ului social. Dacă lumea te constrânge de multe ori să joci teatru, să fugi astfel de tine, capitulând în fața alienării sau a inautenticității, biblioteca îți redă șansa reîntâlnirii salvatoare cu tine însuți. Sanctuar al liniștii, templu al regăsirii sinelui, biblioteca este un fel de ashram[3] în care spațiul și timpul profan se suspendă. Dacă ne imaginăm paradisul ca pe o bibliotecă, atunci este firesc să ne întrebăm: ce sunt bibliotecarii? Cred că sunt un fel de îngeri păzitori ai mirărilor și curiozităților noastre, negociatori de neliniști resimțite în fața realității, comercianți de speranțe și iluzii. Bibliotecile sunt precum acele săli cu oglinzi de diferite dimensiuni în care fiecare dintre noi se oglindește pe măsura staturii lui interioare, mai firavă sau mai robustă intelectual. Borges spune într-un loc că absurdul, nonsensul e regulă în bibliotecă, în timp ce raționalul, oricât de umil, este excepția. Oare nu înseamnă asta că în bibliotecă orice gând este posibil, orice idee, oricât de îndrăzneață ar fi, este binevenită? În bibliotecă, cititorul se trezește din visul comuniunii cu o singură carte, devine conștient de materialitatea cuvintelor provocată de numărul volumelor adunate, de sunetul paginilor întoarse și al coperților mângâiate, de mirosul extrem al cărților adunate laolaltă în număr copleșitor.[4] Este fascinantă experiența fizică, palpabilă a cărților, modul în care cuvintele capătă materialitate, devin consistente, litera scrisă începe să-și exercite propria forță gravitațională, în timp ce forța de atracție reală pare să se suspende. În acest univers al valorilor perene ghidat de gravitația cunoașterii, se instituie cu totul alte legi decât cele ale fizicii, acționează alți vectori. Experiența fizicalității cărților este mai puternic resimțită într-o bibliotecă mare, acolo unde este adunată o cantitate semnificativă de cuvinte scrise ce par să exercite o gravitație proprie.[5] Deși gravitația sau forța exercitată de cărțile reunite pe rafturi nu îți oferă neapărat șansa de a eluda legile fizicii, totuși dobândești, prin exercițiul lecturii și al reflecției, aptitudinea de a înțelege și de a folosi în propriul avantaj necesitățile lumii înconjurătoare. La limită, bibliotecile operează o adevărată mutație ontologică, substituind realul cu irealul și invers: lumea cărților se materializează sub presiunea exercitată de curiozitatea cititorilor în timp ce lumea exterioară se dematerializează. Fără biblioteci, spune Ray Bradbury, nu avem nimic, nici trecut, nici viitor, suntem prizonierii unui permanent hic et nunc ce riscă să ne livreze dacă nu neantului, disoluției, cel puțin animalității. Biblioteca nu este doar un teritoriu al reîntâlnirii cu sinele, ci este totodată o veritabilă terra firma[6] a dialogului, a conversației cu oameni ce aparțin altor timpuri și spații, o întâlnire cu alteritatea. Din această perspectivă, bibliotecarul devine echivalentul unui interpret, un mediator, o călăuză sau, cel puțin, un navigator cu ceva mai multă experiență.

Sunt astăzi bibliotecile în pericol? Pentru a căuta un răspuns apelez la deja consacratul argument al autorității. Bibliotecile sunt astăzi în pericol pentru că am uitat cât de importante sunt. În era lui Google și Amazon, cei care dispun de mijloace suficiente pot accesa informații cu mai mare ușurință și viteză decât a fost vreodată posibil. Ca o consecință, în metropolele și orașele din întreaga lume izbucnesc dezbateri aprinse în fiecare an, atunci când se fac previziuni bugetare, cu privire la rolul bibliotecilor în era digitală, despre necesitatea lor.[7] Nimeni nu contestă faptul că nevoia de acces la informație nu a fost niciodată mai mare decât cea de astăzi.[8] Totuși această necesitate, adevărată „bulimie informațională”, dobândește riscuri deloc neglijabile, cum ar fi împrăștierea atenției, diluarea sau chiar dispariția simțului critic, incapacitatea de a distinge între ceea ce merită să facă obiectul interesului nostru și ceea ce poate fi lăsat deoparte. În era digitală, bibliotecile se găsesc într-o stare de proces, de flux, o stare ce nu se diferențiază prea mult de starea de criză, nu doar din perspectivă instituțională, dar și din perspectiva cărților pe care le conțin, le păstrează și le popularizează, o criză a literei scrise.[9] Se pierd spații, se pierd fonduri necesare achiziționării de cărți și volume prețioase. Ne confruntăm cu pierderea unei lumi. Precum în Alexandria de după epoca lui Aristotel sau în universitățile și mănăstirile Renașterii timpurii (…) cuvântul se schimbă în modurile lui, tinde tot mai mult să se reducă la pixeli și biți în loc de cerneală și hârtie.[10]  Rafturile unei biblioteci par să fie astăzi locul unde cărțile se retrag pentru a muri. Cărțile dispar în toata splendoarea lor mistificatoare.[11]

După cum spune o tradiție rabinică uitată, atunci când cărțile mor, spiritul lor transcende vizibilul, se ascunde în paradis, în timp ce învelișul lor fizic, concret, dispare în ceea ce se numește genizah, un fel de depozit aflat în interiorul sinagogii sau chiar al cimitirului. Uitată, litera scrisă se retrage în muțenia ei celestă, lăsându-ne pradă unui abandon teluric alienant. Și dacă tot l-am invocat pe Samuel Johnson în debutul acestor reflecții, voi încheia, mai puțin obișnuit, cu o recomandare pe care acesta o adresează tinerilor: purtați cu voi, în buzunare, oriunde veți merge, câte o carte! Pentru ca atunci când găsiți puțin timp liber sau pur și simplu nu aveți altceva mai bun de făcut, să citiți măcar câteva rânduri.[12] Cât despre biblioteci, obiectul g(r)ândurilor de față, îmi asum convingerea că ele nu dispar sub asaltul digitalizării frenetice, ci mai curând suportă o mutație, o transfigurare. Într-un ev al excesului de zgomot pentru nimic, al risipei și agitației derutante, bibliotecile au menirea sacră de a păstra nealterate cultura și cunoașterea. Iar dacă Google ne ademenește, precum cântecul sirenei, prin abundența deconcertantă de date și informații, de biți și megabiți, e bine ca, măcar din când în când, să ne oferim un binemeritat răgaz. Într-un astfel de moment, în perimetrul senin al bibliotecii, avem șansa de a ne reîntâlni cu noi înșine și totodată de a dialoga cu alteritatea.

[1] expresie latină care desemnează, conform tradiției scolastice, cauza primă, primul impuls care pune în mișcare lucrurile fără a fi el însuși mișcat de ceva (cf. http://www.thefreedictionary.com/Primum+movens).

[2] stare sau situație de fapt (cf. https://dexonline.ro/definitie/statu-quo).

[3] loc de retragere, de meditație (cf. https://www.merriam-webster.com/dictionary/ashram).

[4] Mathew Battles, Library, an unquiet history, W.W.Northon&Company, NY, London, p.8.

[5] Idem, p.8

[6] pământ stabil, întindere de uscat (cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Terra_firma).

[7] John Palfrey, BiblioTech. Why libraries Matter More Than Ever in the Age of Google, Basic Books, 2015, p.7.

[8] Idem, p.13.

[9] Library, an unquiet history, p.107.

[10] Idem, pp.107-108.

[11] Idem, p.108.

[12] Johnsoniana: a Collection of Miscellaneous Anecdotes and Sayings of Dr. Samuel Johnson, London, Henry G. Bohn, 1845, p.18.library

Această intrare a fost publicată în Meditatii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s