Un alt fel de rubrică meteo…

Meteorologia mi s-a părut a fi dintotdeauna un domeniu fascinant, spectaculos până la frustrare, sursa inepuizabilă a trăirilor situate în vecinătatea perplexității. Imaginaţia mea a reuşit, de timpuriu, performanţa de a conferi prezentatorilor de la emisiunile despre starea vremii privilegiul sibilinic de magicieni ai actualității. De pildă, pentru mintea mea de copil, Romica Jurca[1] era ruda apropiată a traducătorilor de vise, mai mult, moştenitoarea interpreţilor clasici ai scenariilor de divinație[2]. Cunoscuta prezentatoare TV devenise, cu complicitatea închipuirii mele, depozitar sacru al adevărurilor transmise de auguri[3], cei care tâlcuiau zborul păsărilor sau răscoleau în măruntaiele diferitelor viețuitoare în căutarea semnelor viitorului. „De unde or fi ştiind cei de la televizor cum va fi vremea mâine?”, l-am întrebat odată pe bunicul meu, un dependent notoriu, declarat, de rubrica meteo. „Ştiu ei, cum să nu ştie” – mi-a răspuns bătrânul, îmbogăţindu-şi consistența vorbelor cu o privire complice, un zâmbet aluziv şi un gest suspendat într-un balans celest indiscernabil – „au ei ceva relaţii şi cunoştinţe acolo, sus, la meteorologul de serviciu…” Chiar dacă adultul de astăzi este sceptic, copilul de atunci admitea fără rezerve surogatul explicativ, imaginându-și chiar, printre nesfârșitele încăperi ale raiului, și pe aceea dedicată prognozelor despre starea climatică a lumii. Oricum, atât copilul, cât şi adultul, au dobândit convingerea că, dacă sfârşitul lumii ar fi fost anunţat pentru a doua zi, bunicul meu ar fi vrut mai întâi să ştie cum va fi vremea în momentul dezastrului, apoi și-ar fi pregătit cu serenitatea-i caracteristică bagajul. Instalat de ceva vreme în „studioul” lumii de dincolo, bătrânul meu probabil că îşi agită palmele satisfăcut, când vede că meteorologii de pe Terra intuiesc cu mai multă sau mai puțină exactitate direcţia și viteza vântului: „Ţi-am spus eu, nepoate, măcar unii au relaţii aici, sus, altfel cum ar reuși să spună toate astea?…” Și poate că, cine știe, i s-a permis chiar să asiste, măcar din când în când, ca admirator dedicat al domeniului, la conceperea și livrarea buletinelor meteo din Ceruri către Pământ.

Nici astăzi nu cred că înţeleg perfect mecanismul prin care se fac prognoze, diagnoze, predicții și avertismente, toate de o acurateţe de multe ori surprinzătoare. Mai mult, căutând pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie, am descoperit că dacă vrei să ştii cum va arăta chipul zilei, al săptămânii sau al lunii – din singura sursă cu cunoştinţe serioase în studioul de meteorologie celestă, aflată „cu un pas înaintea vremii”[4] – trebuie să plăteşti pentru asta. Altfel te trezeşti purtând la tine, ridicol, o umbrelă când toţi umblă cu ochelari de soare sau, mai rău, ajungi să plimbi doar în tricou, când toţi şi-au pus deja paltoanele sau jachetele de toamnă. Cred că am o vagă idee şi despre cei dispuşi să plătească mai puţin pentru preţioasele mistere ce ţin de starea vremii sau despre diletanții fără studii în domeniu[5], ce-ți servesc jumătăţi de prognoze, aproximări palide, bâjbâieli deloc reconfortante, transformându-te astfel în victima sigură a celei mai penibile inadecvări.

Probabil vei spune, cititorule, că te-am invitat din nou, după cum îmi este obiceiul, să mă însoţeşti într-o călătorie pe un teren străin, deloc lipsit de primejdii și cu virtuți educative cu greu de decelat. Însă dacă mă cunoşti, oricât de puţin, bănuieşti că nu am făcut, prin ceea ce ți-am spus până aici, nimic altceva decât să-ți ofer o pregătire prealabilă, să te antrenez într-un joc al minţii, precum într-un exerciţiu de înviorare, de încălzire a resorturilor cognitive. Iar acum, dacă interesul și curiozitatea ta îmi sunt încă aproape, îți lansez invitația de a forța împreună limitele simțului comun, ale înţelegerii obișnuite, şi de a încerca să prezentăm o rubrică meteo de o cu totul altă factură.

Ai vreo bănuială despre cum va decurge vremea astăzi pentru tine, dragul meu cititor? Poți lansa vreo predicție, oricât de îndrăzneață? Deja gândești… e bine! Până descoperi un răspuns, mă încumet să-ți deconspir o convingere personală ce te privește: în dimineaţa aceasta, orizonturile cotidianului tău par să fie relativ stabile, fără complicaţii sau congestii afective majore. Spun asta pentru că te văd încă aplecat asupra prezentelor rânduri, nerăbdător să descoperi în ele ceva ce ar servi nevoilor tale cognitive. Nu te lăsa înșelat! Pentru că, fidel gândului polemic, găsesc potrivit să-ți lansez, oricât de riscantă pentru mine, o invitație, un îndemn: părăseşte, imediat ce vei sfârşi lectura rândurilor de față, tihna adăpostului domestic! Pleacă din fața calculatorului, aruncă-te înfometat asupra hranei zilnice, precum o pasăre de pradă plonjează cu avânt spre victima sigură, smulge-te din confortul înşelător al propriului prizonierat! Începe să cauţi orice oportunitate menită să crească temperatura minţii tale, orice ocazie capabilă să declanşeze combustia ta intelectuală. Sunt sigur că te așteaptă compania unor prieteni dragi, a unor oameni alături de care poți să creşti, să te dezvolți, cărora le împărtăşeşti fără teamă proiectele, cărora le așterni la picioare planurile tale de viață, fără rezerva de a fi considerat absurd sau ridicol. Caută compania acelor oameni pe care să-i asculţi atent, pentru că au ceva autentic să-ţi transmită, cu care poţi faci un schimb valoros, reciproc avantajos, de idei şi impresii. „Ridică-ţi bărbia, ţine fruntea sus şi inspiră adânc; soarbe razele de soare; întâmpină-ţi prietenii cu un zâmbet pe buze şi pune suflet în fiecare strângere de mână. Nu te teme că vei fi greşit înţeles şi nu irosi niciun moment gândindu-te la duşmanii tăi”[6]. Lasă-te antrenat în discuţii inteligente, priveşte, ascultă, observă, înregistrează orice lucru frumos, notează-l dacă trebuie, prinde în țesătura ființei tale lăuntrice tot ce poate deveni ornament al cunoaşterii și culturii tale. Da, ştiu, cel mai dificil lucru este să începi, să faci primul pas, să respiri adânc și să execuți primul tău salt în necunoscut. Familiarul, comoditatea exercită asupra ta o seducție puternică… Dar vreau să ştii că nimeni nu a ajuns departe pe mările lumii, nimeni nu a cucerit teritorii neexplorate dacă i-a fost teamă să plece din port, înspăimântat de primejdii aflate pe cărări necunoscute. Gândește-te la Columb, Amerigo Vespucci, Vasco da Gama, Magellan… Aşa încât te provoc: ridică-te şi umblă, navighează cu îndrăzneală către misterele zilei. Înăbușă scepticul din tine, refuză-l, pentru că este inutil să prezici potopul de mâine sau ploaia fără de capăt pe care încă nu o vezi, când este mai potrivit să te apuci de construit o arcă. Începe din locul în care te afli, foloseşte tot inventarul de resurse pe care le ai la dispoziţie, străduieşte-te să oferi şi să ceri totul de la viaţă. Momentul fiecărei dimineţi este cel mai potrivit pentru a te reinventa, pentru a renaște, chiar dacă asta înseamnă să te aduni dintre cioburi, să pui bucată lângă bucată pentru a te recompune, pentru a te reîntregi, pentru a-ţi reconfigura itinerariul. Nu lăsa corabia vieţii tale să se zdrobească de promontoriile abrupte ale neputinţei și regretului sau de țărmurile mult prea dulci dar înşelătoare ale comodității. „Dacă va fi vreodată momentul să îndrăzneşti să faci o diferenţă, să porneşti la un drum care merită, atunci acel moment este chiar acum”[7]. Profită de fiecare oportunitate pe care diminețile existenței tale o aşează în faţa pașilor tăi, fii activ, mereu pe drum, încrezător, curios cu privire la misterul fiecărei zile ce stă să înceapă!

Cum îți va fi vremea la prânz? Dacă dimineaţa ta nu a îngheţat în abandon, neglijență sau uitare, atunci amiaza te va găsi preocupat de studiu, citind atent, prelucrând cu minuțiozitate idei valoroase, adunând precum albina polenul preţios al reușitei prezente sau viitoare. Vei avea parte de câțiva stropi de ploaie binemeritați, ce vor coborî asupra ta precum o binecuvântare desprinsă din norii ideatici produşi prin complicitatea spiritelor alese. Și pentru că în dimineaţa vieţii tale nu ai ezitat, nu ai ocolit întrebările şi provocările, dimpotrivă, ai intrat în ring și ai luptat cu încrâncenare, acum, în amiaza vieții, vei fi capabil să generezi idei, viziuni și perspective noi, surprinzătoare. Nu te lăsa intimidat de cadenţa averselor ce izbucnesc neanunțat, ele erup, se prăbuşesc în rafale convulsive, peste universul tău, apoi dispar fără urmă. Ştiu, consulţi barometrul ce indică presiunea ambientului şi constaţi, cu surprindere deloc liniştitoare, că, de multe ori, aerul fierbe, atmosfera vieţii tale freamătă înaintea fiecărei furtuni. Te întreb însă: ce simţi înainte de venirea acestor vijelii, dar în timpul lor sau după ce devin istorie? Resimți frustrare, neputinţă, nelinişte?… Cum traversezi momentele în care atmosfera vieţii tale se încarcă, se umple de electricitate, când aerul vibrează cu un tremur și zgomot aproape concret, când moleculele fierbinţi ale destinului încep să se zdrobească de tâmplele tale? Îţi este frică? Atunci e bine! Pentru că experimentezi presiunea gândirii ce fierbe, atinsă de evenimente nefaste, de încercări, trăiești încărcătura „electrizantă” a gândului ce înregistrează cote şi intensităţi ce-l pregătesc pentru „căderea” în cuvânt, îl prepară pentru descărcarea terapeutică prin logos. Probabil că atunci când plouă cu încercări, în amiaza vieţii noastre, Cerul ne transmite ceva valoros, mai mult, se vindecă prin noi de gândurile pe care nu le mai poate îndura doar pentru el… Am trăit cândva, în adolescenţă, într-una din peregrinările mele în masivele muntoase, situaţia-limită a electricităţii ce stă să izbucnească, momentul în care furtuna este precedată de o tensiune aproape palpabilă. Ajuns, împreună cu cineva drag mie, pe un platou stâncos, în căutarea unui loc pentru o fotografie deosebită, am descoperit, sprijinită între pietre, o cruce metalică, așa cum există, conform obiceiului, aproape pe fiecare vârf de munte. Sfidând pericolul iminent, i-am spus însoțitoarei mele de atunci și, mai târziu, partenerei mele în călătoria vieții: „Eu voi ridica crucea în aer, o voi ține îndreptată către cer, iar tu, te rog, fă-mi o fotografie…”. Simţeam, în acel moment de naivitate infantilă, că pot, fără efort, prin gestul meu sfidător, să străpung norii, precum un titan, iar din ei să se reverse peste lume, ca pedeapsă, potopul. În momentul în care am îndreptat crucea metalică spre cer, precum un călugăr ajuns pe tărâmuri barbare în căutarea sufletelor pierdute, am simţit un fel de înțepături uşoare, ca un freamăt magnetic ce s-a prelungit în tot braţul, tulburându-mă… Mi-am retras fără întârziere braţul îndreptat către cer, am aşezat cuminte crucea în lăcaşul ei dintre pietre şi i-am spus însoţitoarei mele dragi: „Să ne vedem de drum, se apropie furtuna…” Exercițiul meu copilăresc a echivalat imediat cu o predicţie deloc surprinzătoare: la scurtă vreme, tunetele au început să sfâşie cer şi pământ, cutremurând deopotrivă vârfuri semețe și văi adânci. Ne-am adăpostit în tihna unei cabane aflate în vecinătate, evocând, printre arome de ceai fierbinte, peripețiile zilei. Realizez acum, peste timp, că am deprins cel puţin două lecţii în urma acestui eveniment: trebuie să acorzi întotdeauna respectul cuvenit semnelor prevestitoare ce pătrund, câteodată fără zgomot, în viața ta, totodată se cuvine să apreciezi obiectele lipsite aparent de însemnătate. Pentru că aşa cum spunea cândva un Suflet mare, Mahatma Gandhi, lucrurile mărunte, aparent nesemnficative, sunt acelea după care vom fi judecaţi. Pasiunea pentru cunoaştere pe care ai reușit sau vei reuși să ți-o cultivi în dimineaţa vieţii tale, drag cititor, va creşte, va dobândi profunzime, va deveni pavăza ta împotriva furtunilor nelipsite din călătoria zilei tale sub Soare.  Așa încât te invit ca, prin lectură, studiu, discuţii şi dezbateri, prin observaţie atentă a exteriorității dar şi prin introspecţie lucidă, să aduni, să pui deoparte fiecare picătură. Pentru că, precum se întâmplă în ţinuturile aride, însumați, stropii devin torente, inundaţii ce izbucnesc neaşteptat, pregătind astfel prosperitatea. Iată de ce îți recomand călduros să fii interesat de orice detaliu, oricât de nesemnificativ, să nu întorci spatele la nicio oportunitate, pentru că rişti să pierzi irecuperabil valori și experiențe inestimabile. Cât despre temperatura minţii tale, dacă licența lingvistică nu îți pare a fi inadecvată, vreau să-ți spun că ea creşte dincolo de pragul conștiinței, grad după grad. Combustia ta interioară nu izbucneşte decât dacă în fiecare moment al zilei o alimentezi cu scânteile potrivite: atitudine justă, sinceră, deschisă la provocări, viziune clară, perspectivă lucidă, încredere într-un viitor mai bun prin educație…

Sunt suficient de conştient că vânturile contingenţei – ce poartă cu ele particule înțepătoare de probleme, frământări cotidiene, căderi și neajunsuri fizice, psihice, sociale – îţi pot împrăştia liniştea interioară şi, odată cu ea, ideile prețioase, tot astfel cum norii sunt alungați de vânturile nemiloase… Dar mai știu că norii din viaţa noastră pot fi precum depozitele de experiențe din care cad spre noi gânduri, stropi de abundenţă mentală, proiecte și schimbări. Și mai am o veste bună: de multe ori, numai un potop sau o inundaţie cumplită poate aduce cu ea semințele prosperității, promisiunea abundenței pământului, sărbătoarea vegetativă ultimă a naturii. Probabil că tot așa stau lucrurile și cu inundarea minţilor noastre cu gânduri, idei, trăiri ale unor autori consacraţi, revărsarea acestora pe coridoarele minții noastre produce abundenţă cognitivă, evoluţie, progres.

Mă uit la ceas și încerc să arunc o privire indiscretă în viitor… Constat că peste noi va coborî cândva, ireversibil, seara și apoi noaptea vieții. Temperatura minţilor noastre se va răci ușor sau deodată, simultan cu oboseala trupului, istovit de călătoria zilei. Unii vor resimți atunci recunoştinţă, împăcare, bucuria de a fi călătorit în teritorii fascinante… Alţii vor trăi regretul profund al fiecărei amânări, suferința cuvântului nerostit, a gestului topit în intenție. În spiritul unora vor fi grădini ce au înflorit frumos după ploile abundente, iar conștiința lor va fi pregătită să primească odihna marelui somn. Pentru alţii, câțiva stropi adunați în fragile clipe de luciditate nu vor fi suficiente pentru a le potoli setea, regretul după o viață netrăită, și vor înțelege, poate prea târziu, că au viețuit dar nu au apucat deloc să trăiască. Pentru alţii, cei mai nefericiți, va fi secetă în suflete, prea multă secetă încât să mai conteze, pentru că nu au alergat niciodată sub mângâierea binecuvântată a stropilor de ploaie.

Sunt patru momente ale zilei și tot atâtea prognoze meteo pe care ar trebui să ne străduim să le cunoaștem sau, eventual, să le anticipăm, pentru a dărui vieții noastre un parcurs respectabil. Înainte de toate, există dimineața copilăriei, îmbogățită de razele curiozității și ale spiritului viu, mereu atent, înfrumusețată de vlăstare-aspirații ce tind cu îndrăzneală sau timiditate către cerul înalt. Parcurgem apoi amiaza tinereţii, cu florile roșii ale iubirii, cu nevoia acută de sens, cu gândul firesc de a contribui și, ceva mai târziu, cu eforturile, proiectele și activitățile ce ne confiscă irecuperabil fiecare moment. Călătorim în această etapă a zilei printre grânele fremătătoare ale ideilor ce nu pot fi amânate, încercați de furtunile lipsei de odihnă. Din când în când ne oferim scurte momente de răgaz pentru a contempla succesul celor pe care am reușit să-i ajutăm și care acum cresc, se dezvoltă admirabil. Trăim apoi seara maturităţii, îmbogățită cu fructe atent culese, momentul suprem de bilanț și reflecție, clipa de liniște ce anunță odihna eternă… În cele din urmă, peste noi toți descinde noaptea senectuţii în care contemplăm, de la fereastra propriei vieți – printre flori frumoase de gheaţă, adevărate opere de artă – spectacolul evoluției celor pe care îi lăsăm în urma noastră: copii, nepoți, prieteni…

Îndrăznesc să te rog, la finalul acestui exercițiu de pseudo-meteorologie, cititorule drag, să nu uiți că, în următoarele ore, zile, săptămâni, luni, ani, este mai mult decât posibil să plouă peste tine cu stropii mari ai oportunității: o carte ce te aşteaptă să o deschizi pentru a-i cunoaște povestea ascunsă între coperțile ei, o conversaţie interesantă ce nu s-a născut încă pentru tine dar aleargă din neant cu forța devastatoare a unui uragan, un film provocator pe care nu l-ai văzut încă sau pe care îl poţi revedea cu o altă privire, descoperind adevăruri cu valoare de revelație, un loc minunat, un moment sublim, o lume… Să nu-ți fie teamă de viață, să-ți fie teamă, mai curând, că ai uitat să trăiești… Lasă umbrela acasă, nu ai nevoie de ea… Încă mai ești aici? Eu nu mai sunt, alerg deja prin ploaia amiezii, dansez fără teamă, fără rezerve, mă abandonez clipei, jocului, precum în dimineața vieții mele, gust din plin bucuria de a fi viu… Tu?…

[1] cea mai longevivă prezentatoare meteo din România, conform unui articol accesibil la adresa: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/romica-jurca-prezentatoarea-meteo-cea-mai-longeviva-din-romania-nunta-functie-vreme-494381.html.

[2] divinație – ghicire a viitorului prin metode tradiționale (preziceri, oracole, chiromanție, astrologie) [din fr. divination, lat. divinatio, -onis], conform https://dexonline.ro/definitie/divina%C8%9Bie.

[3] augur [în Antichitatea romană] – preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate, conform https://dexonline.ro/definitie/augur.

[4] http://www.meteoromania.ro/anm/?lang=ro_ro

[5] a se vedea abundența de prezentatori de televiziune, „experți” atent cosmetizați, ce trimite telespectatorul în cele mai întunecate cețuri, prin comentarii pseudo-savante, glume fără sare sau spirite golite de substanță.

[6] Dale Carnegie, Secretele succesului, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2013, p.81.

[7] John C. Maxwell, Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale, Editura Amaltea, Bucureşti, 2012, p.43.

Anunțuri

2 comentarii la “Un alt fel de rubrică meteo…

  1. Karla Richter spune:

    Ne trecem prin timp sau timpuri si visele, si dorurile, si gandurile dar cu precadere emotiile. Suntem un munte de emotii si nu intotdeauna capabili a fi asertivi in trairile noastre cu epoca ce o traversam. De vina sunt oare, si nu ma intreb retoric, vremurile sau vremea potrivnica, abundenta informationala si contradictorie, golirea lumii de sens, sau navigarea intr-un océano mut de nelinisti?

    • Emoțiile de care sunt capabili, complexitatea trăirilor noastre, inteligența noastră afectivă… iată ceea ce ne diferențiază de celelalte forme de ființare. Să îți păstrezi verticalitatea în vremuri care obligă la târâș, la „mersul” chinuitor pe orizontală, la „galopul” anemic pe genunchi, asta mi se pare a fi provocarea supremă, Karla.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s