Ambivalență…

După aproape patru ore de „exil” în biblioteca școlii, am reușit să finalizăm alegerile pentru Consiliul Școlar al Elevilor. Am experimentat trăiri ambivalente: pe de-o parte, bucuria și gratitudinea față de cei care au înțeles responsabilitatea și utilitatea exercițiului democratic propus, pe de altă parte, deziluzia și întristarea față de cei care au făcut din buletinul de vot pretextul exprimării propriilor frustrări și insatisfacții. Le mulțumesc sincer celor care au fost alături de mine în efortul meu: candidaților, pentru curaj, elevilor din echipele de campanie, pentru suportul acordat, Andreei C., pentru priceperea indiscutabilă în gestionarea voturilor, Adrianei K., pentru răspunsul prompt și implicarea și în acest an, lui Valentin B., pentru că a rezistat până la final pe baricadele inventarierii buletinelor electorale. Am decis să mă implic și în acest an, absolut voluntar și fără niciun fel de revendicări ascunse sau fățișe ale vreunei recunoașteri. Mi-am oferit din timp, am pus între paranteze multe alte activități, am construit de unul singur cutiile cu rol de urne, am elaborat buletinele de vot, am regizat și orchestrat, alături de Cristiana A., o dezbatere electorală între candidați, am listat din propriile venituri afișe de promovare a evenimentului. Nu am dorit nimic pentru tot efortul meu! Mi-a fost suficientă bucuria pe care am resimțit-o atunci când am descoperit tinerii ce aleg să se implice, să abandoneze gândul la propria persoană și să dăruiască din resursele lor celorlalți. Și totuși, sunt trist! Scriu pentru că exercițiul din acest an îmi oferă, din păcate, prilejul unor gânduri sau meditații cu gust amar de insatisfacție și dezamăgire. Voi încerca să situez discursul meu în perimetrul abstracției, pentru a nu leza în niciun fel orgolii sau autorități „infailibile”, pentru a nu detrona spiritele elevate ale celor ce constituie pretextul trist al acestor rânduri. A te comporta ca și cum educația unui copil se reduce strict doar la prezența lui neîntreruptă în sala de clasă, înseamnă, în ceea ce mă privește, dovada unui reducționism păgubos, dacă nu chiar contraproductiv educației însăși. Îndrăznesc să consider că educația înseamnă mai mult decât „instrucția” servită, livrată, cu mai multă sau mai puțină apetență, la ora de curs! Un înțelept, obligat la recluziune de rigorile unui regim absurd, m-a învățat cândva că mai importante decât lecțiile pe care le predai sunt stările de spirit, pasiunea, atitudinea pe care o poți inspira! A crede că salvarea unei comunități urbane stă în verbul bine aranjat, în cosmetica lingvistică vidată de substanța propriei experiențe, înseamnă a desconsidera fără menajamente decența și logica bunului-simț. Socot că salvarea unei comunități, dacă este posibilă, nu se poate face prin vorbe ornate abundent în agape târzii, ci mai curând prin sinceritate, exemplu personal și faptă! A crede că dascălul este un fel de Deus in terram, instanță infailibilă, imună la orice eroare sau insuficiență umană, înseamnă a pierde privilegiul moderației sau al justei măsuri. Dimpotrivă, dascălul trebuie să rămână OM iar respectul pe care îl revendică de la cei pe care îi educă nu se dobândește prin santaj, supărări de „adolescent neînțeles” sau alte artificii pseudo-profesionale. Mai mult, respectul se câștigă, nu se cere, nu se revendică! Copiii care ajung „pe mânile noastre” merită mai mult decât amenințări, merită respectul nostru în aceeași măsură în care noi, dascălii, avem curajul să îl pretindem de la ei. Supărarea provocată de un elev care a ratat „întâlnirea miraculoasă” cu destinul unei singure ore de curs, oră esențială pentru traiectoria lui, îmi pare a fi, cu toate riscurile care decurg de aici, simptomul imaturității sau, cel puțin, al lipsei de colegialitate. Mai ales că elevul în cauză nu a fugit de la oră, lezând astfel invariabil autoritatea profesorului, ci a dus la îndeplinire o responsabilitate încredințată de comunitatea școlară din care face parte. Probabil că uneori calitățile noastre profesionale reușesc performanța cinică de a atenua până la dispariție calitățile noastre de om. Mă întreb, la finalul acestor rânduri, de ce oare, dincolo de bucuria de a fi dus la capăt o activitate cu elevi și pentru elevi, resimt totuși gustul acut al dezamăgirii?

10 comments on “Ambivalență…

  1. Karla spune:

    „Diferența dintre pasări
    si omul înțelept este aceea ca
    pasările zboară cu propriile lor aripi
    intr-o singura direcție,
    in timp ce oamenii înțelepți zboară
    in toate direcțiile pe aripile aspirațiilor lor.”
    Lauda lui Rumi -Mavlena

    • Foarte frumos spus! Am auzit la o oră de opțional (Aplicații ale Logicii) ceva asemănător de la o elevă de clasa a XII-a, Iulia: oamenii inferiori MOR pentru un scop nobil. Pentru o clipă m-a lăsat fără reacție, pradă sigură a perplexității. Apoi, spre plăcuta mea surprindere, a completat (și, astfel, mi-a luminat calea înțelegerii): oamenii cu adevărat superiori TRĂIESC pentru un scop nobil! Dacă ar fi să prelungesc această metaforă a zborului, aș spune următoarele: dacă tot te bucuri că ai ajuns în avion, ai găsit locul chiar lângă fereastră (pentru a contempla cerul), ai grijă totuși să te găsești în avionul potrivit, că mergi către direcția dorită! Altfel s-ar putea să zbori către înălțimile altuia!

      • Karla spune:

        Descopar o anume stare de tristete in randuriel aceste si nu vreau sa imi opreasca dorul de cunoastere si bucurie a vietii.

      • Cred, Karla, că nu poți să maschezi întotdeauna tristețea, nu o poți masca, oricât de mult mi-aș dori asta. Să spunem că nu sunt deloc un campion al disimulării, dimpotrivă. Dar cu riscul unei formulări emfatice: de fiecare dată când cad, încerc să mă ridic, mă adun, mă pun în ambalajul potrivit, învăț să merg din nou… Cineva spunea, pe bună dreptate, că ar trebui să încercăm să ne construim o casă cu cărămizile pe care ceilalți le aruncă în noi. Nu, nu este deloc sindromul persecuției, departe de mine gândul acesta, este doar nevoia de a face, nestingherit, lucrurile în care cred…

  2. Ovidiu spune:

    De frica tipologiei descrise mai sus sunt unii oameni care privesc cu groaza la perspectiva revenirii in tara. O speranta ramane: fiecare din acestia isi va duce, pana la urma, la bun sfarsit planul cincinal pe care il urmeaza cu habotnicie si va lasa, inevitabil, locul altora. Dumnevoastra, domnule Popovici, sunteti, pentru acestia burghezul cu zambetul afisat si jobenul in mana. Va mai mirati ca sunteti desconsiderat, dispretuit, luat in deradere etc? Sa nu mai fiti; ganditi-va la oamenii care apreciaza ceea ce faceti, si, credeti-ma, sunt cativa; nu va pierdeti avantul si dorinta de a schimba societatea.

    • Mulțumesc pentru gândurile încurajatoare, domnule Trandaf! Mă bucur că sunteți printre cititorii rândurilor pe care le scriu, totodată mă întristează ceea ce îmi spuneți, referitor la perspectiva revenirii în țară. Asta pentru că nu sunt puțini cei care aleg să plece în străinătate, nu neapărat din motive financiare (deși este, indiscutabil, o motivație primordială), ci mai curând pleacă din motive ce țin, să-i zicem, de incompetența civică sau morală prezentă la mulți din semenii lor. În ce mă privește, consider că lumea din jurul nostru poate fi mai bună dacă fiecare dintre noi își aduce, atât cât îi stă în putere, contribuția la schimbarea ei. Iar când spun asta, vă rog să mă credeți că nu rostesc vorbe mari… Da, un înțelept antic avea dreptate: ca să eviți orice critică, orice „lătrat”, orice strigăt venit din marginea terenului, orice reproș (iar faci asta?… sau cealaltă?…), ai o soluție: să nu faci nimic, să nu spui nimic, să accepți dezolanta stare de fapt. Vă întreb însă: cu ce consecințe?

  3. Maria Simota spune:

    Aș vrea să vă felicit (pe dvs. și întreg colectivul implicat) pentru îndeplinirea a unei misiuni nu ușor de realizat. Faceți o treabă minunată după părerea mea. Gândiți-vă că uneori un drum fără obstacole nu ar duce nicăieri…

    • Mulțumesc, Maria! Probabil că viața ne oferă obstacole cu un scop, dezarmant de simplu, dar de multe ori greu sau chiar imposibil de înțeles: pentru a vedea ce este dincolo de ele, pentru a fi curioși dacă poartă în ele semințele unor lecții sau învățături.

  4. Rusu Toader spune:

    Cât mă regăsesc în cuvintele dumneavoastră… Parcă le-ați scris și pentru mine… Felicitări pentru frumoasa organizare. Elevii încă au nevoie de mentori, chiar de-s liceeni. Nu mai vorbesc despre gimnaziști…🙂 A încuraja inițiativele elevilor înseamnă a încuraja viitorul meu de dascăl, de pensionar… viitorul meu de membru al societății. A tăia elanul tinerei generații coincide cu tăierea propriului viitor.
    Știu că ar fi mult de scris pe acest subiect. Știu că atitudinea noastră de încurajare, de ”democratizare” a tinerei generații este prost înțeleasă de mulți. Știu că în spatele acestei ”încurajări” permanente este mai multă muncă decât ”încurajarea… autoritară” ( sic!!!)🙂 Dar cum de obicei, calea cea mai simplă este și de urmat, să nu ne mire că mai auzim și astăzi: ”Pe munca mea?!? (…să capeți tu prestigiu)”, ”Nu participă!!! (… la astfel de activități pentru că se sălbăticesc)”, ”Nu am timp! ( … dar, de fapt, nu vreau)”.
    Doamne ajută la cât mai multe asemenea acțiuni!
    Spor în toate!

    • Mulțumesc, Toader! Nu îndrăznesc să mă numesc mentor, cred că nu am dobândit încă acest privilegiu extraordinar. Așa cum spuneam, la o oră de filosofie, îți descoperi destinul, precum o revelație, târziu, câteodată niciodată…până atunci, rătăcești, cauți, te străduiești…). Văd acești copii remarcabili care vin în fața noastră și ne dăruiesc visurile, aspirațiile, proiectele, le aștern cu încredere la picioarele noastre, câteodată călcăm peste ele, din grabă, din neștiință, din cauza preocupărilor noastre… Să știi că de-abia aștept ca în acest an școlar să „revigorăm” o colaborare pe care ne-am propus-o cândva, la o întâlnire de la Gura Humorului…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s