Unde ne sunt modelele?

„Totul este să alegem modele modelatoare, nu modele demolatoare.” (Andrei Pleșu)

Se vorbește astăzi frecvent despre modele: de la oftatul resemnat și nostalgic după modelele de altădată, până la tonalitățile depreciative ce stigmatizează fără menajamente modelele promovate de mass-media, de la dorința naiv recunoscută a căutării unor modele mesianice, până la criza tot mai accentuată a modelelor din societatea românească actuală. Abundența deconcertantă de discursuri țesute în jurul conceptului de model îmi oferă pretextul și totodată oportunitatea de a mă întreba: ce reprezintă un model? Dicționarul explicativ al limbii române ne oferă, printre alte semnificații ale termenului, și pe cel de „persoană, realizare, operă care, prin valoare sau calități, poate servi ca exemplu.”[1] O astfel de definiție este în măsură să îmi trezească interesul întrucât deschide oportunitatea unei dezbateri terminologice referitoare la ceea ce înseamnă în contextul actual noțiunea de „calitate” sau de „valoare”.

Ce înseamnă pentru mine un model? În primul rând, un model este o persoană ce a reușit să dobândească succesul într-una sau mai multe sfere ale vieții, devenind astfel pentru ceilalți o pildă sau o sursă autentică de inspirație. Modelul este persoana a cărei conduită se plasează firesc sub semnul admirației, se impune de la sine, fără niciun fel de condiționări exterioare sau artificii de manipulare. Prin felul său propriu de a fi, prin faptul că traduce în practică principii și valori ce-l conduc spre performanță, modelul ajunge să fie asumat de ceilalți ca un reper pe itinerariul împlinirii. În al doilea rând, modelul mai poate fi conceput ca o persoană ce-și stabilește un scop precis în viață, după care pleacă în căutarea menirii sale, înfruntă și depășește obstacole, face tot ceea ce este necesar și onest pentru a-și duce misiunea la îndeplinire. Un astfel de om este cel care a înțeles să investească într-un mod inspirat și productiv, înzestrările, aptitudinile și abilități pe care le deține, punându-le în slujba celorlalți. În al treilea rând, refuz să asociez în mod necesar modelul cu ideea de prosperitate sau abundență materială, din simplul motiv că modelele pot să provină și dintr-o altă sferă a existenței umane. De pildă, creștinismul ne oferă numeroase exemple de oameni ce au îmbrăcat haina sfințeniei, a moderației și a pauperității iar astfel de oameni pot fi asumați fără rezerve ca modele de conduită. A reduce un model doar la dimensiunea materială înseamnă a permite ca galeria modelelor să fie inundată cu personaje ce înțeleg să facă bani oricum: fără scrupule sau menajamente, fără restricții ce aparțin bunului-simț, fără respectul față de legile scrise sau nescrise, omenești sau divine. Din păcate, astfel de personaje abundă în societatea românească actuală și, chiar dacă într-o bună zi vor ajunge la coșul istoriei, reușesc „performanța” cinică de a ne agresa în mod sistematic tihna cotidiană. Preocupați excesiv de bunăstarea propriului stomac, astfel de specimene umane nu vor ajunge să facă parte din galeria modelelor pe care posteritatea să le evoce cu admirația cuvenită. Îmi doresc să cred că istoria va așterne mai devreme sau mai târziu praful uitării peste astfel de homunculi perfizi și vicleni. Atunci când vrei cu orice preț să obții mai mult pentru tine, încălcând deliberat drepturile celorlalți, te transformi într-un antimodel prin excelență. Nu contest faptul că bunăstarea personală constituie un factor motivațional semnificativ, că fiecare om tinde să obțină ceea ce este mai bun de la viață. Aceasta este o tendință impregnată în natura noastră. Însă dacă binele propriu echivalează cu sacrificarea irevocabilă a binelui celorlalți, cu ignorarea deliberată a drepturilor și sensibilității lor, atunci efortul meu se transformă în egoism cinic.

Printre trăsăturile persoanei ce poate să fie asumată ca model, aș îndrăzni să menționez: disponibilitatea pentru învățare permanentă, energia creatoare pusă în slujba celorlalți, toleranța și spiritul de empatie, pasiunea, inițiativa, perseverența, curajul dar mai ales integritatea, caracterul. De ce încep cu disponibilitatea de a învăța permanent? Pentru a-i exclude astfel pe cei ce cred că un om neinstruit, needucat, poate funcționa ca model, indiferent de poziția socială în care a fost propulsat de conjuncturi. Un astfel de om poate cel mult funcționa ca model pentru cei de aceeași anvergură sufletească, pentru cei needucați, meschini și vulgari. Educația înseamnă, într-o accepțiune simplă, creștere, dezvoltare interioară, lăuntrică, iar modelul este prin definiție un om dezvoltat lăuntric. Principiul după care funcționează un model pentru psihologia celui care îl asumă ca atare este relativ simplu: acest om a reușit ceva remarcabil sau chiar extraordinar, deci am ceva de învățat de la el. Singura problemă este posibilitatea de a avea ochii larg deschiși în așa fel încât să fii capabil să identifici și să asumi un model. Cred cu fermă convingere că fiecare om ce ne pătrunde în viață, fie și pentru o scurtă perioadă de timp, poate să ne învețe ceva, poate funcționa pentru noi ca un model: totul este să fim deschiși la lecțiile pe care acesta le poartă cu sine. Modelul schimbă prin conduita sa conduita celorlalți. Modelul devine dintr-o persoană în carne și oase, prin complicitatea unor procese ale gândirii, un reper idealizant, o abstracție, un tip care dobândește pentru cel ce-l urmează valențe și virtuți emblematice, o valoare hiperbolizată. Ajungi să proiectezi asupra modelului acele exigențe pe care nu le deții dar ți-ai dori să le posezi, pe care le dorești ca parte integrantă din arhitectura ta interioară. Modelul poate fi un complex de însușiri de personalitate, un summum care de calități, trăsături dezirabile, ce se articulează armonios precum piesele unui joc de puzzle, și astfel ajung să construiască o imagine unitară. La limită, nu există model ca noțiune individuală sau singulară, ci mai curând există modele. De unde se recrutează modelele? În primul rând din mediul familial, apoi din mediul școlar, academic, în cele din urmă din mediul profesional. Există și un antipod al modelului: anti-modelul ce poate să te influențeze prin antagonism, prin refuzul de a-i reproduce conduita, atitudinea. Deși în aparență un astfel de om nu te poate influența, totuși el își exercită puterea covârșitoare asupra ta: prin faptul că refuzi să-i adopți opiniile, convingerile, conduita, ajungi să te raportezi permanent la el prin expresii de genul „nu vreau să fiu ca el…”.

Te întreb, dragă cititorule: ce fel de oameni au reușit să-ți câștige admirația, ce fel de oameni prețuiești cel mai mult? Care sunt calitățile pe care le sesizezi la altcineva și pe care îți dorești cu înflăcărare să le regăsești pe lista ta de însușiri? Te invit ca de fiecare dată când urmează să acționezi sau să adopți o decizie, să-ți adresezi o întrebare: „Ce ar face X dacă s-ar afla în situația mea?” Experiența mea de dascăl, atât cât am reușit să o acumulez până în prezent, mi-a oferit un adevăr cu valoare de revelație: tinerii au mai multă nevoie de modele de conduită decât de pedagogi sau experți într-un domeniu al cunoașterii, oricât de capabili sau de exersați ar fi aceștia.

[1] conform http://dexonline.ro/definitie/model

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s