Invitație la reflecție: simțul umorului – între normal și patologic

Cu riscul de rigoare, aleg să asum în debutul rândurilor mele un truism: simțul umorului reprezintă o calitate par excellance umană, chiar dacă persoanele dispun de acest simț în proporții variabile.[1]

Deși există în circulație numeroase traduceri ale termenului, optez să îl interpretez drept abilitate de producere și totodată receptivitate la glume, spirite, ironii, vorbe de duh cu un efect hilar mai mult sau mai puțin evident. Ca manifestare, umorul dispune de o varietate deconcertantă de concretizări: de la zâmbetul condescendent sau schițat discret, ca reacție firească la subtilitatea unei glume, până la râsul eruptiv, revărsat în torente și sonorități nestăpânite ce evocă manifestările specifice altor specii. Panoplia de caracteristici eminamente umane inventariate de istoria filosofiei s-a îmbogățit de multă vreme – alături de inteligență, raționalitate, sociabilitate, capacitatea de fabrica unelte ș.a. – cu însușirea omului de a fi un animal sau, dacă termenul ne deranjează, o ființă ce râde: homo ridens. Cu un minimum de efort se pot menționa și, eventual, descrie dihotomii ale umorului: umor inteligent sau tâmp, umor profund sau superficial, umor subtil, rafinat sau, dimpotrivă, grosolan, umor voluntar sau involuntar/spontan iar lista poate continua. După cum aflăm din explicația sumară a dicționarului, umorul constituie, ca parte a comicului, o înclinație către glumă sau ironie, ascunsă sub aparența seriozității.[2] După cum admite Bergson, „nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc. Un peisaj poate fi frumos, grațios, sublim, insignifiant sau urât; dar nu va fi niciodată rizibil.”[3] În Poetica, operă din perioada de maturitate pe care Aristotel o consacră artei, autorul aduce în discuție semnificația termenului comic, prin referire la komos, care înseamnă „chef” sau „petrecere” dar și la komazein care se traduce prin „a sărbători”, „a petrece la un banchet”. Găsesc mai interesantă și mai prolifică hermeneutic semnificația secundară atribuită termenului și anume aceea care face referire la statutul de komai. Komai-ii sunt atât „rătăcitori”, dansatori și cântăreți ocazionali, autori de glume (adesea nepotrivite) adresate trecătorilor, cât și purtătorii unui stigmat social, proscriși, nefericiți alungați cu dispreț din cetate.[4] Comicul dobândește astfel asocierea, mai mult sau mai puțin legitimă, cu diferența, înstrăinarea față de mediul familiar sau contextul social (cetatea), desprinderea voluntară de tot ceea ce este perceput ca fiind obișnuit, normal, firesc. Pe scurt, comicul smulge lucrurile din făgașul lor obișnuit și le plasează în spațiul neobișnuitului.

Ca manifestare vizibilă sau, altfel spus, reacție la umor, râsul poate fi caracterizat prin cel puțin trei particularități definitorii identificate de filosoful francez Henri Bergson. În primul rând, râsul este o practică sau o conduită gregară, o manifestare comportamentală contagioasă, ce presupune înțelegerea și complicitatea celorlalți: „se pare că râsul are nevoie de un ecou (…) râsul nostru este întotdeauna râsul unui grup”[5]. În al doilea rând, râsul implică sau presupune o anumită insensibilitate sau detașare emoțională față de situația care îl generează sau îl provoacă. Când râdem, ne „debranșăm” afectiv de context sau, cum spune autorul francez, „comicul necesită, în sfârșit, pentru a produce întregul său efect, ceva asemănător unei anestezii de moment a inimii.”[6] În al treilea rând, râsul presupune sau antrenează în producerea lui inteligența, activitatea intelectuală și mai puțin sau chiar deloc emoțiile. Această caracteristică mă provoacă să asum un raționament eliptic[7] rezervându-i cititorului plăcerea de a infera concluzia necesară: dacă pentru a produce râsul este nevoie să transpui în cuvinte inspirate situațiile comice iar această calitate reprezintă o înzestrare a naturilor inteligente atunci concluzia se impune de la sine… Exegeții au identificat numeroase funcții ale umorului: funcția educativă și/sau de deconspirare a ignoranței (Socrate), funcția de confirmare a superiorității unui individ/grup în raport cu neajunsurile fizice sau mentale ale altuia/altora (Platon, Aristotel), funcția de purificare sau de katharsis, o terapie psiho-somatică eficientă (Herbert Spencer, Sigmund Freud), funcția de depășire a obstacolelor cognitive sau a dificultăților epistemologice (Peter Marteinson[8]), funcția de detectare și corectare a erorilor de raționare mai mult sau mai puțin intenționate (Daniel C. Dennett) ș.a.

Atunci când respectă exigența bunului-simț, umorul reprezintă o practică socială utilă, un instrument necesar, recomandabil în evoluția cognitivă a persoanei și/sau a grupului. Dimpotrivă, când comicul (anecdota, spiritul, gluma, bancul) ofensează, agresează bunul simț sau se complace în vulgaritate și abjecție, atunci umorul devine penibil, grotesc, dobândește caracteristica unei manifestări maligne sau patologice. Altfel spus, în absența bunului-simț și a inteligenței, simțul umorului se transformă într-un alt fel de simț pe care aș îndrăzni să-l numesc simțul omorului.

[1] din această perspectivă, este interesantă raportarea umorului la termenul de „humori”, specific debutului medicinei greco-latine (Hipocrates, Galenus), tradus prin substanțe organice aflate în proporții variabile și care determină predominanța unui anumit tip temperamental (sangvinic, coleric, flegmatic, melancolic) – conform Dicționarului de psihologie (ed.Paul Popescu-Neveanu), Editura Albatros, București, 1978, p.705.

[2] conform http://dexonline.ro/definitie/umor

[3] Henri Bergson, Teoria râsului, (traducere de Silviu Lupașcu), Editura Institutul European, Iași, 1998, p.26.

[4] Aritotel, Poetica, 1448a, (traducere de C.Balmuș), Editura Științifică, 1957, p.18.

[5] Henri Bergson, op.cit., p.28.

[6] idem, p.28.

[7] entimema de ordinul III – raționament silogistic căruia îi lipsește concluzia.

[8] On the Problem of the Comic: A philosophical study on the Origins of Laughter, Legass Press, Ottawa, Canada, 2006.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s