Doi combustibili interiori de care ai nevoie în călătoria numită viață…

Nimic remarcabil din această lume nu s-a obținut fără pasiune și entuziasm. (Ralph Waldo Emerson)

1. Entuziasmul

Arma cea mai puternică din lume este sufletul uman cuprins de înflăcărare.(Ferdinand Foch)

Fiecare dimensiune a vieţii – familială, socială, profesională, etc. – fiecare întreprindere ce ne monopolizează atenţia şi ne direcționează eforturile, presupune o investiție valoroasă concretizată în pasiune şi entuziasm. În caz contrar, locul realizărilor noastre riscă să fie luat de inițiative palide, de planuri zădărnicite, proiecții mentale sortite eșecului prematur. Termenul entuziasm se înrădăcinează etimologic în limba greacă, unde „enthousiamous” se traduce prin „en-”, adică „în interior/în profunzime” şi „theos”, adică „divinitate” sau „zeu”. Pe scurt „enthousiasmos” desemnează, cel puțin pentru gândirea elenă, „(persoana) inspirată de divinitate”. Altfel spus, o persoană entuziastă este luată în stăpânire sau posedată, însă fără nicio conotație negativă, de către o entitate de ordin superior, un fel de „duh sau spirit însuflețitor”. Pe scurt, în sufletul celui entuziast ajunge să locuiască, după o prealabilă pregătire, divinitatea.

Socrate – înțeleptul entuziast…

Prima figură entuziastă a istoriei care-mi răsare pe cărările minții este Socrate (470-399 î.Hr.), gânditor în interiorul căruia locuiește „daimonul” căutării obsesive  a Adevărului. În „Apărarea lui Socrate”, Platon oferă magistrului său șansa de a-i înfrunta pe defăimători, de a le aduce la cunoștință misiunea sa nobilă: „Iar eu chiar şi acum, mergând peste tot, caut şi iscodesc după cuvintele Zeului pe orice atenian sau străin care îmi pare a fi înţelept; și dacă-mi dau seama că nu e, îi arăt acelui om, întărind vorba Zeului, că nu e înţelept.”[1] Zeul este cel care îl învestește pe filosof cu privilegiul de a deconspira fără menajamente falsa înțelepciune. Zeul este cel care vorbește din interior și-l provoacă pe înțeleptul grec să divulge trăirile inautentice, să expună ipocrizia nonșalantă a celor care pretind că știu când de fapt nu știu. Entuziastul este cel căruia îi poruncește Zeul, cel care își pune voința sa în serviciul Voinței Supreme, chiar dacă această supunere voluntară îl poate costa însăși viața. „(…) dar mă voi supune mai degrabă Zeului decât vouă şi, câtă vreme voi mai avea suflare în mine şi voi mai fi în stare, nu voi înceta pentru nimic în lume să filosofez și să vă îndemn, precum şi să atrag atenţia mereu oricui mi-ar ieşi în cale, spunându-i după obicei: «0, preabunule, tu care eşti atenian, din cetatea cea mai mare şi mai vestită în înţelepciune şi putere, nu ţi-e oare ruşine că de bani te îngrijeşti, ca să ai cât mai mulţi, şi cât mai multă glorie şi cinstire, iar de cuget, şi de adevăr, şi de suflet ca să fie cât mai frumos, nu te îngrijeşti şi nu-ţi pasă?»”[2] Entuziasmul funcționează precum forța motrice care propulsează eforturile cognitive, le conferă elan, direcție. Entuziasmul îl determină pe om să-și asume căutarea adevărului chiar cu riscul propriei dispariții, să evolueze din punct de vedere cognitiv-intelectual, moral și afectiv, indiferent de eșecurile, dificultățile sau pericolele care survin în drumul său. „Poate că ar spune cineva: «Oare nu ţi-e ruşine, Socrate, că ai făcut asemenea fapte pentru care te afli acum în primejdie de moarte?» Iar eu i-aş putea răspunde pe drept cuvânt: «Omule, nu ai dreptate dacă-ţi închipui că acela care poate fi cât de cât folositor trebuie să cântărească sorţii de moarte ori viaţă, ci nu să ia aminte la un singur lucru, ori de câte ori făptuieşte ceva, şi anume dacă ceea ce face e drept sau nedrept şi dacă e lucru vrednic de un om bun sau de un om rău.”[3]

Dacă ar fi să stabilesc o legătură între termenul grecesc enthousiasmos și un alt termen de aceeași profunzime, cred că l-aș conecta cu termenul eudaimonia, concept pe care Aristotel l-a plasat în centrul discursului său moral descris în Etica Nicomahică. Eudaimonia se traduce frecvent prin „eu” adică „bun” și „daimon” care înseamnă „un spirit supranatural ataşat lucrurilor, care le determină comportamentul. În credinţa populară grecească, fiecare om primeşte la naştere un astfel de daimon (de înger păzitor, cum am zice astăzi), acesta determinându-i, în bine sau în rău, cursul vieţii.”[4] Entuziastul este un om fericit, căruia totul îi merge din plin, care trăiește o viață înscrisă pe traiectoria împlinirii. Înclin să cred că fiecare om primește la naștere o încărcătură potențială de entuziasm pe care ajunge cu timpul să o amplifice sau, dimpotrivă, să o diminueze până la deplina ei dispariție. Entuziasmul constituie una dintre mărcile vizibile ale fericirii. Entuziasmul autentic nu este doar o stare subiectivă pasageră, survenită sporadic, ci este mai curând o constantă a omului fericit, un summum de reacții și atitudini desfășurate pe întregul parcurs existențial, altfel spus, un modus vivendi.

Michelangelo – artistul entuziast…

Nu constrângerile sau amenințările din partea unui Papă arogant și războinic, ci entuziasmul l-a ajutat pe Michelangelo Buonarotti (1475-1564) să picteze tavanul Capelei Sixtine, periclitându-și în tot acest timp sănătatea. Se ştie că preocuparea favorită a artistului renascentist era sculptura[5], şi cu toate acestea a acceptat propunerea lui Papa Iulius al II-lea de a picta capela de la Vatican în care se odihnesc prelaţii bisericii catolice. După ezitările izvorâte din conştiinţa dificultăţii unei asemenea provocări și din timiditatea sa constitutivă, entuziasmul artistului, demonul său însuflețitor a învins. Odată acceptată provocarea, părăsirea Florenței[6] în favoarea Romei a fost o hotărâre fără întoarcere, artistul reuşind să dăruiască eternităţii reprezentări de certă valoare, „lucruri care vor uimi pe toată lumea”[7]. Puţine spirite înzestrate chiar şi cu rudimente de cultură artistică nu cunosc frumoasa secvenţă a facerii lui Adam, în care Dumnezeu oferă suflare creaţiei sale, într-un gest de o naturaleţe şi o expresivitate inegalabilă. Scena este atât de vivace încât te aştepţi ca dintr-o clipă în alta să surprinzi respiraţia originară, generatoare de viață, izvorâtă de la Creator și dăruită creaţiei Sale. În cei patru ani de muncă istovitoare, în care a dat viaţă unui număr impresionant de personaje, ani ce i-au afectat vederea şi sănătatea, Michelangelo a reuşit să schimbe definitiv evoluţia artei. Se spune că fiind întrebat de ce a pictat chiar şi acei pereţi mai puţin vizibili ai capelei, artistul ar fi replicat: „Poate că oamenii nu văd acei pereți, însă Dumnezeu cu siguranţă îi vede.” Conștientizarea acestei Priviri, atât imanente, interioare, cât și transcendente, l-a făcut pe artist să se consacre în întregime unei activități despre care, în copilărie, îi mărturisea tatălui său: „Desparte-mă de artă şi mă desparţi de viaţă.”[8] Entuziasmul poate fi conceput ca un ochi interior care începe să vadă acolo unde privirea celorlalţi se oprește nesigură, neputincioasă sau indiferentă. Entuziasmul l-a ajutat pe artist să învingă nehotărârea, scepticismul inițial, descurajarea, adversitățile, boala. Dintr-o scrisoare adresată de artist tatălui său în 24 iulie 1512, aflăm un lucru remarcabil: „Trebuie să îndur cele mai mari greutăți pe care un om le poate îndura, trebuie să înving boala, să muncesc până dincolo de limitele extenuării. Sunt dispus să fac tot ceea ce este posibil pentru a ajunge la capătul mult râvnit al eforturilor mele.”[9] Descoperim cum entuziasmul se traduce în procesul artistic printr-o energie care-l ajută pe artist să-și ducă la bun sfârșit creația, dăruind astfel posterității un produs de o valoare inestimabilă. Irving Stone redă travaliul artistului în rânduri inspirat scrise: „Michelangelo urca scara spre platforma lui în zori, chinuit de dorul dălţii şi al ciocanului ţinute în mâini. În locul acestora, petrecea zile sufocante desenând modele la scară ale celor douăsprezece pandantive unde trebuiau pictaţi apostolii, tăind siluete de hârtie ale lunetelor şi triunghiurilor, care trebuiau de asemenea umplute cu ceea ce Papa numise „decoraţiile obişnuite”. Pe la jumătatea dimineţii, bolta era încinsă ca un furnal, iar el abia putea să mai respire. Dormea de parcă luase prafuri în căldura amiezii, apoi lucra noaptea în grădina din spate, creând desene pentru aproape cinci sute şaizeci de metri pătraţi de cer şi stele care trebuiau tencuiţi şi făcuţi să arate bine.”[10]

Entuziastul este persoana care deţine privilegiul de a fi locuit de un zeu interior, care-l însufleţeşte, îi dă energie şi forţă, îl ajută să-şi asume riscuri, să treacă peste înfrângeri, să caute împlinirea. Cum spune într-un loc, Roger Fritz, un autor consacrat în domeniul literaturii motivaționale, „în timp ce îndoielile ne diminuează potenţialul, entuziasmul îl pune în valoare.”[11]

[1] „Apărarea lui Socrate”, în Platon, Opere, vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, pag.22

[2] Platon, op.cit., p.30.

[3] idem, p.28

[4] Valentin Mureșan, Comentariu la Etica Nicomahică, Editura Humanitas, București, 2007, p.294.

[5] În debutul cărții lui Irving Stone, Agonie și extaz,  tânărul ucenic Michelangelo Buonarotti, în timp ce se îndepta spre atelierul lui Domenico Ghirlandaio, se oprește pentru o clipă în fața statuii de marmură a Sfântului Marcu, realizată de Donatello, și-i spune, plin de emoție, prietenului său Francesco Granacci că „Sculptura e cea mai nobilă artă!”. (ediție în format electronic accesibilă la adresa http://cartielectronice-gratis.blogspot.ro/p/i.html, accesată la 23 decembrie 2014, vol.1, pag.4)

[6] despre care, copil fiind, își spunea: „N-o să trăiesc niciodată departe de umbra Domului” (idem, pag.10)

[7] Irving Stone, Agonie și extaz, vol.II, pag.144.

[8] Irving Stone, Agonie și extaz, vol.I, pag.18.

[9] John Addington Symonds, The Life of Michelangelo Buonarotti, carte accesibilă la adresa http://www.gutenberg.org/cache/epub/11242/pg11242.html, accesată la 22 decembrie 2014

[10] Irving Stone, Agonie și extaz, vol.II, pag.189.

[11] Roger Fritz, Fără riscuri nu există câştig, Editura Amaltea, București, 2007, p.50

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s