Caută prezența oamenilor remarcabili!

Fiecare persoană care ne pătrunde în viață și ne însoțește pentru o vreme exercită asupra noastră o influență mai mult sau mai puțin semnificativă. De la părinții care sunt pentru noi primul refugiu confortabil în fața asperităților vieții până la prietenii cărora ajungem să le imităm cuvintele, gesturile, atitudinile și comportamentele, semenii noștri își aduc contribuția în proporții variabile la structurarea arhitecturii noastre interioare. Ne probăm astfel statutul privilegiat de ființe sociale în stare nu doar să recepteze în mod neangajat contextul uman, ci mai curând dispuse să-l interiorizeze și să-l transfigureze. Textura noastră sufletească angajează atât tendința spre autoconservare, spre menținerea de multe ori dramatică a propriei autonomii, cât și ispita permanentă a cameleonismului social, seducția inautenticității. Se întâmplă însă frecvent să admitem în viața noastră oameni a căror prezență se vădește a fi cu adevărat toxică pentru evoluția și dezvoltarea noastră personală. Prizonieri ai unui cadru existențial îngust, limitat, confiscat de accesoriile clipei prezente sau de îngrijorările zilei de mâine, astfel de oameni ne contaminează cu lipsa lor de orizont, ne transferă deficitul lor de perspectivă, ne copleșesc cu obtuzitatea lor. Garnitura vieții lor s-a blocat pe o linie moartă iar neputința lor se cere compensată prin dorința meschină de a-i aduce alături de ei și pe alții, tributari algoritmului egoist „doare mai puțin când suferă mai mulți”. Am cunoscut astfel de oameni, și nu numai că i-am cunoscut, dar din păcate le-am îngăduit să-mi răpească timpul, să-mi deturneze idealurile, să-mi strecoare perfid în fibre lăuntrice neputințele, resentimentele și frustrările lor. I-am întâlnit încă din copilărie, în aurora devenirii mele, iar balastul lor îl mai resimt uneori precum rănile adânci a căror urme și ecouri nu pot fi ignorate. Mi s-ar putea reproșa în acest loc că dau dovadă de cruzime, că ar fi trebuit mai curând să-i ajut să se schimbe decât să-i abandonez în transa dizolvantă a autosuficienței. Mă voi apăra prin a spune că bunele mele intenții au echivalat cu tot atâtea tentative eșuate și că am ajuns să cred că, în cele din urmă, există oameni care se obișnuiesc într-atât cu insuficiența pustiitoare a propriei vieți încât resping orice invitație de a scruta orizontul. Mai mult, încercarea de a-i trezi pe astfel de oameni, de a-i disloca din zona lor de confort se poate solda cu contestări și reacții ostile, chiar cu agresivitate. Cumplit mi se pare faptul că, de la o vreme, o viață deplorabilă îmbracă nonșalant haina normalității din dezarmantul motiv că este expresia unei forme de narcotizare sau amorțire a conștiinței. Altfel spus, nu realizezi cât de adânc ești cuprins de somnul mediocrității întrucât ești absorbit profund de desfășurarea lui și astfel ajungi să îl asumi ca parte firească din ceea ce ți se întâmplă, la fel de firească precum respirația. Înclin să cred că după un timp somnul rațiunii ajunge să nu mai zămislească nimic, nici măcar monștri, e somn și atât!

Atâta timp cât nu ești dispus să înlocuiești prezențele toxice cu cele remarcabile, invitând în viața ta oameni înzestrați cu gândire sănătoasă, profundă și, mai ales, cu robustețe morală, vei rămâne blocat în vestiarul vieții tale, așteptând fluierul de debut al meciului decisiv, semnalul salvator care s-ar putea să survină prea târziu sau poate niciodată. Numai oamenii înzestrați cu idei originale, creative, deținători de principii și valori sănătoase sunt cei care obțin rezultate notabile și tot ei sunt cei care te pot ajuta să crești, să te dezvolți, să explorezi și să-ți fructifici potențialul. Iată de ce este mai mult decât oportun să cauți proximitatea lor și să fii dispus să înveți de la ei. Oamenii extraordinari, deosebiți prin felul în care gândesc, comunică și trăiesc, sunt mentori, maeștri, profesori care dăruiesc celor din jurul lor un plus de valoare. Cum îi recunoști? Sunt mereu dispuși să învețe, doresc cu ardoare să se perfecționeze și întreprind zilnic ceva în această direcție, da mai ales radiază energie pozitivă, dinamism, incendiind atmosfera din jurul lor cu nevoia de a schimba ceva, de a îmbunătăți starea de lucruri. Caută compania acestor gânditori de elită, ascultă-i cu atenție, privește-i, observă-le comportamentul, încearcă să vezi ce fac pentru a se descurca mai bine în viață! Străduiește-te să descoperi ce poți asuma de la ei, ce funcționează ca instrument și tehnică eficientă în calea către împlinire. Îmi amintesc că bunicul meu, un om cu puțină școală dar cu suficient bun-simț și spirit practic, obișnuia să ascută un cuțit trecându-i lama peste aceea a altuia, cu mișcări abrupte, repezite, îndelung repetate. Rămâneam uimit în fața acestui duel zgomotos, pradă facilă a perplexității, până când îndemnul la fel de tăios al bătrânului (pe care îmi place să-l văd ca pe un substitut firav al tatălui), mă smulgea din fascinație, livrându-mă realității: „Să nu te atingi de el!” De ce am invocat acest sumar memento autobiografic? Pentru că am convingerea că, la fel precum cuțitele bunicului meu, mințile înzestrate cu o gândire ascuțită, profundă, pătrunzătoare, reușesc să le ascută pe acelea cu care își dau întâlnire.

Se spune că fiecare om este media persoanelor cu care obișnuiește să-și petreacă cea mai mare parte a timpului. Dacă admitem această asumpție constatăm că din ea rezultă precum un imperativ firesc nevoia gestionării responsabile a prezențelor ce ne străbat viața și, implicit, a timpului pe care îl avem la dispoziție și suntem dispuși să-l dăruim celorlalți. La limită, ar trebui să avem curajul de a declara celorlalți: „Timpul tău și al meu este o resursă valoroasă. Să-l prețuim, învățând ceva bun împreună!” Lansez un îndemn la care eu însumi subscriu: caută să îți petreci cât mai mult timp cu cei care te inspiră, îți stimulează gândirea și îți fortifică credința, care îți dăruiesc valoare, te ajută să progresezi în domeniile strategice ale vieții: sănătate, familie, profesie (carieră), spiritualitate, finanțe. Smulge-te din mediile otrăvite, renunță la contextele ce-ți amenință aspirațiile, idealurile, proiectele și realizările. Îmi revine în minte distincția surprinzătoare pe care John C. Maxwell, un autor ce a dobândit un loc binemeritat în galeria oamenilor mei admirabili, a creionat-o cândva: aceea dintre așa-zișii „piromani” și „pompieri”. Pentru a preîntâmpina orice viciu interpretativ, îi voi traduce pe „piromani” drept persoane care îi însuflețesc pe cei din jurul lor cu tonusul lor intelectual și motivațional remarcabil iar prin „pompieri” voi înțelege persoanele care sting, inundă entuziasmul, atrofiază pasiuni, blochează inițiative, suprimă vise și ambiții. Pe care dintre aceștia ești dispus să-l cauți? Pentru că, în ceea ce mă privește, am decis să îi caut pe cei dintâi și, învățând de la ei, să dăruiesc mai departe.

2 comments on “Caută prezența oamenilor remarcabili!

  1. Vorbiţi frumos şi cu o nuanţă realistă despre ”pompieri” şi ”piromani”. Încep cu finalul articolului dumneavoastră unde aţi spus că trebuie să îi căutăm, să-i invităm pe oamenii remarcabili în viaţa noastră. Probabil sunt un caz unic, dar eu nu am invitat pe nimeni. Acum mă feresc de oamenii remarcabili, mă feresc de ceea ce este înafara mea. Au intrat mulţi cu bocancii murdari în sufletul meu şi au ieşit după bunul plac, au lăsat în urmă noţiunea timpului pierdut, mi-au întipărit dureri în faţa cărora am tăcut şi le-am cultivat, căci nu aveam de unde să ştiu ce să fac cu surplusul ce nu îmi aparţinea. Eu vreau să vorbesc despre monştrii din viaţa fiecărui om. Totuşi, faptul că intervin în viaţa ta atât de brusc şi crud, te sfârtecă până să te poată scuipa, îmi sublinează ideea conform căreia ei acţionează mult mai pregnant decât oamenii remarcabili, deci au o contribuţie mult mai mare asupra ta. Oamenii remarcabili greşesc prin simplu fapt că uneori se mulţumesc doar să existe, sunt neutri şi privesc. Sunt o vijelie doar în plan conceptual. Ar trebui condamnaţi pentru egoismul lor. Astfel, existenţa mea este un compromis dintre pasivitatea oamenilor remarcabili şi defensiva monştrilor. Eu cred că monştrii te influenţiază mult mai mult, pătrund mai adânc şi acţionează pe termen lung. Dacă un om remarcabil nu insistă acolo unde nu aude ecou, monstrul sapă până ajunge la aur, îl ia şi lasă un cimitir inimii, plină de gropi. Inimă fără drum, cu gropi…şi mai sting şi lumina. Ştiţi de ce nu a existat ecou iniţial la acel om? Pentru că a fost deja dus la limită, la o respiraţie distanţă de prăpastie. Poate fiecare dintre noi e monstrul şi remarcabilul pentru celălalt. Avem iadul şi raiul în noi. Însă, uneori avem nevoie şi de urât pentru a creşte, avem nevoie de întuneric pentru a vedea, deci contribuţia lichelelor este atât de mare. Dacă un om remarcabil te învaţă, adică îţi explică teoria, monştrii sunt perfecţi pentru a o aplica. De aceea, după ce ai construită baza în interior e bine să aştepţi un om rău care să te dezbrace, să te ajute să ajungi la limită, să îţi cunoşti animalul din tine. Când mă gândesc la cazul meu, ar trebui să le mulţumesc oamenilor mai puţini remarcabili care mi-au făcut cunoştinţă cu viaţa, doar ei reprezintă influenţa exterioară într-o culoare închisă pe care am avut-o. Acum aştept oamenii remarcabili, vor veni ei oare? Astfel, eu cred că oamenii din jur se autoinvită la ”construirea ta”, unii, de fapt, majoritatea, vor să te dărâme dar aşa îţi întăresc materialul, iar, alţii, mai pasivi, sunt doar restul pentru definirea ta. Şi uneori acel rest neimportant, de care nu îţi vei aminti sunt oamenii remarcabili. Din vina sorţii, a ta sau a lor, ei nu aduc o contribuţie semnificativă.. binele(influenţele bune) trebuie să fie ca un glonţ care doare dar care nu ucide pentru a ajunge cu adevărat la ţintă.

    • A-i invita pe oamenii remarcabili în viața ta înseamnă să cauți contextele, situațiile în care să te găsești în prezența lor, iar dacă nu descoperi aceste situații, să le generezi. Asta îmi amintește că am avut cândva un prieten care își exprima în repetate rânduri profunda dezamăgire privind faptul că nu reușise să cunoască iubirea adevărată, ci numai legături pasagere, trecătoare, de circumstanță. Îmi amintesc că l-am întrebat două lucruri: (1). dacă a căutat acolo unde trebuie și (2). dacă a analizat atent ce este dispus să ofere unei astfel de iubiri. Oamenii cruzi, brutali, cinici sau, cum îi numești tu, monștrii lasă asupra noastră o impresie mult mai puternică, devastatoare pentru că aduc cu ei jignire, răni, disperare, moarte. Trebuie să fim însă conștienți de faptul că dacă noi înșine lăsăm de dorit în multe dintre sferele vieții noastre (spiritualitate, sociabilitate, profesionalism…), vom atrage lângă noi oameni de același calibru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s