Caută prezența oamenilor remarcabili!

Fiecare persoană care ne pătrunde în viață și ne însoțește pentru o vreme exercită asupra noastră o influență mai mult sau mai puțin semnificativă. De la părinții care sunt pentru noi primul refugiu confortabil în fața asperităților vieții până la prietenii cărora ajungem să le imităm cuvintele, gesturile, atitudinile și comportamentele, semenii noștri își aduc contribuția în proporții variabile la structurarea arhitecturii noastre interioare. Ne probăm astfel statutul privilegiat de ființe sociale în stare nu doar să recepteze în mod neangajat contextul uman, ci mai curând dispuse să-l interiorizeze și să-l transfigureze. Textura noastră sufletească angajează atât tendința spre autoconservare, spre menținerea de multe ori dramatică a propriei autonomii, cât și ispita permanentă a cameleonismului social, seducția inautenticității. Se întâmplă însă frecvent să admitem în viața noastră oameni a căror prezență se vădește a fi cu adevărat toxică pentru evoluția și dezvoltarea noastră personală. Prizonieri ai unui cadru existențial îngust, limitat, confiscat de accesoriile clipei prezente sau de îngrijorările zilei de mâine, astfel de oameni ne contaminează cu lipsa lor de orizont, ne transferă deficitul lor de perspectivă, ne copleșesc cu obtuzitatea lor. Garnitura vieții lor s-a blocat pe o linie moartă iar neputința lor se cere compensată prin dorința meschină de a-i aduce alături de ei și pe alții, tributari algoritmului egoist „doare mai puțin când suferă mai mulți”. Am cunoscut astfel de oameni, și nu numai că i-am cunoscut, dar din păcate le-am îngăduit să-mi răpească timpul, să-mi deturneze idealurile, să-mi strecoare perfid în fibre lăuntrice neputințele, resentimentele și frustrările lor. I-am întâlnit încă din copilărie, în aurora devenirii mele, iar balastul lor îl mai resimt uneori precum rănile adânci a căror urme și ecouri nu pot fi ignorate. Mi s-ar putea reproșa în acest loc că dau dovadă de cruzime, că ar fi trebuit mai curând să-i ajut să se schimbe decât să-i abandonez în transa dizolvantă a autosuficienței. Mă voi apăra prin a spune că bunele mele intenții au echivalat cu tot atâtea tentative eșuate și că am ajuns să cred că, în cele din urmă, există oameni care se obișnuiesc într-atât cu insuficiența pustiitoare a propriei vieți încât resping orice invitație de a scruta orizontul. Mai mult, încercarea de a-i trezi pe astfel de oameni, de a-i disloca din zona lor de confort se poate solda cu contestări și reacții ostile, chiar cu agresivitate. Cumplit mi se pare faptul că, de la o vreme, o viață deplorabilă îmbracă nonșalant haina normalității din dezarmantul motiv că este expresia unei forme de narcotizare sau amorțire a conștiinței. Altfel spus, nu realizezi cât de adânc ești cuprins de somnul mediocrității întrucât ești absorbit profund de desfășurarea lui și astfel ajungi să îl asumi ca parte firească din ceea ce ți se întâmplă, la fel de firească precum respirația. Înclin să cred că după un timp somnul rațiunii ajunge să nu mai zămislească nimic, nici măcar monștri, e somn și atât!

Atâta timp cât nu ești dispus să înlocuiești prezențele toxice cu cele remarcabile, invitând în viața ta oameni înzestrați cu gândire sănătoasă, profundă și, mai ales, cu robustețe morală, vei rămâne blocat în vestiarul vieții tale, așteptând fluierul de debut al meciului decisiv, semnalul salvator care s-ar putea să survină prea târziu sau poate niciodată. Numai oamenii înzestrați cu idei originale, creative, deținători de principii și valori sănătoase sunt cei care obțin rezultate notabile și tot ei sunt cei care te pot ajuta să crești, să te dezvolți, să explorezi și să-ți fructifici potențialul. Iată de ce este mai mult decât oportun să cauți proximitatea lor și să fii dispus să înveți de la ei. Oamenii extraordinari, deosebiți prin felul în care gândesc, comunică și trăiesc, sunt mentori, maeștri, profesori care dăruiesc celor din jurul lor un plus de valoare. Cum îi recunoști? Sunt mereu dispuși să învețe, doresc cu ardoare să se perfecționeze și întreprind zilnic ceva în această direcție, da mai ales radiază energie pozitivă, dinamism, incendiind atmosfera din jurul lor cu nevoia de a schimba ceva, de a îmbunătăți starea de lucruri. Caută compania acestor gânditori de elită, ascultă-i cu atenție, privește-i, observă-le comportamentul, încearcă să vezi ce fac pentru a se descurca mai bine în viață! Străduiește-te să descoperi ce poți asuma de la ei, ce funcționează ca instrument și tehnică eficientă în calea către împlinire. Îmi amintesc că bunicul meu, un om cu puțină școală dar cu suficient bun-simț și spirit practic, obișnuia să ascută un cuțit trecându-i lama peste aceea a altuia, cu mișcări abrupte, repezite, îndelung repetate. Rămâneam uimit în fața acestui duel zgomotos, pradă facilă a perplexității, până când îndemnul la fel de tăios al bătrânului (pe care îmi place să-l văd ca pe un substitut firav al tatălui), mă smulgea din fascinație, livrându-mă realității: „Să nu te atingi de el!” De ce am invocat acest sumar memento autobiografic? Pentru că am convingerea că, la fel precum cuțitele bunicului meu, mințile înzestrate cu o gândire ascuțită, profundă, pătrunzătoare, reușesc să le ascută pe acelea cu care își dau întâlnire.

Se spune că fiecare om este media persoanelor cu care obișnuiește să-și petreacă cea mai mare parte a timpului. Dacă admitem această asumpție constatăm că din ea rezultă precum un imperativ firesc nevoia gestionării responsabile a prezențelor ce ne străbat viața și, implicit, a timpului pe care îl avem la dispoziție și suntem dispuși să-l dăruim celorlalți. La limită, ar trebui să avem curajul de a declara celorlalți: „Timpul tău și al meu este o resursă valoroasă. Să-l prețuim, învățând ceva bun împreună!” Lansez un îndemn la care eu însumi subscriu: caută să îți petreci cât mai mult timp cu cei care te inspiră, îți stimulează gândirea și îți fortifică credința, care îți dăruiesc valoare, te ajută să progresezi în domeniile strategice ale vieții: sănătate, familie, profesie (carieră), spiritualitate, finanțe. Smulge-te din mediile otrăvite, renunță la contextele ce-ți amenință aspirațiile, idealurile, proiectele și realizările. Îmi revine în minte distincția surprinzătoare pe care John C. Maxwell, un autor ce a dobândit un loc binemeritat în galeria oamenilor mei admirabili, a creionat-o cândva: aceea dintre așa-zișii „piromani” și „pompieri”. Pentru a preîntâmpina orice viciu interpretativ, îi voi traduce pe „piromani” drept persoane care îi însuflețesc pe cei din jurul lor cu tonusul lor intelectual și motivațional remarcabil iar prin „pompieri” voi înțelege persoanele care sting, inundă entuziasmul, atrofiază pasiuni, blochează inițiative, suprimă vise și ambiții. Pe care dintre aceștia ești dispus să-l cauți? Pentru că, în ceea ce mă privește, am decis să îi caut pe cei dintâi și, învățând de la ei, să dăruiesc mai departe.