Nu alegi debutul călătoriei, însă poţi să alegi itinerariul…

Există cu siguranţă oameni care  devin părinţi din întâmplare, însă, o dată ajuns pe lume, niciun copil nu are o viaţă întâmplătoare. Există părinţi ilegitimi, dar nu şi copii ilegitimi. Poate că naşterea ta nu a fost premeditată, însă este cât se poate de sigur că Dumnezeu are un plan cu viaţa ta. (Rick Warren)

Dezarmant prin formularea aparent contradictorie, enunţul pastorului american de la Saddleback Church are meritul că, odată ce îl asumi, îţi schimbă semnificativ optica asupra propriului itinerariu existenţial. Nu e nevoie de o imaginaţie bogată pentru a admite că unii dintre semenii noştri îşi dobândesc statutul de părinţi printr-un simplu concurs de împrejurări. În schimb, e nevoie de imaginaţie şi voinţă pentru a începe să crezi, încă din copilărie, că viaţa ta este mai mult decât o simplă succesiune de întreprinderi fortuite sau accidentale. În ceea ce mă priveşte, mi-a trebuit destul timp să conştientizez că, într-o abordare retrospectivă, experienţele copilăriei mele nu au fost doar simple jocuri ale hazardului. Odată obişnuit cu ideea scenariului supra-individual în care se înscrie fiecare fapt oricât de banal, perspectiva asupra propriului periplu vital dobândeşte semnificaţii inedite. De câte dezamăgiri şi deziluzii am fi scutiţi dacă am dărui respectul cuvenit vorbelor înțelepte ale împăratului Marcus Aurelius, conform căruia tot ce trăim e rânduit în aşa fel încât se înscrie în scenariul ordinii universale, precum pietrele sunt ordonate de zidari să se potrivească în structura zidurilor ce alcătuiesc temple sau piramide. „Trebuie să suporţi tot ce ţi se întâmplă pentru două motive raţionale: primul, că ţi se întâmplă ţie; îţi este prescris şi hărăzit într-un fel anumit, de sus, urzit pentru tine şi ţesut din cele mai înţelepte cauze de destin. Al doilea, că ceea ce se întâmplă în mod diferit fiecăruia, pentru cel care cârmuieşte întregul univers reprezintă o cauză a bunului său mers, a desăvârşirii şi chiar a propriei existenţe.” Deși înțelepciunea stoicismului târziu poate fi lecturată și în cheie fatalistă, prin acceptarea credinței în soartă sau într-o forță exterioară naturii umane, implacabilă până la deznădejde, totuși, în ce mă privește, consider că fiecare om este creatorul propriului său destin. De la stoici am reținut mai curând necesitatea de a te conforma naturii, în sensul evitării nevoilor și dorințelor nefirești, nepotrivite, cât și acelor lucruri care te îndepărtează de propriul tău scop. Deși destul de târziu, am descoperit totuși că esența unei vieți trăite în orizontul împlinirii este, conform acestor înțelepți, viața trăită în acord cu un scop, altfel spus, în acord cu virtutea.[1] De altfel, prefer să admit că există o rațiune (logos) în tot ceea ce mi se întâmplă, chiar dacă nu o văd sau nu o înțeleg la un moment dat, decât să mă abandonez disperării sau să situez totul sub spectrul hazardului. „Scopul poate fi definit ca o viață în acord cu natura sau, cu alte cuvinte, în acord cu propria noastră natură umană, ca și cu aceea a universului, o viață în care ne abținem de la orice acțiune oprită de legea comună pentru toate lucrurile, adică dreapta rațiune care străbate toate lucrurile și este identică cu acel Zeus conducător care orânduiește tot ce există.”[2]

Atunci când ajungi să înţelegi că nimic din ceea ce ai trăit sau trăieşti nu reprezintă doar un accident, responsabilitatea ce însoţeşte această revelaţie îţi schimbă cursul vieţii. După cum admite şi Robin S. Sharma, într-o carte remarcabilă, cu un titlu deopotrivă bizar şi provocator[3], „Nu există haos în acest univers. Există un scop în tot ce ţi s-a întâmplat şi în tot ce ţi se va întâmpla. Fiecare experienţă de viaţă îţi oferă lecţii.” Într-un mod cu adevărat miraculos, care transcende logica obişnuită a umanului, fiecare om primeşte şansa de a-şi aduce, în felul său, contribuţia la crearea unei lumi mai bune şi mai frumoase. Indiferent în fața glasului sceptic sau negativist, prefer să gândesc astfel, din simplul motiv că este mult mai sănătos. Aceasta pentru că acceptarea hazardului poate să-l livreze pe om unui fatalism deconcertant. În schimb, prezenţa unui scop, chiar şi neştiut, conferă un sens căutărilor, zbaterilor, frământărilor reunite sub titlul generic viaţă. În textul The Star Thrower[4], Loren C. Eiseley povesteşte că, într-una din peregrinările solitare pe țărm, a întâlnit un copil care lua cu delicateţe stelele de mare împrăştiate pe nisip şi le purta cu grijă înapoi în valuri. Dezarmat de numărul impresionant de stele de mare, autorul l-a întrebat curios pe copil de ce face un lucru a cărei inutilitate i se pare evidentă. „Contează oare cele câteva vietăţi pe care reuşeşti să le arunci în mare, când sunt atât de multe răspândite pe întreaga plajă?” Băiatul a luat o steluţă în căuşul palmei şi, în timp ce o purta spre mare, i-a răspuns: „Poate că nu contează pentru celelalte, dar sigur contează pentru asta.” Istorisirea exprimă într-un mod simplu şi accesibil un adevăr fundamental: fiecare dintre noi suntem importanţi prin contribuţia pe care suntem capabili şi totodată datori să o aducem lumii în care trăim. „După ce totul a fost făcut, după ce totul a fost spus, indiferent ce ai dobândit, câte reședințe de vacanță posezi și câte mașini ai în garaj, calitatea vieții tale se rezumă la calitatea contribuției tale[5] Am cunoscut mulți oameni care au căzut pur și simplu în prizonieratul ambiției lor de a avea mai mult, de a poseda, de a deține bunuri. Din păcate, pe unii dintre acești oameni am fost tentat chiar să-i numesc prieteni, înainte de a le cunoaște intențiile. Acum, când îmi amintesc de acești captivi în propria lor cursă după abundență, îmi revine în minte soarta personajului mitologic Midas, cel care i-a cerut zeului să-i dea puterea de a transforma în aur tot ce atinge. Legenda spune că dorința sa i-a fost aproape fatală din simplul motiv că nu se putea hrăni. Tot ce atingea se transforma în aur, inclusiv propriile bucate.

Nici un om nu este insignifiant, dimpotrivă, fiecare dintre noi se naşte cu un scop determinat, cu o misiune pe care trebuie să o ducă la îndeplinire. Provocarea supremă constă în descoperirea acestei misiuni şi, odată identificată, angajarea tuturor eforturilor pe coordonatele ce duc spre destinaţie. Oare câţi dintre noi pot susţine cu convingere că au reuşit să-şi găsească scopul în viaţă? Altfel spus, câţi dintre noi ajung să cunoască motivul pentru care s-au născut, rolul sau raţiunea lor de a fi? Din păcate, numărul celor ce îşi conturează precis reperele propriei călătorii este dezarmant de mic. Cei ce reuşesc să îşi înscrie de timpuriu viaţa pe traiectoria împlinirii personale este nesemnificativ. În schimb, mulţi dintre noi rătăcesc, aleargă derutaţi în zigzag, ezită, avansează cu sfială sau se retrag impetuos, revin pe orbita firească după luni sau ani întregi, se pierd din nou în meandrele propriei vieţi şi îşi regăsesc propriul sine când sunt bătrâni şi istoviţi de-atâta căutare.

Stabilirea cât mai clară a unui scop în viaţă, avansarea cu luciditate şi disciplină către acesta, poate dacă nu să curme rătăcirile, cel puţin să le transforme în experienţe constructive. A avea un scop pentru care merită să trăieşti este modul optim de a traduce un simplu vis, o simplă virtualitate, într-o realizare memorabilă. Nelson Mandela, Maica Tereza, Henry Ford, Thomas Alva Edison, Walt Disney, Steve Jobs sunt câţiva dintre cei ce şi-au dobândit un loc bine meritat în panteonul celor ce şi-au înţeles menirea, şi-au stabilit un scop şi au pornit cu încredere către îndeplinirea lui. Refuz să cred că doar aceste figuri proeminente merită respectul nostru, din simplul motiv că orice necunoscut ce a reuşit de la o vreme să înţeleagă că viaţa sa nu este rodul întâmplării merită apreciat. A trăi pentru un scop, a vrea să faci ceva cu viaţa ta, a dori cu orice preţ să laşi o urmă frumoasă şi demnă înseamnă a depăşi simpla condiţie de supravieţuitor către un alt nivel de existenţă. Unul dintre cei mai importanţi scriitori francezi ai Renaşterii, Michel de Montaigne a exprimat acest adevăr atunci când a spus că „omul care optează să-şi trăiască viaţa cu un scop are şansa de a o transforma în capodoperă”.

Oare în ce constă scopul unui medic? Să aducă alinare celor suferinzi, să facă orice este posibil pentru a le reda sănătatea. Care este scopul unui profesor? Să dăruiască valoare celor pe care-i instruieşte, dar mai ales, îi inspiră. În ce constă raţiunea de a fi a unui artist? Să restaureze frumuseţea într-o lume agasată de grotesc şi penibil. Ce scop are un preot? Să traducă în fapte cuvântul sacru, provocându-i pe ceilalţi să-l urmeze în căutarea unei vieţi trăite în orizontul graţiei divine. Deşi scopurile fiecăruia diferă, toţi au în comun un lucru remarcabil: viaţa trăită cu un scop, acela de a face din lume un loc mai bun. Însă nu poţi să dobândeşti sentimentul profund al scopului în viaţă dacă nu reuşeşti să-l identifici sau să-l conturezi. Dacă nu ţi-ai adresat deja întrebarea, acum este momentul potrivit: oare care este scopul meu? Eşti singurul în măsură să caute răspunsul la o astfel de interogaţie esenţială. Te avertizez însă că, pentru a găsi un răspuns satisfăcător, trebuie să-ţi explorezi profund resorturile mentale şi, mai ales, să nu-ţi ignori propriile sentimente. Pentru că, aşa cum spune Blaise Pascal, „inima are raţiuni pe care raţiunea nu le înţelege”. Absenţa unui răspuns clar la o astfel de întrebare echivalează cu deruta, confuzia, înaintarea în derivă, irosirea propriilor resurse sufleteşti. Găseşte-ţi scopul sau menirea şi vei evita să rătăceşti fără noimă, precum o ambarcaţiune cu sistemul de navigaţie defect sau decalibrat! Însă trebuie să fii încredinţat că stabilirea scopului este o condiţie necesară dar nu şi suficientă în atingerea succesului dacă nu este însoţită de angajamentul faţă de scop. Angajamentul este combustibilul care te ajută să urmăreşti realizarea scopului, indiferent de dificultăţile sau neajunsurile ce pot să apară pe parcurs. Este cât se poate de adevărat că itinerariul unui om dobândeşte coordonatele pe care, într-o primă instanţă, le decid conjuncturile şi oamenii cu care acesta interacţionează. E greu de crezut că ai vreo şansă să te împotriveşti sau să te opui celor ce-ţi stabilesc cursul propriei deveniri. Ajungi să te conformezi obedient rigorilor fie ele şi prost întocmite, până într-o zi în care decizi să-ţi revendici propria autonomie.

Exerciţii de reflecţie:

Nu poţi să îţi alegi locul în care te naşti, părinţii, familia, împrejurările, însă ai şansa şi obligaţia, printr-un efort semnificativ de voinţă, să alegi ceea ce vrei să faci cu viaţa ta. Cum spune şi cunoscutul autor de literatură motivaţională, Roger Fritz, în cartea sa Fără riscuri nu există câştig, „nu putem schimba trecutul. Doar viitorul poate fi modificat… dacă suntem pregătiţi.” Trebuie să păstrezi mereu în minte faptul că, deşi nu poţi controla sau influenţa trecutul, ai misiunea de a-ţi construi cât mai frumos şi demn viitorul. Retrospectiv, ajungi la concluzia pertinentă că nimic din ceea ce ţi s-a întâmplat nu este întâmplător, ci are un rol în scenariul devenirii tale.

Priveşte cu atenţie în interiorul tău şi caută să stabileşti darurile cu care ai fost înzestrat, capacităţile pe care ai reuşit să ţi le cultivi sau pe care ai şansa de a le cultiva. Descoperă care este chemarea ta, talentul pe care îl poţi pune în slujba celorlalţi şi caută să-l transformi într-o lecţie despre performanţă şi succes.

Ce eşti dispus să faci pentru viitorul tău? Poţi alege doar să supravieţuieşti sau poţi alege să reuşeşti, să atingi succesul. Reflectează la scopul sau misiunea ta. Notează într-o agendă lucrurile care te entuziasmează, care îţi provoacă în cea mai mare măsură gândirea, voinţa şi imaginaţia. Care este culoarea visului tău sau, altfel spus, ce te vezi făcând cel mai bine în viaţă? Dacă scopul tău nu este rezultatul unei dorinţe puternice, izvorâte din resorturile profunde ale minţii tale şi nu este aliniat la un set de principii de viaţă sănătoase, şansa de a-l transforma în realitate este nesemnificativă.

Notează-ţi în agendă scopul tău. Scrierea lui îţi dă posibilitatea de a-l clarifica, de a-l gândi mai bine. Cântăreşte scopul tău. Evaluează-l astfel încât să ai certitudinea că merită să investeşti energie, timp, resurse! Dacă scopul tău merită, treci la treabă: transformă-l în obiective susţinute de activităţi cu termene de execuţie stabilite în mod realist.

 

[1]„The key to human fulfillment or happiness (eudaimonia) is living according to nature, and Stoic philosophy was based on this conception of the goal of life.” (Encyclopedia of Philosophy, vol.9, ed. Donald M. Borchert, Thomson Gale, 2006, p.254)

[2]Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Editura Polirom (traducere de C.I. Balmuș), Iași, 2001, p.237

[3]Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul, Editura Vidia (traducere din limba engleză de Patricia Cihodaru), București, 2010

[4] http://www.eiseley.org/Star_Thrower_Cook.pdf

[5]Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul, ed.cit., p.195

 

2 comments on “Nu alegi debutul călătoriei, însă poţi să alegi itinerariul…

  1. Leoveanu Claudiu spune:

    Cu toate ca, sunt o persoana care abunda de optimism, si care considera, la fel ca dumneavoastra, ca exista o ratiune in spatele fiecarei intamplari pe care am avut-o, nu pot sa nu ma intreb, de ce un om trebuia sa moara pentru ca tu sa-ti dai seama de scop (daca-ti dai)? de ce scopul unora, este moartea altora? iar de ce acei oameni, traiesc fara urmari, in timp ce un om smerit sade la un colt, cu o lacrima in ochi in timp ce spune: „ajuta-ma, te rog..”? Dar imi amintesc tot timpul de o povestire, in care o persoana vroia sa devina calugar. Iar el merge la manastire si i se spune ca pentru a deveni calugar, trebuie sa ia nuiaua si sa bata un copac o zi si-o noapte. Nedumerit fiind, accepta, si se apuca de treaba. Dupa ore bune in care batea cu nuiaua copacul, s-a maniat si a mers la preot sa-l intrebe de ce trebuie sa faca acest lucru, lipsit de sens, si ca mai bine prefera sa indure o munca productiva decat una ca asta. Iar preotul ii raspunde: „Daca tu nu poti intelege absurditatea din spatele deciziei unui om, cum vei putea tu vreodata sa intelegi caile nestiute si ascunse ale lui Dumnezeu?”. Trecutul nu poate fi schimbat, sunt de acord, dar poate fi schimbata perceptia asupra experientelor din trecut. Cat despre viitor, stiu un singur lucru despre el… ca-i nesigur. Iar tot ce mi-a ramas, tot ce a fost cu mine in fiecare experienta pe care am avut-o, ramanand neschimbat, a fost prezentul. Pentru ca trecutul e un prezent ce-a fost, iar viitorul unul ce va veni. Poate ca Universul e un haos. Poate chiar el e o fiinta vie. Nu stiu. Tot ce stiu e ca Universul nu opereaza cu bine si rau. El lucreaza cu creatie si distrugere.

    Cat despre articol, ca de altfel, despre tot ceea ce scrieti, e un altfel de hrana! Iar cei ce o vor gusta, o vor gati mereu.🙂

    • Ceea ce la un moment dat riscă să ni se pară absurd, de neînțeles, cumplit, dobândește cu timpul o logică, o rațiune a cărui înțeles nu mai pare atât de problematic. Ai reușit, Claudiu, să exprimi atât de frumos ideea aceasta în formularea ta încât simt nevoia să o rescriu (pentru a mi-o întipări mai bine în minte): trecutul nu poate fi schimbat, dar ne putem schimba percepția asupra experiențelor din trecut. Cred că avem șansa de a ne trăi viața într-un mod frumos și demn numai dacă suntem în măsură să acceptăm lecțiile succesive pe care le descoperim printr-o privire retrospectivă. Cred că e un lucru extraordinar faptul că viața unui om nu este trasată cu rigla matematicii, de unde și aceste priviri îndărăt, ocoluri reflexive, retrospectivele ce ne modifică percepția asupra trecutului, cu implicații evidente pentru prezent și, desigur, pentru viitor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s