Să experimentezi întunericul…

Întâi trebuie să cunoști bine întunericul ca să poți aprecia lumina” (Madeline L’Engle)

Există oameni care la un moment dat, cu sau fără voia lor, devin protagoniștii unor călătorii prin infern, oameni care ajung să resimtă într-un mod dureros și copleșitor seducția întunericului. Pe parcursul unor astfel de descinderi în abisul propriilor frământări, ființa lor devine obiectul cutremurării. Echilibrul interior este amenințat de disoluție sau, dimpotrivă, dobândește resurse care-l fortifică și-l îmbogățesc semnificativ. Cert este faptul că la capătul unor astfel de experiențe situate pe marginea dezolării, omul dobândește șansa de a se descoperi pe sine mai puternic, mai bun, mai înțelegător, altfel spus, dobândește șansa reîntâlnirii cu el însuși. La capătul unor astfel de experiențe, omul poate să rostească formula izbăvitoare Et in Inferno ego!… și am supraviețuit…

Se spune că vârfurile munților, crestele abrupte și inaccesibile reprezintă surse autentice de inspirație însă cred că mai importante decât acestea sunt văile adânci, prăpăstiile, cele care ajung să-l maturizeze pe cel care le traversează cu temeritate. Viața nu înseamnă nici pe departe o succesiune de clipe aurite, fericite, în care simți în ceafă respirația caldă a divinului, ca o mângăiere de părinte. Mai curând, grația și generozitatea lui Dumnezeu se strecoară printre neliniștile omului, printre clipele lui de confuzie și derută dizolvantă, precum apa printre pietrele unui râu de munte. Fericirea ajunge să fie savurată intens doar pe ruinele propriilor neputințe, căderi, experiențe-limită… Contrastul ajunge să potențeze fericirea, să o lumineze, așa cum tonurile intense, pregnante transferă ceva din încărcătura lor celor palide, vagi, estompate.

Indiferent de binecuvântările ce se revarsă în torente asupra ta sau de întunericul ce ajunge să te locuiască, trebuie să fii dispus să trăiești totul la intensități maximale, să strivești clipa în palme cu pasiune, însuflețire și entuziasm, dar mai ales, să nu uiți ce înseamnă să trăiești frumos. Momentele de încercări și clipele de întuneric pot fi, în cele din urmă, tot atâtea călătorii inițiatice de-a lungul cărora te fortifici sufletește, astfel încât să poți continua, să te ridici și să mergi mai departe. Peregrinările prin labirint, rătăcirile, adăstările, căderile, toate au rostul lor: îți pun la încercare limitele, te ajută să privești dincolo de ceea ce ești, să scrutezi cine și ce poți deveni. Vremurile grele sunt creuzetul în care se pregătesc în taină, neștiute de nimeni, cele mai frumoase experiențe de viață, cele mai prolifice perioade de dezvoltare. Totul este să înveți din căderile tale, să nu renunți, să nu abandonezi, să refuzi capitularea. Totul este să știi că, deși ești pus la pământ pentru o vreme, lovit și îngenuncheat, nu ești condamnat sau zdrobit iremediabil. Cele mai întunecate nopți lasă locul celor mai frumoase zile. Iar la capătul unei perioade în care nu ai întâlnit decât pământul zvântat de frământări și ai gustat cenușa neputinței, atunci când ajungi în cele din urmă să-ți înalți privirea, vei constata că albastrul cerului este cu mult mai albastru. Și-atunci vei ajunge poate să-ți spui că, în tot acest timp, Cerul nu te-a uitat, ci doar s-a ascuns de privirea ta pentru o vreme precum un loc de refugiu și calm s-a pierdut pentru o vreme într-o furtună. Să ai curajul de a traversa fiecare deșert pe care viața ți-l va pune în cale fără să te lași înghițit de nisipuri!

Anunțuri
Această intrare a fost publicată în Meditatii.

8 comentarii la “Să experimentezi întunericul…

  1. Mihaela Horodinca spune:

    Nu cred ca exista om care sa nu fi experimentat intunericul sub nici o forma. Esecul e momentul in care inveti, reevaluezi si gasesti noi cai de a ajunge unde ti-ai propus. Caderea e momentul in care devii mai puternic prin ceea ce traiesti si prin pretul pe care-l platesti.
    Intuneric si lumina… Miraculos e ca o lumanare poate aprinde o alta fara ca lumina primeia sa se imputineze.

    • Există un principiu simplu pe care l-aș smulge din spațiul în care este vehiculat (sălile de fitness) și l-aș transpune într-un alt registru, acela al dezvoltării personale: „no pain, no gain”, „fără să suferi (oricât de puțin) nu poți să acumulezi/să progresezi”. Ei bine, realizările noastre pot fi considerate, la limită, consecința căderilor sau a nereușitelor noastre sau, cum spune atât de inspirat John C. Maxwell, „sometimes you win, sometimes you learn”, cu completarea că, deși nu contează de câte ori cazi, contează să reușești să te ridici de fiecare dată. Ceea ce-l diferențiază pe un învingător de ceilalți oameni este faptul că numărul căderilor și cedărilor lui este întotdeauna mai mic decât numărul ridicărilor, al revenirilor. Dacă Columb s-ar fi gândit la cât de mult va pierde în călătoria sa, nu ar mai fi părăsit niciodată portul pentru a se îndrepta către noua lume. Fiecare om este, în fond, un navigator în fața unei lumi care își așteaptă dincolo de orizont descoperirea.

  2. karla spune:

    Admirabil exercitiu acest articol, ce ma provoaca spre o introspectie mai mult sau mai putin „altfel”. Te poti intreba adesea daca exista niste favoriti ai sortii, ce nu experimenteaza intunericul sub nicio forma, sau nu sunt compatibili cu elementele capabile sa invinga caderile si capitularile, si atunci refuza scufundarea in „adincul inimii sau al ideilor „.

    • Danke, Karla! E un articol scris într-un moment anume, din inimă, rescris apoi cu mintea… Cât despre cei care nu au experimentat întunericul sub nicio formă, nu știu dacă ar fi oportun sau just să-i numim privilegiați. Cert este faptul că, de fiecare dată când traversezi o perioadă de întuneric și ești dispus să înveți, ai parte de lecții valoroase.

  3. Leoveanu Claudiu spune:

    Si cand am vrut sa vad daca ati mai postat ceva am ramas surprins… Azi dimineata am scris si eu tot despre intuneric… Ce frumoase-s coincidentele :)…

    • Claudiu, dacă aș spune în acest moment că îmi doresc să am mai mult timp pentru scris, să reușesc mai mult decât acum să-mi exprim trăirile, aș da dovadă de ingratitudine. De aceea, târziu în noapte, mă rezum doar la a-i mulțumi Cerului pentru că din când în când face din mine un vehicul… Felicitări pentru postarea „Nu poți crea lumină în jurul tău dacă nu arzi…”. Înclin să cred că nu există coincidențe, ci mai curând șanse oferite celor cu preocupări similare de a se branșa din când în când la aceeași Sursă.

  4. Adrian spune:

    Un articol de nota 10 e acela care trezeste emotii in sufletul cititorul si raspunsuri in mintea sa. Acesta este unul de 10.
    Scris sub forma unei discutii mentor-discipol acest articol ofera raspunsuri si indrumare in jocul numit viata.
    Adresat -cred eu-mai intai tinerilor care se confrunta zilnic cu intunericul si lumina,desigur, necunoscand inca definitia niciunuia.Un articol adresat si celor mai in varsta,fiecare fiinta se confrunta in cursul vietii cu asa-zisul intuneric-suferinta-moment in care intervine liberul albitru atat de contestat in prezent.
    Apare momentul in care putem face doua lucruri :ne putem rataci in el in incercarea de al invinge sau putem invata sa-l toleram,invatand astfel din intuneric calea spre lumina asemenea scriitoarei Madeline L’Engle.
    Pana la urma nu poate exista lumina fara de intuneric.
    Termin comentariul printr-un citat „Ceea ce nu ne omoara ne intareste.” Frederich Nietzsche

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s