PMI – ora de filosofie (fragmente)…

Edward de Bono, cunoscut pentru numeroasele metode de stimulare a gândirii creative („metoda zarurilor”, „metoda matricei”, „metoda dar dacă…”, „metoda pălăriilor gânditoare” etc.), prezintă în cursul său de gândire (Cursul de gândire al lui Edward de Bono. Instrumente eficiente pentru a vă transforma modul de gândire, Editura Curtea Veche, București, 2009) un instrument practic, abreviat PMI și utilizat pentru generarea și aprecierea ideilor, situațiilor, subiectelor de orice tip. După cum remarcă autorul „PMI este un instrument de gândire eficient, atât de simplu, încât aproape nu poate fi învățat – deoarece toată lumea crede că, oricum, îl folosește deja.”(p.18) Acronimul se traduce prin P – PLUS, aspecte pozitive, M – MINUS, aspecte negative și I – INTERESANT, aspecte care pot funcționa ca sugestii de ameliorare/îmbunătățire. Concret, se cere unui grup să lanseze într-un interval de timp determinat (3-5 minute), cât mai multe idei care să se înscrie pe cele trei paliere sau categorii. O altă variantă ar fi împărțirea grupului în subgrupe și fiecare să se centreze pe unul dintre cele trei paliere… Ce mi s-a părut provocator la acest instrument este mai ales palierul I (Interesant) pentru că, așa cum remarcam mai sus, se pot emite sugestii valoroase pentru îmbunătățirea unei activități.

Profitând de încheierea unui semestru, am decis să aplic acest instrument la câteva clase la care predau Logica și Filosofia. Îmi propun în cele ce urmează să redau conținutul câtorva dintre rezultatele obținute (nu foarte multe, din rațiuni de economie a timpului):

Gabriela H. (XII C, specializarea științele naturii): P – ora de filosofie reprezintă pentru mine o oază de cultură; cu ajutorul celor învățate mi-am lărgit orizonturile și perspectiva asupra vieții; mi-au plăcut foarte mult trimiterile culturale, citatele, referințele critice vehiculate; mi-a plăcut sinceritatea domnului profesor, felul deschis în care ni s-a adresat; I – ar fi interesant dacă am viziona filme cu conșinut filosofic și apoi am orchestra dezbateri libere pe baza ideilor semnalate;

Cristian N. (XII C): P – ora de filosofie este foarte interesantă, îmi place felul în care ne vorbiți și felul în care prezentați lucrurile; M – ar fi bine dacă am reuși să învățăm să ținem un discurs în fața publicului; I – ar fi interesant dacă ne-ați spune mai multe întâmplări interesante din viața filosofilor;

Vlad B. (XII C): P – atitudinea profesorului din timpul orelor de curs; atmosfera din timpul orelor; parantezele, devierile de la subiect; M – punctualitatea la oră; I – ar fi interesant dacă am interpreta din punct de vedere filosofic  tablouri sau opere de artă;

Ana B. (XII C): P – ora de filosofie (în acest semestru) a fost foarte interesantă, mi-a plăcut modul în care ați abordat temele și m-ați determinat să-mi placă filosofia și să citesc mai multe creații ale filosofilor; I – ar fi interesant dacă am prezenta mai multe proiecte;

Cosmin G. (XII C): P – atmosfera din timpul orelor; I – ar fi interesant dacă la finalul fiecărui capitol am realiza dezbateri, dacă în ficare oră, două-trei persoane ar aduce câte un citat relevant și pe baza acestora am declanșa discuții;

Corina M. (XII C): P – ora de filosofie mă lasă mereu pe gânduri și îmi dă impresia că trece mult prea repede pentru a reuși să lămuresc toate problemele avansate și să găsesc eventuale soluții; I – ar fi interesant dacă am face mai multe activități prin care să reușim să asimilăm mai multe elemente de cultură filosofică;

Mărioara C. (XII C): P – este o oră în care putem să gândim liber, nu suntem condiționați precum la alte discipline; M – filosofii sunt adeseori greu de înțeles; I – ar fi interesant dacă am vedea filme pe care să le interpretăm apoi din punct de vedere filosofic.

Cătălina C. (XII C): P – este una dintre puținele ore pe care le consider hrană pentru suflet; îmi plac mult propunerile de cărți și de filme; M – dificultatea exprimării în limbaj filosofic; I – ar fi interesant dacă am „sacrifica” o oră ca să vizionăm un film; ar fi la fel de interesant dacă ora de filosofie s-ar continua într-un club de lecturi filosofice.

Anunțuri
Această intrare a fost publicată în Filosofie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s