Cartografiază-ţi mintea!

cartografie (s.f.) – disciplină care studiază tehnica de întocmire a hărţilor şi a planurilor topografice (din lb.fr. cartographie)

a cartografia ~éz tranz. (hărţi sau planuri topografice) – a întocmi, reprezentând pe plan suprafeţe ale scoarţei terestre; a executa hărţi şi planuri topografice.

(sursa: DEX´98)

Harta mentala.Madalina C.

Nu este nevoie de prea multă imaginaţie pentru a concepe creierul uman sub forma unui teritoriu vast, un ansamblu de regiuni străbătut de o reţea extraordinară de itinerarii, şosele, drumuri şi chiar poteci întortocheate. Odată acceptată imaginea, constaţi cu surprindere că traseele mentale reprezintă un compositum de impulsuri electrice, fluide, substanţe chimice, informaţii, coduri şi mesaje. Cu o viteză uimitoare, semnalele electrice parcurg topos-uri şi structuri moleculare cărora biologia le-a consacrat deja denumiri specifice: axoni, sinapse, dendrite. Parcurgând structuri de conexiuni cerebrale, semnalele electrice declanşează adevărate erupţii de compuşi chimici: neurotransmiţătorii. Ca explorator neexperimentat al universului mental, experimentezi senzaţia că asişti la un spectacol fascinant, comparabil ca amplitudine cu contemplarea unei metropole la oră de vârf, surprinsă de la înălţimea zborului unei aeronave. Este uimitor faptul că o structură de ţesuturi ce cântăreşte mai puţin de două kilograme şi ocupă o pondere de două procente din masa corporală a unui adult, dispune de funcţii, procese şi capacităţi remarcabile ce o transformă în cea mai complexă structură vie cunoscută din univers[1]. Dacă locuitorul unei alte planete sau reprezentantul unei civilizaţii extraterestre i-ar studia pe pământeni ar fi uimit de faptul că omul dispune „de un cortex surprinzător de complex, cu o gamă largă de aptitudini mentale avansate şi de o capacitate asociativă infinită, o capacitate de stocare virtual nelimitată şi o capacitate generatoare de idei noi şi asociaţii la fel de nelimitată”[2]. Productivitatea şi eficienţa creierului depinde de modul în care reuşim să fructificăm procese precum gândirea, judecata, memoria, imaginaţia, adoptarea deciziei, dar mai ales de modul inspirat în care profităm de natura asociativă şi creativitatea infinită de care suntem capabili.

Însă nu despre creier şi facultăţile lui remarcabile mi-am propus să vorbesc în puţinele rânduri care urmează. Precauţia mea provine din faptul că există specialişti în ştiinţele cogniţiei, neurobiologie sau neuropsihologie capabili să realizeze mult mai convingător o astfel de întreprindere. Vreau mai curând să supun atenţiei lectorului un instrument de lucru, o unealtă care, folosită în mod adecvat, se transformă într-un veritabil exerciţiu de cartografiere cognitivă. Despre un astfel de instrument de lucru (mental tool) se poate admite că revoluţionează tehnicile de memorare şi învăţare creativă. Continuând metafora geografiei mentale, îndrăznesc să susţin că explorarea teritoriului cerebral trebuie realizată într-o manieră adecvată, în acelaşi mod în care înţelegerea unei hărţi presupune un instructaj preliminar. Una dintre metodele de cartografiere a creierului constă în realizarea de „hărţi mentale” (mind maps), construirea de scheme euristice, reţele conceptuale de o complexitate variabilă. Cel care a fundamentat o astfel de tehnică este Tony Buzan, căruia cunoscuta publicaţie Forbes i-a atribuit cu ceva vreme în urmă statutul de conferenţiar de excepţie.

În ce constă realizarea unei hărţi mentale? În centrul unei coli de hârtie se plasează o imagine sau un cuvânt-cheie şi se construieşte un număr variabil de ramificaţii, respectându-se ceea ce autorul numeşte Reguli Fundamentale de Organizare (RFO). De pildă, pe ramurile principale putem formula succint, sintetic – chiar şi într-un singur cuvânt sau o imagine – răspunsuri la întrebări simple de genul: „Cine/Ce?”, „De ce?”, „Unde?”, „Cum?”, „Când?” ş.a.  Harta mentală poate fi concepută şi sub forma unei cărţi al cărui titlu îl plasăm în centru iar capitolele ei sunt în fond ramurile din care sunt derivate apoi aspectele de conţinut. Beneficiile procedeului constă în depăşirea blocajelor şi limitărilor mentale, ieşirea din zona de confort, eliminarea rigidităţii şi a inhibiţiilor ce sabotează creativitatea, descătuşarea fluxului cognitiv, generarea unei abundenţe ideatice, dar şi organizarea sau structurarea eficientă a informaţiilor, ideilor, gândurilor în structuri semantice coerente. Construind o hartă mentală determinăm creierul să producă o abundenţă de idei şi perspective, un flux conceptual sau ideatic pe care apoi îl înregistrăm în formă scrisă. „Reţeaua asociativă” se întinde în toate direcţiile, fără a fi condiţionată sau constrânsă la o desfăşurare liniară, cronologică, aşa cum se întâmplă în cazul exerciţiilor clasice de stimulare a creativităţii. „Orice hartă mentală este potenţial infinită. Din perspectiva naturii sale arborescente, fiecare cuvânt sau imagine adăugată la harta mentală creează posibilitatea unei game noi, mai extinse, de asocieri, care, la rândul lor, adaugă posibilitatea de noi mulţimi şi mai mari, ad infinitum. Astfel, se demonstrează din nou inifinita natură asociativă şi creativă a fiecărui creier uamn normal”[3]. Zilnic creierul nostru generează idei, gânduri, informaţii, producţii imaginative care apar, strălucesc pentru o vreme pe firmamentul conştiinţei, după care se întorc în neantul din care au fost scoase. Unele dintre aceste idei sunt prelucrate, primesc o configuraţie mentală coerentă, sunt modificate şi organizate în funcţie de un pattern categorial prestabilit, în timp ce altele se pierd, coboară din nou dincolo de lumina conştiinţei. Spre deosebire de notarea liniară a ideilor ce privează gândirea de ceea ce are ea mai valoros, harta mentală fructifică din plin înzestrările gândirii, specificul ei efervescent. Contextul, corelaţiile adesea surprinzătoare, asocierile, legăturile dintre ideile precedente şi cele ce urmează sunt chei care deschid, eliberează fluxul creativităţii.

Hărţile mentale devin astfel un instrument intelectual indispensabil, un suport cognitiv valoros pentru îndeplinirea sarcinilor de învăţare, pentru construcţia unui eseu, a unei prelegeri sau, pur şi simplu, pentru adoptarea eficientă a unei decizii într-o împrejurare oarecare de viaţă. Conform autorului sus-menţionat, există hărţi binare – cu doar două ramuri ce pleacă din centru, utile pentru a ne facilita adoptarea unor decizii, clarificarea alegerilor personale, echilibrarea factorilor opuşi (de genul: da/nu, bine/rău, scump/ieftin etc.), evidenţierea compromisurilor – dar şi hărţi policategoriale sau multiramificate, ideale pentru tratarea unor subiecte mai complexe.

Subiectul hărţilor mentale ar merita o tratare mai generoasă pe care nu mi-o pot îngădui în acest moment. Însă, în finalul acestor sumare reflecţii, îmi permit să lansez câteva provocări: poate că ar fi oportun un curs de educaţie mentală sau chiar o suită de cursuri despre cum să înveţi, cum să foloseşti creierul într-un mod mai eficient. Într-o eră a bombardamentului informaţional (formulare devenită demult un loc comun), acest deziderat – a învăţa să înveţi – este mai mult decât o condiţie necesară a supravieţuirii. Câţi dintre cei plecaţi în aventura cunoaşterii nu se simt adesea copleşiţi, sufocaţi de volumul dezarmant de informaţie? Câţi dintre noi pot să admită fără rezerve că reuşeşsc să absoarbă cu succes informaţiile şi, mai ales, reuşesc să le transforme, să le folosească atunci când trebuie? Iată de ce se impune mai mult ca oricând cunoaşterea şi folosirea unor instrumente, tehnici şi strategii optime, menite a produce randamentul intelectual atât de râvnit. Orice maşinărie pe care o cumpărăm spre folosinţă vine împreună cu un manual de instrucţiuni sau un set de reguli de utilizare. Oare de ce creierul nostru, o maşinărie vie atât de complexă, nu ar avea el însuşi un manual de utilizare? Există o colecţie impresionantă de cărţi care pot fi asumate ca instrumente valoroase în sprijinul unei folosiri adecvate a creierului. Deschid o listă la care invit cu respect cititorul să adere: Cum gândeşte creierul (William H. Calvin), Tipuri Mentale (Daniel C. Dennett), Şase Pălării Gânditoare (Edward De Bono)…


[1] “The extent of the brain’s capabilities is unknown, but it is the most complex living structure known in the universe.” (Brain Facts – A Primer on the Brain and Nervous System, The Society for Neuroscience, Introduction, www.sfn.org.)

[2] Tony Buzan, Barry Buzan, Hărţi mentale (The Mind Map Book), trad. din limba engleză realizată de Alexandra-Andreea Cork la Editura Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2012, p.120.

[3] idem, p.110.Procese reglatorii Harta Mentala

Anunțuri
Această intrare a fost publicată în Meditatii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s