Un gând…

10 comments on “Un gând…

  1. adrian1602 spune:

    stiu ca e total off-topic dar tind sa va cer o recomandare de carte-orice din psihologie perfect ar fi o introducere sau orice inafara de cartea de la scoala
    -Ma plictisesc grozav vara asta

    • Bună, Adrian! Cu scuzele de rigoare pentru întârzierea cu care îți răspund și cu speranța că ai găsit între timp activitățile potrivite pentru a face zilele mai frumoase, îți recomand o carte pe care am descoperit-o destul de recent în librăria Alexandria și pe care o descopăr: Robin S. Sharma, „Sfântul, surferul și CEO-ul”, în cazul în care reușește să te prindă genul literaturii de dezvoltare personală. Am citit acum vreun an o altă carte a aceluiași autor, cu un titlu la fel de intrigant și provocator: „Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul”.

  2. Nichifureac Dorin-Stefan spune:

    Domnule profesor Florin Popovici, câteodată simt că mă cert cu filosofia. Cu cât citesc mai mult, în loc să-mi clarific nelămuririle, ele sporesc… În mine erup întrebări, iar uneori e așa de greu să afli un răspuns! De aceea, vă cer ajutorul într-o problemă, întrucât îmi sunteţi prieten pentru înţelepciune.
    E vorba de următorul lucru: există o diferenţă între „a fi” și „a exista” ? Aș vrea să vă intuiesc puţin răspunsul (la început) și îmi permit să răspund cu Da, există o diferenţă. Spre exemplu, o piatră; ea există pur și simplu, deci „a exista‟ îi este caracteristic. Un om, pe lângă faptul că îl posedă pe „a exista”, îl are și pe „a fi”, pentru că poate gândi, poate raţiona. Iar după Parmenide, „a fi” e totuna cu „a gândi”. Şi tocmai aici e problema. Descartes spune: „Cuget, deci exist!”, dar o piatră există foarte bine chiar fără să cugete. Şi mă-ntreb: nu ar fi mai corect să spunem “Cuget, deci sunt” decât “Cuget, deci exist”?

    • Mă bucur să-ţi vorbesc din nou, Dorin-Ştefan, prieten al „sophiei”! Cât despre răspunsuri la întrebările şi nedumeririle tale, îţi amintesc despre opinia lui Bertrand Russell care, în lucrarea „Problemele filosofiei”, spune că valoarea filosofiei trebuie căutată în însăşi incertitudinea ei şi nu atât în răspunsurile pe care este capabilă să ni le ofere. În ceea ce priveşte relaţiei „a fi” – „a exista” îţi recomand abordarea heideggeriană (din „Fiinţă şi Timp”), chiar dacă te va surprinde puţin: „a fi” este din punct de vedere ontologic un mod de fiinţare inferior lui „a exista”… A exista presupune problematizarea, interogarea (esenţială) cu privire la propriul mod de a fi, la propria fiinţă (mod specific de a fi umanului, eminamente uman)…

      • Nichifureac Dorin-Stefan spune:

        Trebuie să vă mărturisesc că sunt șocat, cutremurat… mi se părea atât de logic ca “a fi” să-i fie superior lui “a exista”! Toate asocierile mele, toate legăturile pe care mi le-am format în minte acum s-au prăbușit…

  3. Karla Richter spune:

    Am găsit acest articol pe blogul http://houseofenglishbc.blogspot.ro/p/ce-fel-de-profesor-sunt.html?spref=fb

    si realizez ca profesorii sunt foarte interesați de rolul pe care il au în „viata cetății”

    „Ce fel de profesor sunt?

    ~Profesori şi profesori

    Eu sunt un profesor fericit. Știu ca suna ca un afront în ziua de azi să te declari fericit, când educația romaneasca numai desprinsa din basme care sa vorbească de “fericire pana la adanci batraneti” nu este. M-am întrebat adesea daca, pe lângă traditia unei cariere didactice initiata in familie de mama, a mai fost ceva care sa ma conduca spre meseria pe care o practic. Si, de fiecare data, la o evaluare mai detaliata sau sumara a motivelor pentru care nu as face altceva, ajung invariabil la aceeasi rezolutie: meseria asta m-a ales pe mine pentru ca sunt capabila sa o fac cu daruire, bucurie si entuziasm. Sunt trei elemente care imi asigura o stare de fericire in conjunctura total nefericita in care se plaseaza invatamantul romanesc astazi.
    Mi s-a spus, uneori cu admiratie sau cu ceva urme de repros (de catre colegi, studenti sau membri ai familiei), ca pur si simplu radiez de placere sau devin complet absorbita atunci cand ma captiveaza tematica cursurilor pe care le pregatesc, a lucrarilor de cercetare pe care le scriu sau lucrul efectiv la catedra. Cred cu tarie că e o binecuvantare si nu un blestem (cum cred altii) sa fiu si un profesor împătimit/pasionat/dăruit meseriei mele – o “specie” rara, care se revendica de la modelul “Domnu’ Trandafir” si traieste pentru “invataceii” sai, fie ei de o schioapa sau trecuti de mult de prima tinerete. Cum ne recunoastem noi, cei care, cu idealismul nostru si lipsa de pragmatism care ne caracterizeaza inca mai vrem sa fim “apostoli” ai neamului cat se poate de neatinsi de coruptie, mediocritate si meschinarie? După faţa care se luminează si ochii care scânteiază de bucuria de a se afla in mijlocul elevilor, mereu aproape si de ajutor.
    După blandetea imbinata cu fermitate din vocea cu care incurajeaza, da povete si dojeneste uneori.
    După hainele adesea indelung purtate dar stralucind de la departare de curatenie, in comparatie cu ale celor care au dat cinstea pe “firma”…

    Am avut sansa sa am ca modele de viata profesori cu tact si talent pedagogic pe care i-am urcat pe un piedestal si i-am pus in rama atunci cand ca i-am recunoscut ca adevarati profesionisti in domeniu. M-am ghidat insa dupa deviza de a lua doar ce e bun de la fiecare, acceptand ca pana si zeii nu erau perfecti. Inclin sa cred ca dorinta vizibila de autodepasire, perfectionismul, ambitia si perseverenta cu care imi practic meseria m-au ajutat sa imi creez, la randul meu, o aura de profesor talentat…daca talentul inseamna sa reusesti atat tu cat si cei pe care ii indrumi sa atinga tintele, oricat de sus ar fi, atunci da, probabil sunt si “talentata”.

    Am sa enumar mai jos cateva din “modelele” de care m-am dezis si ma lupt in continuare sa ma indepartez cat pot de mult.
    Profesorul revoltat – suparat pe sistem, pe colegi, pe elevi/studenti, pe viaţă, gaseste pricina la orice si reactioneaza adesea, disproportionat, se angajeaza in controverse, atrage situatii tensionate si arata mereu cu degetul spre un vinovat pentru tot ce se intampla in clasa lui, in scoala lui, oriunde si oricand. Rabufniri avem fiecare din noi, supusi zilnic la atatea situatii kafkiene, dar important este pana unde mergem si cat pot suporta si ceilalti ca noi sa fim intotdeauna ‘Gică Contra” care se impotriveste din principiu, dar nu vine niciodata cu solutii constructive.
    Profesor frustrat – rabuneste cu invidie vădită ori de cate ori altcineva resuseste unde el/ea a esuat, pedepseste cu asprime elevii ca sa se razbune pentru “nedreptati” suferite, nu se poate abtine sa nu se bucure cand “capra vecinului” a ajuns macar la reanimare daca nu deja la protap.
    Profesor-căpcăun/balaur/zbir/terorist à la “Domnu Vucea” – scoate fum si flacari de cum paseste in clasa, se repede continuu asupra “victimelor” cu ameninţarea că ii “mananca cu fulgi cu tot” daca “aude musca în tavan, îi “frige la note”, îi ingheata din priviri, revarsa asupra lor lebede negre pana cand inteleg ca au nevoie de “ajutor” (pregatire in particular) ca sa iasa basma curată – toate astea sunt menite sa arate cat sunt de puternici cand, de fapt, ei sunt, adesea, la randul lor, victime ale terorii sefilor, sotilor/sotiilor si isi recupereaza stima de sine asuprind pe cei mai neputinciosi ca ei.
    Profesor vânător – de sanse si puncte pentru propasire si avansare ierarhica, de greseli pe care sa le puna la “gazeta”, de fuste cu parfum de corupere de minori/e, de recompense care sa-i ateste meritele prin gradatii, diploma si ordine…Trebuie sa recunosc ca, o vreme, am vanat si eu partea mea de puncte si laude ca rasplata a muncii mele fără măsură.
    Profesor blazat – se manifesta ori de cate ori intra in starea de acceptare fara tagada a situatiei de fapt, isi pierde lumina din priviri, e mereu absent si lipsit de reactie, lasandu-se dus de val oriunde il poarta…As fi ipocrita sa spun ca nu am incercat si eu sentimentul acesta, vazand cum mediocritatea e adusa la statut de mare arta, servilismul deschide mai usor ușile decât iarba fiarelor si patriotismul meu de “ierbivora” indragostita de iarba de acasă trece drept refuz de a iesi din bula de confort…
    Promit ca atunci când mai descopăr alte modele memorabile sau funeste, care ar merita prinse in tipologia pedagogilor, voi redeschide lista.”

    • Cât de frumos ar fi dacă fiecare dascăl ar înţelege responsabilitatea pe care o are în formarea (construcţia) destinelor celor pe care-i educă. Conştientizez că sunt multe lucuri de învăţat şi la fel de multe lucuri de făcut pentru a ajunge un DASCĂL în adevăratul înţeles al cuvântului. Dar mă consolează gândul că sunt pe drum… Mi-e greu să concep o profesie mai frumoasă şi mai plină de bucurii…

  4. Chifan vasile spune:

    Sunt întrutotul de acord cu tine, aștept să văd interesul tinerilor prin realizările de mâine ale lor și prin bucuria ce ar putea să o sădească în noi toți care într-o măsură mai mare sau mai mică au reușit să-i provoace la o evoluție spirituală a națiunii.

    • Deşi sunt cuvinte mari şi risc să mă abandonez unei tonalităţi bombastice, îndrăznesc să spun că nutresc aceeaşi speranţă de la cei cu care interacţionez… investesc în ei încrederea într-un viitor mai bun, mai curat, mai frumos…

  5. HRISTOS A INVIAT!!!As spune, o anologie riscanta, dar cu mult tilc&inteles. Multumim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s