O analogie concludentă (?) – „a citi” şi „a (te) hrăni”…

Avem tot ce ne trebuie ca să fim fericiţi, dar nu suntem fericiţi. Ceva ne lipseşte. M-am uitat în jurul meu şi mi-am dat seama că lipsesc tocmai cărţile… Şi m-am gândit: poate că în cărţi se află izbăvirea.” (Ray Bradbury, Fahrenheit 451, Editura Paladin, Bucureşti, 2013, p.89)

Pentru că în ultima decadă a lunii aprilie s-a sărbătorit CARTEA (23 aprilie – ziua mondială a cărţii), voi încerca, în câteva rânduri, o analogie (construită prin complicitatea elevilor la orele de Logică şi Argumentare şi lăsată de atunci în „sertar”/draft). Reamintesc celor ce se îndeletnicesc, fie şi sporadic, cu studiul logicii că analogia este un raţionament prin care se stabilesc (identifică) asemănări între două obiecte, fenomene sau situaţii şi, pe baza acestor însuşiri comune, se derivă o concluzie ce priveşte transferul unei noi proprietăţi de la un obiect la celălalt.

  • Atât lectura cât şi hrănirea ajută la creştere, dezvoltare; şi una şi cealaltă îţi conferă un plus de energie şi dinamism: în timp ce hrana dăruieşte ţesuturilor ingredientele necesare supravieţuirii, lectura constantă, menţinută cu consecvenţă, generează un tonus cerebral sau intelectual;
  • Aşa cum există tipuri diferite de alimente (mai mult sau mai puţin bogate în substanţe nutritive, minerale, vitamine, proteine etc.) în aceeaşi manieră, se poate admite că există tipuri diferite de cărţi şi/sau lecturi (cu mai multă sau mai puţină substanţă sau conţinut);
  • Există alimente pe care le devorezi în grabă, sub imperiul crizei de timp sau al senzaţiei acute de foame (fac trimitere în acest loc la celebrul clişeu „mic dejun frugal/pe fugă”), tot astfel cum descoperi cărţi pe care le citeşti precum în transă, absorbit până la disolvarea sinelui şi, la polul opus, afli cărţile la care zăboveşti, adăstezi pe îndelete, savurându-le cu „înghiţituri” mici, întârzieri asumate;
  • Aşa cum judecăm frecvent alimentele după modul în care arată (după aspectul, estetica sau prezentarea lor), unele fiind atrăgătoare ca prezentare dar nocive ca şi conţinut iar altele mai puţin aspectuoase dar extrem de bogate în substanţe nutritive, tot astfel judecăm adesea o carte după copertă sau calitatea hărtiei (s-ar putea să greşim în ambele situaţii);
  • Aşa cum există o hrană ce ameninţă organismul prin adaosurile sale (compuşi chimici meniţi a-i prelungi valabilitatea sau a-i ajusta aspectul), tot astfel există lecturi care îţi ameninţă gândirea prin ideile strecurate perfid printre rânduri;
  • Dacă patologia legată de alimentaţie este extrem de generoasă, de ce nu ar exista şi o patologie a lecturii? De pildă, am putea vorbi despre bulimie şi în ceea ce priveşte lectura: citeşti de dragul de a citi, dar nu te saturi, resimţi o foame excesivă de a citi; Alta este însă problema: în ce măsură reuşeşte metabolismul tău să proceseze aşa cum trebuie hrana pe care i-o oferi? Privit prin această perspectivă, bibliofilul devine, într-o oarecare măsură, un autentic „bulimic intelectual”;
  • Dacă în ceea ce priveşte hrana nu contează atât de mult ce mănânci, ci felul în care digeri, tot aşa stau lucrurile şi în privinţa lecturilor: nu contează atât de mult cât citeşti, ci mai curând felul în care absorbi, transformi, metabolizezi intelectual, sau, pe scurt, cum prelucrezi şi foloseşti ceea ce citeşti;
  • Lipsa de hrană declanşează o necesitate: foamea. Iar foamea împinge la disperare, disperarea dovedindu-se adesea sursa unor gesturi extreme; poate că foamea de lectură nu produce gesturi extreme, dar declanşează o formă de inaniţie spirituală la fel de periculoasă; lipsa lecturilor slăbeşte, sărăceşte spiritul, îl atrofiază;
  • Într-o accepţie vulneabilă la simplificare, gastronomia este arta de a găti; ea îşi găseşte un corespondent în lumea cărţilor: arta de a citi;
  • În perioada de început – copilărie, adolescenţă – este foarte important să te hrăneşti bine; la fel de important este să acumulezi prin lectură, în zorii devenirii tale, fondul de cunoştinţe, rezerva vitală, atât de necesară adaptării într-o societate pliată pe cunoaştere şi mai ales pe cunoaşterea instrumentalizată, operaţională;
  • Unele perioade istorice – ex. perioada atât de nefastă a comunismului românesc – s-au caracterizat printr-o limitare dramatică, în numele unei raţionalizări absurde, atât a accesului la hrană, cât şi la lectură. Motivul? Un popor hrănit şi citit (instruit) poate deveni oricând o armă redutabilă împotriva ideologiei dominante;

Vă invit să completaţi premisele şi să deduceţi singuri concluzia acestei analogii, dar mai ales să-i evaluaţi gradul ei de plauzibilitate.

Această intrare a fost publicată în Meditatii.

3 comentarii la “O analogie concludentă (?) – „a citi” şi „a (te) hrăni”…

  1. elev spune:

    Astăzi se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui SOREN KIERKEGAARD. „Nu uita să te iubeşti pe tine însuţi” SOREN KIERKEGAARD a scris peste 40 de lucrări şi a influenţat marii gânditori, precum Simone de Beauvoir, Niels Bohr, Albert Camus şi Jean-Paul Sartre.

    Cele mai importante lucrări ale lui SOREN KIERKEGAARD sunt: „Despre conceptul de ironie”, ” Frică şi cutremur”, „Repetiţia”, „Fărâme filozofice sau o fărâmă de filozofie”, „Conceptul de angoasă”, „Stadii pe drumul vieţii”, „Post-scriptum neştiinţific, concluziv”, „Faptele iubirii”, „Boala de moarte” şi „Cartea despre Adler”.

    • Kierkergaard este unul dintre gânditorii ce au influenţat existenţialismul secolului XX, alături de alţi gânditori consacraţi. De exemplu, motivul angoasei dobândeşte statura de temă predilectă în scrierile frământate ale lui Sartre, Camus…

      • Karla Richter spune:

        Actualitatea lui Kierkegaard transpare şi dintr-o altă trăsătură fundamentală a gândirii sale. După cum s-a remarcat, nici o altă filosofie anterioară „nu a pus atâta greutate în observarea caracterului determinat, nedelegabil şi ireversibil al existenţei individului şi nu a făcut din acest caracter momentul cheie al filosofării”
        În fapt, Kierkegaard nu ne propune nimic. El încearcă numai să ne spună adevărul, cu toată energia sa spirituală. Kierkegaard nu ne arată nici un drum, nu ne furnizează nici un program, nu ne încurajează în nici o acţiune constructivă. Ne putem deci întreba: ce înseamnă Kierkegaard pentru noi? Răspunsul lui Karl Jaspers este: Kierkegaard poate provoca în noi o răsturnare care ne ajută să căutăm loialitatea, această căutare niciodată terminată, pe care ne face să o reluăm în fiecare zi.
        Cautarea fara a transgrega eticul se afla în cunoaștere, care are ca nutrient de bază ”Cartea care Rămâne”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s