Tinerii Dezbat – 2013 (etapa regională, Suceava, 27-28 aprilie) sau Dezbaterea ca terapeutică socială

Urzite departe de curiozităţile şi indiscreţiile noastre, neştiute de mulţi dintre noi, lucrurile frumoase se petrec totuşi. Printr-o alchimie stranie a destinului sau a împrejurărilor, aceste lucruri splendide îmbracă forma întâlnirilor memorabile la capătul cărora te descoperi, ca participant, îmbogăţit şi fortificat sufleteşte. De ceva vreme, discursul motivaţional de peste ocean a consacrat noţiunea de law of attraction, tradusă prin faptul că atitudinea şi gândirea unei persoane faţă de evenimentele din jur pot să atragă conjuncturi faste sau nefaste. Interpretat într-o logică a simţului comun, conceptul pragmatist dobândeşte următoarea formulare: indiferent dacă te aştepţi să se întâmple ceva bun sau rău în viaţa ta, şansele ca acel lucru să se manifeste cresc semnificativ. Sau, altfel formulat, dacă îţi spui că vei câştiga sau că vei pierde, în ambele cazuri ai dreptate. Textul de faţă reprezintă o modestă încercare de descriere a unei experienţe pe care înţelepţii greci, mari admiratori ai dezbaterii, ar fi plasat-o fără doar şi poate sub semnul „kairosis”-ului, adică al împlinirii.

În faţa oricărui eveniment, orice om vine cu un orizont de aşteptări prealabile pe care derularea evenimentului în cauză le confirmă sau le infirmă. Tot astfel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte lectura unei cărţi, vizionarea unui film, angajarea într-o relaţie interpersonală sau într-un simplu dialog etc. Ca participant la etapa regională a concursului Tinerii Dezbat m-am aşteptat să găsesc o manifestare de înaltă ţinută iar expectanţele mele au fost nu numai confirmate, ci depăşite. Regizată abil de un director de turneu charismatic, Liviu Gajora şi beneficiind de contribuţiile valoroase ale celor doi voluntari, Alexandra Chiriac şi Ştefan Cenuşă, competiţia m-a impresionat prin maniera inspirată în care a reuşit să adune într-un cor orchestrat armonios atâtea voci distincte. Timp de două zile, în spaţiile oferite cu generozitate de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava, şi-au dat întâlnire douăzeci şi două de echipe. Argumentele invocate de aceste echipe de tineri entuziaşti s-au articulat într-un spectacol deopotrivă fascinant şi copleşitor. Temeiurile aduse ca sprijin pe durata înfruntărilor şi-au măsurat reciproc consistenţa, filosofiile de caz s-au făcut şi desfăcut, ariile de conflict s-au conturat clar sau au fost doar sugerate, ilustrările şi exemplele au erupt din ambele tabere precum salvele sau rafalele. Am simţit, ca participant şi arbitru, că atmosfera din săli îşi schimbă semnificativ consistenţa, se îmbogăţeşte, se purifică. Aflat în miezul evenimentelor, ca debater sau arbitru, ai impresia că respiri, prin filtrul argumentelor ce se produc, un alt aer, curat şi onest: un aer de normalitate. Este ca şi cum între cer şi pământ se instituie o nouă lume, un fel de topos privilegiat, o „ideo-sferă” în care ideile celor prezenţi îşi dau întâlnire, se ţes, se întretaie, se înfruntă într-un spectacol unic. Şi atunci, o pot spune cu riscul asumat de a sfida modestia, te simţi tu însuţi special, deosebit, privilegiat.

Ce înseamnă Tinerii Dezbat? Într-o formulare pe cât de sumară, pe atât de vulnerabilă la critici: Tinerii Dezbat constituie o lecţie valoroasă de democraţie, cultură civică şi respect. O dată angajat în această competiţie, descoperi că toleranţa nu este un dat sau un de-la-sine-înţeles, ci mai curând un exerciţiu ce trebuie asumat şi practicat cu stil şi consecvenţă. Constaţi că dialogul coerent, civilizat şi bine îmbogăţit din punct de vedere argumentativ are virtuţi ce surclasează net retorica sterilă a cotidianului. Argumentele se succed galopant sau, dimpotrivă, se aşază, prin complicitatea celor prezenţi, în articulaţii reflexive prudente şi calme. Sunt lansate intervenţii temerare, nedumeriri, prelungiri riscante de gânduri nerostite, se solicită clarificări izbăvitoare, se construiesc răspunsuri sau se opun refuzuri politicoase. Runda dobândeşte pe alocuri tonul alert al unui allegro sau ia forma un crescendo exploziv căruia îi anticipezi cu uşurinţă deznodământul. Dezbaterile îţi oferă astfel un adevăr cu valoare de revelaţie: mult râvnita democraţie, cu libertăţile şi drepturile aferente, este valoroasă doar atunci când se corelează cu tot atâtea responsabilităţi: faţă de tine, faţă de semeni, faţă de mediu, faţă de Celălalt absolut. Dezbaterile dăruiesc celui ce se îndeletniceşte cu ele revelaţii izbăvitoare. Democraţia şi, implicit, libertatea, reprezintă mai curând un deziderat ce trebuie urmărit cu obstinaţie, un scop pe care se cuvine, parafrazându-l pe J.W. Goethe, să-l cucereşti zilnic, neîncetat. Îndrăznesc să lansez un gând provocator de polemici: libertatea de expresie (în care se poate înscrie ca specie şi dezbaterea) nu trebuie oferită oricui, ci numai celui ce ştie să o asume responsabil, transformând-o în artă de a trăi. Tinerii Dezbat e un spectacol jalonat la un capăt, de entuziasmul, pasiunea, dorinţa de afirmare a debater-ilor, iar la celălalt, de speranţa dascălilor, încrederea acestora într-o prestaţie performantă a propriei echipe. Cei ce nu au gustat vreodată dintr-o astfel de experienţă ar reuşi acum cu destulă dificultate să surprindă amplitudinea evenimentelor despre care vorbesc.

În esenţă, dezbaterea este un veritabil exerciţiu de terapeutică socială, condiţia necesară şi suficientă a unei democraţii funcţionale. Adunate, sistematizate, filtrate sau distilate atent, argumentele şi temeiurile restabilesc echilibrul, redând astfel curăţenia spiritului. Dezbaterea devine pretextul unei schimbări sociale de durată, o schimbare ce nu se poate realiza decât prin eforturi concentrate. Angajate în rundele ce se succed febril ca într-o cursă contracronometru, echipele devin parte dintr-un întreg armonios în care liantul e dat în egală măsură de spiritul competitiv şi de cooperare. Prin astfel de acţiuni, societatea românească are şansa de a accede la un adevăr fundamental: invectiva, băşcălia neruşinată – devenite din păcate ingrediente (ne)fireşti ale spectacolului cotidian – trebuie cât mai curând înlocuite cu polemica argumentată, disputa de idei, dialogul civilizat. Conştientizăm, prin intermediul dezbaterilor, că temeiurile, probele ferme, fundamentele credibile, şi nu violenţa sau vacarmul malign, sunt condiţiile necesare de acceptare a unei idei. Descoperim totodată, prin dezbateri, că numai printr-o tăcere activă, atentă şi cu adevărat interesată de ceea ce ni se comunică, avem şansa de a-l înţelege şi a-l tolera pe celălalt, semenul nostru, indiferent de cum arată, ce culoare are pielea lui sau ce haine poartă. Ceea ce contează cu adevărat este culoarea enunţurilor sale, haina pe care spiritul său o îmbracă, forma şi conţinutul gândirii lui. Doar astfel avem şansa – după cum spune într-un loc K.R. Popper, mare admirator al polemicii civilizate – şansa apropierii de adevăr. În faţa exerciţiului sincer al căutării adevărului, pe care dezbaterile îl cultivă din plin, toate ornamentele, decoraţiunile lingvistice, artificiile bombastice sau stilistica aridă şi găunoasă a timpului nostru sunt deconspirate pentru aerul lor ipocrit şi caduc. Poate că nu ar fi deloc de prisos, chiar ar fi oportună o injecţie în mentalul colectiv care să conţină spiritul onest, entuziast al competitivităţii şi fair-play-ului întâlnit la astfel de competiţii.

2 comments on “Tinerii Dezbat – 2013 (etapa regională, Suceava, 27-28 aprilie) sau Dezbaterea ca terapeutică socială

  1. Andrei spune:

    In calitate de debater imi permit sa iau cuvantul si sa va raspund la intrebare domnule profesor. A fost nu un singur caz ci mai multe cazuri in care ne-am confruntat cu problemele si motiunile in discutie la nivel istoric pentru o analiza complexa a cazurilor. Uneori istoria poate da bune exemple si se manifesta activ daca nu in cadrul tuturor cluburilor de debate in cadrul celor mai multe. Asta este parerea mea.

  2. Prof. Chifan Vasile spune:

    E bine că tinerii dezbat şi pun probleme pertinente, este admirabil.
    Dar oare au ei maturitatea şi luciditatea să analizeze acele probleme în context istoric şi aici fac referire la istorie in ansamblul său nu doar pentru o perioadă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s