Despre un alt fel de geografie… GEOGRAFIA INTERIOARĂ

Se spune despre hărţile navigatorilor din perioada medievală că aveau, pentru teritoriile necunoscute (lb.lat. terra incognita), o formulă ce poate fi echivalată fără riscul de a greşi cu tabu-ul, interdicţia, dezarmarea şi chiar frica de păcat: hic sunt leones. Obiceiul poate fi urmărit de-a lungul timpului până în perioada antichităţii, istoricul roman Plutarch (cca.46-125), în ale sale Vieţi paralele criticându-l ca pe un produs al imaginaţiei poeţilor şi plăsmuitorilor de fabule. Dincolo de aceste mărturisiri despre animale fioroase sau bestii sălbatice gata să sfâşie pe oricine ar îndrăzni să sfideze limita, mărturisirile cartografice au meritul de a ne furniza pretextul reflecţiilor care urmează. În mintea multor oameni se găseşte un astfel de teritoriu prohibit, iar traversarea limitelor pare, cel puţin pentru simţul comun, o întreprindere hazardată şi plină de riscuri sau pericole iminente.

Geografia noastră interioară este îngrădită de propriile amânări, tergiversări şi neputinţe, de limitele pe care noi înşine le stabilim cu mai multă sau mai puţină încrâncenare.  De altfel, psihologii dezvoltării şi optimizării personale au un termen specific pentru o astfel de limitare interioară: zona de confort. Ce reprezintă această zonă de confort din mintea noastră? Ea poate fi tradusă prin spaţiul familiar, cunoscut, călduţ, un perimetru în care te simţi protejat, la adăpost de orice iniţiativă care-ar putea să-ţi zdruncine comoditatea. Zona de confort este precum un regressus ad uterum la care ne întoarcem pentru a resimţi mai puţin acut agresiunea sarcinilor şi responsabilităţilor ce ne dau târcoale zilnic precum hienele care-şi aşteaptă ospăţul furibund. Câte oportunităţi nu trec pe lângă noi, neobservate, pentru că tot ce facem este să ne convingem că nu suntem încă pregătiţi, nu suntem suficient de înzestraţi, antrenaţi etc. Corabia care ar putea să ne ducă spre orizonturile senine, luminoase ale unei vieţi mai bune stă lângă mal, din simplul şi dezarmantul motiv că nu avem tăria de a ne spune nouă înşine: „Ajunge! E timpul potrivit… acum!” Sau dacă totuşi avem curajul de a ridica ancora, navigăm aproape de mal, în ape liniştite, la adăpost de eventualele furtuni sau pericole, în mediocritate. Nu ştim însă cât de mult pierdem cu prudenţa noastră, ascunşi în fortăreaţa propriei comodităţi. Cât de mult lăsăm ca potenţialul valoros de care dispunem să se irosească, ignorând premeditat resurse mentale şi spirituale ce-şi aşteaptă deblocarea. E bine ştiut faptul că, deşi folosim mai mult de zece la sută din potenţialul nostru mintal, totuşi suntem departe de a ne atinge limitele[1]. Irosim talente, abilităţi, creativitate, energie. Ce-ar fi dacă ne-am hotărî, fără nicio amânare, să angrenăm cât mai mult din rezervele noastre mentale, acel rezervor energetic care îşi aşteaptă activarea?

Este necesar să ne sfidăm limitele, să hăituim pur şi simplu acele teritorii neexplorate. Cum? Lucrând zilnic pentru a ne mobila interiorul şi pentru a ne înnobila spiritul. Cum? Hrănindu-ne spiritul cu lucruri care ne zidesc, ne înalţă, ne fortifică. Păstrându-ne mintea deschisă faţă de lucrurile noi pe care le descoperim în jurul nostru, punând întrebări şi căutând cu înfrigurare răspunsuri. Cum? Făcând lucrurile pe care le amânăm sau de care ne temem, credincioşi adagiului celebru: „Fă lucrurile de care ţi-e teamă iar teama o să dispară.”[2] Trăind cu pasiune şi entuziasm fiecare zi, fiecare clipă a vieţii cu convingerea că viaţa este o incursiune extraordinară în teritorii neexplorate dar fascinante.

Sunt momente în care îmi vine să strig celor care ezită, care întârzie în faţa marilor decizii sau schimbări: Îndrăzneşte să ridici ancora, navigatorule! Te-aşteaptă experienţe extraordinare! Te-aşteaptă propria viaţă, să o transformi în destin! Însă pentru a te îndepărta de mal – de tot ceea ce-i familiar, comun sau obişnuit – trebuie să-ţi mobilizezi întreaga energie, întrucât curenţii puternici ai obişnuinţei te pot arunca înapoi către mal, zdrobindu-ţi elanul. Trezeşte-te mai devreme, plin de energie şi voioşie, pentru a contempla răsăritul soarelui! Nimic nu se compară cu aerul rece şi proaspăt al unei dimineţi care-ţi biciuieşte obrazul şi-ţi aprinde plămânii. Să nu-ţi fie ruşine să dansezi în ploaie, dacă asta este ceea ce simţi! Mobilizează-ţi toate energiile pentru a te inventa, pentru a deveni acela care visezi şi vrei cu adevărat să fii! Nu uita o vorbă înţeleaptă care spune că norocul surâde doar celor îndrăzneţi! Aşa încât avântă-te în necunoscut, în ţinutul luxuriant al tuturor posibilităţilor! Şi întipăreşte-ţi bine în minte că trebuie să nu-ţi fie frică decât de frica însăşi.

Nu te uita la cei care-ţi strigă de pe maluri cât de periculos este să te avânţi în larg, câte furtuni şi uragane stau să te înghită. Dacă Amerigo Vespucci, Cristofor Columb, Vasco da Gama sau Magellan i-ar fi ascultat pe cei care strigau de pe maluri, astăzi nimeni nu ar fi auzit de aceşti temerari extraordinari. Cei care stau pe maluri sunt cei pe care atitudinea nu-i va lăsa să-şi trăiască niciodată viaţa la amplitudinea şi anvergura de care sunt capabili. Scepticii, pesimiştii, nehotărâţii sunt cu adevărat toxici prin simpla lor proximitate. Evită-i! Adu-ţi aminte de povestea aceea celebră despre puiul de vultur care a trăit multă vreme printre găini, fără a şti ce înseamnă zborul. Iată de ce trebuie să-ţi întorci privirea dinspre maluri, să scrutezi mai degrabă linia orizontului, să-ţi urmezi destinul! Pentru că te întreb, pe tine, cel ce ai avut răbdarea să citeşti aceste rânduri: E oare preferabil să mori încercând să realizezi ceva remarcabil sau să trăieşti cu regretul că nu ai încercat niciodată? Răspunsul îţi aparţine…                  


[1] Într-un articol din Scientific American, neurologul Barry Gordon de la Johns Hopkins School of Medicine din Baltimore, demolează atât de răspânditul mit al celor 10 procente pe care le folosim din capacităţile creierului: „S-a dovedit ştiinţific faptul că oamenii folosesc fiecare zonă a creierului şi că o mare parte a  acestuia este activă aproape tot timpul. Trebuie să admitem că, deşi reprezintă trei procente din greutatea corpului, creierul foloseşte douăzeci de procente din energia acestuia”.

Sursa: http://www.scientificamerican.com/article.cfm?id=people-only-use-10-percent-of-brain   

[2] Do the things you fear the most and the death of fear is certain (Mark Twain), conform http://www.brainyquote.com/quotes/quotes/m/marktwain141714.html

Anunțuri

10 comentarii la “Despre un alt fel de geografie… GEOGRAFIA INTERIOARĂ

  1. Karla Richter spune:

    ”Când chinezii au invadat Tibetul, un general al lui Mao i-a spus lui Dalai Lama: “Am venit să te eliberez!”. Și Dalai Lama l-a privit pe general cu demnitatea și umilinţa celui capabil să privească dincolo de pietrele de poticnire ale lumii şi i-a răspuns: “Tu nu poţi să mă eliberezi. Numai eu pot face asta!”. Într-adevăr, nimeni nu poate elibera pe altcineva, afară de el însuşi. Şi de-ar fi ca lumea întreagă să aibă încredere în tine, dacă tu nu o ai, degeaba. Important este să-ţi faci curat în propria ta conştiinţă. Fiecare privitor vede lumea cu ochelarii personali şi prin ei. Unii văd problemele prin ochii dramelor personale şi cu ochii durerii lor (şi asta-i suferinţă, şi-i scuzabilă), alţii – chiar fără să ştie prea multe – au învăţat că trebuie să pună pe oricine la zid (aceştia pedepsesc, fie că au în faţă o greşeală concretă sau una imaginară). Unii văd prin ochelarii intereselor şi de aceea speculează durerile altora, dar o fac în scopul de a cîştiga ceva pentru ei, chiar de-ar fi să producă durere şi nefericire de jur împrejur. Sunt şi unii capabili să ierte şi alţii capabili să înţeleagă, sunt unii dezinteresaţi complet de ceea ce au făcut alţii în trecut, dar atenţi la ceea ce fac ei azi.
    Fii propria ta flacara si propriul tau refugiu. Ia Adevarul drept flacara, ia Adevarul drept refugiu.

  2. Karla Richter spune:

    „Taina existentei umane nu consta numai in a trai, ci in a ști pentru ce trăiești. Fara o notiune precisa a rostului sau pe lume, in vecii vecilor omul nu ar accepta sa traiasca, mai curand si-ar face singur seama decat sa-si duca mai departe existenta pe pamant, chiar daca in jurul lui ar fi maldare de paine”
    Am extras un fragment din prima roman citit in limba romana, dupa ce il parcursesem in limba mea materna, si anume Fratii Karamazov de F.M.Dostoievski.

    Painea o poti avea in geografia spiritului sau in materia din care esti creat, acea supa de polimeri. Totul este cum strabati malurile intre care esti ancorat pentru a te desemna tu ca notiune atemporala.

    • Dostoievski are perfectă dreptate: viaţa fără un scop (a şti pentru ce te afli aici) nu merită trăită. Cât despre călătoria fiecăruia dintre noi, ea trebuie însoţită de un bagaj corespunzător în care să se găsească următoarele: curaj, credinţă, entuziasm, disciplină şi (un obiect necesar în orice călătorie) o busolă morală. Curajul te face să pleci din port, să te desprinzi de maluri, credinţa şi entuziasmul dau ambarcaţiunii tale combustibilul de care are nevoie pentru a-şi urma cursul, în timp ce disciplina şi busola morală te ghidează către destinaţie. Dacă eşti deja în larg, nu pot decât să îţi doresc să ai parte de o călătorie reuşită. Succes!!!

  3. „Îndrăzneşte să ridici ancora, navigatorule! Te-aşteaptă experienţe extraordinare! Te-aşteaptă propria viaţă, să o transformi în destin!”->Dar este foarte greu a indrazni sa iti depasesti propriile limite sa si a te avanta singur intr-un univers nou,plin de enigme si de mistere. 😦

    • Cu siguranţă că există lucruri care se obţin uşor, fără efort. La fel de sigur este şi faptul că există oameni pentru care viaţa este o permanentă sărbătoare, fără a fi făcut nimic care să merite. Totuşi, presupunând că obţinem un lucru fără trudă, oare nu piere el tot aşa cum a fost obţinut, fără urmă? Şi-apoi unde este satisfacţia călătoriei, a travaliului mental pe care-l traversezi, până la soluţia mult-aşteptată, dacă totul vine fără efort? Risc o analogie: este ca şi cum ai urca pe Mont Blanc sau chiar pe Everest cu ajutorul elicopterului, ai coborî exact pe vârf şi ţi-ai face din asta un titlu de glorie. Şi tot acest spectacol ipocrit, în timp ce alţii îngheaţă prin crevase sau sub versanţi,ameninţaţi de avalanşe, încercând să ajungă acolo unde tu ai fost „paraşutat”…de conjuncturi, de circumstanţe, de o familie care a muncit pentru tine…
      Da! Universul este plin de enigme, mistere, lucruri care te aşteaptă. Totul este să îndrăzneşti, să faci primul pas, să te smulgi din inerţia specifică oricărei fiinţe vii, în virtutea principiului care spune că trebuie să depui minim de efort pentru a culege maxim de satisfacţii. Nu uita că, deşi este clasic, adagiul rămâne valabil „o călătorie de o mie de mile, începe cu primul pas”.

  4. Horodnic Vasilica-Danut spune:

    Felicitari pentru articol!!! si Immanuel Kant spunea ca: „Natura nu este altceva decat Dumnzeu in lucruri”…geografia vrem nu vrem e un spatiu infinit in care ne regasim cu totii, fie in momentele de maxima intensitate, fie in cele in care simtim pur si simplu sa fim doar noi si natura, poate deveni asadar si un refugiu, dar ideal ar fi ca fiecare dintre noi sa ridice capul si sa exploreze, sa infrunte greutatile pe care le poti intampina in explorarea unei regiuni, pentru ca asa, prin experienta invatam cum sa trecem si in viata peste obstacole: „Natura-ti da zilnic exemplul de a trai.” (N.Iorga) natura ne ofera prospetime, revigorare si multe alte beneficii…

    • Mulţumesc, Vasilică!
      Mă bucură faptul că am reuşit pe această cale (a articolului pe care eu l-am scris iar tu ai avut curiozitatea de a-l citi) să stabilim o legătură între ştiinţele spiritului – în care mă exersez eu, cu mai multă sau mai puţină pricepere – şi obiectul tău de studiu, geografia. Suntem, şi tu şi eu, exploratorii unui vast ocean de informaţii. Tu îţi ocupi zilele cu explorarea regiunilor geografice, eu încerc să nu mă rătăcesc prin meandrele spiritului (logică, psihologie, filosofie…). Însă îndrăznesc să spun că avem ceva în comun: curiozitatea, îndrăzneala, ambiţia de a descoperi mereu ceva nou, fascinant, provocator. Cât despre obstacole, trebuie să le gândeşti ca fiind oportunităţi, şanse, ocazii de a lupta cu încrâncenare pentru a ieşi la liman, pentru a avea revelaţia succesului. Ţin să te felicit şi eu pentru una dintre calităţile tale deosebite care mi-au rămas în memorie (impresii încă foarte proaspete din trecutul recent, când te-ai numărat printre elevii mei): seriozitatea ta şi dorinţa de a face din viaţa ta o aventură reuşită. Succes în tot ceea ce întreprinzi, temerar căutător pe meleagurile geografiei!

      • Horodnic Vasilica-Danut spune:

        Multumesc mult! Aveti mare dreptate, e bine sa fim curiosi, insa e mult mai bine sa stim si in ce sens sa fim. Atat in cazul dumneavoastra, cat si in cazul meu, cred cu prisosinta ca suntem pe drumul cel bun, pentru ca suntem curiosi si, astfel, dornici de a stii cat mai multe, ceea ce ne ajuta sa avem si o gandire mult mai flexibila: ” A sti inseamna a putea” ( G. Papini), iar lucrul asta desigur ne face mai puternici. De asemenea cred ca o persoana ambitiosa in acest fel va fi intotdeauna o forta de caracter si un model, asa cum ati fost si dumneavoastra pentru in mine intr-o etapa a dezvoltarii mele…interiorul unei persoane e mult mai important ca „ambalajul”, interiorul e cel care ne atrage, doar un interior curat, sanatos, va reflecta si un comportament adecvat si posibil de luat ca drept model, dar asta depinde bineinteles, de puterea de selectie a ceea ce este bun, corect, util noua in primul rand, apoi, de ce nu si societatii. Tin sa va felicit pentru bogatele cunostiinte pe care le aveti si, mai ales, de modul cum scrieti si ca reusiti sa fructificati ceea ce detineti!!!

      • „Tu îţi ocupi zilele cu explorarea regiunilor geografice, eu încerc să nu mă rătăcesc prin meandrele spiritului (logică, psihologie, filosofie…).”->Poate afirmatia mea suna putin elitista,insa parerea mea este ca indeletnicirea pe care v-ati luat-o pentru o buna perioada de viata reprezinta un un mai mare efort de munca decat angajamentul pe care trebuie sa si-l respecte un critic literar sau un istoric.Eu am observat ca persoanele care se remarca in domeniul stiintelor socio-umane sunt mai cultivate si mai cerebrale decat cele din aria Literaturii sau a Geografiei pentru ca ele trebuie sa aiba temeinice cunostinte si din sfera umana a Beletristicii,in timp ce persoanele din a doua categorie nu sunt obligate sau stramtorate de imprejurari sa aprofundeze stiudiul migalos si laborios a Logicii ori al Sociologiei. 🙂
        Eu incerc sa ma remarc in mai multe arii,insa observ ca cerintele scolare sunt foarte mici ori ca nivelul de dificultate pe care il au memorarea si intelegerea unor informatii sterile este foarte scazut in comparatie cu cerintele aprofundarii unei culturi mai vaste.Ma simt asemeni unui bondar care nu rezista presiunii de a-si procura hrana si care ajunge intr-un trist final sa depinda de mila unei albine mai muncitoare si mai perseverente. 😦
        Ma aflu la varsta in care nu trebuie sa ma intereseze activitatile pe care le practica ceilalti decat din prisma cunoasterii unui nou mediu care sa ma ajute sa ma dezvolt armonios din punct de vedere psihic si spiritual.
        As mai tasta litere pixelate,insa lipsa ideilor si a unei mai bune argumentari nu ma prea ajuta sa sustin conversatii mai dezvoltate.

      • Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase!
        Este cât se poate de adevărat: profesia de dascăl pe care mi-am ales-o de o bună bucată de timp (sunt şapte ani de la debut…) presupune un efort deosebit: ore de muncă prelungite câteodată cu mult după miezul nopţii, lecturi de aprofundare, exerciţii de reflecţie şi dispută interioară… Spun asta pentru cei care cred că este una dintre profesiile cu un program de muncă lejer (doar şase ore de curs pe zi sau chiar mai puţine): lansez pentru ei invitaţia de a mai reflecta… Nu fac din asta o pledoarie pro domo, constat doar că sunt momente în care, pentru a-ţi face treaba cum trebuie, este necesar să pui între paranteze viaţa de familie şi chiar educaţia propriului copil. Faci asta cu toate că eşti dureros de conştient de impactul pe care-l au orele tale de absenţă din viaţa propriului copil asupra creşterii şi dezvoltării lui afective, cognitive… Ajungi să corectezi teste, să pregăteşti itemi pentru o evaluare pe care ţi-o doreşti cât mai bine plasată pe nevoile elevilor, încerci să-ţi pregăteşti temeinic orele dar te încearcă, deşi nu vrei să conştientizezi până la capăt acest gând, regretul că pierzi teren important într-o altă dimensiune a vieţii tale. Cu toate acestea, continui să-ţi repeţi că trebuie să faci tot ceea ce este omeneşte capabil pentru a fi cât mai bine pregătit profesional, pentru că nu este deloc firesc să mergi în faţa elevilor cu aproximări de adevăruri, cu jumătăţi de măsură, cu poncife sau clişee stocate cândva şi resuscitate fără măsură sau discernământ. Pregătirea temeinică este marca respectului preliminar pe care îl datorezi celor care îţi oferă câte o oră sau două din timpul vieţii lor, un timp atât de preţios. Nu contest în niciun fel competenţa celor care se îndeletnicesc cu studiu Geografiei sau al Literaturii, nu am acreditarea unei astfel de judecăţi. Ştiu doar că, în ceea ce mă priveşte, nu regret deloc faptul că am ales ştiinţele spiritului (logica, psihologia, filosofia…), şi am reuşit să înţeleg pe parcurs rostul alegerii mele survenite destul de târziu în itinerariul meu existenţial. Cât despre ambiţia ta de a cuprinde cu mintea un areal cât mai vast, îndrăznesc să-ţi recomand să nu renunţi la această frumoasă provocare (se numeşte disponbilitatea de a învăţa, o calitate profund umană), însă aş vrea să faci asta în paralel cu o atentă şi responsabilă alegere a domeniului în care îţi propui să excelezi. În rest… SUCCES!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s