Immanuel Kant (1724-1804) – scurt tablou cronologic

1724, aprilie 22 – Se naşte la Königsberg; al patrulea din cei nouă copii ai unui modest şelar. Königsberg – capitala Prusiei orientale, centru comercial şi port înfloritor, număra la jumătatea secolului al XVIII-lea 50 000 de locuitori. Familia Kant susţinea că s-ar trage dintr-un marinar  scoţian, imigrant stabilit pe malurile Balticii. Johann Georg (1683 – 1746) – tatăl filosofului – s-a căsătorit în 1715 cu fiica unui muncitor din breasla sa (aceea a şelarilor), Anna Regina Reuter, născută în 1697. Adeptă a pietismului, mama sa este cea care l-a influenţat foarte mult pe copilul Immanuel (pietism – mişcare reformistă în interiorul bisericii luterane; idei postulate: suveranitatea conştiinţei, sacralitatea muncii, a datoriei şi a rugăciunii).

1732 (la 8 ani) – este primit în „Collegium Federicianum” pe care-l absolveşte în 1740 (16 ani). Aici a beneficiat de sprijinul directorului – Franz Albert Schultz, un pastor binevoitor şi înţelept, care i-a remarcat aptitudinile – care a remarcat înzestrarea spirituală a tânărului Immanuel (influenţa sa asupra formării copilului este certă). La colegiu a studiat latina, greaca, matematica, logica, istoria religiei şi, nu în ultimul rând, metafizica. Nu l-au atras deloc şi chiar îl oboseau peste măsură controversele religioase, rigiditatea sistemului educaţional.

1737 (la 13 ani) îşi pierde mama (răpusă de febră tifoidă, la numai 40 de ani)

1740 (la 16 ani) – se înscrie la Universitatea din Königsberg, la facultatea de filosofie. Îşi face studiile universitare în grele condiţii materiale. Audiază prelegerile de matematici, filosofie (metafizică) şi logică ale lui Martin Knutzen (a doua personalitate cu o influenţă determinantă pentru Kant) – care încerca să concilieze pietismul cu iluminismul wolffian (Christian Wolff) dar mai ales îngemăna metafizica lui Leibniz şi Wolff cu fizica lui Newton.

1746, martie 24 – îşi pierde tatăl. Din cauza mijloacelor materiale precare este silit să părăsească universitatea.

1746 – 1755 – pentru a-şi câştiga existenţa, activează ca Hofmeister, preceptor în familii înstărite, totodată ca educator particular – Hauslehrer.

1755 – prezintă teză ştiinţifică De igne (Despre foc), în virtutea căreia este promovat magister (doctor).

27 septembrie – este abilitat privat-docent cu teza scrisă în latină Principiorum primorum cognitionis nova dilutidatio (Noua explicare a primelor principii ale cunoştinţei metafizice). Începe să-şi ţină prelegerile de matematică, fizică şi chiar geografie la universitate şi acasă. Cursurile sale erau foarte populare, frecvenţa depăşind adesea o sută de auditori. Vorbea liber, atrăgea în discuţii şi studenţii. Autorii pe care îi preferă în prelegerile sale erau: G.W. Leibniz, Chr. Wolff, Alexander Baumgarten, David Hume.

1764 – refuză catedra de artă poetică, pusă la dispoziţie special de autorităţi (de altfel, va refuza numeroase oferte de la alte universităţi prodigioase).

1765 – este numit prin decretul regelui Friedrich al II-lea ajutor de bibliotecar la biblioteca palatului din Königsberg (prima dată, la 42 de ani, când primeşte un salariu).

1770, martie 31 (la 46 de ani) – este numit profesor „ordinarius” în cadrul catedrei de metafizică şi logică (după 15 ani de activitate didactică în calitate de privat-docent. Prelegerea sa inaugurală: De mundi sensibilis atque intelligibilis forma et principiis (Despre forma şi principiile lumii sensibile şi ale celei inteligibile) – un tratat despre originea universului, care conţinea prima formulare a ipotezei nebuloasei.

1770 – 1780 – deceniul de tăcere; pregătirea criticismului

1778 – refuză oferta baronului K.A. von Zedlitz (căruia îi va dedica mai târziu principala sa lucrare, Critica raţiunii pure), ministru prusac al Cultelor şi Învăţământului, de a profesa la Universitatea din Halle, pentru un onorariu consistent (salariu fix anual de 800 taleri, faţă de cei 236 pe care-i primea la Univ. din Königsberg).

1780 – este ales membru al senatului academic al Universităţii.

1781, primăvara – apare opera sa filosofică fundamentală Kritik der reinen Vernunft (Critica raţiunii pure). Într-o scrisoare către Moses Mendelssohn, Kant mărturiseşte: „Deşi este rezultatul a doisprezece ani de reflecţie, am scris-o în grabă, în patru sau cinci luni, cu cea mai mare atenţie faţă de conţinut, dar cu mai puţină grijă faţă de stil şi claritate”.

1783 – apare Prolegomena zu einer jeden künftigen Metaphysik, die als Wissenschaft wird auftreten können (Prolegomene la orice metafizică viitoare, care se va putea înfăţişa drept ştiinţă), lucrare în care Kant respinge confundarea propriei gândiri cu idealismul lui George Berkley şi totodată vrea să facă accesibile pasajele mai dificile ale Criticii.

1785 – publică Grundlegung zur Metaphysik der Sitten (Bazele metafizicii moravurilor).

1787 – apare a doua ediţie a Criticii raţiunii pure, cu implicarea precizărilor clarificatoare din Prolegomene.

1788 – apare Kritik der praktischen Vernunft (Critica raţiunii practice).

1790 – apare Kritik der Urteilskraft (Critica facultăţii de judecare)

1793 – apare lucrarea Die Religion innerhalb der Grenzen der blossen Vernunft (Religia în limitele raţiunii).

1798 – Kant este ales membru de onoare al Academiei de ştiinţe din Sankt-Petersburg.

1796, iulie 23 – îşi ţine ultima lecţie (de logică) la universitate (după mai bine de patru decenii de activitate didactică).

1797 – apare Die Metaphysik der Sitten (Metafizica moravurilor)

1798 – publică ultima sa lucrare, Die Streit der Fakultäten (Conflictul facultăţilor)

1803 – starea sănătăţii sale se deteriorează: acuză o diminuare a facultăţilor sale intelectuale. Este îngrijit de sora lui Barbara Theuerin (singura care mai trăieşte); octombrie – suferă un atac de cord, continuat cu alunecarea în agonie, pierderea memoriei, prăbuşirea iremediabilă a inteligenţei sale.

1804, februarie – imobilizat la pat. Moare la 12 februarie, ora 11. Ultima replică: „Das ist gut”. Pe cupola din capela gotică în care este înmormântat se pot citi cuvintele din Încheierea Criticii raţiunii practice: „Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine”. Citat complet [în original]: „Zwei Dinge erfüllen das Gemüt mit immer neuer und zunehmender Bewunderung und Ehrfurcht, je öfter und anhaltender sich das Nachdenken damit beschäftigt: Der bestirnte Himmel über mir, und das moralische Gesetz in mir”.

Anunțuri
Această intrare a fost publicată în Filosofie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s