Consideraţii privind DREPTURILE OMULUI

1. Introducere – Pentru elen, barbarul era mai puţin om; pentru omul liber, sclavul  nu era chiar om; chiar şi constituţiile moderne au admis că oamenii nu au aceleaşi drepturi: diferenţele de rasă, sex, avere au fost propuse adesea drept criterii care să justifice astfel de inegalităţi.

Există însă şi o tendinţă filosofică diferită, conform căreia astfel de diferenţe între oameni sunt prea puţin importante şi că ele nu pot împiedica oamenii să clameze drepturile în virtutea faptului că sunt oameni. AVEM ANUMITE DREPTURI ÎN VIRTUTEA SIMPLULUI FAPT CĂ SUNTEM OAMENI. Problema drepturilor omului devine astfel nu numai o problemă juridică, aşa cum s-ar putea crede la prima vedere, ci şi o problemă filosofică.

2. Scurt istoric… – Teoria DREPTURILOR OMULUI se bazează: (1). pe concepţia creştină conform căreia există o LEGE NATURALĂ a lui Dumnezeu înscrisă în fiecare dintre noi, o lege care trebuie respectată; (2). pe IDEILE CONTRACTUALISTE ale secolelor XVII – XVIII (promovate de gânditori precum Thomas Hobbes, John Locke, J.J. Rousseau) care consideră că omul – existând în starea ipotetică de natură (starea naturală/starea originară), care precedă societatea civilă – are dreptul natural la viaţă, libertate şi proprietate. Ceea ce au în comun cele două surse ale teoriei drepturilor omului este faptul că OMUL DEŢINE O NATURĂ ANTERIOARĂ SOCIETĂŢII şi că SCOPUL FIECĂREI GUVERNĂRI ESTE să protejeze această natură, SĂ ASIGURE RESPECTAREA DREPTURILOR NATURALE.

Se admite totuşi că ideea drepturilor omului a apărut propriu-zis abia în epoca modernă, prin lucrările unor filosofi precum THOMAS HOBBES şi JOHN LOCKE.

În cele două lucrări principale de filosofie social-politică (Two Treatises of Government), JOHN LOCKE (1632-1704) vorbeşte despre „LEGEA NATURALĂ A LUI DUMNEZEU”, conform căreia NIMENI NU ARE DREPTUL SĂ LIPSEASCĂ PE ALT OM DE VIAŢĂ, SĂNĂTATE, PROPRIETATE ŞI LIBERTATE. Dreptul la viaţă, la proprietate şi la libertate sunt drepturi NATURALE, în sensul că ele aparţin fiecăruia prin însuşi faptul că s-a născut om şi INALIENABILE, adică ele nu pot fi înstrăinate, altfel spus, nimeni nu poate renunţa la ele. În consecinţă, dacă un guvernământ încalcă aceste drepturi, el îşi pierde legitimitatea şi trebuie înlăturat. În primul său Tratat, Locke atacă acea concepţie potrivit căreia Dumnezeu i-ar fi aşezat pe unii oameni deasupra altora şi că deci oamenii nu ar fi în chip natural liberi. Nu există vreun drept natural al regilor de a cârmui, iar Dumnezeu nu i-a desemnat pe Adam şi pe descendenţii săi să cârmuiască lumea. În cel de-al doilea Tratat, Locke îşi construieşte filosofia social-politică pe ideea existenţei unei stări naturale (determinată istoric) în care oamenii sunt liberi şi egali. Într-o astfel de stare, oamenii îşi reglează comportamentul după legea instituită de Dumnezeu (legea naturii, conform căreia fiecare om are drept la viaţă, la libertate şi proprietate în măsura în care exercitarea acestor drepturi nu încalcă drepturile naturale ale celorlalţi. Din păcate, în această stare naturală (datorită absenţei oricărei constrângeri) apare intenţia unora de a încălca drepturile naturale ale altora. Iată de ce, pentru a se bucura de drepturile lor naturale, oamenii trebuie să se unească printr-un contract social. Contractul social care face posibilă apariţia societăţii civile permite oamenilor să se bucure de drepturile lor naturale sub o guvernare instituită cu scopul de a-i proteja prin legi de eventualele abuzuri din partea semenilor. De aceea, printr-o astfel de perspectivă contractualistă, funcţia primordială a oricărui guvernământ este aceea de a asigura condiţiile în care cetăţenii să se poată bucura de drepturile lor. Dacă un conducător (monarh sau rege) încalcă drepturile individuale ale oricărui cetăţean sau nu este capabil să asigure condiţiile exercitării libere a acestor drepturi, poporul are libertatea de a-l înlătura. Locke opinează că, în chestiuni ce nu afectează niciunul din drepturile naturale, trebuie să prevaleze opinia majorităţii. Teza drepturilor naturale, domnia legii, funcţia statului de garant al acestor condiţii, precum şi regula majorităţii au constituit idei valoroase ce au contribuit la modelarea Revoluţiei americane şi a celei franceze şi au oferit conceptele-cheie pentru dezvoltarea democraţiei liberale.

În lucrarea De Cive (Despre cetăţean), dar mai ales în capodopera sa Leviathan (1651), THOMAS HOBBES (1588-1679) îşi expune concepţia referitoare la stat. Autorul analizează înainte de toate situaţia în care ar arăta oamenii dacă s-ar înlătura orice îngrădiri din partea legii sau a societăţii. În starea de natură, fiecare om s-ar afla într-un război permanent cu ceilalţi: bellum omnium contra omnes, fiecare om ar fi pentru semenul său o fiară: homo homini lupus est. „Iar viaţa omului ar fi una de singurătate şi sărăcie, primejduită, crudă şi scurtă” (Leviathan, cap.13). Dacă pentru Locke starea naturală era una determinată istoric (o stare în care strămoşii noştri au existat efectiv înaintea încheierii unui contract social ce a dus la apariţia societăţii), în schimb pentru Hobbes aceasta este doar o stare ipotetică, un exerciţiu de imaginaţie care ne oferă şansa de a vedea ce se întâmplă dacă dispar legile, dacă nu există o autoritate menită a ne proteja. De aceea pentru Hobbes singura noastră speranţă împotriva violenţei semenilor este de a concentra puterile statului suveran în mâna unui om sau a unui „sobor omenesc” (Hobbes îşi exprimă deschis preferinţa pentru regimul monarhic). Meritul principal al lui Hobbes este acela de a fi contribuit la definirea unui concept ce a dobândit o carieră în filosofia social-politică: suveranitatea. De asemenea, autorul Leviathan-ului a oferit coneptului de lege a naturii semnificaţia de „precept sau regulî generală, descoperită cu ajutorul raţiunii, prin care omul e oprit să facă ceea ce ar dăuna vieţii sale sau să suprime mijloacele de menţinere a ei şi să omită a face ceea ce socoteşte a fi cel mai de trebuinţă pentru păstrarea ei” (cap.14). Această semnificaţie (care aminteşte mai curând de celebrul principiu al auto-conservării din biologie) diferă de aceea pe care Locke avea să o atribuie mai târziu: lege morală prescriptivă a naturii.

Din secolul al XVIII-lea filosofia drepturilor omului a fost încorporată în programe politice, precum Declaraţia de Independenţă (SUA – 1776), Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului (Franţa – 1789). În aceste documente sunt precizate cele patru mari concepte care delimitează drepturile omului: LIBERTATE, PROPRIETATE, SIGURANŢĂ, REZISTENŢĂ LA OPRESIUNE. Drepturile precizate în aceste documente sunt drepturi negative, adică garantează libertăţile individului faţă de intervenţia statului.

În 1948, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, alături de drepturile negative a căror sferă a fost lărgită, au fost adăugate şi DREPTURI POZITIVE sau DREPTURI ASIGURATE DE CĂTRE STAT – la propunerea fostei URSS – care urmărea menţinerea forţei de intervenţie a statului asupra sferei de libertate a individului, precum dreptul la educaţie, dreptul la un concediu plătit etc.

3Distincţii… – Literatura de specialitate face o distincţie între DREPTURILE NEGATIVE, care au ca trăsătură faptul că, pentru ca oamenii să beneficieze de ele, acţiunea statului trebuie să fie cât mai mică. De exemplu: libertatea individuală – rolul statului este acela de a o asigura; cu cât statul intervine mai puţin în acţiunea oamenilor, cu atât libertatea fiecăruia este mai mare.

În secolul XX, mai ales după cel de-al doilea război mondial, s-a considerat că, alături de aceste drepturi tradiţionale, ar trebui adăugate şi altele, precum: dreptul la îngrijire medicală, la educaţie, participarea la viaţa publică, dreptul de a avea un concediu plătit etc. Pentru ca aceste drepturi să devină efective, statul trebuia să intervină activ în viaţa oamenilor, iată motivul pentru care se numesc DREPTURI POZITIVE. Aceste drepturi au produs numeroase controverse de natură politică şi filosofică. Putem noi pretinde ca semenii noştri să se ocupe de drepturile noastre? Mai ales că în 1948 când a fost adoptată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Uniunea Sovietică a accentuat pe drepturile pozitive/economice (făcute posibile de stat) pentru a masca gravele abuzuri la adresa drepturilor fundamentale, negative ale omului.

4.Caracteristicile drepturilor omului – Drepturile omului sunt naturale, inalienabile, universale – însăşi creştinismul conţine sub forma arhicunoscutei „reguli de aur” îndemnul de a ne iubi aproapele ca pe noi înşine. Drepturile omului au şi un caracter normativ (nu descriptiv), în sensul că ele nu descriu felul în care, efectiv, oamenii beneficiază de libertatea de gândire, de exprimare sau de acces la educaţie, ci mai curând arată cum ar trebui să fie tratat fiecare om în virtutea faptului că este om.

5. Repere contemporane – În lume există organizaţii al cărui obiect de activitate îl constituie protejarea drepturilor omului şi sesizarea abuzurilor la adresa acestora. O astfel de organizaţie este AMNESTY INTERNATIONAL, cu sediul la Londra, organizaţie fondată în 1961, de către un avocat, Peter Benenson. Această organizaţie militează pentru eliberarea celor aflaţi în detenţie datorită credinţelor lor religioase, a originii lor etnice, a limbii sau orientării sexuale. Totodată luptă împotriva folosirii torturii, a pedepsei capitale şi a tratamentelor degradante aplicate prizonierilor. Se implică deopotrivă în sprijinirea familiilor celor care au fost victima abuzurilor în sfera drepturilor omului. În 2004, organizaţia număra peste 1.8 milioane de membri în peste 150 de ţări. Importanţa activităţii depuse a fost recompensată în 1977 cu acordarea Premiului Nobel pentru Pace.

Această intrare a fost publicată în Filosofie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s