Karl Marx şi critica sistemului capitalist – propedeutică

Filosofii au interpretat lumea în mod diferit, rămâne ca noi să încercăm să o schimbăm” (Karl Marx)

Karl Marx (1818-1883) analizează în mod critic societatea capitalistă. Autorul Capitalului identifică două clase sau categorii sociale: (a). deţinătorii de capital (capitaliştii) şi (b). deţinătorii forţei de muncă (muncitorii). Primul (capitalistul) cumpără ceea ce vinde al doilea (muncitorul): munca. În acest proces se produce o înstrăinare (alienare) a celui care-şi vinde munca de produsul propriei sale activităţi: „produsul este proprietatea capitalistului, nu a producătorului direct, a muncitorului”. Deşi muncitorul este „izvor de avuţie”, el este lipsit de mijloacele realizării acestei avuţii pentru sine însuşi (el nu deţine ceilalţi factori de producţie: materii prime, resurse, maşini, tehnologie etc.). Procesul de producţie este perceput de Marx ca un proces de consumare a forţei de muncă de către capitalist (care transformă munca – produsul muncitorului din marfă în capital). Situaţia pare să se situeze, pentru Marx, sub semnul paradoxului: forţa creatoare a muncitorului nu-i permite acestuia să profite de munca sa, ci, dimpotrivă, îl exploatează, condamnându-l la un trai la limita subzistenţei: „muncitorul însuşi produce deci încontinuu avuţia obiectivă sub formă de capital, o forţă străină de el, care îl domină şi îl exploatează”. Rezultatul muncii înseamnă pentru capitalist profit (plus-valoare), în timp ce pentru muncitor înseamnă subzistenţă. Iată de ce societatea capitalistă este caracterizată de un conflict permanent între deţinătorii forţelor de producţie (muncitorii) şi cei care posedă mijloacele sau resursele (capitaliştii): cei din urmă îi exploatează pe cei dintâi. Marx a avut convingerea că prin deconspirarea acestui raport (exploatatori-exploataţi) pot fi divulgate limitele (defectele) modului de producţie capitalist şi, astfel, se deschide calea înlocuirii capitalismului cu o nouă ordine socială: societatea socialistă. Marx a remarcat faptul că – în concordanţă cu valorile dominante ale capitalismului – schimbul care are loc între capitalist şi proletar reprezintă o abatere de la exigenţele morale. În cadrul procesului exploatării, muncitorul produce, pe de-o parte, avuţie, prosperitate, privilegii şi putere pentru clasa dominantă, pe de altă parte (cea care-l priveşte direct), îşi permanentizează subordonarea, alienarea şi sărăcia: „procesul de producţie capitalist (…) îl sileşte încontinuu pe muncitor să-şi vândă forţa de muncă pentru a putea trăi şi îi dă încontinuu capitalistului posibilitatea de a se îmbogăţi”.

Această intrare a fost publicată în Filosofie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s