Câteva consideraţii despre inegalităţile sociale…

Fiecare om pleacă în căutarea propriului destin: unii rătăcesc derutaţi prin hăţişuri fără speranţă, alţii, lipsiţi de o busolă (morală), aleargă în zigzag, ratând oportunitate după oportunitate. Puţini sunt însă cei care reuşesc să-şi stabilească din timp şi cu efort propriu coordonatele propriului itinerariu existenţial. Pentru a evita deruta, confuzia, dezolarea, ai nevoie de arme, or, după cum ne spune clasicul adagiu: dintre toate animalele, doar omul se naşte gol şi fără arme… Sau poate nu este aşa? Unii pierd luptă după luptă, dar se reconstruiesc de fiecare dată din crâmpeie şi o iau de la capăt cu şi mai mare încrâncenare, pe alţii asprimile vieţii îi îngenunchează… Societatea în care trăim abundă în inegalităţi: unii au şansa de a se naşte şi de a creşte în mijlocul unor familii prospere, alţii se nasc sub o zodie ostilă împlinirii. Unii pornesc în viaţă cu numeroase avantaje pentru care nu sunt „vinovaţi”, în timp ce alţii păşesc timid, cu rezerva celui care-şi admite propria dezarmare… Unora le este foarte dificil să-şi depăşească propria condiţie (un mediu familial modest), în timp ce alţii – veritabili arhitecţi ai propriului destin – reuşesc să se smulgă de sub stigmatul unei condiţii sociale modeste.

Este o evidenţă faptul că NU suntem responsabili pentru condiţia socială, culturală, economică, educaţională sau de orice alt tip a familiei în care ne-am născut. Nu suntem vinovaţi pentru eşecul celor care ne precedă, la fel cum nu avem niciun merit pentru realizările lor. Înţelegerea acestei evidenţe ar fi în măsură să ofere un plus de maturitate şi onestitate celor care se „hrănesc” din (d)festinul abundent al părinţilor, i-ar face ceva mai îngăduitori cu semenii lor, mai puţin norocoşi.

Principiul egalităţii şanselor, seducător în discursurile social-politice, se vădeşte a întâmpina numeroase dificultăţi atunci când trebuie să treacă proba practică. Deşi acest principiu deţine numeroase şi indiscutabile beneficii, în realitate cei din familii modeste sunt adesea subiectul unor scenarii educaţionale la fel de precare precum mediul din care provin. Cei care provin din medii favoriza(n)te, înstărite, beneficiază de obicei de o educaţie mai bună, de resurse mai generoase şi, în consecinţă, sunt mai eligibili pentru slujbele sau posturile mai bine plătite. Iată de ce, în jurul celui provenit dintr-un mediu familial mai modest, cercul vicios al sărăciei şi, în paralel, al lipsei de educaţie se strânge până când singura soluţie nu pare să fie decât delictul.

Cum este just? Să-i încurajăm mai mult pe cei care deţin aptitudini sau înzestrări native deosebite, sau să încercăm a-i aduce pe toţi la un nivel mediu sau rezonabil de instruire? Altfel spus, din perspectivă educaţională, este mai oportun să ne centrăm eforturile pe o categorie căreia putem să-i spunem elită sau pe nesfârşita mulţime de oameni obişnuiţi, cu care norocul nu a fost generos nici la capitolul înzestrări native, nici condiţie socială? Sau, tributari unei societăţi care cultivă în exces competiţia, să-l lăsăm pe fiecare să-şi interpreteze partitura, cu mai mult sau mai puţin talent, în speranţa că dintre toţi participanţii la marele spectacol al vieţii, spiritele robuste vor atinge virtuozitatea fără ajutorul nostru?

Formula (pentru unii cinică) a succesului pare să fie astăzi aceea de a deţine fie un talent sau o pricepere deosebită, fie aceea de a te naşte într-o familie care să-ţi asigure a priori succesul profesional (succes ce se poate dovedi adesea un simulacru dezarmant). Fără acestea, individul pare să fie livrat cu cruzime unui eşec invariabil. Celor aflaţi între cele două extreme, fiinţe ale intervalului, le rămâne să se întrebe retoric: Quo Vadis, Domine? 

Această intrare a fost publicată în Meditatii.

2 comentarii la “Câteva consideraţii despre inegalităţile sociale…

  1. Chifan Vasile spune:

    Îţi recomand filmul Quo Vadis, ecranizare poloneză

    • Îţi mulţumesc pentru recomandare, Vasile. Voi revedea filmul cu cea mai mare plăcere, pentru că ştiu că este o adaptare după romanul omonim al lui Nenryk Sienkiewicz, roman pe care l-am „savurat” acum ceva vreme în urmă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s