LIBERTATE ŞI RESPONSABILITATE – studiu de caz – Jean-Paul Sartre

Pentru Jean-Paul Sartre omul este deţinătorul unei libertăţi şi responsabilităţi absolute. Libertatea este aceea care permite individului să decidă modul în care se va comporta, maniera în care va acţiona. Comportamentul rezultă dintr-un eu cu care omul nu se poate încă identifica (viitor), şi un eu care nu mai este (trecut). Omul îşi este propriul viitor în măsura în care poate decide pentru acest viitor, chiar dacă el nu este încă acest viitor (conştiinţa care-se-face, conştiinţa-proiect). Decizia în legătură cu propriul viitor depinde numai de el, din conştientizarea faptului că omul este şi totodată nu este încă acel viitor. Astfel conceptul de libertate are drept consecinţă responsabilitatea deciziei, care produce/generează angoasa (teama).

Cotidianul (exterioritatea/lumea/ sau tirania impersonalului se… la Martin Heidegger, vezi Introducere în metafizică[1929] şi Fiinţă şi timp [1927]) ne acaparează/ne confiscă, totodată ne narcotizează/tranchilizează, astfel încât nu resimţim atât de acut această angoasă (═ spaimă, teamă difuză, fără obiect, frică orientată asupra propriei persoane) în faţa propriilor alegeri. Tema angoasei (germ. die Angst) pe care omul o resimte în faţa iminenţei propriilor opţiuni, a propriului viitor este prezentă şi la Martin Heidegger [1889–1976] (ca situaţie-limită în care ni se revelează Nimiculdas Nichts), dar şi la Sören Kierkegaard [1813–1855], care teoretizează în mod exemplar cu privire la teama de libertate (Conceptul de angoasă, [1844]). Ceva mai târziu această problematică va redobândi privilegiul de subiect predilect al reflecţiei filosofice, fiind însă tratată dintr-o perspectivă psihanalitică de către Erich Fromm, într-o lucrare intitulată sugestiv Fuga de libertate [1941].

Martin Heidegger descrie existenţa umană (germ. Daseinfiinţa aici/fiinţa care se revelează/fiinţa în deschis), privilegiată prin însăşi faptul că specificul ei este modul de raportare la lume şi la celelalte fiinţări. Relaţia cu semenii stă sub spectrul preocupării, al grijii (germ. die Sorge). Elementele constitutive ale Dasein-ului, altfel spus, ceea ce este specific acestei fiinţări, constă, după Heidegger, în factualitatea acestei fiinţări, în posibilitatea de interogare sau sur-prindere a propriei fiinţe, din perspectiva orizontului temporalităţii care o circumscrie şi nu în ultimul rând, în tendinţa de abandon în faţa seducţiei cotidianului, de unde, ca un corolar, pierderea posibilităţii unice de acces la teritoriul existenţei autentice. Depersonalizarea, inautenticitatea, obiectivarea (transformarea în obiect) fiinţării umane apropie gândirea heideggeriană de existenţialism, care postulează ideea înstrăinării, a abandonului, aruncării în moarte. În locul unei fiinţări autentice, în orizontul fiinţei, omul ajunge să trăiască sub spectrul inautenticului, la periferia fiinţei sale, fiind condamnat la simpla prezenţă (germ. Vorhandensein). Confruntarea cu gândul propriei dispariţii – moartea ca limită a oricărei posibilităţi – generează angoasă, nelinişte, omul încercând totodată să se eschiveze, fără succes, de sub spectrul propriei finitudini. Eschiva înseamnă de fapt abandonul în zona unei existenţe anonime şi inautentice, în care omul se percepe pe sine doar ca simplu element în totalitatea nediferenţiată a celorlalte fiinţări.

La Jean-Paul Sartre specificul existenţei umane stă tocmai în această posibilitate a sa de a se depăşi, de a se proiecta către virtualităţile sale încă necunoscute – „raportarea existentului la posibilităţile sale”. Prin acţiune, omul se desprinde de ceea ce este dat (existenţa precede esenţa), transformându-se pe sine. Ca şi în cazul conştiinţei, libertatea nu este nici pe departe un concept abstract, sustras determinărilor specific umane. Ea este indisolubil legată de existenţa umană, pe care o defineşte, chiar dacă acţionează ca o povară. În actul liber pot fi decelate mai multe „momente”:

  • angajarea – opţiunea pentru una dintre posibilităţile care se deschid în faţă
  • realizarea – transpunerea acţiunii în faptă
  • responsabilitatea – asumată pentru acţiunea întreprinsă

Celălalt (semenul meu) constituie limita libertăţii mele („Ceilalţi, iată iadul!”). Privirea celuilalt este precum privirea Meduzei, care-i îngheaţă pe cei care-i privesc chipul. Celălalt mă priveşte, mă încremeneşte, întrucât mă transformă în obiect, în lucru. Când sunt privit, sunt la dispoziţia judecăţii/evaluării celuilalt, sunt în mâinile libertăţii sale. Se resimte, fără îndoială, influenţa fenomenologiei lui Edmund Husserl (1859–1938) – cu care Sartre a studiat în Germania anului 1933: nu există conştiinţă detaşată, pură, în genul cogito-ului cartezian,  există doar conştiinţă intenţională, adică orientată către ceva, în cazul acesta – celălalt. Totuşi alteritatea, deşi constituie în mod paradoxal atât condiţia libertăţii cât şi a limitării mele, nu îmi anulează libertatea atâta timp cât eu – realizându-mă pe mine/proiectându-mă – îi recunosc libertatea sa, altfel spus, dacă plec de la premisa că şi ceilalţi sunt liberi. Prin existenţa celuilalt, prin faptul că sunt privit, devin obiect al percepţiei/gândirii/cunoaşterii sale, conştiinţa lui este precum a mea orientată, direcţionată către ceva/cineva: celălalt (demers fenomenologic):

Adevărata limită a libertăţii mele constă doar în faptul că un altul mă percepe ca pe un altul obiectual, şi în faptul, care decurge de aici, că situaţia mea nu mai este situaţie pentru celălalt, devenind o formă obiectivă în cadrul căreia eu sunt prezent ca structură obiectivă. Această obiectivare ce înstrăinează a situaţiei mele este, aidoma cu obiectivarea fiinţei-mele-pentru-sine în fiinţă-pentru-altul, limita fiinţei mele. Şi tocmai aceste două limite caracteristice reprezintă îngrădirile libertăţii mele. Incluzând în reflecţiile noastre şi existenţa celuilalt, rezultă că pe acest nou plan libertatea mea îşi găseşte limitele şi în existenţa unei alte libertăţi. Prin urmare, o libertate îşi află, indiferent pe ce poziţie ne-am situa, singurele limite, pe care le poate întâlni, în libertate”(Fiinţa şi Neantul)

Consecinţa esenţială a observaţiilor noastre anterioare este că omul, fiind condamnat să fie liber, poartă pe umerii săi greutatea lumii întregi: el poartă răspunderea lumii şi a lui însuşi ca fel de a exista. Noi folosim cuvântul responsabilitate în sensul banal de conştiinţă de a fi autorul incontestabil al unui eveniment sau al unui obiect. În acest sens, responsabilitatea pentru-sine-lui este copleşitoare, deoarece el este acela care face să existe o lume; (…) Este deci o nesăbuinţă să ne gândim a ne plânge, deoarece nimic străin nu a hotărât ceea ce simţim, ceea ce trăim sau ceea ce suntem noi. Această responsabilitate absolută nu este, de altminteri, o acceptare: ea este simpla revendicare logică a consecinţelor libertăţii noastre. Ceea ce mi se întâmplă mi se întâmplă prin mine şi n-aş putea nici să mă supăr de acest lucru, nici să mă revolt, nici să mă resemnez. De altfel, tot ceea ce mi se întâmplă este al meu. Cele mai atroce situaţii de război, cele mai grele torturi nu creează o stare de lucruri inumane: nu există situaţii inumane; numai prin teamă, fugă şi recurgere la comportări magice voi hotărî inumanul; dar această hotărâre este umană şi voi purta întreaga ei răspundere. Dar, în afară de aceasta, situaţia este a mea şi pentru faptul că ea este imaginea liberei mele alegeri făcute asupra mea şi tot ceea ce ea reprezintă este al meu prin aceea că mă reprezintă şi mă simbolizează. (…) Aşadar, nu există accidente într-o viaţă; un eveniment social care izbucneşte deodată şi mă duce cu sine nu vine din afară; dacă sunt mobilizat într-un război, acest război este războiul meu, seamănă cu mine şi îl merit. Îl merit mai întâi pentru că aş putea să mă sustrag de la el, prin sinucidere sau dezertare; aceste ultime posibilităţi sunt acelea care trebuie întotdeauna să ne fie prezentate când este vorba de a judeca o situaţie.”(J.-P. Sartre, Fiinţa şi neantul)

Privirea revelată de ochi, indiferent de felul lor, este o pură indicaţie spre mine însumi. Ceea ce percep nemijlocit…nu este faptul că cineva este aici, ci mai degrabă că sunt vulnerabil, că am un trup care poate fi rănit…, că sunt văzut. Atunci când sunt privit sunt la dispoziţia judecăţii celuilalt. Aceasta înseamnă că sunt în mâinile libertăţii sale. Abia în proiectarea posibilităţilor mele fac experienţa propriei mele fiinţe”(Fiinţa şi Neantul)

Omul este condamnat la libertate şi prin aceasta este responsabil de tot ceea ce face. Filosofia sartriană îşi vădeşte astfel valenţele unei filosofii a praxis-ului, a faptei, a angajării în spaţiul social (particularitate vizibilă şi în filosofia lui S. Kierkegaard sau Fr. Nietzsche) – ceea ce trimite la contextul istoric în care a trăit Sartre, ca reprezentant de vârf al unei generaţii născute din rezistenţa împotriva ocupaţiei naziste din Franţa. Se ştie că Sartre a fost în mod vizibil interesat de politică, chiar dacă aceasta a fost o politică orientată spre stânga. Deşi adept al ideilor lui Karl Marx (un filosof deopotrivă convins de valenţele social-politice ale filosofiei – Filosofii au interpretat lumea în mod diferit, rămâne generaţiilor următoare sarcina de a încerca să o schimbe), Sartre s-a angajat într-o serie de polemici cu partizanii partidului comunist. Împreună cu Simone de Beauvoir şi Maurice Merleau-Ponty, Sartre a înfiinţat ziarul Les Temps modernes, în care erau dezbătute probleme de factură politică sau ideologică; mai mult, în 1951, a încercat să creeze propriul său partid politic.

Există realitate doar în faptă; şi de altfel ea merge chiar mai departe, adăugând: omul nu este altceva decât un proiect, el există doar în măsura în care se realizează pe sine însuşi, nu este prin urmare nimic altceva decât totalitatea acţiunilor sale, nimic altceva decât viaţa sa”( Trei eseuri).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s