Propoziţii categorice – repere introductive

În logică operăm, în principal cu propoziţii cognitive, adică cu acele propoziţii care au valoare de adevăr (pot fi adevărate sau false). Propoziţiile cognitive sunt singurele propoziţii care pot avea rolul de premise sau concluzie într-un argument; prin urmare, nici un alt tip de propoziţie, în afara celor cognitive (propoziţii în sens logic), de pildă, propoziţiile exclamative, interogative, imperative etc. (propoziţii în sens gramatical) nu pot ocupa funcţia de premisă sau concluzie în cadrul unui argument. De exemplu, propoziţiile: Ce frumos este afară! (exclamativă), Ţi-ai făcut tema? (interogativă), Deschide uşa! (imperativă) nu pot fi premise sau concluzie din simplul motiv că nu au valoare de adevăr (valoare logică).

CARACTERIZARE GENERALĂ – DEFINIŢIE ŞI STRUCTURĂ

Propoziţia categorică reprezintă acea propoziţie în care un termen (predicat logic) se enunţă (se afirmă sau se neagă) despre un alt termen (subiect logic). Altfel spus, propoziţia categorică propoziţia de predicaţie (gr. kategoreina predica) – forma cea mai simplă sub care se poate afirma sau nega existenţa unei relaţii între doi termeni (după schema subiect – S – predicat – P); orice propoziţie în care un termen se enunţă sau se neagă despre alt termen.

Forma generală a unei propoziţii categorice este: S este P (S nu este P), unde literele S, respectiv P, desemnează Subiectul logic, respectiv Predicatul logic al propoziţiei.

Exemple:

(1). „Toţi câinii (S) sunt mamifere (P)”; (2). „Merele (S) sunt gustoase (P)

– termenul „câinii” şi/sau „merele” îndeplineşte rolul de SUBIECT LOGIC

– termenul „mamifere” şi/sau „gustoase” deţine rolul de PREDICAT LOGIC.

– al treilea element: „este”/”sunt” realizează predicaţia: COPULA/ELEMENTUL DE LEGĂTURĂ.

Din propoziţia (2) menţionată mai sus lipseşte un element foarte important – un înţeles clar şi univoc.

Prin „Merele sunt gustoase” putem înţelege:

  • „Toate merele sunt gustoase” dar şi
  • „Unele mere sunt gustoase”.

Pe lângă cele trei elemente (subiect logic – copula/element de legătură – predicat logic), propoziţia categorică trebuie să conţină şi CUANTORUL/CUANTIFICATORUL, element care determină sensul.

Predicaţia se poate realiza şi fără copulă, precum în exemplul: „Toate mamiferele nasc pui vii”

O propoziţie categorică este formată din următoarele elemente:

subiect logic (notat, în mod obişnuit cu litera „S”) – reprezintă „obiectul gândirii”, adică acel termen despre care se afirmă sau se neagă ceva;

predicat logic (notat, în mod obişnuit, cu litera „P”) – reprezintă ceea ce se afirmă sau se neagă despre subiectul logic.

Observaţie: Subiectul şi predicatul logic al unei propoziţii categorice pot fi notate şi cu alte simboluri (litere), în afara celor utilizate în mod obişnuit, de exemplu: A, B, C …etc.

copulă (sau calificator) – reprezentată la nivelul limbajului prin verbul „a fi” (de regulă la indicativ prezent: „este”, „nu este”). Copula are, la nivelul unei propoziţii categorice, rolul de a lega subiectul logic de predicatul logic.

cuantor (cuantificator) – reprezintă cuvântul sau expresia care vizează exclusiv extensiunea subiectului logic, şi arată la cât din extensiunea subiectului logic se referă predicatul logic (la toată sau numai la o parte din extensiunea subiectului logic).

Există trei tipuri de cuantori:

¤ cuantori universali: „toţi”, „nici unul” etc. –  care arată că predicatul logic vizează toată extensiunea subiectului logic;

¤ cuantori particulari (existenţiali): „unii”, „există cel puţin un/o” etc. – care arată că predicatul logic vizează numai o parte din extensiunea subiectului logic.

¤ cuantori singulari (individuali): numele proprii (Bucureşti, Vasile  etc.); pronumele personale la singular (eu, tu, el, ea); pronumele sau adjectivele demonstrative (acesta, aceasta etc).

Recapitulând: orice propoziţie categorică (de predicaţie) conţine în structura ei standard 4 elemente:

  1. cuantificatorul
  2. subiectul logic
  3. copula/elementul de legătură
  4. predicatul logic

Observaţii:

De regulă, subiectul şi predicatul logic al unei propoziţii categorice, nu coincid cu subiectul, respectiv predicatul gramatical al aceleiaşi propoziţii.

De exemplu: Propoziţia „Studenţii inteligenţi sunt persoane apreciate” are:

–  ca subiect logic termenul „studenţi inteligenţi”, dar ca subiect gramatical, substantivul „Studenţii”.

– ca predicat logic termenul „persoane apreciate”, dar ca predicat gramatical, „sunt persoane”.

În concluzie, putem spune că analiza logică a unei propoziţii diferă de analiza gramaticală.

– o propoziţie categorică poate avea subiect logic compus şi/sau predicat logic compus:

De exemplu:

(1). Preoţii şi profesorii (subiect logic compus) sunt persoane respectabile.

(2). Unii studenţi sunt căminişti şi bursieri (predicat logic compus).

– o propoziţie categorică poate avea drept subiect şi/sau predicat logic un termen negat:

De exemplu: Toţi non-oamenii (subiect logic negat) sunt non-raţionali (predicat logic negat).

Anunțuri
Această intrare a fost publicată în Logica.

3 comentarii la “Propoziţii categorice – repere introductive

  1. Lisa spune:

    In propozitia logica „Toate mamiferele nasc pui vii.”, care este predicatul logic?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s