OPERAŢII LOGICE CONSTRUCTIVE – CLASIFICAREA

1. CARACTERIZARE GENERALĂ

    • operaţia logică prin care elementele dintr-o mulţime de elemente, numită UNIVERS sau DOMENIU AL CLASIFICĂRII, sunt repartizate în mulţimi mai mici de elemente (numite CLASE), pe baza unui anumit CRITERIU (una sau mai multe proprietăţi).
    • operaţie de ordonare a unei mulţimi de obiecte cu ajutorul unui anumit criteriu (se obţin submulţimi/clase de obiecte).

2. STRUCTURA sau COMPONENTELE CLASIFICĂRII:

    • UNIVERSUL sau DOMENIUL CLASIFICĂRII = mulţimea de obiecte care urmează a fi repartizate în clase / lucrurile care urmează a fi clasificate;
    • CRITERIUL CLASIFICĂRII = caracteristicile în funcţie de care obiectele din Universul clasificării sunt repartizate în clase de obiecte;
    • CLASELE = rezultatul operaţiei de clasificare.

Exemplu de clasificare: Animalele (universul clasificării) sunt împărţite în două clase: vertebrate şi nevertebrate, pe baza însuşirii de a avea sau nu coloană vertebrală (criteriul clasificării).

3. REGULI DE CORECTITUDINE în clasificare:

3.1. REGULA CLARITĂŢII ŞI PRECIZIEI CRITERIULUI – criteriul clasificării trebuie să fie astfel formulat încât să determine în mod univoc orice element.

Exemplu: dacă încercăm să clasificăm oamenii în funcţie de „cumpătare” nu vom obţine clase bine determinate, întrucât criteriul este prea vag;

3.2. REGULA COMPLETITUDINII ÎN CLASIFICARE sau a REUNIUNII – toate obiectele din universul clasificării trebuie să fie repartizate în clasele formate; reuniunea mulţimilor trebuie să acopere întregul domeniu al clasificării – clasificarea nu trebuie „să lase rest”.

Exemplu: Vertebrate ═ Mamifere U Păsări U Peşti U Reptile U Amfibieni;

Eroarea logică ce decurge din nerespectarea cestei reguli: eroarea clasificării incomplete. De exemplu: o clasificare a vertebratelor care ar omite clasa păsărilor ar fi incompletă.

3.3. REGULA INTERSECŢIEI – pe aceeaşi treaptă a clasificării, între clasele obţinute trebuie să existe numai raporturi de opoziţie (contradicţie sau contrarietate); altfel spus, intersecţia mulţimilor obţinute în urma clasificării trebuie să fie mulţimea vidă (un obiect nu trebuie să apară în mai mult de o clasă); un element al clasificării trebuie să intre într-o clasă şi nu în două.

Din nerespectarea acestei reguli decurg următoarele erori:

(a).EROAREA RAPORTULUI DE ÎNCRUCIŞARE ÎNTRE CLASE DE ACELAŞI NIVEL – apare atunci când între cel puţin două clase există un raport de încrucişare. De exemplu: o clasificare a locuitorilor unui judeţ în cetăţeni români, studenţi şi cetăţeni străini ar comite această eroare.

(b).EROAREA RAPORTULUI DE ORDONARE ÎNTRE CLASE DE ACELAŞI NIVEL – apare atunci când între cel puţin două clase pe acelaşi nivel există un raport de ordonare. De exemplu: o clasificare a vertebratelor în reptile, mamifere, feline şi păsări ar comite această eroare întrucât clasa felinelor este subordonată clasei mamiferelor. Observaţie: clasificarea este în acelaşi timp şi incompletă deoarece nu sunt precizate toate clasele din structura genului vertebrate.

3.4. REGULA UNIFORMITĂŢII PROPRIETĂŢILOR sau REGULA OMOGENITĂŢII asemănările dintre obiectele aflate în aceeaşi clasă trebuie să fie mai importante decât deosebirile dintre ele; mulţimile trebuie să fie omogene: ceea ce caracterizează obiectele unei clase trebuie să fie mai important decât ceea ce le diferenţiază.

De exemplu: repartizarea în cadrul aceleiaşi clase atât a oamenilor cât şi a păsărilor pe baza numărului de ochi ar fi incorectă, deoarece oamenii se deosebesc în mod esenţial de păsări.

4. TIPURI DE CLASIFICĂRI:

4.1. CLASIFICAREA NATURALĂCLASIFICAREA CONVENŢIONALĂ

Clasificarea naturală – se recurge la un criteriu obiectiv, care pune în lumină caracteristicile esenţiale ale obiectului din domeniul de clasificat.

Ex. clasificarea elementelor chimice după masa lor atomică;

Clasificarea convenţională – se face apel la un criteriu ales în mod artificial a cărei utilitate rezultă din ordonarea pragmatică a domeniului în funcţie de nevoi

Ex. clasificarea cărţilor într-o bibliotecă

4.2. CLASIFICAREA CARDINALĂCLASIFICAREA ORDINALĂ

Clasificarea cardinală – elementele sunt împărţite cantitativ în clase, fără a se urmări o relaţie calitativă între ele

Ex. împărţirea cetăţenilor unei ţări în funcţie de partidul pe care l-au votat;

Clasificarea ordinală – obiectele repartizate într-o clasă nu numai că sunt măsurate dar sunt totodată ordonate de la superior la inferior (se stabileşte un raport ierarhic)

Ex. gruparea unor sportivi în funcţie de performanţele lor

4.3. CLASIFICAREA DIHOTOMICĂCLASIFICAREA POLITOMICĂ

Clasificarea dihotomică – elementele domeniului clasificării sunt împărţite numai în două clase

Ex. împărţirea animalelor în mamifere şi nemamifere;

Clasificarea politomică – elementele domeniului clasificării sunt distribuite în mai mult de două clase

Ex. împărţirea animalelor în erbivore, carnivore, omnivore.

4.4. CLASIFICAREA STRUCTURALĂCLASIFICAREA ISTORICĂ

Clasificarea structurală – nu ia în considerare geneza elementelor domeniului/universului clasificării

Ex. clasificarea elementelor chimice;

Clasificarea istorică – elementele sunt clasificate în funcţie de momentul apariţiei lor (intervine factorul istoric)

Ex. elementele chimice sunt ordonate în funcţie de momentul apariţiei lor de la Big Bang.

Anunțuri
Această intrare a fost publicată în Logica.

13 comentarii la “OPERAŢII LOGICE CONSTRUCTIVE – CLASIFICAREA

  1. stefan gaitanaru spune:

    Şi totuşi. Cine vrea să aibă un control (oarecare) asupra propriei gândiri trebuie să aibă cunoştinţe măcar elementare de logică. Cu mulţumiri, dl. Popovici.

    • Cu plăcere! Deși filosofia este, dintre toate științele spiritului (pe care le predau în prezent), domeniul meu preferat, nu neg, ci dimpotrivă afirm cu convingere rolul pe care logica îl deține ca formă de disciplinare/organizare interioară. Logica formală (predată în clasa a IX-a), în pofida tuturor lipsurilor care i se pot reproșa, cultivă la elevi un fel de atenție concentrată a gândirii, o disciplinare și consecvență a spiritului. Ea este un exercițiu de fortificare mentală, să-i spunem un fel de fitness cerebral, dacă formularea nu este prea riscantă…

      • În opinia dv. filozofia este știință?

      • Am amânat puțin să vă ofer un răspuns la provocarea dumneavoastră pentru a distila într-o oarecare măsură o astfel de problematică… Dacă abordăm acest aspect într-o manieră riguroasă, atunci filosofia nu poate fi știință. Când spun știință, mă gândesc în primul rând la matematică, fizică, chimie, biologie. Există deosebiri metodologice semnificative între filosofie și științele naturii, deosebiri care țin de limbaj, obiectul/obiectele cercetării, legitățile sau principiile funcționale, metodele și instrumentele de operare. De pildă filosofia, după cum știți, nu beneficiază de un limbaj axiomatic atât de riguros precum științele, chiar dacă încercări în acest sens există (am în vedere aici, de pildă, axiomatizarea eticii întreprinsă de Spinoza sau mai recenta tentativă a primului Wittgenstein de a logiciza filosofia). Mai cred că știința reușește într-o proporție semnificativă să facă abstracție de subiect, să-l suspende, să-l pună între paranteze (cu o exprimare husserliană). Câte tribulații, pasiuni, idiosincrazii sau alte caracteristici ce țin de subiectivitate stau în spatele eșafodajului conceptual al mecanicii clasice sau al fizicii cuantice? Iar dacă admitem că în spatele teoriilor din fizică stă o persoană sau mai multe, ce importanță are acest lucru, de pildă, în explicarea realului? La limită, știința este o cunoaștere decontaminată de tot ceea ce este omenesc, pe când filosofia nu poate fi astfel. Filosofia este mai curând un produs al subiectivității, un domeniu care îl angajează pe om în totalitate, vădindu-și astfel specificul antropocentric. Știința se bucură de o neutralitate sau decontaminare afectivă, în timp ce filosofia nu deține acest privilegiu, ci este mai curând un demers subiectiv, chiar părtinitor. În privința legităților existente în știință, pe de o parte, și în filosofie, pe de altă parte, cred că distincția clasică între physis și nomos ne oferă un ajutor prețios: legile naturii sunt inexorabile, inviolabile, nu pot fi eludate, în timp ce „legile” filosofice, principiile morale sunt convenții care pot face obiectul unei raportări sau distanțări critice (am în vedere aici cazuistica generoasă ce scoate la iveală relativitatea valorilor morale).
        În privința obiectului, filosofia gândește lumea într-un univers de discurs amplu, dezvoltat pe orizontală, orice interpretare fiind situată într-un context global. Îmi amintesc aici Weltanschauung-ul romantismului german, intuirea imaginii lumii ca întreg. Știința, în schimb, evoluează mai mult pe verticală sau pe adâncime, decupând din realitate un aspect pe care-l forează, îl străpunge, îl analizează în profunzime.
        Iată câteva dintre motivele pentru care consider că filosofia nu poate fi considerată o știință. Discursul filosofic poate fi situat mai curând în proximitatea celui artistic, literar, religios…

      • ”atenție concentrată” nu este pleonasm?

      • Vă mulţumesc pentru semnalarea neajunsului gramatical. Cred că expresia intenţionată era de fapt… gândire concentrată….

      • Nu ați reacționat ranchiunos. Este încă o dovadă a calității dv. de intelectual autentic. Cei de la CriticAtac mi-au blocat comentariile din cauza unor critici.
        Vă rog, dacă veți observa erori în exprimarea sau/și în argumentele mele, să mi le semnalați. Îmi veți face un bine.

      • Subscriu.
        Aș introduce o precizare doar cu privire la enunțul ”Discursul filosofic poate fi situat mai curând în proximitatea celui artistic, literar, religios…”. În opinia mea există și moduri de filozofare mai apropiate de știință, decât de formele culturii menționate de dv. în enunțul citat. Ca să nu risc un dialog al surzilor, mă grăbesc să spun că, în funcție de criteriile pe care le folosim, ambele enunțuri (al dv. și al meu) pot fi adevărate, dar nu simultan. De exemplu, dacă avem în vedere amplitudinea obiectului reflecției, Lumea, filozofia este în proximitatea religiei. Dacă acceptăm că instrumentul principal al filozofiei este rațiunea, și nu afectivitatea, atunci filozofia este mai apropiată de știință decât de artă, de religie.

      • Am găsit, aproape întâmplător, un text care pare să răspundă, fie și într-o manieră satisfăcătoare, provocării lansate: „Filosofia nu este o ştiinţă. Eşecul raţionalismului ştiinţific demonstrează că nu trebuie să integrăm filosofia în domeniul ştiinţei. O astfel de filosofie nu ar putea rezolva criza fundamentului cu care se confruntă ştiinţa. Prin urmare, trebuie să ne opunem cererilor savanţilor, precum şi anumitor filosofi ce încearcă să ne convingă că filosofia este nevoită, vrând-nevrând, să renunţe la ceea ce era odinioară, deoarece nu mai poate exista decât ca o logică a ştiinţelor, o „metaştiinţă” care se străduie să ordoneze ceea ce ştiinţele nu pot reuni din cauza specializărilor într-un tot coerent. Reducând ştiinţa la acest rol, ar însemna să pretindem că problema fundamentului ştiinţei este rezolvată. Trebuie să ordonăm ştiinţa şi filosofia, una în raport cu cealaltă. Filosofia nu poate fi înţeleasă ca o simplă prelungire a ştiinţei, nici ca o generalizare sau totalizare a cunoaşterilor ştiinţifice asupra lumii. Este greu să susţinem o asemenea afirmaţie într-o epocă în care prestigiul ştiinţei ecIipsează întreaga sferă a cunoaşterii şi chiar a puterii. Filosoful trebuie să cunoască şi să afirme că nu este un savant şi nici măcar acel semi-zeu capabil să unifice cunoştinţele fragmentare ale diverşilor specialişti. Înţelepciunea anticilor profila diferite grade de abstracţiune cu o fecunditate proprie, dar nici unul nu reprezenta cunoaşterea totalizatoare. Susţinând că este posibilă ştiinţa şi că este o veritabilă cunoaştere, Descartes şi Kant au arătat că există o ordine a adevărurilor ce aparţine unei profunzimi diferite şi care nu reiese din cunoaşterea ştiinţifică.” (Yves Cattin, Înțelegerea filosofiei, Institutul European, Iași, 2000, p.74-75)

  2. TomaConstantin spune:

    Foarte explicativ,va multumesc frumos si va urez multa sanatate domnule Florin George Popovici sunteti un om foarte inteligent .Pe curand.

    • Cu plăcere! Mă bucură să văd că logica (în ciuda frecventelor reproşuri de genul: artificii intelectuale sterile, chestiuni prea sofisticate sau jocuri mult prea savante ale minţii etc.), rămâne totuşi o preocupare pentru tineri ca tine, ce vor să-şi exerseze raţiunea, vor să gândească… Îţi mulţumesc pentru gândurile frumoase şi îţi doresc succes în tot ceea ce faci pentru propria ta devenire.

  3. TomaConstantin spune:

    Buna ziua sunt si eu elev in clasa a 9a si vreau sa imi explicati si mie sau sa imi mai dati exemple de clasificari nu inteleg DELOC :|:|:|:|:|:|

    • Ei bine, clasificarea este (după cum intuieşti în baza logicii simţului comun, adică a raţiunii cu care suntem înzestraţi de mama-natură) o operaţie logică prin care, în baza unui criteriu, grupăm elementele unui domeniu sau univers al clasificării (o mulţime) în subclase sau categorii subordonate (submulţimi). Pentru ca operaţia în sine să fie corectă din punct de vedere logic, între obiectele ce urmează a fi clasificate trebuie să existe relaţii de similitudine (asemănare). Totodată criteriul trebuie să fie constituit din trăsături sau note definitorii semnalate la toate obiectele (ceea ce ele au propriu şi în comun). În paranteză fie spus, clasificarea „celor mai mari români” care a apărut acum ceva vreme pe un post oarecare de televiziune era greşită din perspectiva amestecului de criterii şi a ambiguităţii calificativului „cel mai mare…”. Adesea nu se face distincţie între clasificare (alcătuirea unui gen din speciile sale în baza unui criteriu) şi operaţia inversă a acesteia, şi anume diviziunea (descompunerea unui gen în speciile lui). Dacă vrei exemple: clasificarea speciilor de plante sau de animale, în genuri, specii şi subspecii (pe care le găseşti în orice manual de biologie sau zoologie), sistemul periodic al elementelor chimice (la fel de cunoscut), catalogarea cărţilor într-o bibliotecă (după diverse criterii: domeniu, anul apariţiei, numele autorului etc.), clasificarea cuvintelor în dicţionare etc. Toate aceste exemple şi multe altele te pot ajuta să înţelegi în ce constă o clasificare. Mult succes!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s