Augustin (354-430) -fişa bio-bibliografică

Repere biografice:

  • se naşte la Tagaste, localitate din Numidia (Algeria de astăzi)
  • studiază gramatica latină şi autorii clasici (Vergiliu, Cicero, Platon, Aristotel) la Tagaste, Madaura (localitate învecinată), Cartagina, iar apoi retorica la Roma şi Milano; la Milano îl cunoaşte pe episcopul Ambrosius (Ambrozie), a cărui personalitate are un rol deosebit în convertirea sa la creştinism;
  • interesul pentru filosofie se datorează lecturii la vârsta de 19 ani (imbecilla tunc aetatela o vârstă fragedă) a unui dialog al stoicului roman Cicero, Hortensius (ulterior pierdut), o pledoarie în favoare studiului filosofiei: „de la vârsta de nouăsprezece ani, când mi s-a aprins în suflet dragostea de înțelepciune…” (Confesiuni, 6,11/18);
  • în anul 384 ajunge la Milano ca profesor de retorică, unde îşi aprofundează cunoştinţele despre filosofia neoplatonică;
  • după o tinereţe trăită în desfrâu, aude, într-o zi din vara anului 386, o voce de copil care îi spune: „Tolle, legge!” („Ia şi citeşte!”), după care deschide Noul Testament şi ochii i se opresc pe un pasaj din Epistola către Romani (13: 13-14): „Să umblăm cuviincios ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte”; decide să renunţe la căsătorie şi la ambiţiile lumeşti, să se boteze şi să-şi abandoneze postul de profesor;
  • înainte de convertire, aderă la erezia maniheistă, la scepticism şi la filosofia neoplatonică (Plotin şi Pophyr);
  • în ziua de Paşti a anului 387, este botezat creştin de către Ambrozie;
  • se reîntoarce în Africa unde întemeiază o comunitate semimonastică (de mănăstire sau călugărească), sperând să se dedice meditaţiei şi studiului;
  • în 391, când vizitează Hippo Regius, este hirotonisit (ridicat la treapta preoţiei) de către episcopul Valerius şi desemnat ajutor (adjunct) al episcopului, pentru ca apoi, în 396, să obţină demnitatea de episcop;
  • moare în anul 430, la Hippo Regius(Hippona), oraş în care a slujit ca episcop.

Repere bibliografice:

Opera lui Augustin constituie puntea de legătură între filosofia antică şi filosofia medievală. Henri Chadwick, autorul unei monografii despre Augustin, consideră că moştenirea episcopului din Hippona, poate fi sistematizată într-o listă de idei, printre care se numără: (1). relaţia dintre credinţă şi raţiune; (2). importanţa crucială acordată iubirii pentru Dumnezeu, iubire care presupune renunţarea de sine şi suferinţa de a deveni altcineva; (3). raportul controversat dintre efortul propriu şi harul divin; (4). problema „păcatului originar” şi posibilitatea perfecţionării naturii umane; (5). privilegierea sentimentului în defavoarea deducţiilor logico-raţionale în cunoaşterea divinităţii; (6). sinteza (sistematizarea) realizată între filosofia greacă (în special Platon, Aristotel, neoplatonism) şi creştinism în ceea ce se va numi philosophia christiana; (7). conştientizarea problemelor care se nasc din relaţia cuvintelor cu realitatea pe care încearcă să o descrie.

Lucrări:

  • Despre viaţa fericită (De beata vita).
  • Solilocvii (Soliloquia).
  • Confesiuni (Confessiones), 400.
  • Despre învăţător (De magistro)
  • Despre cetatea lui Dumnezeu (De civitate Dei), 412-427.
  • Despre doctrina creştină (De doctrina christiana).
  • Despre liberul arbitru (De libero arbitrio)
  • Despre trinitate (De Trinitate) ş.a.

Referinţe critice:

„A fost primul om modern: cititorul simte că Augustin i se adresează la un nivel psihologic extrem de ridicat, că este confruntat cu un sistem coerent de gândire care, în mare, continuă să pretindă atenţie şi respect. El a influenţat felul în care Occidentul a conceput ulterior natura omului şi ce înţelegem prin cuvântul Dumnezeu.” (Henry Chadwick, Augustin, trad.Ioan-Lucian muntean, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p12)

„La originea operei lui Augustin stă efortul de a contribui la întărirea ordinii catolice a Bisericii, ordine temporală, spirituală şi doctrinală totodată, căreia îi propune o armătură metafizică menită să o pună la adăpost, într-o perioadă de declin a lumii romane, şi să-i asigure astfel autoritatea asupra tuturor consecinţelor.” (Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Editura Polirom, Iaşi, 1998, p.131)

Despre Sfântul Augustin, Jacqueline Russ consideră că „este cel mai mare filosof al epocii patristice şi cel care consfinţeşte ruptura cu lumea antică, grefând demersul raţiunii pe adeziunea la conţinuturile de credinţă lăsate prin tradiţie şi încredinţând inteligenţei sarcina ulte­rioară a elucidărilor. Repudiind intelectualismul radical şi orgolios al tinereţii sale, el revendică fertilitatea cooperării între inimă (credinţă) şi înţelegere, singura capabilă să ne ofere adevărul viu şi unificator.” (Jacqueline Russ, Istoria filosofiei, vol.I – Gândirile fondatoare, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p.133)

Există, după J. Russ, trei mai principii care străbat gândirea lui Augustin: (1). principiul interiorităţii: adevărul „locuieşte” în interioritatea omului; (2). principiul participării: binele este fie Dumnezeu, fie provine de la Dumnezeu (prin participare); (3). principiul imuabilităţii: „serveşte la a distinge fiinţa prin esenţă de fiinţa prin participare, deci creatorul de creatură: doar fiinţa imuabilă este adevărată pentru că doar ea este absolut simplă, fiinţă prin esenţă, ipsum esse. Rezultă de aici că orice lucru, orice perfecţie ar poseda, din moment ce nu este imuabilă, fiind afectată de nefiinţă, nu este „per se”. Este ceea ce trăieşte conştiinţa umană care, în suferinţa secretă a timpului, îşi trăieşte finitudinea, în dorinţa Binelui suveran, menit să gestioneze metamorfoza Fiinţei.” (ibidem, p.133).

„Două teme esenţiale caracterizează filosofia augustiniană: Cine este Dumnezeu? Cine este omul? Uniunea acestor teme în doctrina omului — imagine a lui Dumnezeu — explică preocuparea simultană pentru imanenţa, ca şi pentru transcendenţa divină: Dumnezeu este „internum aeternum”, „cel mai îndepărtat şi cel mai prezent”, „locul cel mai ascuns, cel mai intim interior fiecărui lucru, căci toate lucrurile sunt în el, şi cel mai exterior, pentru că el este deasupra tuturor lucrurilor”. (ibidem, p.134)

„Răul, privaţie de ceea ce este necesar unei fiinţe pentru perfecţionarea integrităţii naturii sale, nu este, prin substanţa sa, un păcat avându-şi originea în voinţa liberă şi principiul în orgoliu, orgoliu care împinge creatura să deturneze ordinea lucrurilor din mersul ei firesc. Dezordine fiind, păcatul provine dintr-o libertate care tinde să se rupă din dependenţa sa ontologică, dependenţă care-i condiţionează totuşi statura de entitate creatoare. Ratând fiinţa, existenţa se află în stare de cădere, în mizerie (reprobabilă), rău derivat din primul şi de asemenea din rea-voinţă. Din acest punct servitutea păcatului nu este decât auto-aservirea libertăţii care s-a pierdut pe sine. Numai graţia, putere reunificatoare profundă a eului alienat, poate atunci înlătura piedicile care fac voinţa neputincioasă, poate reinstala libertatea în eficacitatea sa creatoare, ceea ce dă adevărul vieţii, al Vieţii însăşi. Astfel, dacă omul se pierde, numai Dumnezeu îl poate salva, căci El singur deţine partea de fiinţă care-i lipseşte omului. Intuirea graţiei, care este întotdeauna capabilă (pentru omul care încearcă să se recentreze) să dezlege determinismele naturii, a interzis antro­pologiei creştine orice explicaţie reducţionistă a psihicului (tentaţia modernă), orice credinţă într-un destin ineluctabil (explicaţie antică). în chiar miezul mizeriei păcatului şi al servitutii pe care o induce, Augustin a descoperit în mod paradoxal măreţia omului, semnul libertăţii sale, recunoscând aici reflexul demnităţii absolute a creaturii spirituale, nici­odată pe deplin captivă în determinisme, ci mereu capabilă de eliberare, de renaştere, prin sublinierea profunzimii metafizice a răului, în di­mensiunea lui tragică.” (ibidem, p.135)

Această intrare a fost publicată în Filosofie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s