Omul – zoon politikon/animal social (fragment de text din Aristotel, Politica)

„Din toate acestea se vede că statul este o instituţie naturală şi că omul este din natură o fiinţă socială, pe când antisocialul din natură, nu din împrejurări ocazionale, este ori un supraom ori o fiară… Totodată, este clar de ce omul este o fiinţă mai socială decât orice albină şi orice fiinţă gregară; căci natura nu creează nimic fără scop. Însă grai are numai omul dintre toate vietăţile. Vocea (nearticulată) este doar semnul plăcerii şi al durerii, şi există şi la celelalte vietăţi, căci natura lor se ridică numai până acolo, să aibă simţirea plăcerii şi a durerii şi a o semnifica unele altora, pe când limba serveşte a exprima ce este folositor şi ce este vătămător, precum şi ce este drept şi nedrept. Şi această însuşire este caracteristică omului, spre deosebire de toate vietăţile, aşa că singur el are simţirea binelui şi a răului, a dreptului şi a nedreptului şi a tuturor celorlalte stări morale. Comunitatea unor fiinţe cu asemenea însuşiri creează familia şi statul.

Şi este clar că din natură statul este anterior familiei şi fiecăruia dintre noi; căci corpul trebuie să existe mai înainte de organe, şi suprimându-se corpul, nu va fi nici picior, nici mână, decât numai cu numele, precum se poate numi mână, o mână de piatră; căci fiind stricată va fi tot mână (însă numai cu numele), căci toate lucrurile se determină prin menirea şi prin puterea (de a împlini această menire), aşa că dacă nu mai sunt aceleaşi, nu se poate zice că au aceeaşi fire, ci doar acelaşi nume. Aşadar, este clar că statul este din natură anterior individului, căci întrucât individul nu-şi este suficient, el este faţă de stat ca mădularele unui corp faţă de acesta, iar pe de altă parte dacă nu poate ori nu are trebuinţă să se întovărăşească în societate din cauza suficienţei sale, atunci nu este membru al statului, ci ori fiară, ori un zeu.

Aşadar, din natură există în toţi instinctul pentru o asemenea comunitate; şi cel dintâi care a orânduit-o a fost autorul celor mai mari bunuri. Căci, după cum omul în perfecţiunea sa este cea mai nobilă dintre fiinţe, tot astfel, lipsit de lege şi de dreptate, este cea mai rea din toate: căci cel mai groaznic lucru este nedreptatea înzestrată cu arme; însă omul se naşte având ca arme fireşti inteligenţa şi voinţa fermă, care sunt foarte proprii a fi întrebuinţate în scopuri contrarii. De aceea el este creatura cea mai nelegiuită şi cea mai sălbatică, fiind fără virtute; privitor la pofta de dragoste şi de mâncare este cel mai nesăţios. Pe când dreptatea este o virtute socială.” (Aristotel – Politica).

Această intrare a fost publicată în Filosofie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s