Elogiul filosofiei (Seneca)

„XVI. 1. Dintre toţi muritorii sunt liniştiţi doar cei care se consacră filosofiei; doar ei trăiesc cu adevărat. Ei nu se mulţumesc să se îngrijească prea tare de existenţa proprie; la vârsta lor îşi adaugă toate secolele, însuşindu-şi toţi anii scurşi înainte ca ei să se fi născut. Şi ca să fim drepţi, va trebui să recunoaştem că vestiţii întemeietori ai doctrinelor sacre s-au născut pentru noi, nouă ne-au pregătit viaţa. Ne îndreptăm spre adevărurile măreţe scoase din întuneric la lumină prin truda altuia;nici un secol nu ne-a fost interzis; la toate avem acces şi dacă prin măreţia sufletului ne este îngăduit să învingem limitele slăbiciunii omeneşti, avem o lungă întindere de timp de străbătut. 2. Noi putem să discutăm cu Socrate, să ne îndoim cu Carneade, să ne liniştim cu Epicur, să învingem natura umană cu stoicii, să o întrecem cu cinicii. Întrucât ne este permis să participăm la orice secol, de ce n-am ieşi atunci din strâmtul şi nesigurul curs al vieţii, pentru a ne dedica din tot sufletul acestor meditaţii care sunt veşnice, nesfârşite şi comune celor mai nobile spirite? 3. Ăştia care aleargă după tot felul de îndatoriri, care se chinuie pe ei înşişi şi pe cei din jurul lor, după ce, pierzându-şi minţile de-a binelea, se vor fi plimbat din poartă-n poartă fără a fi ocolit pragul vreunei uşi, după ce vor fi răspândit prin cele mai felurite case saluturile lor interesate, cât de puţini oameni vor fi reuşit să vadă, la urma urmei, în acest oraş imens şi hărţuit între mii de pasiuni? 4. Cât de mulţi vor fi dintre aceştia pe care somnul, dezmăţul sau neomenia îi vor îndepărta? Câţi, după ce se vor fi chinuit multă vreme, vor alerga prefăcându-se grăbiţi! (…) 5. Noi socotim, orice s-ar spune, că îşi îndeplinesc adevăratele lor îndatoriri aceştia care vor să-i aibă alături în fiecare zi pe Zenon sau Pythagora, pe Democrit sau pe ceilalţi înaintaşi ai bunelor învăţături; pe cei care vor să-i aibă pe Aristotel şi pe Teofrast în intimitatea lor. Putem oricând să apelăm la ei; vizitatorul nu va pleca de la ei fără a fi mai fericit, mai dispus să-i iubească; nici unul nu-l va lăsa să plece cu mâinile goale. Oricine poate merge să-i întâlnească, fie zi, fie noapte. 

XV. 1. Nici unul dintre ei nu te va sili să mori, ci te va învăţa cum s-o faci: nici unul dintre ei nu îţi va risipi anii, fiecare ţi-i va aduce pe ai săi; cu nici unul discuţia nu va fi primejdioasă, prietenia lor nu va fi funestă, grija nici unuia nu va fi costisitoare. Poţi lua de la ei tot ce vrei; nu va depinde decât de tine să te înfrupţi de din bunurile lor cât ţi-e voia. 2. Ce bătrâneţe frumoasă şi fericită îl aşteaptă pe cel care s-a pus sub ocrotirea lor! Va avea prieteni de încredere cu care va putea să discute despre lucrurile cele mai mărunte ca şi despre cele mai importante, pe care va putea să-i consulte zilnic în probleme personale. De la aceştia vor auzi adevărul spus fără ocol şi vor fi lăudaţi de ei, fără linguşire, într-un cuvânt, vor avea prieteni a căror purtare e demnă de urmat. 3. Obişnuim să spunem că n-a stat în puterea noastră să ne alegem părinţii, că ne-au fost daţi de întâmplare; dar nouă, filosofilor, ne este permis să ne naştem după cum vrem. Spiritele cele mai vestite formează familii: alege-o pe aceea din care vrei să faci parte; vei primi nu numai numele lor, ci şi bunurile lor pe care nu va trebui să le păstrezi nici cu meschinărie, nici cu lăcomie. Vor spori cu atât mai mult, cu cât le vei împărţi mai adesea. 4. Aceştia îţi vor deschide drum către veşnicie şi te vor înălţa într-un loc de unde nu s-a prăbuşit nimeni. Este singurul mijloc de a depăşi condiţia de muritor şi chiar de a o transforma în nemurire. Onorurile, monumentele, toate sentinţele date de ambiţie sau toate operele făcute de ea, se năruie curând; nu există lucru pe care bătrâneţea lungă să nu-l ruineze sau să nu-l prăbuşească; dar de cei pe care înţelepciunea i-a consacrat nu se poate atinge: nici o vârstă nu-i va slăbi; epoca şi generaţiile următoare vor contribui la venerarea pe care o inspiră opera lor şi pentru că invidia se îndreaptă de obicei împotriva vecinului, vom admira cu mai multă sinceritate de la distanţă. 5. Aşadar, viaţa înţeleptului va dura mult. El nu e deloc închis în aceleaşi hotare ca şi ceilalţi. El singur e slobozit de legile neamului omenesc. Toate secolele i se supun ca unui zeu. E vorba de un timp trecut? El îl va cuprinde prin amintire: prezent? îl foloseşte. Cât despre viitor, se bucură de el dinainte. Reunirea tuturor acestor momente într-unul singur îi face viaţa lungă.”  (Seneca, Elogiul filosofiei, în „Scrieri filosofice alese”, Editura Minerva, Bucureşti, 1981, p.62-65).

Anunțuri
Această intrare a fost publicată în Filosofie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s