Aplicaţii – Capitolul OMUL (1)

(1). Conform tradiţiei, Socrate (469-399 î.Hr.) ar fi preluat de pe frontonul templului lui Apollo de la Delphi, expresia “gnothi seauton” – “cunoaşte-te pe tine însuţi”, pe care a transformat-o într-unul dintre motivele centrale ale reflecţiei sale. Arătaţi care este semnificaţia filosofică a acestei maxime.

(2). Immanuel Kant (1728-1804) considera că întregul domeniu al filosofiei poate fi redus la patru întrebări fundamentale: Ce pot să ştiu? Ce ar trebui să fac? Ce-mi este îngăduit să sper? Ce este omul? Încercaţi să răspundeţi la aceste întrebări, punându-vă în situaţia:

(a). unui om care nu a reflectat niciodată la aceste probleme;

(b). unui om de ştiinţă;

(c). unui credincios.

(3). Care credeţi că este sensul metaforei lui Blaise Pascal (1623-1662): “omul este o trestie cugetătoare”.

(4). Formulaţi enunţuri în care apar următorii termeni, arătând modul în care înţelesurile lor diferă:

(a). om, neom;

(b). uman, inuman;

(c). omenesc, neomenesc.

(5). Ce înţelege Rene Descartes (1596-1650) prin conceptul de “substanţă”? În ce fel trupul şi sufletul sunt substanţe?

(6). Arătaţi care sunt, după Descartes, trăsăturile care diferenţiază trupul de suflet.

(7). În ce constă, după Descartes, relaţia dintre trup şi suflet?

(8). Arătaţi care este structura logică a argumentului lui Henri Bergson (1859-1941) că omul trebuie definit ca homo faber mai degrabă ca homo sapiens.

(9). Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) consideră că pot fi identificate două principii ale dreptului natural care sunt prioritare în raport cu raţiunea. Care sunt acestea?

(10). Ce concluzii credeţi că pot fi derivate din faptul că principiul sociabilităţii nu este cuprins în natura umană?

(11). Ce înţelegeţi prin afirmaţia lui Rousseau că raţiunea, prin dezvoltarea ei treptată, a reuşit să înăbuşe natura?

(12). Argumentaţi în favoarea uneia dintre următoarele susţineri:

(a). Acţionează astfel încât să folosesţi umanitatea, atât în persoana ta, cât şi în persoana oricui altuia, totdeauna în acelaşi timp ca scop, iar niciodată numai ca mijloc. (Immanuel Kant)

(b). Viaţa însăşi este, în esenţă, sustragere, rănire, biruinţă asupra celui străin şi asupra celui mai slab. (Friedrich Nietzsche)