Propoziţiile (enunţurile) care intră în structura unei argumentări

Argumentarea poate fi definită: (1). caorganizare de propoziţii cu ajutorul raţionamentelor în scopul întemeierii (dovedirii) altei propoziţii pentru a convinge interlocutorul cu privire la caracterul adevărat sau fals al acestei propoziţii sau (2). o relaţie între un locutor (cel care propune şi argumentează teza) şi interlocutorul său (cel pentru care se argumentează teza). În structura unei argumentări nu intră orice fel de propoziţii, ci numai acelea care exprimă cunoştinţe şi care se numesc PROPOZIŢII COGNITIVE. Astfel de enunţuri, spre deosebire de cele care exprimă întrebări, ordine, dorinţe, recomandări etc., pot fi apreciate din perspectiva adevărului sau a falsităţii.

O propoziţie cognitivă poate fi sau adevărată sau falsă sau probabilă – un atribut care exprimă sintetic VALOAREA DE ADEVĂR a acesteia. Într-un moment determinat, unei propoziții cognitive îi revine exclusiv o singură valoare de adevăr.

Adevărul unei propoziţii cognitive depinde de corespondenţa care se stabileşte între informaţia (cunoştinţa) pe care o comunică şi şi starea de fapt (obiectul la care se referă ea). Propoziţia cognitivă este falsă dacă ceea ce susţine nu corespunde acestei stări de fapt; este probabilă dacă nu putem stabili nici adevărul nici falsitatea ei.

Exemple:

(1). Metalele sunt bune conducătoare de electricitate este o propoziţie adevărată.

(2). Există cai înaripaţi este o propoziţie falsă este o propoziţie falsă.

(3). Numărul stelelor din galaxia noastră este par este probabilă.

Cunoaşterea valorii de adevăr a unei propoziţii ne ajută să prevenim erorile, să evaluăm rezultatele activităţii noastre, să fim eficienţi în acţiunile noastre, să progresăm. Iată de ce este foarte important să stabilim (detectăm) valoarea de adevăr a propoziţiilor cognitive.

Propoziţiile pentru a căror formare este suficientă simpla observare a obiectelor şi care exprimă doar constatări ale unor însuşiri direct sesizabile se numesc PROPOZIŢII DE OBSERVAŢIE. Valoarea lor de adevăr se poate stabili prin simpla inspectare a obiectului la care fac referire.

Exemple:

(1). Tabla are o formă dreptunghiulară.

(2). Astăzi lipsesc cinci elevi.

(1). şi (2). sunt propoziţii de observaţie iar stabilirea valorii lor de adevăr se realizează prin inspectare (privim tabla, „facem” prezenţa).

Există însă şi propoziţii pe care le vom numi PROPOZIŢII TEORETICE, care exprimă cauze ale diferitelor fenomene, legături dintre obiecte, legile care guvernează apariţia şi dezvoltarea lor, proprietăţi de mare generalitate (care acoperă o categorie de obiecte). Astfel de propoziţii sunt rezultatul unui efort al „gândirii logice” sau al „gândirii abstracte”. Stabilirea valorii de adevăr a unor astfel de propoziţii nu se poate face prin observarea directă a obiectelor la care fac referire.

Exemple:

(1). Creşterea temperaturii accelerează mişcarea moleculară.

(2). În orice triunghi isoscel, mediana bazei este bisectoarea unghiului de la vârf.

Pentru a „vedea” prin observare directă dacă astfel de propoziţii sunt sau nu adevărate, ar trebui să inspectăm, unul câte unul, o infinitate de cazuri de creştere a temperaturii, respectiv de triunghiuri isoscele, ceea ce este însă imposibil. Singura cale pentru a dovedi adevărul unei astfel de propoziţii este de a descoperi alte propoziţii teoretice al căror adevăr a fost deja stabilit şi a deriva apoi din ele propoziţia al cărei adevăr dorim să-l dovedim.

Această intrare a fost publicată în Logica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s