6 DEFINIŢII CLASICE ALE FILOSOFIEI (David Armeanul, sec. VI d.Hr.)

Introducere în filosofie (trad., studiu introductiv, note şi comentarii de Gabriel Liiceanu, Editura Academiei, Bucureşti, 1977) reprezintă un veritabil tratat, o „summa philosophica” în care neoplatonicul David Armeanul îşi propune să realizeze o sinteză a gândirii filosofice din antichitatea greacă. Cele trei nume care polarizează atenţia autorului sunt: Pitagora, Platon şi Aristotel. După cum observă pe bună dreptate Gabriel Liiceanu, „scrierea lui David este un inventar al definiţiilor filosofiei corecte din punct de vedere tehnic (…) reuşita în filosofie a opt secole de cultură elenistică şi catehetică”. Pentru a întreprinde un inventar al gândirii greceşti, este evident că filosoful neoplatonic trebuie să fi fost un cunoscător al scrierilor lui Platon, Aristotel, Plotin ş.a. De altfel, se ştie despre profesorul său din Alexandria, Olimpiodor – ultimul reprezentant alexandrin al „direcţiei erudite” neoplatonice – că era autorul mai multor comentarii paltoniciene.

David Armeanul identifică şase accepţiuni pe care antichitatea le-a oferit filosofiei, definiţii care aparţin lui Pitagora, Platon şi Aristotel:

(1). „cunoaşterea celor ce sunt ca fiind ceea ce sunt” (Pitagora);

(2). „cunoaşterea celor divine şi omeneşti” (Pitagora);

(3). „pregătire pentru moarte” (Platon, Phaidon, 64a)

(4). „asemănare cu divinitatea pe cât îi stă omului în putinţă” (Platon, Theaitetos, 176a);

(5). „artă a artelor şi ştiinţă a ştiinţelor” (Aristotel);

(6). „iubire de înţelepciune” (Pitagora).

Iată în cele ce urmează câteva extrase din lucrarea lui David Armeanul, a căror lectură poate facilita înţelegerea gândirii filosofice în perioada ei de început:

„Mai întâi filosofia nu se ocupă cu particularul, cu ceea ce este în curgere şi în continuă transformare, ci cu universalul, cu ceea ce nu se transformă, ci este totdeauna identic cu sine”.

„[…] şi Platon arată clar acest lucru când spune: «numesc filosof nu numai pe cel care ştie multe şi care este capabil să distingă multe, ci şi pe cel ce are o viaţă nepătată şi nepângărită»; acest lucru reprezintă tocmai strădania specifică filosofului practic”.

„Ceea ce nu se vede poate fi cunoscut cu cea mai mare promptitudine din ceea ce este vizibil. Într-adevăr, deoarece tot ceea ce se mişcă este mişcat de către un altul, şi deoarece vedem că şi corpul ceresc se mişcă, rezultă că (şi) el este mişcat de către altcineva. există deci cineva care mişcă cerul. […] dacă cel care mişcă cerul ar avea corp, ar fi finit. Iar corpul finit are şi o energie finită şi nu ar putea să mişte cerul continuu şi fără oprire. Este clar deci că el nu are corp. Şi de bună seamă, că nici nu piere. Căci dacă cel care mişcă cerul ar pieri, ar pieri şi cerul odată cu el. Dar cerul, de bună seamă, nu piere. […] cel care mişcă cerul este unul, acorporal, infinit şi nepieritor. Acesta nu este nimic altceva decât divinitatea”.

[David vizează aici celebra teorie aristotelică a Primului Motor – τό πώτον κινούν – identificat cu divinitatea în Metafizica. În tradiţie aristotelică, David operează această identitate (Primul Motor = Divinitate), afirmând că Motorul Unic este „acorporal, infinit şi nepieritor”].

„[…] dacă cineva spune că nu există filosofie, se foloseşte de demonstraţii prin care respinge filosofia. Dacă se foloseşte de demonstraţii, este clar că filosofează (căci filosofia este mama demonstraţiilor). Dacă spune că există filosofie, iarăşi filosofează: el se foloseşte de demonstraţii prin care arată că ea există. Aşadar, în orice caz, filosofează şi cel care respinge filosofia şi cel care nu o respinge. Căci amândoi se folosesc de demonstraţii prin care fac dovada spuselor lor. Dacă te foloseşti de demonstraţii este clar că filosofezi, căci filosofia este mama demonstraţiilor”.

Ce înţelege David Armeanul prin expresia platonică „pregătire pentru moarte”? „[…] adică dobândirea morţii pasiunilor […]: a deveni asemenea divinităţii pe cât îi stă omului în putinţă”.

„Prima definiţie este cea care spune că «filosofia este cunoaştere a celor ce sunt ca fiind ceea ce sunt». Cuvântul cunoaştere a fost luat ca gen. Într-adevăr, cunoaşterea este o realitate mai generală. există o cunoaştere generală şi o cunoaştere particulară, o cunoaştere empirică. […] În timp ce filosofia este cunoaştere a tuturor celor ce sunt, celelalte arte şi ştiinţe nu sunt cunoaşterea tuturor celor ce sunt, ci doar a unora dintre ele! Astronomia se ocupă doar de stele, medicina doar de corpurile omeneşti, tâmplăria doar de lemne”.

„[…] filosofia se ocupă cu cele divine şi omeneşti şi nu le nesocoteşte pe cele divine din cauza cunoaşterii celor omeneşti, nici nu le neglijează pe cele omeneşti din cauza cunoaşterii celor divine, ci tinde către cele divine, ca învăţând din ele, să le conducă pe cele omeneşti le desăvârşire, înălţându-le”.

„[…] aşa cum soarele fiind luminos prin natura sa, pare liliecilor întunecat, dată fiind improprietatea organului lor de văz, adică dat fiind faptul că nu pot să vadă în timpul zilei, tot astfel şi cele divine, fiind prin natura lor clare şi pure, nouă ne apar neclare, datorită felului de a vedea al sufletului, subordonat obscurităţii trupeşti, adică datorită întunecării lui de către slăbiciunile trupului”.

Această intrare a fost publicată în Filosofie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s