ARGUMENTAREA

 1. Ce este o argumentare?

Argumentarea demers prin care justificăm o afirmaţie pe care o facem, încercând să convingem că avem dreptate; proces de justificare logică a unei propoziţii pe care vrem să o susţinem sau să o combatem; relaţie între un locutor – care argumentează – şi un interlocutor – pentru care se argumentează; sistem de temeiuri organizate astfel încât să poată convinge auditoriul de adevărul sau falsitatea unei teze.

ARGUMENTAREA ESTE PROCESUL PRIN CARE DEMONSTRĂM (JUSTIFICĂM) ADEVĂRUL PROPRIILOR NOASTRE OPINII ŞI ÎNCERCĂM SĂ-I CONVINGEM PE CEILALŢI SĂ LE ACCEPTE.

Argumentarea este prezentă la tot pasul; ea survine de fiecare dată când cineva (un prieten, un necunoscut, o reclamă, o carte) încearcă să ne convingă de adevărul, utilitatea, frumuseţea unei idei, produs, unei decizii.

Argumentarea mai survine atunci când într-o discuţie (atunci când ne exprimăm o opinie) suntem întrebaţi: „De ce?

A argumentaa justifica, a susţine, a dovedi, a întări o afirmaţie, a proba un punct de vedere.

Pentru a şti ce este şi cum recunoaştem o argumentare trebuie să analizăm parcursul gândirii şi să identificăm elementele constitutive acesteia.

Pentru a şti dacă o argumentare este corectă trebuie să analizăm câteva tipuri de argumentare şi să identificăm condiţiile corectitudinii lor.

Forma standard a unui argument este: premiseconcluzie (ultima propoziţie dintr-un argument în forma standard este întotdeauna concluzia). În limbajul natural, un argument nu apare întotdeauna în forma standard (concluzia nu apare de fiecare dată la finalul argumentului), ci poate să apară într-o formă non-standard (concluzia poate să apară la mijlocul sau chiar la începutul argumentului). Altfel spus, într-un argument care nu este în formă standard concluzia poate ocupa orice loc.

Exemplu de argument în formă standard:

Cei care întârzie sunt nepunctuali (premisă)

Tu eşti o persoană care întârzie (premisă)

…………………………………………………………….

Tu eşti nepunctual (concluzie)

Exemplu de argument în forma non-standard:

Tu eşti nepunctual întrucât întârzii, iar cei care întârzie sunt nepunctuali.

2. Cum recunoaştem o argumentare? – INDICATORII ARGUMENTĂRII

Argumentarea este nelipsită din actele de comunicare, atunci când intenţionăm să susţinem, să întărim, să convingem pe cineva sau să probăm un punct de vedere.

În centrul analizei argumentării stă raţionamentul, deoarece orice argumentare este o organizare inedită de raţionamente (argumentare amplă), existând şi argumentări care presupun un singur raţionament (argumentare simplă).

Raţionamentul este operaţia logică prin care din propoziţii date numite premise este derivată o altă propoziţie numită concluzie. În structura unui raţionament sunt incluse premisa/premisele şi concluzia.

Identificarea unor premise şi a concluziei unui argument se poate realiza cu ajutorul unor cuvinte sau expresii numite INDICATORI LOGICI. Există două tipuri de indicatori logici:

  • Indicatori logici de premisă.

Exemple: deoarece, pentru că, întrucât, dat fiind că, presupunând că, pe baza faptului că, datorită (faptului că), fiindcă, pornind de la ideea că etc.

Observaţie: orice propoziţie care urmează după un indicator de premisă poate fi considerată premisă a argumentului.

  • Indicatori logici de concluzie.

Exemple: deci, prin urmare, rezultă că, aşadar, în concluzie, (de aici) decurge (că), deducem că, concluzionăm (că) etc.

Observaţie: orice propoziţie care urmează după un indicator de concluzie poate fi considerată drept concluzie a argumentului.

Exemple de argumente:

(1). Ai luat notă mică (concluzia), pentru că (indicator logic de premisă) nu ai învăţat (premisa).

(2). Şoferul a trecut pe roşu (premisa). Prin urmare va primi amendă (concluzia).

Observaţie: un argument poate conţine indicatori de ambele tipuri.

De exemplu: Având în vedere că (indicator de premisă) echipa a câştigat toate partidele, rezultă că (indicator de concluzie) ea se va califica pentru faza următoare a competiţiei.

Un caz special îl reprezintă indicatorul „de aceea”; acesta reprezintă un indicator de premisă atipic, deoarece, premisa nu apare după indicator, ci înaintea acestuia, iar următoarea propoziţie este, de regulă concluzia argumentului.

Exemplu: Ai rămas corigent la trei discipline (premisa); de aceea vei repeta anul (concluzia).

Notă: nu este necesar să apară un indicator logic pentru a spune că suntem în prezenţa unui argument.

De exemplu: Colegul meu este criticat mereu de către profesori. Uită întotdeauna să-şi scrie numele pe lucrare. Acest enunţ este un argument, deşi nu are în componenţa lui nici un indicator logic. Concluzia: Colegul meu este criticat mereu de către profesori este justificată logic de premisa Uită întotdeauna să-şi scrie numele pe lucrare. Am putea subînţelege aici indicatorul „întrucât” (sau un alt indicator de premisă); reformulat, argumentul ar putea arăta astfel: Colegul meu este criticat mereu de către profesori întrucât uită mereu să-şi scrie numele pe lucrare.

cuvintele sau expresiile care sunt folosite, de regulă, ca indicatori logici nu au întotdeauna această funcţie.

De exemplu: un elev discută cu colegul său de bancă: „Te invit să vii cu noi în excursie. Aşadar, ce hotărăşti?” Cuvântul „aşadar” nu are în acest context funcţia de indicator logic, deoarece textul dat nu conţine un argument (nu există premise pe baza cărora să se poată deduce o concluzie).

Să recapitulăm:

Prezenţa unei argumentări este vizibilă printr-o serie de cuvinte/expresii caracteristice – INDICATORI AI ARGUMENTĂRII:

  • pentru că”, „deoarece”, „întrucât”, „fiindcă”, „presupunând că”, „aşadar”, „datorită” etc. – expresii care introduc propoziţiile temei (indicatori de premise).;
  • nu poate”, „nu trebuie” – indică prezenţa unei concluzii/recomandări cu valoare de argument;
  • dacă … atunci” – semnalează faptul că, fiind date anumite elemente, se va produce o concluzie;
  • rezultă”, „prin urmare”, „în consecinţă”, „deci”, „conchidem” – introduc teza (indicatori de concluzie).

3. STRUCTURA ARGUMENTĂRII – ANALIZA UNEI ARGUMENTĂRI

Un argument poate avea una din următoarele trei structuri argumentative:

(1). Structură argumentativă simplă (argument simplu) – formată dintr-o premisă şi o concluzie

Exemplu: Geamul s-a spart (concluzia) deoarece (indicator de premisă) copilul vecinei a aruncat cu piatra în el (premisă).

(2). Structură argumentativă în cadrul căreia argumentul este format din două sau mai multe premise şi o concluzie.

Exemplu: Întrucât olimpicii intră la facultate fără concurs, iar tu eşti olimpic, rezultă că şi tu vei intra la facultate fără concurs. (argument format din două premise şi o concluzie).

(3). Structură argumentativă complexă (argument complex). Argumentele complexe sunt acele în care cel puţin una dintre premise este justificată/susţinută de către una sau mai multe propoziţii. În componenţa unui argument complex intră următoarele componente:

o concluzie finală;

            – una sau mai multe concluzii intermediarepropoziţiile (premisele) care justifică concluzia finală şi care sunt justificate la rândul lor de către una sau mai multe propoziţii;

            – premise care justifică concluzia finală, dar care nu sunt concluzii intermediare (libere);

            – propoziţiile care justifică concluziile intermediare.

Observaţie: unele argumente complexe pot să nu conţină premise libere.

Exemplu de argument complex:

La primul extemporal elevul a obţinut nota 10 întrucât a rezolvat corect toate subiectele. La ultimul extemporal acesta a fost prins copiind; de aceea a primit nota 1. Prin urmare, elevul va avea media semestrială 7, deoarece a obţinut nota 10 la examinarea orală.

Analiza acestui argument se va realiza astfel:

– vom identifica şi marca prin subliniere indicatorii logici prezenţi în argument, indiferent de tipul acestora;

– vom marca şi numerota fiecare propoziţie care intră în componenţa argumentului (de regulă, în ordinea apariţiei lor în argument);

– vom identifica concluzia finală a argumentului;

– vom identifica concluziile intermediare şi apoi propoziţiile care le justifică pe acestea;

– vom identifica premisele libere;

– vom preciza structura logică a argumentului (diagrama corespunzătoare structurii argumentative).

„[(1) La primul extemporal elevul a obţinut nota 10] întrucât [(2) a rezolvat corect toate subiectele.].[(3) La ultimul extemporal acesta a fost prins copiind]; de aceea [(4) a primit nota 1]. Prin urmare, [(5) Elevul va avea media semestrială 7], deoarece [(6) a obţinut nota 10 la examinarea orală].”

–         propoziţia numărul (5) este concluzia finală a argumentului,

–         propoziţiile (1) şi (4) sunt concluzii intermediare;

–         propoziţia (6) este premisă liberă;

–         propoziţiile (2) şi (3) sunt propoziţiile care justifică propoziţiile intermediare.

3. Cum identificăm o argumentare într-un text?

  1. Căutăm cuvintele care pot indica prezenţa argumentării şi verificăm dacă au într-adevăr rol de indicatori – IDENTIFICAREA INDICATORILOR ARGUMENTĂRII;
  2. Stabilim propoziţia care exprimă ideea de bază şi ne întrebăm dacă restul pasajului ne oferă informaţii în plus pentru a ne convinge (fără aceste informaţii în plus argumentarea lipseşte) – DESCOPERIREA INFORMAŢIILOR CE SUSŢIN O CONCLUZIE (TEMEIURI/PREMISE);
  3. Verificăm şi identificăm propoziţia care joacă rolul de concluzie (oriunde ar fi plasată în text), întrucât fără concluzie nu există argumentare – IDENTIFICAREA CONCLUZIEI;
  4. Prelucrăm textul astfel încât concluzia şi premisele să fie aranjate în ordinea argumentării (care nu corespunde întotdeauna cu ordinea expunerii) – REORDONĂM TEXTUL ÎN FORMA STANDARD: PREMISE – CONCLUZIE.

 4.  Structura argumentării

În orice argumentare sunt prezente mai multe elemente logice:

  • o idee de susţinut sau de respins – TEZA/CONCLUZIA argumentării
  • TEMEIURILE aduse în sprijinul ideii – PREMISELE pe baza cărora se susţine sau se respinge ideea (concluzia). 

TIPURI DE PROPOZIŢII –  PREMISĂ

  1. PROPOZIŢII COGNITIVE – transmit o informaţie; sunt corecte atunci când semnificaţia transmisă este clară, fără echivoc; pot fi apreciate din punct de vedere al adevărului şi/sau falsităţii.

Există şi propoziţii ambigue – care pot fi înţelese în cel puţin două moduri.

Ex. Andrei i-a făcut cu mâna bunicului din tren.

  1. PROPOZIŢII DE VALOARE – exprimă o apreciere pozitivă/negativă; au valoare de adevăr; exprimă adesea opinii personale (subiective) – rezultat al unor stări şi reacţii personale; pot fi obiective atunci când nu depind de gândirea, credinţa, simţirea unei persoane.

Ex. Această prăjitură este dulce.

  1. PROPOZIŢII MORALE – exprimă aprecieri cu privire la ceea ce se cuvine, ceea ce este bine sau rău. Pentru a evita enunţurile vagi trebuie stabilit clar semnificaţia termenilor „bine” şi „rău”.
  1. PROPOZIŢII INTEROGATIVE – nu au valoare de adevăr; pot figura într-o argumentare ca premise numai dacă sunt transformate în propoziţii cognitive/de valoare.

Ex. Propoziţia „Te duci la ora de logică astăzi?” poate fi transformată în „Alina a întrebat-o pe Maria dacă se duce astăzi la ora de logică”.

  1. PROPOZIŢII PRAGMATICE – exprimă: un ordin („Şterge tabla!”), o normă („Trebuie să fim punctuali”), o recomandare („Ar fi indicat să nu mai vorbiţi toţi deodată”), o rugăminte („Dă-mi te rog un telefon la ora prânzului”).

CONCLUZIA – o propoziţie declarativă, cu valoare de adevăr; poate ocupa orice loc într-un text; fiecare element al concluziei trebuie susţinut de premise.

Argumentarea este constituită din mai multe propoziţii declarative, ce pot fi adevărate sau false, unele dintre ele având rol de premise iar una, rol de concluzie.

După modul în care apar aceste elemente există cel puţin trei structuri posibile ale unei argumentări:

  • O premisă şi o concluzie:

Ex. „Şi-a luat umbrela pentru că afară plouă”

  • Două sau mai multe premise şi o concluzie:

Ex. „Toate persoanele care fac zilnic gimnastică pierd în greutate şi de la o vreme M face gimnastică. Din această cauză el a slăbit”.

  • Argumente care susţin o concluzie intermediară, concluzie ce devine apoi premisă pentru concluzia finală.

Structurile argumentative pot fi mai simple (când susţinem idei simple referitoare la fapte asupra cărora convenim) şi mai complexe (cu momente intermediare de argumentare a unor idei ce devin apoi premise pentru un raţionament ulterior).

2 exemple simple de argumentări:

1. Fiindcă mergi la şcoală şi eşti atent la orele de Logică şi argumentare, atunci rezultatele bune nu vor întârzia să apară.

2. Dacă apar inundaţiile, atunci plouă mult.


 

 

Anunțuri
Această intrare a fost publicată în Logica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s