Schema situaţiei de comunicare

ELEMENTELE SITUAŢIEI DE COMUNICARE:

 EMIŢĂTOR – RECEPTOR – REFERENT – CONTEXT – MESAJ – COD – CANAL

EMIŢĂTOR = SURSA MESAJULUI, SURSA INFORMAŢIEI; ÎN COMUNICAREA VERBALĂ = LOCUTORUL ESTE CEL CARE SELECTEAZĂ SEMNELE DIN CODUL LINGVISTIC ŞI LE COMBINĂ CONFORM REGULILOR GRAMATICALE.

Funcţia expresivă / emotivă este centrată pe emiţător, exprimă starea afectivă a acestuia prin intermediul mai multor modalităţi lingvistice: interjecţii, formele verbale şi pronominale de persoana I, redarea superlativului prin mijloace stilistice. Prin această funcţie se exprimă subiectivitatea locutorului: stările, sentimentele, valorile sale. Această funcţie este dominantă în limbajul copiilor sau în cel al lirismului subiectiv.

Exemple: Ah, ce rău îmi pare că am întârziat!; Îmi place în mod deosebit cartea asta, este extraordinară!; Mi-e foarte dor de o vacanţă la mare; Frumoasă şi jună, oh, dragă-mi mai eşti! / Eu caut şi caut în ochii-ţi cereşti / Şi-n veci nu mă satur şi-n veci aş căta, / Iubită, dorită, o gură-aşa! (M.Eminescu, Frumoasă şi jună)

RECEPTORUL = DESTINATARUL INFORMAŢIEI ÎNTR-O SITUAŢIE DE COMUNICARE; ESTE VIZAT DE EMIŢĂTOR; PRIMEŞTE MESAJUL ŞI ÎL DECODEAZĂ; ÎN CAZUL COMUNICĂRII VERBALE INTERLOCULTORUL FACE APEL LA MEMORIE = OPERAŢIE DE DECODIFICARE A MESAJULUI ŞI ACTUALIZEZĂ CUNOŞTINŢELE DE LIMBĂ NECESARE DEGAJĂRII SEMNIFICAŢIEI CONŢINUTE ÎN MESAJ.

În general, receptorul este şi destinatarul informaţiei, dar există şi situaţii de comunicare în care cele două poziţii se disociază (ex.: a spune ceva cuiva pentru a auzi altcineva, care este de asemenea prezent). Emiţătorul şi receptorul mai sunt denumiţi şi actanţi.

Funcţia conativă / persuasivă / retorică / de apel este centrată pe receptor, poate viza efectul de persuasiune a mesajului asupra acestuia, recurgând la utilizarea vocativului şi a imperativului (frecvent întâlnită în domeniul reclamelor). Prin funcţia conativă se exprimă o încercare de a-l influenţa, de a-l incita la acţiune pe interlocutor printr-un ordin, printr-o rugăminte etc. Această funcţie este pregnantă în comunicarea cotidiană şi în stilul oficial-administrativ.

Exemple: Domnule, dă-mi te rog voie să trec!; Vă rugăm să verificaţi corectitudinea sumei înscrise în chitanţă imediat după înmânarea acesteia. Păstraţi chitanţa până la următoarea plată. Mulţumim.

REFERENTUL = SITUAŢIA, OBIECTUL, REALITATEA ETC. DESPRE CARE SE COMUNICĂ; DESPRE CE SE COMUNICĂ.

Funcţia referenţială este centrată pe referent. Prin ea se transmit informaţii despre lumea reală sau imaginară. Această funcţie este dominantă în limbajul ştiinţific, dar ea are o pondere importantă în orice tip de comunicare.

Exemple: Spectacolul începe la ora 10; Adresa unde poţi găsi mai multe informaţii despre acest subiect este www…; Era odată un împărat care avea trei feciori etc.

CONTEXTUL = CIRCUMSTANŢELE ÎN CARE ARE LOC COMUNICAREA, CIRCUMSTANŢE PRIVIND TIMPUL, LOCUL EMITERII, RESPECTIV RECEPTĂRII, IDENTITATEA, STATUTUL SOCIAL ŞI RELAŢIILE DINTRE CEI ANGAJAŢI ÎN ACTUL COMUNICĂRII.

Funcţia cognitivă este centrată pe context, vizează situaţia/contextul în care se face comunicarea (circumstanţe privind timpul, locul emiterii, respectiv receptării, identitatea, statutul social şi relaţiile dintre actanţi etc.).

Exemplu: stilul colocvial/familiar, dialogurile implicate în cazul desfăşurării unei anchete unde se vizează de regulă clarificarea contextului etc.

MESAJUL = SECVENŢA DE SEMNALE VERBALE ŞI/SAU NONVERBALE PE CARE EMIŢĂTORUL O TRANSMITE CĂTRE RECEPTOR.

Pentru a fi înţeles, mesajul trebuie construit din unităţi / elemente cunoscute deopotrivă de emiţător şi de receptor. – „vehiculul informaţiei”; în cazul comunicării verbale orale este constituit din rezultatul operaţiei de codare care merge de la sunet la sens.

Funcţia poetică este centrată pe mesaj. Prin ea se pune în valoare mesajul ca atare, forma în care este structurat/organizat acesta, atrăgând atenţia asupra modului în care acesta este formulat. Prin funcţia poetică, un mesaj nu mai e un simplu instrument, un vehicul prin care se transmite ceva, ci un text interesant în sine, plăcut, frumos, obsedant, amuzant etc. Predomină în textele lirice alături de funcţia emotivă, dar apare şi în jocurile de cuvinte-calambururi, în expresii şi locuţiuni populare, în sloganuri, proverbe, zicători.

Exemple: Capul face, capul trage; N-ai să vii şi n-ai să morţi / N-ai să şapte între sorţi, / N-ai să iarnă, primăvară / N-ai să doamnă, domnişoară. (Nichita Stănescu, N-ai să vii)

CODUL = SISTEMUL DE SEMNE CU AJUTORUL CĂRUIA SE CONSTRUIESC MESAJELE. CODUL PRINCIPAL UTILIZAT ÎN PROCESUL COMUNICĂRII INTERUMANE ESTE LIMBA NATURALĂ.

Alte coduri au la bază semnale sonore, grafice sau vizuale de diverse tipuri: alfabetul Morse, alfabetul Braille, limbajul surdomuţilor, semnele de circulaţie.

Funcţia metalingvistică este centrată pe cod. Intenţia este de a se explicita în cadrul mesajului codul utilizat. Prin ea se controlează „codul”, cuvintele folosite, discutându-le înţelesul sau forma pentru a favoriza înţelegerea lor corectă. Este o funcţie pregnantă în stilul ştiinţific, unde lămurirea conceptelor folosite este esenţială. Ex.: analizele gramaticale; dicţionarele, ghicitorile etc., orice proces de însuşire a unei limbi implică dialoguri menite să clarifice anumiţi termeni. Oximoronul este o figură semantică bazată pe îmbinarea unor termeni incompatibili: tăcere asurzitoare, dureros de dulce, ţiuitul tăcerii, cioară albă; Când spun aici scriitor clasic, mă refer la valoarea sa reprezentativă în cadrul unei literaturi, nu la faptul că opera sa aparţine clasicismului.

CANALUL = SUPORTUL FIZIC AL TRANSMITERII MESAJULUI, REPREZENTAT ÎN CAZUL COMUNICĂRII VERBALE ORALE DE AERUL PRIN CARE SE PROPAGĂ UNDELE SONORE.

În comunicarea scrisă, canalul poate fi reprezentat de: scrisoare, bilet, telegramă, iar în cazul comunicării rapide la distanţă, se poate concretiza prin: telefon, fax, poşta electronică.

Zgomotele, scrisul ilizibil, greşelile de tipar, petele de pe un text scris sunt bruiaje care pot îngreuna comunicarea.

Funcţia fatică este centrată pe canal; prin ea se controlează „canalul” şi menţinerea contactului dintre interlocutori, prin verificări şi confirmări. Este o funcţie care domină în comunicarea la distanţă, unde pot interveni perturbări ale canalului.

Exemplu: Alo! Mă auzi?, Mai eşti pe fir?, Înţelegi ce spun sau trebuie să repet?, Ai putut să deschizi fişierul pe care ţi l-am trimis? Hei! Mă asculţi? –Aşa, da, da; sintagme folosite în anumite situaţii doar de complezenţă, cum ar fi cazul discuţiilor despre vreme la englezi, întrebări de tipul Ce mai faci?, Ce mai zici? care nu au rolul decât de a menţine discuţia.

Această intrare a fost publicată în Logica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s