Cum să scriem un eseu filosofic

1. Introducere

Din punct de vedere pedagogic, eseul se înscrie în categoria itemilor subiectivi (alături de rezolvarea de probleme), adică a acelor instumente de evaluare care solicită din partea elevilor elaborarea unor răspunsuri deschise. Itemii cu răspuns deschis „dezvoltă capacitatea elevului de a formula, a descrie, a prezenta sau a explica diferite concepte, relaţii, argumente, metode de lucru. Permit elevilor să construiască răspunsuri, detectându-se astfel atât cunoştinţele depozitate, cât şi capacitatea de elaborare şi exprimare.” (Constantin Cucoş, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p.408) Printre avantajele unor astfel de itemi, sunt menţionate: formarea gândirii productiv-creative, a gândirii divergente, a imaginaţiei şi capacităţii de a generaliza şi de a reformula o problemă; activarea atitudinii critice şi autocritice; posibilitatea abordării unor rezultate ale învăţării de mare complexitate; dezvoltarea capacităţii de exprimare în scris. Termenul de eseu este prezent atât în limba franceză (essai) cât şi în limba engleză (essay) şi înseamnă încercare, probă, tentativă. Astfel, eseul este încercarea de tratare a unei probleme filosofice într-o manieră creativă, plecând de la un concept (om, libertate, dreptate, fericire etc.), de la termeni corelativi (libertate-constrângere, putere-autoritate, existenţă-devenire, spaţiu-timp etc.), de la o interogaţie (Ne naştem sau devenim oameni?, Unde putem căuta fericirea?, Ce este filosofia? etc.) sau de la o afirmaţie („Omul este o trestie cugetătoare” – Blaise Pascal, „Existenţa precedă esenţa” – J.P. Sartre etc.).

Eseul structurat constituie o lucrare care tratează o anumită temă, indicată în cerinţă. Acest reper general are la rândul său un număr variabil de cerinţe, de regulă 3 – 5, care trebuie respectate în redactare cu menţiunea că ordinea tratării nu este una prestabilită, fiecare având libertatea de a trata cerinţele în ordinea dorită. Condiţia cu caracter de obligativitate se referă la necesitatea tratării tuturor cerinţelor într-o succesiune logică, argumentată, prin recurs la ilustrări/exemplificări convingătoare. Eseul structurat trebuie să aibă o structură clară, coerentă, echilibrată în ceea ce priveşte părţile eseului (introducere, cuprins şi încheiere sau concluzie), idei subliniate prin construcţia paragrafelor ce conţin idei principale, un bun raport între ideile principale şi cele secundare, orice idee trebuie susţinută argumentat (abilitate de a formula judecăţi de valoare şi capacitate de interpretare personală a informaţiilor), respectarea normelor de ortografie şi punctuaţie, lizibilitatea etc.

2. Structura unui eseu

Orice eseu trebuie să conţină elemente structurale care îi conferă coerenţă şi armonie.

Modelul structural 1:

  • introducerea – se explică succint cerinţa textului de la care se pleacă sau se identifică importanţa punerii problemei respective; nu trebuie să fie echivalentă cu planul sumar al eseului, chiar dacă în partea de sfârşit a introducerii problema pusă poate să implice marile diviziuni ale eseului, fără a anunţa însă şi soluţia problemei;
  • cuprinsul – cuprinde tratarea subiectului în manieră progresivă, respectând relevanţa conţinuturilor şi realizarea unui demers critic; fiecare conţinut sau paragraf trebuie să conţină o informaţie precisă şi distinct formulată, conţinuturile trebuie să fie legate între ele în mod logic, coerent;
  • concluzia – enunţă soluţia la cerinţa din titlul eseului în manieră precisă, fără a avea pretenţia că exprimă tot ceea ce se putea spune, ci ea trebuie să fie deschisă şi să lase posibilitatea unei abordări viitoare, fără a relua sau rezuma ceea ce s-a spus în eseu. Concluzia se formulează cel mult în două fraze.

Modelul structural 2:

  • problematică – caracterizarea generală a problemei; identificarea interogaţiilor esenţiale; relevarea importanţei problemei; schiţa dezvoltării ulterioare a eseului (precizarea temei susţinute, menţionarea diviziunilor eseului).
  • cuprins – analiza temei filosofice; precizarea poziţiilor filosofice implicate (identificarea tezelor susţinute/studierea diverselor sfere semantice ale conceptelor/analiza exemplelor reprezentative; determinarea unor modele teoretice de „soluţionare” a problemei; efectuarea unui demers critic asupra modelelor teoretice; elaborarea unei reflecţii personale.
  • concluzie – regândirea problemei iniţiale în lumina noilor interogaţii descoperite pe parcursul eseului.

3. Condiţii de elaborare a unui eseu filosofic

Pentru ca scrierea unui eseu filosofic să constituie o experienţă reuşită, este necesară respectarea unor condiţii:

A. pregătirea subiectului

  • studierea atentă a conceptelor şi problemelor referitoare la tema care urmează a fi abordată;
  • reţinerea exemplelor/ilustrărilor care permit o mai bună înţelegere a temei;
  • ortografierea corectă a termenilor şi numelor care urmează a fi folosite;
  • schiţarea atentă a argumentelor necesare întemeierii unei idei filosofice;
  • prelungirea studiului prin reflecţii personale şi notarea lor pe fişe de lectură.

B. înţelegerea enunţului subiectului

  • stabilirea sensului precis al problemei puse în discuţie;
  • plasarea subiectului în contextul cerut (istoric, curent filosofic, temă, gândirea unui autor etc.).

C. căutarea ideilor

  • alcătuirea unor eseuri prealabile înaintea celui pe care îl propuneţi evaluării;
  • evitarea plagiatului, a prezentării unei idei împrumutate ca fiind idee proprie;
  • punerea între ghilimele a citatelor şi precizarea autorului, a lucrării, a paginii de unde au fost extrase;
  • evitarea citării autorilor de manuale şcolare;
  • evitarea „recitării” unei lecţii din manual; eseul este o compoziţie proprie, originală;
  • apelul la toate cunoştinţele deţinute cu privire la subiectul tratat;
  • utilizarea experienţei personale şi a reflecţiilor proprii, fără substituirea lor cu ideile studiate;
  • tratarea subiectului ca pe un întreg, nu ca pe o colecţie de idei puse una lângă alta.

D. stabilirea unui plan

  • stabilirea diviziunilor mari ale eseului;
  • schiţarea ideii care urmează a fi dezvoltată în fiecare diviziune;
  • evitarea transformării planului într-un cadru rigid, prefabricat, obstacol al gândirii creative;
  • formularea unor idei secundare derivate din ideile principale.

E. redactarea propriu-zisă 

  • eseul filosofic este o discuţie în jurul unor idei;
  • eseul filosofic nu trebuie confundat cu cel literar; ideea nu trebuie sacrificată în favoarea prezentării literare;
  • trebuie evitat abuzul de citate;
  • trebuie evitate judecăţile de ordin estetic sau sentimental;
  • opinia personală nu trebuie subliniată ostentativ; mai mult, este chiar recomandată folosirea excesivă a persoanei întâi singular (eu, mie);
  • TREBUIE EVITAT PLAGIATUL!!! (indiferent de sursele alese, ele trebuie precizate onest, între ghilimele, iar referinţa se consemnează fie în note de subsol, fie la finalul eseului (în bibliografie).
Această intrare a fost publicată în Paideia.

Un comentariu la “Cum să scriem un eseu filosofic

  1. cristina spune:

    Multumesc mult.Foarte bine este explicata structura unui eseu filosofic! Spor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s