Aspecte metodologice în predarea filosofiei

Metodologia (lb.gr. methodos – cale ce duce spre şi logos – discurs, ştiinţă) este un ansamblu sau o sumă de metode şi tehnici/procedee utilizate în procesul instructiv-educativ. Într-o accepţie mai profundă, metodologia didactică reprezintă „reflecţia asupra căilor, o teorie şi o practică a metodelor utilizate în procesul de învăţământ” (Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi, 2006, p.21). Metodologia instruirii înglobează aspecte precum: modul în care învaţă elevii, modul în care este predată materia şi felul în care sunt evaluate progresele înregistrate. Organizarea şi desfăşurarea eficientă a demersului instructiv-educativ presupune alegerea unor căi sau modalităţi optime de execuţie a operaţiilor implicate în învăţare, ce urmează a fi utilizate pentru atingerea obiectivelor propuse. Metodele sunt demersuri teoretico-acţionale de predare – învăţare – evaluare, menite să asigure cu maximă eficienţă dobândirea cunoştinţelor şi formarea capacităţilor proiectate la nivelul obiectivelor, precum şi evaluarea lor. Termenul de metodă provine din limba greacă, methodos însemnând „cale care duce spre (aflarea adevărului)”, „mod de urmărire”, de cercetare a unui lucru, de căutare, de explorare a unui fenomen obiectiv în vederea aflării adevrului (de la odos – cale, drum şi meta – către, spre). În planul activităţii didactice, metoda este „un instrument de transmitere de cunoştinţe care întruchipează anumite adevăruri (…) o cale de dezvăluire a adevărurilor în faţa celor care învaţă (…) o modalitate de formare în mintea elevilor a unor reprezentări despre lumea obiectelor şi fenomenelor realităţii” (Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi, 2006, p.17). Metodele sunt subordonate scopurilor cognitive şi formative ale educaţiei. Ca moduri de acţiune, metodele solicită actorii demersului educaţional în proporţii variabile: unele metode îl solicită mai mult pe profesor (îndeosebi metodele clasice, de tipul prelegerii, expunerii), altele îl implică mai mult pe elev (metodele activ-participative, de genul exerciţiului, lecturii individualizate sau colective), iar altele îi antrenează deopotrivă (problematizarea, abordarea euristică).

În lucrarea citată, Ioan Cerghit identifică mai multe funcţii ale metodelor didactice:

  1. funcţia cognitivă – pentru elev: mod de a afla, de a cerceta, de a descoperi adevăruri; cale de acces la cunoaşterea adevărurilor şi a procedurilor de acţiune, la însuşirea tehnicii, a culturii şi a comportamentelor umane în general; pentru profesor: mod de acţiune, de plasare a elevului într-o situaţie de învăţare; mod de realizare sau punere în valoare a unor conţinuturi-suport ale actului instructiv-educativ.
  2. funcţia formativ-instructivă – pe lângă realizarea obiectivelor de cunoaştere şi acţiune, dezvoltă şi alte laturi ale personalităţii (funcţii psihice şi motorii), permit apariţia de noi structuri mintale sau forme comportamentale; formează atitudini faţă de cele învăţate, generează anumite trăiri emoţionale, cultivă sentimente şi interese, dezvoltă convingeri etc.
  3. funcţia motivaţională – conferă atractivitate sporită activităţii de învăţare şi astfel suscită curiozitatea şi interesul faţă de ceea se se învaţă, amplifică satisfacţii şi susţine pasiuni; potenţează eforturile elevilor, le mobilizează energiile psihice.
  4. funcţia instrumentală (operaţională) – metoda este un intermediar între obiective şi rezultate, un instrument sau o unealtă de lucru sistematic, planificat, un mijloc de obţinere a rezultatelor scontate (formare de deprinderi şi priceperi, dezvoltare de competenţe, achiziţie de cunoştinţe etc.); ea conferă eficienţă practicii educative;
  5. funcţia normativă, de optimizare a acţiunii – premisă esenţială a obţinerii unor rezultate maxime şi de prevenire a insucceselor şcolare; permite soluţionarea problemelor care pot să survină pe parcursul actului educativ;  conţine indicaţii obiective, prescripţii, reguli, instrucţiuni despre cum trebuie să se procedeze, cum să se predea şi cum să se înveţe, cum să învăţăm pe alţii să înveţe.

Principalele metode activ-participative care pot fi utilizate cu succes în ora de filosofie sunt:

PROBLEMATIZAREA (INSTRUIREA PRIN PROBLEMATIZARE sau ÎNVĂŢAREA PRIN REZOLVARE DE PROBLEME) – variantă a euristicii, metoda constă în punerea în scenă a unei situaţii de învăţare în care profesorul prezintă elevilor o situaţie-problemă, o dificultate cognitivă sau un obstacol, pe care aceştia, în colaborare (pe grupe) sau individual, trebuie să o soluţioneze, în urma unui efort de cercetare şi descoperire direcţionat de anumite repere. „Sensul principal al aplicării acestei metodologii este de a încuraja activitatea mintală a elevilor, de a provoca facultatea de combinare (asociere) şi de a dezvolta invenţia şi creativitatea.” (Ioan Cerghit, op.cit., p.155) Se asigură astfel dobândirea de cunoştinţe şi experienţe noi, consolidarea unor prieceperi şi deprinderi. O astfel de metodă, cu un înalt grad de activare, este în măsură să dezvolte scheme operatorii ale gândirii, să antreneze aptitudini creatoare, să asigure motivarea internă pentru învăţare, să declanşeze interesul cognitiv al elevului, pregătindu-l astfel pentru independenţa de gândire. 

ABORDAREA EURISTICĂ – metodă a dialogului care presupune incitarea/stimularea elevilor, prin întrebări abil dirijate/organizate de profesor într-o succesiune logică, să descopere noi adevăruri şi cunoştinţe, să soluţioneze sarcini de lucru. O astfel de metodă este valoroasă prin aceea că stârneşte curiozitatea şi interesul elevilor, activează nevoia lor de cunoaştere, le dezvoltă capacităţile intelectuale, le solicită inteligenţa creatoare, spontaneitatea etc. „Abordarea euristică presupune un schimb de păreri privind tema în discuţie, încheiat prin sesizarea unor relaţii cauzale şi a unor trăsături caracteriale, prin formularea unor concluzii şi generalizări de către elevi, omologate de către profesor.” (Ion şi Mirela Albulescu, Didactica disciplinelor socio-umane, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, p.72)

ÎNVĂŢAREA PRIN DESCOPERIRE – metodă cu un potenţial formativ semnificativ, care constă în plasarea elevului în ipostaza de subiect al cunoaşterii, cu scopul descoperirii prin efort propriu a unor noi adevăruri şi cunoştinţe, uzând de „principiul încercării şi erorii”. „Este o învăţare realizată prin cercetare, prin investigaţie independentă sau dirijată de profesor, care oferă explicaţii şi ilustrări. De exemplu, în cadrul orelor de filosofie, elevii au posibilitatea să descopere adevăruri noi prin analiza de text, însoţită de alte modalităţi de informare, pot realiza apoi corelaţii, comparaţii, sinteze, aplicaţii” (Ion şi Mirela Albulescu, Didactica disciplinelor socio-umane, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, p.75).

DISCUŢIA COLECTIVĂ – metodă deosebi de atractivă în predarea-învăţarea filosofiei, metoda se constituie ca un schimb prolific de idei, impresii, informaţii, aprecieri, opinii şi propuneri, riguros organizate, cu scopul clarificării unor aspecte legate de problematica studiată. Condiţia aplicării cu succes a unei astfel de metode este aceea ca elevii să deţină abilităţi de comunicare şi schimb reciproc de idei într-o manieră bine argumentată şi într-un mod cât mai civilizat.

MUNCA ÎN GRUP – activitate comună, de colaborare, dirijată abil de profesor, care are drept scop rezolvarea unei sarcini de instruire. Constituie o metodă cu un grad de eficienţă sporit întrucât dialogul, cooperarea (conform unor studii, mult mai productivă în plan intelectual decât competiţia) facilitează schimbul de idei, spiritul critic, dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare. „Prin activitatea de grup se realizează ceea ce numim învăţare socială, în cadrul căreia sunt însuşite şi dezvoltate comportamente individuale şi sociale de natură cognitivă, afectivă şi morală.” (Ion şi Mirela Albulescu, Didactica disciplinelor socio-umane, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, p.77)

sursa: Didactica disciplinelor socio-umane

STUDIUL DE CAZ – profesorul prezintă elevilor o situaţie particulară (reprezentativă) şi solicită acestora elaborarea de soluţii, identificarea de raporturi cauzale între fenomene şi evenimente, adoptarea de decizii eficiente privind soluţionarea cazului.

BRAINSTORMING-UL – tradusă prin „asalt de idei” sau „furtună cerebrală”, metoda a fost iniţiată de Alex Faikney Osborn, în lucrarea Applied Imagination, apărută în 1953; ea constă în stimularea creativităţii elevilor printr-o producţie spontană a unui număr cât mai mare de idei (timpul de producere a ideilor/faza producţiei de idei) care sunt ulterior evaluate (timpul în care se evaluează aceste idei/faza aprecierii critice a ideilor emise). „Asaltul de idei se bazează pe deblocarea mecanismului capacităţii creative, prin abrogarea, pentru moment, a evaluării imediate a ideilor emise. Are loc în acest fel o eliberare a imaginaţiei creatoare, prin anularea temporară a cenzurii intelective”. (Ion şi Mirela Albulescu, Didactica disciplinelor socio-umane, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, p.79). Există câteva condiţii formale care trebuie respectate pentru desfăşurarea cu succes a unei astfel de metode (Ioan Cerghit, op.cit., p.153-154):

  • lansarea problemei într-un grup nu foarte mare (20-30 de participanţi) este urmată de o dezlănţuire a gândirii şi imaginaţiei creative, participanţii fiind încurajaţi să exprime spontan şi deschis cât mai multe idei şi ipoteze care le vin în minte (accentul este plasat, în această etapă, pe aspectul cantitativ);
  • critica, evaluarea/judecarea ideilor este amânată, pentru a nu inhiba producerea unei mari cantităţi de idei, pentru a preveni orice blocaj intelectual sau spontaneitate a membrilor grupului;
  • fiecare idee trebuie ascultată cu atenţie, oricât de absurdă sau neobişnuită ar părea;
  • nicio idee, nicio soluţie nu este etichetată ca fiind ridicolă sau greşită, fapt care ar fi în măsură să blocheze procesul de creaţie;
  • evaluarea şi selecţia ideilor propuse se face mai târziu (de unde şi denumirea de „metodă a evaluării amânate”) de către profesor sau împreună cu elevii; sunt reţinute ideile noi, interesante, cele care duc la descoperirea soluţiei aşteptate (etapă centrată pe aprecierea calitativă).

Brainstorming-ul este o adevărată „fertilizare mutuală”, ideile unora dintre membrii grupului fiind capabile să stimuleze creativitatea celorlalţi, discuţia având finalităţi cognitive prolifice. „Amânarea evaluării, ignorarea unor reguli şi obişnuinţe care întăresc conformismul, dau un impuls salutar activităţii creatoare a participanţilor la discuţie.” (Ioan Cerghit, op.cit., p.154).

SINECTICA (lb.gr. synecticos – reuniune a unor elemente diverse şi aparent fără vreo legătură între ele) – o metodă similară brainstorming-ului, care încurajează producere de idei, de educare şi exersare a creativităţii într-o manieră ludică (prin joc). Superioritatea ei în ceea ce priveşte eficienţa rezidă în faptul că se fundamentează pe valorificarea stărilor emoţionale ce intervin în procesul de creaţie. Metoda se bazează pe utilizarea metaforelor lşi analogiilor, menite a înlesni dezvoltarea creativităţii elevilor.

ALGORITMIZAREA – metodă care constă în rezolvarea unei sarcini de învăţare prin intermediul unei succesiuni de operaţii sau secvenţe riguros ordonate. „Se formează, în acest fel, prototipuri de gândire şi acţiune, care devin mijloace pentru rezolvarea altor probleme, această metodă fiind prezentă în interiorul oricărei alte metode, ce se desfăşoară după reguli de factură algoritmică”. (Ion şi Mirela Albulescu, Didactica disciplinelor socio-umane, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, p.82)

METODA ACVARIULUI sau A INTERACŢIUNII OBSERVATE (FISHBOWL) – o metodă care valorifică gradul de interacţiune şi influenţare reciprocă dintre membrii grupului. Profesorul alege un subiect controversat şi solicită elevilor să se documenteze asupra acestuia: să citească, să se informeze, să se gândească la problema respectivă (de exemplu: subiecte din domeniul eticii aplicate); sunt constituite (ad-hoc sau după un algoritm impus de profesor) două grupe eterogene şi egale ca mărime, al căror membri se vor aşeza în două cercuri concentrice: membrii cercului din interior vor discuta, timp de 8-10 minute, problema controversată, respectând reguli ale dezbaterii argumentate şi civilizate; ceilalţi, membrii grupului exterior, vor observa şi vor consemna pe fişe de observaţie ceea ce se discută în cercul interior, după care îşi vor prezenta constatările. Va urma schimbarea rolurilor, cei din exterior devenind protagonişti iar cei din interior, observatori. Exerciţiul poate culmina cu cu o sesiune de discuţii între toţi participanţii, în vederea formulării concluziilor şi a aprecierilor privind gradul de realizare a sarcinii. (Ioan Cerghit, op.cit., p.167-168).
sursa: Ioan Cerghit, Metode de învăţământ

EXERCIŢIUL – este o metodă care constă în executarea de către elevi a unor acţiuni de învăţare, în mod conştient şi repetat, cu scopul fixării şi consolidării cunoştinţelor dobândite, formării şi dezvoltării priceperilor şi deprinderilor intelectuale şi aplicative. Exerciţiul se pretează tuturor tipurilor de activitate didactică: lecţii de comunicare, fixare şi consolidare, formare a priceperilor şi deprinderilor, recapitulare şi sinteză, muncă independentă. „Exerciţiul didactic contribuie la adâncirea înţelegerii celor predate, consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor, dezvoltarea operaţiilor mintale, sporirea capacităţii operatorii, realizarea feedback-ului, controlul achiziţiilor”. (Ion şi Mirela Albulescu, Didactica disciplinelor socio-umane, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, p.83)

METODA MOZAICULUI (JIGSAW) – numită şi metoda grupurilor interdependente, metoda combină învăţarea individuală cu învăţarea în echipă. Profesorul stabileşte tema sau unitatea de învăţare pe care o împarte în 4-5 subteme (precizând eventual şi elementele care trebuie tratate în cadrul fiecăreia). Fiecare subtemă este numerotată de la 1 la 4/5. Clasa este împărţită apoi în echipe de învăţare eterogene, de câte 4/5 elevi, fiecare elev urmând să devină expert în studierea, în mod independent, a subtemei aferente numărului său (fiecare echipă primeşte materialele necesare şi o fişă-expert, cuprinzând tema şi cele 4/5 subteme).  Experţii se reunesc în grupe de experţi pentru a dezbate subtema care le revine. Fiecare va prezenta datele (un raport individual) reţinute în timpul studiului individual. Sunt stabilite noi date ale problemei, descoperite aspecte care au fost omise pe durata studiului independent. Echipele de învăţare se reîntregesc iar în cadrul acestora sunt prezentate conţinuturile (instruire reciprocă). Se constituie astfel un mozaic din părţile aceleiaşi teme. Faza finală, de evaluare, constă în prezentarea rezultatelor în faţa întregii clase, etapă în care profesorul poate opera rectificări, completări, poate sintetiza cunoştinţele etc. „Metoda mozaicului are un pronunţat caracter formativ. Astfel, ea îşi concentrează atenţia asupra dezvoltării capacităţilor de ascultare, vorbire, reflectare, gândire creativă, rezolvare de probleme şi cooperare. (…) elevii sunt puşi în situaţia să asculte activ comunicările colegilor, să se deprindă să expună ceea ce au învăţat, să coopereze la realizarea sarcinilor, să găsească modalitatea cea mai potrivită pentru a-i învăţa şi pe colegii lor ceea ce ei au studiat. Elevii sunt astfel învăţaţi să ofere şi să primească sprijin în munca lor.” (Ioan Cerghit, op.cit., p.171).

TEMA DE CERCETARE şi ESEUL FILOSOFIC – sub îndrumarea profesorului, elevii sunt puşi în situaţia de a cerceta/a se documenta în vederea elaborării unor lucrări cu caracter ştiinţific pe o temă prestabilită, lucrări pe care să le prezinte apoi în diferite contexte (activităţi didactice curente, cercuri, simpozioane, sesiuni de comunicări ştiinţifice organizate pentru elevi etc.). Metodă care dezvoltă în mod semnificativ creativitatea elevilor şi lărgeşte simţitor orizontul cultural al acestora, eseul este o modalitate de lucru frecvent întâlnită în cadrul orelor de filosofie, o „încercare” de ordonare, explicare, interpretare a datelor unei probleme dintr-o perspectivă proprie, susţinută cu argumente. „… practica eseului poate da rezultate deosebite în cazul elevilor care posedă un bagaj de cunoştinţe filosofice şi de cultură generală mulţumitor, apetenţă pentru lectură, capacităţi intelectuale, îndeosebi aptitudini creatoare.” (Ion şi Mirela Albulescu, Didactica disciplinelor socio-umane, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, p.84).

Alături de metodele prezentate succint în rândurile de faţă, mai există şi alte metode cu un pronunţat caracter formativ, precum: metoda cubului, metoda proiectelor, metoda jocurilor, metoda Phillips 6-6, metoda SINELG etc. Aplicate abil în contexte educaţionale determinate, metodele pot duce la realizarea obiectivelor propuse şi, nu în ultimul rând, la eficientizarea procesului didactic.

Anunțuri
Această intrare a fost publicată în Paideia.

8 comentarii la “Aspecte metodologice în predarea filosofiei

  1. danatofy spune:

    Anul acesta o sa-mi dau examenul de definitivat si caut de ceva vreme materiale, ma puteti ajuta, indruma?

  2. danatofy spune:

    Imi place foarte mult acest articol si nu numai. Ma ajuta foarte mult. Multumim pentru eforturile dumneavoastra.

  3. Valeriu Stănescu spune:

    Felicitări pentru sait. Care este primul capitol pe care-l predați, ”Omul” sau ”Filozofia”? Care sunt argumentele dv.?

    • Cu scuzele de rigoare pentru întârzierea răspunsului: predau mai întâi câteva repere introductive (de pildă, anul acesta am încercat să realizez, pe baza a două fragmente de text, un profil de personalitate al persoanei care se îndeletnicește cu studiul filosofiei), apoi am predat câteva metode/instrumente de lucru intelectual (tehnici de lectură și interpretare: RICAR, MURDER…). Acum sunt deja la analiza textelor din autori consacrați privind problematica naturii umane…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s