Studiul de caz – metodă activ-participativă în ora de filosofie

INTRODUCERE

Desfăşurarea orelor de filosofie presupune folosirea unor metode activ-participative, în care să se ofere elevului şansa de a-şi antrena şi dezvolta în mod real competenţele, deprinderile, priceperile şi atitudinile. STUDIUL DE CAZ (lb.engl. case study method) este o metodă de studiu cu un pronunţat caracter activ-participativ, formativ şi euristic, care presupune angajarea activă şi interactivă a elevilor în analizarea şi dezbaterea colectivă a unei situaţii particulare problematice în care se află un individ, grup social sau instituţie, cu scopul de a identifica şi examina variante de acţiune şi de a adopta decizii optime în conformitate cu propriul sistem de valori. Metoda s-a născut din „necesitatea găsirii unor căi de apropiere a instruirii de modelul vieţii reale, al activităţii practice sociale sau productive” (Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi, 2006, p.232). Pentru Constantin Cucoş (Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p.295-296), metoda cazului constă în „etalarea unor situaţii tipice, reprezentative, semnificative, ale căror trăsături sunt cercetate profund, din mai multe puncte de vedere”.  Cazul trebuie astfel ales încât el să deţină note şi trăsături care se pretează analizei şi interpretării, pot fi supuse dezbaterii şi care servesc sarcinii de învăţare. De exemplu, cazul copiilor-lup din India începutului de secol XX poate servi ca pretext pentru studiul raportului dintre natură şi societate/cultură în devenirea omului; cazul lui Jack Kevorkian, supranumit „Doctorul Moarte” poate fi un caz pentru studierea implicaţiilor de factură etică pe care le presupun procedurile de sinucidere asistată).  „Cazul” (lb.lat. casuscădere, accident, eveniment mai mult sau mai puţin fortuit, întâmplător) reprezintă o situaţie-problemă, de preferat decupată din realitate, care, valorificată în context educaţional, permite elevilor să formuleze recomandări, concluzii (soluţii), reguli, principii, legi etc.

ETAPELE DESFĂŞURĂRII METODEI

Pentru ca folosirea studiului de caz să se realizeze în condiţii optime şi cu un impact formativ real, este necesară parcurgerea unor etape (adaptare după Heinze Kurt, Folosirea metodei cazurilor, 1968):

  1. identificarea (sesizarea sau descoperirea) cazului: prezentarea cazului, procurarea informaţiilor necesare, sistematizarea, analiza situaţiei de fapt, descoperirea cauzelor şi legităţilor acestuia, elaborarea nucleului probabil (a problemei esenţiale);
  2. stabilirea variantelor de rezolvare;
  3. alegerea soluţiei optime/luarea deciziei: realizarea unei confruntări a variantelor, compararea valorii variantelor, precizarea unei ierarhii a variantelor, luarea hotărârii;
  4. susţinerea hotărârii şi verificarea experimentală a variantei alese, înainte de aplicarea generalizată.

În desfăşurarea metodei cazului (lb.engl. case method), profesorul deţine rolul unui moderator sau animator, care prezintă cazul, organizează şi conduce procedurile de analiză multiplă, dirijează abil şi discret dezbaterile generate, stimulează discuţiile. El trebuie să se abţină de la a emite porpriile ipoteze, accentul situându-se pe demersul de descoperire şi susţinere a acestora de către elevi.

CONDIŢII DE REALIZARE şi VARIANTE DE APLICARE

Realizarea eficientă a metodei studiului de caz presupune respectarea unor condiţii, printre care pot fi enumerate:

  • alegerea cazului care corespunde cel mai bine rezolvării problemei;
  • corelarea studiului de caz cu alte metode de predare-învăţare precum: dezbaterea, problematizarea, brainstorming-ul (asaltul de idei) etc.

Conform opiniei asumate de Ioan Cerghit în lucrarea Metode de învăţământ (Editura Polirom, Iaşi, 2004, p.239-240), în practica pedagogică au fost consacrate trei variante de aplicare a metodei cazurilor, după cum urmează:

  1. metoda situaţiei (Case-Study-Method) – se prezintă în întregime situaţia existentă, elevii primind chiar şi informaţiile necesare soluţionării cazului-problemă. Discutarea cazului începe imediat ceea ce răpeşte elevilor şansa de a descoperi singuri informaţiile necesare soluţionării;
  2. studiul analitic al cazului (Incidence Method) – deşi sunt prezentate datele situaţiei, informaţiile care pot duce la soluţionarea cazului sunt parţiale sau lipsesc. Aceasta obligă elevii să caute singuri şi să-şi procure informaţia, fapt care sporeşte dimensiunea formativă a metodei, cultivă efortul de muncă independentă, capacitatea de a alege maniera rezolutivă optimă.
  3. Elevii nu beneficiază de niciun suport – sunt puşi astfel în situaţia de a căuta singuri informaţiile care pot duce la rezolvare.

CONCLUZII

Deşi filosofia constituie domeniul par excellance al abstractizărilor, studiul de caz îşi vădeşte utilitatea în cadrul orelor de predare a acestei discipline. Condiţia este aceea ca studiile de caz să fie plasate în mod inspirat în secvenţele de învăţare, să fie relevante pentru contextul dat şi să se finalizeze cu o sistematizare şi fixare a noilor achiziţii cognitive, afective sau atitudinale. Studiul de caz poate fi asumat şi ca temă pentru acasă, în momentul în care elevii au deprins deja procedura de soluţionare a acestuia, etapele pe care le presupune. Li se poate solicita să fixeze în scris: variantele de soluţionare, avantajele lor, hotărârea luată şi, mai ales, argumentarea ei.


This entry was posted in Paideia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s