reflectii (in)actuale…

…realitatea românească iţi oferă zilnic raţia dezarmantă de nesimţire: în doze mici, abia observabile, strecurate subcutanat fără consimţământul nostru, până la adevărate capturi de nesimţire, menite a zdrobi orice urmă de optimism sau încredere într-o reabilitare, capturi pentru care te-ar invidia şi un lider de cartel columbian. Drogul despre care vorbim riscă să-ţi pătrundă lent în viscerele necontaminate, să-şi facă efectul pervers, iar la un moment dat, te trezeşti că a devenit parte însemnată din fiinţa ta.  Ajungi să te obişnuieşti cu el aşa cum te obişnuieşti să trăieşti cu un semn din naştere (defect de fabricaţie!). Ce poţi să-i faci? Să-i rezişti şi să lupţi? Să dezarmezi şi să i te predai? Să pleci spre alte orizonturi?… Dar dacă totuşi optezi să rămâi?…

…Cu un oarecare efort se poate realiza o tipologie a nesmiţirii… chiar daca încercarea a reuşit deja şi se numeşte „Atlas de mitocănie urbană”… Totuşi,  cine sunt cei care contaminează moral mediul?

Iată câteva specimene: părintele sub a cărui privire mult prea indulgentă copilul lasă să alunece ambalajul de biscuiţi pe jos… vânzătoarea cu orgoliu parfumat telenovelistic, plictisită şi lezată vital în miezul vieţii ei de nevoile tale cotidiene… conducătorul de maşină tunată (full option), care îţi afişează impertinent ceafa îngroşată exponenţial prin mall-uri sau la grătare ce transformă natura într-o groapă de gunoi. Iar sub ceafa aceea supradimensionată intuieşti un creier înzestrat cu opţiuni de bază, ne-tunat de tip low-cost… până la acel mic-mare nesimţit care ţi se vâră în faţă la rândul din farmacie…deşi inspiraţia îmi dă rateuri, sunt convins că nu am epuizat deloc lista…

Totul pare să respire la noi un aer sufocant de impertinenţă… Nu demult s-au stins ecourile transformate în isterie colectivă incontrolabilăde către mass-media cu privire la epidemia porcină. Între timp mediile căutătoare de divertisment ieftin şi senzaţii de narcotizat plebea s-au reorientat către alte subiecte (accident aviatic, norul ucigaş etc.). Revin la subiectul numit gripa porcină. Vă propun să vorbim însă despre un alt fel de gripă porcină, una care ne loveşte în structura noastră profundă şi care dormitează cuminte în noi, născând monştri… Şi toate astea în virtutea unui determinism cultural care ar oferi multe subiecte de reflecţie lui Spengler, Frobenius, Vianu, Blaga sau alţi exegeţi ai fenomenului cultural.

Cum stai cu imunitatea faţă de nesimţire??? Ţi-ai făcut vaccinul?…

Să tot trăim bine în scumpa şi fascinanta noastră Românie, bine mersi, până la c(r)apătul lumii sau al nostru propriu!!!

Anunțuri
Această intrare a fost publicată în Meditatii.

6 comentarii la “reflectii (in)actuale…

  1. Karla Richter spune:

    Nu este doar o boala a societății romanesti contemporane, regasim unele simptome, asa cum le-ati desfasurat in diagnoza, si in UK, USA, Spania, Bulgaria. Cred ca tine de setea de potential a omului avid dupa virtual si mai putin implantat in realitate, dar si intr-o pervertire a bunului simt.

    • Karla Richter spune:

      Cred ca e un răspuns, citatul acest, pentru răspunsurile improprii ale unor semeni la regulile de comportament civilizat .
      „În lumea trupului regula este că poți muri de mâna altuia, pe când în cea a spiritului, nu poți pieri decât prin tine însuti şi nimeni în afară de tine nu te poate anula.” (S. Kierkegaard)

      • Sau, altfel formulat: cum să te aperi de un duşman care şi-a construit avanposturile în mintea ta? Iar prin duşman înţeleg ceea ce călugării tibetani numesc „otrăvurile minţii”, adică dispoziţiile afective sau emoţiile negative, de genul: ură, furie oarbă, lăcomie, iluzie etc. Undeva, în textul biblic, se spune că nu trebuie să ne fie frică de cei care ne ucid trupul, ci mai curând de cei care atentează la sufletul nostru… Oare nu suntem adesea ostili propriului nostru suflet? Îmi amintesc de o formulare pe cât de hilară, pe atât de tristă: dacă ar fi să-i dăm şuturi celui care ne produce cel mai mare rău, nu ne-am mai putea aşeza pentru multă vreme…”

    • Omul tinde să înlocuiască autenticitatea (verbul „a fi”) cu bucuriile împrumutate, cu nevoile artificiale pe care civilizaţia le vinde din abundenţă (verbul „a avea”)… Şi omul occidental şi cel din societatea românească (în măsura în care tindem şi noi către prosperitatea vestică) au tendinţa de a se defini mai curând prin ceea ce deţin decât prin ceea ce sunt. Dacă în goana după abundenţă sacrificăm valori precum bunul simţ, generozitatea, compasiunea, respectul pentru celălalt (mai ales faţă de cel ce are neşansa de a avea mai puţin decât noi), nu suntem decât nişte suflete mici cocoţate pe muntele propriei noastre prosperităţi (care nu valorează mare lucru), mujici, firi mediocre, meschine ambalate în haine de firmă…

      • Karla Richter spune:

        Am descoperit Cartarescu, si m-a ingrozit, nu cred ca e adevarat, locuiesc si eu in Romania, poate nu reusesc sa patrund toate nuantele.

        „Daca traiesti numai in Romania, e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el. Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta. Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. .. Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii sunt proprii calai si propriile victime intr-o societate profund alienata psihic, o societate isterica.
        Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai. Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in ghetourile marilor orase.
        Pot fi si alte explicatii obiective.
        Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social. Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai.
        Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate. Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului.
        Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei.
        Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata.”
        („Sentimentul romanesc al isteriei” – Mircea Cartarescu)

      • Îţi mulţumesc pentru rândurile trimise… Fragmentul de text respiră un aer trist şi totodată tragic. Îmi pare tonul profetic de apocalipsă morală în care poporul român pare să fi alunecat deja… Încerc, cu toate acestea, să nu-mi pierd încrederea într-o reabilitare (oricât de tardivă) prin educaţie şi cultură. Este ceea ce mă trezeşte zi de zi, îmi dă puterea de a o lua de la capăt, de a-mi provoca elevii să-şi trăiască şi, mai ales, să-şi exprime mirările, nedumeririle, interogaţiile…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s